M-am trezit într-o dimineață și dimineața aceea a fost acum câteva ore. Am tras perna peste ochi și mi-am imaginat că sunt în altă parte, acolo unde soarele strălucește, unde cerul e senin și valuri mici se întind pe nisip. Peste cinci minute am aruncat perna cât colo și am ieșit pe balcon. Zgomot de basculante, de macarale și bormașini, claxoane, voci de copii din parcul de peste stradă, o ambulanță, un ciocan și un Dorel strigând el știe ce. Orașul mi-a alungat somnul și visul cu mare turcoaz. Orașul este viu și suntem parte din el. Unii ne-am născut aici, alții am fost adoptați de oraș. Trăim după regulile lui deși am vrea să credem că suntem independenți. Dar ne place. Obișnuință, zic eu. Să vii din vacanță, o vacanță lungăăăă și liniștită, să revii aici, în mijlocul haosului. Dacă aparții orașului, te vei întoarce mereu la el și vei iubi fiecare zgomot. După o perioadă de liniște perfectă vei dori să fii aici, să ieși dimineața pe balcon și să asculți muzica orașului.

Bine, poate nu chiar picamerele și nervii din trafic la orele de vârf, nu chiar ambulanțele și muzica dată nesimțit de tare din mașini un pic cam prea „stridente”, dar sunetul orașului. Îl auzi atunci când iei o pauză, ieși pe un balcon sau o terasă (la cafea sau țigară) și, pentru câteva minute, uiți de tot. Privești viermuiala de sub tine și asculți.

Cafeaua mea s-a răcit, gândurile mi-au rămas agățate în copacii din parc, copaci cu frunze încă verzi. Vara nu s-a dus, e atârnată acolo. Dar acum respirăm. Este o zi minunată și ar face bine să rămână așa.

The post Toamnă verde, toamnă gri first appeared on Andreea Ban.

Deschid cartea si ma pierd in alta lume, fug de lumea mea, fug de durerea de cap, de amintiri, de dorinte. Alerg printre cuvinte, sunt in alt oras, sunt altcineva. Dar lumea ei e dura, suferinta ei ma arunca din carte inapoi in lumea mea. Durerea asta de cap… As vrea sa dorm pana la sfarsitul lumii lunii. Degetele au tastat grabite „sfarsitul lumii”, un gand rebel le-a provocat si am ras, l-am dojenit si l-am alungat. Poate ca ar trebui sa-l las, sa-si picteze cuvintele aici pe alb. Imi spunea cineva ca am mai multe filme vazute decat ganduri – 311 filme (postari aici pe blog), comparativ cu cele 299 de ganduri. Am ras. Incerc, probabil, sa-mi anesteziez gandurile, sa le fac sa se plimbe in alte lumi, sa se relaxeze. Le pacalesc aruncandu-le in carti, in filme, in vietile altora, personaje imaginare, personaje imaginate de gandurile alora.

Inca e sambata. Dimineata mi se stinge, cafeaua s-a racit. E neagra, e amaruie. Ma pregatesc pentru a strange in brate raze de lumina. O seara alaturi de iubirile mele, oglinzi din alta viata pentru toate vietile. De s-ar duce durerea asta de cap… O melodie aluneca usor spre mine, cuvinte, intrebari, secrete. Avem atatea secrete stranse in noi… le tinem ascunse bine, incercam sa le uitam. Avem atatea dorinte pe care incetam sa le mai rostim. „As vrea…” am spus la inceput de an, „as vrea…” spun si acum cu vocea tremuranda. Si stelele ma asculta in fiecare noapte, luna ma priveste palida din culcusul ei. Isi stralucesc impresii: „sa-i indeplinim dorinta, sa nu… poate maine…” Uneori uitam sa mai rostim si astrii uita si ei. Dorintele noastre se pierd, noi trecem mai departe strangand frustrari. De am imbratisa fiecare dorinta pana la implinirea ei, de am reusi sa o rostim zi de zi pana ce ne va lumina cu frumusetea ei…

Ascut o melodie, e pe minunatul repeat. Suna ca o bataie de inima, ca o chemare, este o intrebare pentru tine, intrebari pentru mine…

Arctic Monkeys – Do I Wanna Know?

The post Sa dorm pana la sfarsitul lumii first appeared on Andreea Ban.

Priveste-ma prin ochii mei,

Vara. Soarele se topeste in mare. Stam pe plaja unul langa celalalt, stam si privim cum soarele aprinde marea. Valurile se sparg lenese la mal, unul dupa celalalt, iar si iar… Te privesc si-mi las capul pe umarul tau. Un zambet ti se asaza in obraz si soarele dispare in mare.

Ploaie. Mi-am uitat umbrela undeva. Era aici, in geanta. Imi scapa printre dinti cuvinte urate. Bluza mi se lipeste de corp si simt cum parul o ia razna. Salbatic. Nesuferit. As vrea sa nu fi ajuns atat de repede, sa nu trebuiasca sa te astept. Poate ar trebui sa plec, sa-mi ascund infatisarea plouata de ochii tai frumosi. Meriti mai mult. Apari de nicaieri si ma iei in brate. Ma adori chiar si asa cu rimelul scaldat de ploaie, cu apa siroindu-mi prin plete. Imi vine sa plang de ciuda ca nu pot fi mereu perfecta, ca nu iti pot oferi faptura luminoasa pe care o meriti. Dar ma saruti. Imi saruti buzele si obrazul. Imi spui ca sunt frumoasa si plecam in lume… Orasul ne inghite in splendoarea lui lichida, colorata, galagioasa.

Somn. Te privesc cum dormi. As vrea sa te vezi prin ochii mei. Te-ai iubi si tu. Te-ai iubi, te-ai adora, te-ai minuna. Incerc sa nu adorm pentru ca dimineata visul dispare. Soarele alunga magia. Ii spun mereu sa mai stea putin de dupa colt, sa ma lase sa te mai imbratisez o data. Dar clipa se duce si visez la tine asa cum esti cand esti in vis…

Senzatii. Pielea mi se infioara la atingerea ta. Sunt dezbracata de orice gand. Dorintele sunt stranse toate intr-un buchet aruncat departe. Vreau ca vocile sa taca. Sa fiu cu tine. Alung tot. Camera e goala de vise, de vorbe, de lumina. Suntem doar noi. Degete impletite si respiratie sacadata. Fasii electrice imi trec pe spate. Gandurile se lupta sa revina, sa preia controlul. Atingerea ta le tine departe. Privirea ta ma tulbura. As rosti intrebari, as da raspunsuri, dar cuvintele sunt inghetate. Doar buzele tale ma readuc la viata…

Dimineata. Cer senin de primavara. Iubirea isi asteapta randul. Ar vrea sa mi se aseze in zambet, in privire. O las acolo, intr-o fotografie. Urla sa iasa. Vrea sa vina cu mine. Ii arunc o privire trista si intelege. Nu acum… Iubirea nu e pentru mine acum. Poate mai tarziu. Poate in alta viata. Nici primavara nu mai vrea sa vina, desi cerul o cheama, o alinta. Nu vrea si pace. Poate maine. Poate in alta zi cu soare…

Te privesc pe tine prin ochii tai, spune melodia. As vrea sa te privesti prin ochii mei. As vrea sa vezi…

Ascult melodia asta de cateva zile. O mie de ganduri ma incearca. Amintiri ale zilei de maine, dorinte venite de ieri. Nu mai sunt eu. Mi-e dor de mine. Mi-e dor de tine. Mi-e dor pana in vis si inapoi.

Grimus – Priveste-ma

The post Inchide ochii… first appeared on Andreea Ban.

dimineata, soare, nori pufosi, zambet, bebelus, sarut, scrisoare, carte, fotografie, gargarita, verde, briza, copac, izvor, trandafir, stele, padure, fotografie, privirea lui, fluture, rochie, poezie

Va invit acum sa insirati, aici sau doar in gand, cuvintele care va fac fericiti. Cuvintele acelea care va fac sa zambiti. Si ascultati melodia asta, e colorata!

Emma Hewitt – Colours (Armin van Buuren Remix)

The post Ganduri colorate first appeared on Andreea Ban.

Bun. Mai aveam cateva minute de mers. Ceasul imi zambea cu subinteles: „ai reusit! ajungi la timp! a doua oara saptamana asta!” si i-am zambit stramb. E greu cu zambetele la prima ora, atunci cand nu e soare si cerul e gri cu desavarsire. Am scos telefonul intr-o doara. Imi place sa ma uit la el uneori, verific daca am mesaje, daca am fost sunata. Cine naiba sa sune la ore din alea cretine? Dar da, imi place pentru ca uneori chiar primesc mesaje la ore cretine, alteori telefoane. Vai ce urasc telefoanele matinale. Adica, e ca si cum ar suna ceasul iar si iar. Uneori raspund. Daca nu, atunci sa ma scuzati. Stiu ca ma iubiti si asa.

Bun… mergeam agale spre serviciu. In fata blocului de langa metrou erau porumbei. Multi porumbei. „Aparatul foto” m-am gandit in timp ce butonam telefonul. De fapt il pipaiam, ca nu prea are butoane. Si ce sa vad. Mesaj. Ok. De data asta chiar am primit mesaj, nu trebuie sa ma prefac. (Dragilor, sa nu cumva sa va apuce mila si sa-mi dati sms-uri matinale!) Si in secunda doi ma apuca rasul. E ora 9 fara 10, sunt pe jumatate adormita, pe un sfert inghetata si pe celalat sfert nu stiu exact cum, si rad. Rad de una singura pe strada. Doamna blonda trece la un moment dat pe langa mine si ma priveste asa pe furis, invidioasa pe mine ca rad. E doamna blonda cu care ma intalnesc in fiecare dimineata. Intr-o zi am sa-i zambesc, ba chiar o voi saluta ca e simpatica. De ce radeam? Iata: „Nume de catea sau de negresa (nu sunt rasist): Hopeless. Si daca te intreaba cineva unde e gagiul ei: he’s fucking hopeless…” Si am ras. Dragul de B. m-a facut sa rad cu lacrimi. Am ajuns in fata firmei cu lacrimi in ochi. Nici cerul nu mai era gri, nici somnul prin preajma. Uneori o portie de ras echivaleaza cu o cafea tare.

Imaginati-va ca acum sunt lovita de depresie. Am adunat cate putina de pe ici, de colo. Un prieten suparat, o fata frumoasa si trista, un vis care intarzie sa se implineasca, o dorinta care e mai mult moarta decat vie. O speranta care a murit inainte sa se nasca. Incredere care piere putin cate putin, zi de zi. Oameni cu doua fete pe fata. Minciuni. Treburi din astea omenesti. Sunt lovita si cazuta pe ganduri. Ce sa fac? Cum sa fac? Cand? Unde? De ce? Insa maine e o alta zi. Si cum azi un zambet mi-a fost daruit pe neasteptate, poate ca maine voi primi un raspuns, o solutie.

Auzi tu, nume de caine… Hopeless! LOL

Imagine: S.B. 

The post Dimineti cu zambet first appeared on Andreea Ban.

Mai apoi au urmat una cate una orele diminetii. Agitatie mare. Nu o inteleg. De ce se agita lumea la prima ora in prima zi din saptamana? De ce atunci si nu mai incolo? Tare mi-as dori ca diminetile de luni sa fie ca cele de duminica, lejere, calme, fara crize de nervi sau isterie. Dar nu! Haideti sa intram in priza pentru cateva ore, sa ne agitam sistemul nervos, ca doar a lenevit destul peste week-end, nu?

Ok, nebunia diminetii… si cum dimineata nu poate aduce dupa ea decat aceleasi senzatii, dupa-amiaza vine cu alta presiune. Posed un calm imens, il duc la extrem uneori enervandu-i pe cei din jur. Dar calmul mi-e ca apele linistite, ascunde furtuni si nu se stie niciodata cand va rabufni. Am fost azi la un pas. „Nu e treaba mea, nu ma ocup eu” sunt cuvinte care ma irita. Le-ati auzit poate. E drept, fiecare moare singur, dar cand esti rugat sa ajuti un coleg, un prieten, pe cineva, poate ar trebui sa lasi deoparte statul de pomana si sa dai o mana de ajutor. Pana ca „fiecare sa moara singur” ne putem ajuta unii pe altii, asa ca fapt divers.

Si incerc mereu sa-mi pastrez calmul si zambetul, sa tratez chestiunile de netratat cu zambet. De unde am atata putere, nu stiu… Unii merita sa li se arunce in fata cuvinte cu greutate gen nesimtire, indiferenta, dar oare ar avea rost? Pentru cine o facem de fapt? Merita acel cineva? Zambetul meu care se chinuie sa se arate imi spune ca nu are rost. Cuvintele grele aduc alte cuvinte grele. Imi ramane doar sa sper ca rabdarea si calmul vor fi mai puternice.

De ce scriu ce scriu? Pentru ca imi caut zambetul printre cuvinte, imi caut calmul si soarele. Ma retrag spre lumi de vise, spre stele mici dar multe. Poate ca noaptea imi va aduce o dimineata mai cu zambet decat azi… poate… Ziua buna se vede de dimineata si incerc sa o construiesc de astazi. Cine stie?!

The post Ziua buna se vede de dimineata! first appeared on Andreea Ban.