There are things happening that can’t

Unul dintre lucrurile inexplicabile legate de Annabelle este încadrarea în categoria horror. Da, trailerul este bun(icel), te duce cu gândul la buhuhu-uri, dar filmul… offf, aș vrea să am cuvintele la mine, să fie toate sub formă de roșii, castraveți. Aș face o salată, yum-yum!

Să vă spun de ce nu mi se pare horror. E simplu, foarte simplu. Nu am avut nici cea mai mică tresărire. Potențial avea, pentru că na, păpușa are chipul perfect pentru un horror. Din pacate rezultatul a fost cel horror: am râs. Păi așa? Parcă au fost mai multe faze de speriat în The Haunted House 2 (păpușa este și acolo personaj principal și chiar își face treaba!) –  e și cretin filmul, așa că nu o luați ca pe o recomandare.

Annabelle este păpușa pe care John Form o dăruieștie soției sale însărcinate, Mia, și pe care aceasta o căuta de mult timp pentru a-și completa colecția (care este totuși incompletă fără Chucky și soția sa, dar fie, poate că femeia vrea doar păpuși mirese). Toate bune și frumoase până într-o noapte când vecinii se dovedesc a fi un cuplu de sataniști în pijamale care îi atacă pe bieții oameni. Iese cu sânge, cu păpușă blestemată și un A desenat pe perete. M-am gândit la A din Pretty Little Liars, film cu mult mai scary (uneori) decât Annabelle. Explicația pentru acel A va veni mai târziu, când protagonista va descoperi o librărie, pentru că, da, răspunsurile sunt în cărți. Întotdeauna. Apoi urmează alte și alte scene care se doresc horror, dar sunt amuzante. Ori sunt eu nițel tralala?

Din tot filmul, intro-ul mi s-a părut cel mai reușit. Tot ce se întâmplă cu un an înainte e poveste de legănat pisica. Iar comparația cu The Conjuring… uff, nu o pot combate, căci nu l-am văzut (trailerul pare interesant totuși). Recomandă cineva?

Îmi plac filmele horror, chiar îmi plac, iar anul acesta a venit cu o serie de filme care m-au încântat. Cel puțin după titluri și trailere. Deși nu le-am bifat pe toate, cele vizionate până acum m-au dezamăgit. Cele pe care le am de vazut, ei bine, e foarte posibil să rămână la stadiul de văzut. Poate ar trebui să-mi îndrept atenția către poveștile marelui King, Stephen King. De acelea sigur nu voi fi dezamăgită.

Voi ce filme horror ați văzut în ultima perioadă și ce recomandați? Și ce filme ați văzut, dar nu recomandați? Nu de alta, dar timpul este prețios. Dacă e să ne speriem, atunci să ne speriem bine!

Annabelle (2014)

The post Păpușă, ne jucăm? first appeared on Andreea Ban.

You will know her name.

Poate e o simpla coincidenta, dar se intampla ca filmele pe care nu am reusit sa le vad, desi mi-am dorit si am avut asteptari de la ele, sa fie slabe. Atat de slabe, incat era mai bine sa fi ramas cu asteptarile.

Am vazut Carrie. Acum inteleg de ce m-a tot ocolit filmul asta. E atat de slab, incat nu pricep de ce l-au facut. E adevarat ca prima ecranizare a fost realizata acum niste ani, 1976, si ca o noua Carrie era binevenita. Dar de ce sa vedem o clona nu prea reusita de Carrie? Recunosc ca m-a incantat distributia, Chloe Moretz si Julianne Moore fiind o combinatie promitatoare, insa rezultatul nu a fost cel asteptat.

Filmul incepe cu scena in care Margaret (Julianne Moore) o aduce pe lume pe micuta Carrie. Momentul, plin de tensiune, vine ca o promisiune pentru povestea care urma. Din pacate am ramas cu promisiunea.

Carrie traieste sub „dictatura” mamei sale, habotnica si cu probleme la „mansarda” – o combinatie care se va dovedi a fi fatala. Momentul in care Carrie traieste socul primei menstruatii declanseaza haosul, devine bataia de joc a colegelor. De asemenea, este momentul in care apar si intrebarile (pentru noi, cinefilii). Oricat de incuiata ar fi fost mama, Carrie avea acces la informatie. In era internetului si a smartphone-ului, faptul ca ea nu stia ca adolescentele trec la un moment dat prin anumite schimbari, este de neiertat.

Apar apoi puterile telekinetice, puteri care o inspaimanta pe mama si-i intaresc convingerea ca fiica ei este intruchiparea diavolului. Nu imi mai aduc aminte foarte bine ce si cum s-a intamplat in prima ecranizare, insa noua Carrie nu a venit cu nimic iesit din comun. Ba chiar mi s-a parut ca aceasta Chloe Moretz este prea draguta pentru a da viata unui personaj precum Carrie. Imaginile de la final, cu acea Carrie insangerata si cu miscari de Medusa sau chiar Akasha (Regina Damnatilor) au reusit sa surprinda putin spiritul Carrie. Prea putin, din pacate. Carrie si-a spalat sangele de pe ea, devenind la final fata mamei.

Cu parere de rau, nu va recomand acest film. Cine a citit macar una dintre cartile marelui King, stie cu siguranta ca personajul lui ar fi avut ceva malefic in el inca de la inceput. Cred ca este cazul sa citesc cartea. Daca aveti alte impresii, va rog sa mi le impartasiti. Ce v-a placut si ce nu v-a placut la film? Sunt curioasa.

PS. Poate ca totusi filmul a venit la mine in cel mai potrivit moment: de Craciun. Purceii si rosul si-au jucat bine rolurile. 🙂

Carrie (2013)

The post Carrie, frumoasa in rosu first appeared on Andreea Ban.

Fani sau nu al literaturii horror, sambata (12 octombrie), la evenimentul dedicat Cartii Lunii Septembrie – Povesti de groaza, am avut parte de o intalnire speciala a Serial Readers-ilor iubitori de carte.

Printre cititorii avizi de horror ni s-au alaturat si alti cititori curajosi, dornici de a afla mai multe despre un gen literar pe care nu l-au incercat pana acum in incursiunile lor prin librarii, iar Flavius Ardelean ne-a fost ghid prin lumea tenebroasa a cartilor de groaza si ne-a dat chiar si “o lista cu recomandari (pur personale) de lectura horror pentru cei la inceput de drum-lectura”: Clive Barker –  Books of blood, Clive Barker – The hellbound heart, William P. Blatty – The exorcist…

Recunosc ca nu sunt mare fan horror-isme. Mi-am facut tema pentru eveniment prin citirea cartii Salem’s Lot scrisa de Stephen King, insa dincolo de cartile Annei Rice (care pot trece usor in categoria thriller), nu m-am aventurat prea mult in lumea povestilor de groaza. Acum insa, dupa ce am pasit in lumea lui King si am participat la aceasta minunata discutie, sunt atrasa intr-un mod ciudat si placut de acest tip de literatura.

Am vorbit nu numai despre fictiunea horror, dar si despre horror-ul din viata de zi cu zi. Am aflat care au fost radacinile povestilor de groaza (stiati ca primul autor de horror a fost o femeie, Mary Shelley cu al ei Frankenstein?) si am pasit usor in lumea reala cu toate grozaviile ei. Daca unii dintre noi gasim horror-ul in carti, altii il traiesc zi de zi. 🙁

Cu ocazia acestui eveniment am incercat sa raspundem la cateva intrebari care ne framanta: de ce avem nevoie si de povesti de groaza, de ce citim sau, dupa caz, de ce scriem astfel de povesti? Cred ca am reusit cumva sa ne facem ordine in ganduri. Curiozitatea ne-a fost starnita cu siguranta!

Mai multe imagini aici >>

Le multumesc tare mult celor care au fost alaturi de noi, si, in mod special, prietenilor nostri de la Editura Nemira pentru cartile minunate (cu greutate) pe care le-au oferit participantilor, dar si prietenilor de la ceainaria La Un Ceai, un loc absolut superb in care am ajuns sa ma simt ca acasa. 🙂

Mai multe detalii despre eveniment, inclusiv lista de carti propuse de Flavius, gasiti pe blogul Serial Readers, aici.

Si, pentru ca ne cam plac extremele, intalnirea de luna viitoare (16 noiembrie) are o tema ceva mai roz, Carti chic pentru femeia urbana. Vom discuta despre femeile puternice din romanele pe care le indragim, despre noi raportate la ele, despre framantarile noastre si nevoia de frumos. Voi reveni in curand cu mai multe detalii. Ce va pot spune este ca vom avea carti chic, invitate chic si discutii chic intr-un local super chic!

The post Serial Readers, povesti de groaza first appeared on Andreea Ban.

1. Pregatim un nou eveniment. „Carti ecranizare” suna interesant, nu-i asa?

2. Cartea lunii. Suna cam… depresiva, stiu, dar sa stiti ca de fapt e foarte haiaoasa si tocmai buna de citit in vacanta. Sunteti in vacanta? Ufff, va mai invidiez un timp si plec si eu. Sic! (pentru detalii despre carte, click pe imagine)

3. Luna aceasta se voteaza cartea lunii septembrie! Va astept pe www.serialreaders.ro cu voturile voastre. Una dintre cele patru va fi cartea pe care o vom citi luna viitoare.

4. Pentru ca suntem constiinciosi, ne pregatim pentru octombrie! Asteptam propunerile voastre, sa fie de groaza. (Pentru detalii despre cum se fac propunerile, click pe imagine)

5. Si, ca sa inchei frumos, iata un film de vazut! Cititi recenzia, vedeti filmul, veniti cu detalii. (Click pe imagine pentru a citit recenzia)

The post Luna august pentru cititorii in serie! first appeared on Andreea Ban.

He’s still dead but he’s getting warmer.

Un mort simpatic foc! Un mort care gandeste, un mort care vorbeste, cam greu la inceput, asculta muzica, zambeste, conduce, se indragosteste. Si nu vorbim aici de orice fel de mort, ci de un zombie mancator de oameni. Voi, cei care urmariti filme cu zombii, cu vampiri („adevarati”, nu sclipiciosi), cu tot felul de aratari de dincolo de viata, stiti ca e un non-sens in a spune ca mortul se intoarce la viata.

Si totusi, Warm Bodies vine cu un concept nou. Baietii buni, de aceasta data, sunt zombii. Ei, desi par a fi morti, se afla de fapt intr-un fel de moarte cerebrala, asteptand momentul sa fie resurscitati. Cum vor fi resurscitati? Prin dragoste. Si iata, salvarea omenirii de la o pieire iminenta este dragostea. R., zombiul nostru simpatic, o intalneste pe Julie si lumea lui prinde culoare si incet, incet (zombie style!) sens.

R., desi face niste lucruri nu tocmai ortodoxe, adica omoara si papa creier de om, in speta creierul iubitului noii sale pasiuni, devine rapid preferatul nostru. El zice ca asa reuseste sa se intoarca putin in viata reala, ca gustand din neuronii ucisului, evadeaza pentru cateva clipe in viata acestuia. Si cum suntem deosebit de sensibili, il vom ierta desigur! Ce ati face daca ar veni la voi acel zombilica cu ochii mari si sticlosi: „ajuta-ma sa traiesc, da-mi niste creier de la tine… ggrrrrr”. Parca nu ar mai fi preferatul nostru, nu-i asa?

Bun. R. o salveaza pe Julie de la a ajunge festinul altora si o protejeaza tinand-o captiva in locuinta lui, un avion plin de goodies. Ce zombie fericit! Invata astfel sa fie om din nou sau, ma rog, reinvata primii pasi, primele cuvinte. Si Julie e langa el, ca un observator. Sa mai zic ca Julie e fata sefului, generalul Grigio (John Malkovich)? E destul de logic. Ca totul se intampla la americani e inutil sa mai mentionez. Vor urma lupte cu scheletelele (the ferocious Bonie zombies) si oamenii vor gasi ajutor in zombilici, care de asemenea erau urmariti de catre dusmanul subtirel pentru ca se transformau in oameni, adica acele corpuri calde.

Oameni, zombii, scheleti, iubire, creiere mancate, muzica faina, bluza rosie a lui R., prietenie, masina rosie… fac din acest film unul de urmarit. Veti invata cum sa va comportati printre zombii sau, daca sunteti voi zombii, cum sa va comportati printre oameni. Simpatic foc! Si unde mai pui ca filmul are la baza romanul omonim al lui Isaac Marion? Era de asteptat, nu-i asa? Ce film nu mai are la baza in ultima perioada o carte? Va recomand Warm Bodies. E… altfel. Si ideea ca iubirea salveaza omenirea, e frumoasa. Foarte frumoasa!

Warm Bodies (2013)

The post Iubitul meu e zombie! first appeared on Andreea Ban.

La inceput a fost trailerul. Apoi am vazut filmul. Se vrea thriller. Eu as spune ca e doar SF. Un SF aproape interesant. Se prea poate ca pentru unii dintre voi sa fie destul de greu de digerat, pentru altii, o poveste (inca una) exagerata din domeniul ingineriei genetice. Splice este povestea a doi cercetatori, Clive si Elsa, pasionati pana la nebunie de munca lor si care, in timpul liber, se mai si iubesc. Combinatia asta, munca – viata personala, face ca povestea noastra sa fie cu atat mai intensa si destul de imprevizibila. Desi, daca stau bine sa ma gandesc, am ghicit finalul inca de la inceputul marelui experiment.

Mai mult decat cercetatori, cei doi apar ca fiind adevarate vedete in lumea geneticii, ocupandu-se de combinarea ADN-ului prelevat de la specii diferite pentru a crea hibrizi. Scopul final al cercetarilor este, desigur, salvarea lumii de boli incurabile precum Alzheimer, diabet, cancerul de diferite tipuri. Pentru a-si atinge scopul insa, cei doi vor recurge la mijloce mai putin legale. Desi li s-a interzis sa-si continue experimentele cu ADN uman pe motiv ca ar fi cam devreme (chipurile!), eroii nostri se avanta in experimentul cel mai cel. Folosesc ADN uman pentru a crea hibridul salvator. De aici telenovela. Se „naste” o fiinta partial umana, o fetita, care creste mai repede decat alte creaturi, astfel ca cei doi au ocazia sa observe evolutia acesteia in timp real, sa o cerceteze si mai departe sa cucereasca lumea (credeau ei…).

Lucrurile nu stau totusi chiar asa. Neasteptatul se intampla. Cei doi se ataseaza de creatura si relatia se transforma intr-una oarecum familiala, pentru ca in final sa scape de sub control. Si scapa intr-un mare fel. M-am intrebat la finalul filmului care dintre cei doi protagonisti era mai nebun, ea sau el? Care a gresit mai mult, ea ca a folosit acel ADN sau el ca s-a lasat sedus de creatura? Nu spun mai multe pentru a nu va strica surprizele din timpul filmului, insa va va soca putin. Si nu vorbesc aici de scenele de genul Alien sau mai stiu eu ce filme cu bautori de sange, ci de felul in care este studiat comportamentul uman, panta pe care aluneca usor, dar sigur cei doi. Ajung nu numai sa se minta unul pe celalat, dar sunt implicati in diverse scene…

Filmul mi-a placut si nu mi-a placut. A fost slab din punct de vedere al elementelor horror, insa unele imagini m-au lasat fara respiratie. Incercarea de a se tine deoparte de zona clonarii prin crearea unor fiinte partial umane, ii aduce un plus de originalitate. Partea cu Gred si Ginger insa, mi-a dat o senzatie de greata (pe care o veti intelege cu siguranta!). Filmul este de vazut, dar nu va asteptati de ceva care sa va dea pe spate. Este… interesant si are coada. Da, coada e intr-un fel. 😀

Splice (2010)

The post Un film cu coada: Splice first appeared on Andreea Ban.

Should she run? Yes / No

Nu o data am spus ca mintea omului naste monstri, are puterea de a trezi mortii si a face lucrurile sa se intample, sa ne ingrozeasca. Nu ma refer la puteri supranaturale, la vrajitoare sau mai stiu eu ce voodoo-treburi. Ci la filme. Am avut mereu o placere sadica de a urmari alte si alte filme de groaza, doar-doar il voi descoperi pe acela care sa ma zguduie si sa nu mai urmaresc aberatiuni de acesti gen. E drept ca in ultimii ani am lasat-o mai moale sau poate ca filmele (aparent) horror pe care le-am urmarit au fost prea slabute… si totusi, dorinta aia se mai trezeste cand si cand.

Ultimul horror vazut a fost Return to House on Haunted Hill si mare mi-a fost incantarea sa descopar unul dintre acele filme de groaza clasice cu introducere, cuprins si incheiere, cu fantome, crime din acelea care iti dau tremurici, cu urlete si treburi scarboase asa cum numai inainte de era 3D-ului puteam vedea. Filmul de fata este al doilea dupa House on Haunted Hill – film pe care nu l-am vazut si care nu prea ma mai tenteaza, acum ca stiu care e treaba cu el, dar care cred ca ar bate la fund multe altele. Un grup de „curajosi” ajung la casa bantuita pentru a gasi statuia minunata, statuie care este de fapt si sufletul casei. Se intampla ca una dintre fete sa fie sora tipei care a reusit sa scape cu un film in urma si care se intampla sa aiba habar de monstruozitatile care se intamplau dupa ce casa isi inchidea usile.

Tare mi-ar placea sa va mai povestesc una alta despre film, insa nu as vrea sa va plictisesc (in cazul in care l-ati vazut deja) sau sa va dezvalui prea multe (in cazul in care v-am starnit interesul si ati vrea sa il vedeti). Ideea este ca acum niste ani se faceau filme de groaza adevarate. Aveau puterea aia de a se juca cu psihicul omului si nu incercau sa impresioneze prin efecte. Impactul era cu mult mai puternic, te urmareau si dupa ce ieseai din sala sau dupa ce aprindeai lumina. Acum ramanem doar cu acel wow sec din timpul celor 2 ore de actiune.

Va recomand Return to House on Haunted Hill tocmai pentru ca este asa cum ar trebui sa fie un film horror. Are sare si piper, iar unele faze sunt de-a dreptul… spintecatoare.

Return to House on Haunted Hill (2007)

PS. Inca nu inteleg placerea de a vedea filme de groaza. E sadica si poate la fel de bolnava ca a celor care le „picteaza”. Dar na, astia suntem, diabolici mici si multi. 😀

The post Intoarcerea la casa bantuita first appeared on Andreea Ban.

The Decent: part2 (2009)

The post Si au coborat de tot! first appeared on Andreea Ban.

Am vazut The Rite/Ritualul. Nu stiu de ce, dar filmele de acest gen nu ma mai atrag in vreun fel anume. Mi se par atat de slabe si de lipsite de sens… nici macar horror nu le pot numi, pentru ca nu sunt horror… desi au pretentii. De ce am vazut The Rite? Simplu. Anthony Hopkins. Este unul dintre actorii cu adevarat geniali, reuseste prin simpla prezenta sa faca dintr-un film slab, un film de vazut. Dincolo de prezenta lui remarcabila, de jocul actoricesc de exceptie, filmul este slab. Se vrea un film bun, un horror bazat pe fapte reale, avand ca si baza experienta unui exorcist de la Vatican. Din pacate filmul nu are nici macar suspansul cuvenit unui astfel de film. Personajul principal, un tanar aflat in cautarea credintei (cu toate ca habar nu are ca asta cauta) se intalneste cu parintele Lucas (Anthony Hopkins) si mai apoi cu Diavolul. Isi capata credinta. Si ups, v-am povestit filmul! Daca din ecuatia numita The Rite il scotem pe Anthony Hopkins ramanem cu o bratara, cu niste broaste si un magar cu ochii rosii. De ce vi-l recomand? Evident pentru rolul facut de Anthony Hopkins.

The Rite (2011)

The post Un film slab, un actor genial first appeared on Andreea Ban.

Vi se pare scary trailerul? Si mie mi s-a parut. Insa la film am ras si am ras… si nu sunt nebuna sa stiti, a ras toata sala, adica jumatate de sala, ca cealalta jumatate era goala. Mai putin vecina mea de scaun care se mai ascundea dupa degete sa poata vedea mic, se stie ea!

Deci! „Drag me to hell” a avut o singura faza la care as fi putut spune „FU bitch ca m-ai speriat” si alte multe faze scarboase si foarte scarboase. Acum nu mai e vorba de inima slaba, ci de stomac sensibil. Dupa jumatate de ora ma uitam la ceas. Sunt insa foarte curioasa din fire, si a trebuit sa vad sfarsitul – adica sa nu ma las in voia somnului.

Finalul a fost imprevizibil de… Nu va spun mai multe, decat ca nu am mai ras demult asa.

PS. Cred totusi ca filmele asa-zise horror ar trebui vazute acasa pe intuneric, fara factori perturbatori, ca atunci cand toti in jurul tau rad e cam greu sa te mai concentrezi. Poate asa isi fac efectul… desi…

The post Drag me to… scary things first appeared on Andreea Ban.