Toamnă verde, toamnă gri

time read

Articolul are 390 cuvinte și se citește în 1 minute.

M-am trezit într-o dimineață și era toamnă. O toamnă verde, o toamnă gri. Da, și verde și gri. Copacii se chinuie de ceva timp să-și păstreze verdele, să-ți păstreze frunzele. Sunt doamne cochete cu pletele-n vânt. Cerul însă e obosit de atâta vară, de soarele prea zelos, de căldura lui sufocantă. Sinceră să fiu, parcă mi-a ajuns și mie…

M-am trezit într-o dimineață și dimineața aceea a fost acum câteva ore. Am tras perna peste ochi și mi-am imaginat că sunt în altă parte, acolo unde soarele strălucește, unde cerul e senin și valuri mici se întind pe nisip. Peste cinci minute am aruncat perna cât colo și am ieșit pe balcon. Zgomot de basculante, de macarale și bormașini, claxoane, voci de copii din parcul de peste stradă, o ambulanță, un ciocan și un Dorel strigând el știe ce. Orașul mi-a alungat somnul și visul cu mare turcoaz. Orașul este viu și suntem parte din el. Unii ne-am născut aici, alții am fost adoptați de oraș. Trăim după regulile lui deși am vrea să credem că suntem independenți. Dar ne place. Obișnuință, zic eu. Să vii din vacanță, o vacanță lungăăăă și liniștită, să revii aici, în mijlocul haosului. Dacă aparții orașului, te vei întoarce mereu la el și vei iubi fiecare zgomot. După o perioadă de liniște perfectă vei dori să fii aici, să ieși dimineața pe balcon și să asculți muzica orașului.

Bine, poate nu chiar picamerele și nervii din trafic la orele de vârf, nu chiar ambulanțele și muzica dată nesimțit de tare din mașini un pic cam prea „stridente”, dar sunetul orașului. Îl auzi atunci când iei o pauză, ieși pe un balcon sau o terasă (la cafea sau țigară) și, pentru câteva minute, uiți de tot. Privești viermuiala de sub tine și asculți.

Cafeaua mea s-a răcit, gândurile mi-au rămas agățate în copacii din parc, copaci cu frunze încă verzi. Vara nu s-a dus, e atârnată acolo. Dar acum respirăm. Este o zi minunată și ar face bine să rămână așa.