Dimineata devreme. Ma indreptam spre serviciu cu pasi lenesi. Le comandam picioarelor sa se aseze unul in fata celuilalt. Un pas, inca un pas… Poate ca, daca as fi avut un pat moale si cald la destinatie, picioarele mi-ar fi fost mai sprintene. Dar na, diminetile mi-s adormite pana la prima cafea. Si (culmea!) sunt dimineti in care refuz cafeaua. Ma ambitionez sa ma trezesc fara ea… Fi-r-ar ea sa fie de minune parfumata!
Bun. Mai aveam cateva minute de mers. Ceasul imi zambea cu subinteles: „ai reusit! ajungi la timp! a doua oara saptamana asta!” si i-am zambit stramb. E greu cu zambetele la prima ora, atunci cand nu e soare si cerul e gri cu desavarsire. Am scos telefonul intr-o doara. Imi place sa ma uit la el uneori, verific daca am mesaje, daca am fost sunata. Cine naiba sa sune la ore din alea cretine? Dar da, imi place pentru ca uneori chiar primesc mesaje la ore cretine, alteori telefoane. Vai ce urasc telefoanele matinale. Adica, e ca si cum ar suna ceasul iar si iar. Uneori raspund. Daca nu, atunci sa ma scuzati. Stiu ca ma iubiti si asa.
Bun… mergeam agale spre serviciu. In fata blocului de langa metrou erau porumbei. Multi porumbei. „Aparatul foto” m-am gandit in timp ce butonam telefonul. De fapt il pipaiam, ca nu prea are butoane. Si ce sa vad. Mesaj. Ok. De data asta chiar am primit mesaj, nu trebuie sa ma prefac. (Dragilor, sa nu cumva sa va apuce mila si sa-mi dati sms-uri matinale!) Si in secunda doi ma apuca rasul. E ora 9 fara 10, sunt pe jumatate adormita, pe un sfert inghetata si pe celalat sfert nu stiu exact cum, si rad. Rad de una singura pe strada. Doamna blonda trece la un moment dat pe langa mine si ma priveste asa pe furis, invidioasa pe mine ca rad. E doamna blonda cu care ma intalnesc in fiecare dimineata. Intr-o zi am sa-i zambesc, ba chiar o voi saluta ca e simpatica. De ce radeam? Iata: „Nume de catea sau de negresa (nu sunt rasist): Hopeless. Si daca te intreaba cineva unde e gagiul ei: he’s fucking hopeless…” Si am ras. Dragul de B. m-a facut sa rad cu lacrimi. Am ajuns in fata firmei cu lacrimi in ochi. Nici cerul nu mai era gri, nici somnul prin preajma. Uneori o portie de ras echivaleaza cu o cafea tare.
Imaginati-va ca acum sunt lovita de depresie. Am adunat cate putina de pe ici, de colo. Un prieten suparat, o fata frumoasa si trista, un vis care intarzie sa se implineasca, o dorinta care e mai mult moarta decat vie. O speranta care a murit inainte sa se nasca. Incredere care piere putin cate putin, zi de zi. Oameni cu doua fete pe fata. Minciuni. Treburi din astea omenesti. Sunt lovita si cazuta pe ganduri. Ce sa fac? Cum sa fac? Cand? Unde? De ce? Insa maine e o alta zi. Si cum azi un zambet mi-a fost daruit pe neasteptate, poate ca maine voi primi un raspuns, o solutie.
Auzi tu, nume de caine… Hopeless! LOL
Imagine: S.B.
Add Comment