Să vorbim despre Lucy, dar să vorbim puțin, căci nu vreau să vă răpesc din timpul prețios. Nu se cade. Știți despre care Lucy vorbesc, da? Acea Lucy minunată pe care am așteptat-o luni întregi. Acea Lucy care, în urma unui incident nu tocmai plăcut, s-a trezit cu un IQ mare și în creștere. Acea Lucy care… Nu, nu am tensiunea crescută. Sunt calmă. Atât de calmă încât pot scrie despre acest film, deși nu intenționam.

Mi-a plăcut Lucy din două motive, Scarlett Johansson și Morgan Freeman. Dar atât. Am vrut să văd filmul pentru că am sperat, chiar am sperat, că va fi un film bun și nu povestea pe larg a trailerului. Dacă ați văzut trailerul (mă scuzați că vă spun acest lucru vouă celor care vreți să îl vedeți), să știți că aia e povestea. Hai, bine, finalul e big, filmul are efecte interesante, e colorat ca un documentar, dar… atât. Nu m-a impresionat deloc. Ba mai mult, m-a dus cu gândul la Transcendence și la restul filmelor în care a jucat Morgan Freeman în ultimii ani, m-a dus cu gândul la o Scarlett frustrată, o Scarlet care aleargă după roluri cu care să cucerească lumea – femeia de piatră dorită de toți și pe care nu o poate avea nimeni -, dar care nu fac decât să-i știrbească aura. Nu m-a convins în filmul de față, chiar și cu IQ-ul ăla dubios. Ba chiar mi se pare că a interpretat un personaj de hârtie (vai, de când așteptam să folosesc expresia asta, personaj de hârtie!). M-a întors cu gândul la Văduva Neagră. O prefer în acel rol, parol! Acolo, cel puțin, nu ne trezim cu scene trase de păr și de ce mai vreți voi (a se vedea degetele atinse a celor două Lucy precum în capodopera lui Michelangelo).

Haideți că m-a luat valul. Lucy nu este filmul pe care l-am așteptat. Lucy e doar o maimuță.

Vă recomand, nu filmul, ci o recenzie bună și foarte bună pe Cinemateca.eu aici. Cred totuși că au acordat prea mult timp și prea multe cuvinte acestui film. Altfel, vă doresc să vedeți filme bune! Iar eu, dacă tot îl admir atât pe Morgan Freeman, mai bine văd un documentar.

Lucy (2014)

The post Lucy, dragă, ești peste tot! first appeared on Andreea Ban.

Look closely, because the closer you think you are, the less you will actually see.

Si am privit filmul cu atentie. Mare atentie! Avand in vedere distributia, ma asteptam sa fie un film bun. Si asteptarile au fost cu atat mai mari cu cat am tot auzit ca ar fi fabulos.

Acum, dupa vizionare, pot spune sus si tare ca Now you see me: Jaful perfect este un film genial! Da. Este unul dintre putinele filme care a reusit sa imi depaseasca asteptarile. Mi-a placut trailerul de la prima vizionare, mi-a placut distributia. M-am indragostit (daca se poate spune asa) de fiecare scena prinsa in trailer, pentru ca l-am tot vazut si revazut. Ei bine, filmul a venit cu doza de wow optima pentru a ma face sa il ridic acum in slavi.

Now you see me deseneaza povestea uneia dintre cele mai faimoase trupe de iluzionisti din lume. De la simpli „magicieni”, cei patru protagonisti interpretati de Jesse Eisenberg, Woody Harrelson, Isla Fisher si Dave Franco ajung sa fie aclamati de o lume intreaga atunci cand jefuiesc o banca franceza in timp ce performau in Las Vegas. Si aprecierea e cu atat mai mare cu cat banii ajung la public si nu in buzunarele lor. Sa fie ei oare urmasi ai lui Robin Hood sau au ceva de dovedit?

Cu politia pe urme, cei patru merg mai departe catre a doua reprezentatie. Si pentru ca lucrurile sa nu fie atat de simple, pe urmele lor se afla si un batranel simpatic, dornic nevoie mare sa le desconspire trucurile. Asta era meseria lui. Sa distruga iluzionisti. Desi este acel personaj care ar trebui sa enerveze prin aroganta lui, faptul ca este interpretat de Morgan Freeman m-a facut sa il ador. Nu a avut el castig de cauza, insa simpla prezenta a actorului, a dat filmului un plus de valoare.

Mi-a placut in mod deosebit de Jesse Eisenberg in rolul lui Atlas. Are un debit verbal care m-a lasat fara cuvinte si, pe ici pe colo, fara respiratie. Cu inca vreo doua roluri din astea si are sanse sa intre in Top5-ul meu. Nu ma omor eu dupa Mark Ruffalo, dar la un moment dat chiar am avut senzatia ca daca il mai irita cineva se va inverzi si va face niste miscari de Hulk, cu sarituri si urlete si lovituri. N-a fost sa fie (din fericire).

Bun. Sunteti perfect in ceata, nu-i asa? Cam asta era ideea, sa va stranesc cat de putin interesul pentru a merge sa vedeti filmul. Trebuie neaparat vazut pe ecran mare. Numerele de magie sunt simpatice, destepte si, nu de putine ori, te zapacesc pur si simplu. Avem in film actori unul si una, actiune, replici destepte, replici amuzante, suspans, surprize si un final pe masura. Sincer va spun ca nu m-am gandit vreo clipa ca se va ajunge unde s-a ajuns. Iar Morgan Freeman invins? In ce lume paralela v-ati imagina ca e posibil asa ceva?

Va recomand Now you see me! Nu stiu daca este Jaful perfect, dar cu siguranta e un film superb si merita vazut. As putea spune ca merita si revazut!

Now you see me: Jaful perfect (2013)

PS. Il ador pe baiatul asta, Atlas – Jesse Eisenberg. Iata una dintre scenele de referinta:

The post Ma vezi, ba nu ma vezi! first appeared on Andreea Ban.

The United States Of America doesn’t negotiate with terrorists! 

Codul este rosu la Casa Alba (oare a fost vreodata altfel?). Desi titlul in engleza suna al naibii de bine, Olympus Has Fallen, este pe atat de inselator. As spune chiar ca traducerea e perfecta. Din Cod Rosu la Casa Alba ne prindem usor ca e vorba de un alt eveniment nefericit prin care americanii sunt atacati de teroristi – nu conteaza neaparat cine sunt -, ca se da sah la rege si mai departe va dati si voi seama.

Avem baiatul bun, baiatul rau, creierul, presedintele-marioneta de salvat. Si restul e aceeasi poveste cu care ne-am obisnuit: SUA, buricul pamantului si centrul universului in acelasi timp. Ce avem nou aici? Faptul ca presedintele (Aaron Eckhart) nu mai sta ascuns intr-un birou din Casa Alba, ci este luat prizonier, batucit bine si silit sa priveasca cum oamenii de pe langa el sunt torturati si ucisi. Locul ii este luat de catre Speaker Trumbull (Morgan Freeman), pe care, va asigur, este o placere sa il asculti, sa il privesti. Si, ca sa inchei trioul magic al filmului, il avem pe Mike Banning (Gerard Butler), omul care face din film un fel de Die Hard. Adica, da, reuseste sa intre unde altii nu au reusit, sa se strecoare printre gloante, sa omoare terorist dupa terorist, sa, sa, sa… si sa nu moara.

M-am saturat de genul asta de filme. Aceeasi Marie cu alta palarie sau poate cu alta floare la palarie. Teroristii pamantului vor sa le dea in cap, sa ii asedieze. Parca au fantezii cu terorisi, fantezii in care le arata lor, baietilor rai, ca ei sunt cei mai buni. Poate simnt nevoia sa le trimita semnale: nu negociem cu voi, teroristi mici si rai! (apropos de replica presedintelui) Dar Hollywood-ul este al lor, nu-i asa? Nu putem decat sa ne multumim cu actorii minunati care dau viata filmelor. In cazul de fata e o placere sa ii privesti pe cei trei. Am vazut filmul pentru aceast superb trio: Morgan Freeman, Gerard Butler, Aaron Eckhart. Si, din acelasi motiv, vi-l recomand si voua.

Olympus Has Fallen (2013)

The post Codul este rosu, casa este alba first appeared on Andreea Ban.

Bun. Acum ca am lamurit acest aspect, sa ma intorc la minunatul Tom Cruise si al lui Oblivion. E mai mult Tom Cruise decat Oblivion, va asigur. Trailerul e ceva mai mult decat filmul, in sensul ca ma asteptam la ceva mai multa actiune. Si totusi, filmul are ceva-ul ala care te tine in scaun si iti da cu tifla-n frunte cand te astepti mai putin.

Daca la inceputul filmului avem parte de imaginile dezolante ale unui Pamant pustiu si facem cunostinta cu ultimii doi oameni care pazesc ce a mai ramas de pazit, pe parcurs ni se dau pastilute astfel incat, la final, sa realizam ca am fost pacaliti bine de tot. Jack Harper (Tom Cruise), este din nou tipul bataios (atunci cand e cazul) care lupta pentru bine, care nu renunta la speranta, care iubeste verdele si amintirea a ceea ce a fost odata „acasa”. Mare parte din film avem parte de Jack si amintirile lui, plimbarile lui in pustiu, Jack cel care mediteaza in singuratate alaturi de un Bob vesel nevoie mare. Daca la inceput erau doar el si ea, Jack si Victoria, in momentul in care apar si alti oameni in peisaj, parca si starea de spirit a celui care priveste se schimba. Mai ales ca acei alti oameni, nu sunt oricare, ci un Morgan Freeman asa cum il stiti, cu zambet, cu ale lui cuvinte alese si Nikolaj Coster-Waldau, la fel de bataios precum in The Game of Thrones (mi s-a parut cam ciudat fara sabie in mana, dar na, se lupta si se incrunta).

Romantica din mine trebuie sa va spuna neaparat ca povestea de iubire a reusit sa salveze planeta. Jack, desi ii fusese stearsa memoria, o viseaza pe Julia (Olga Kurylenko), fata bruneta cu zambet frumos. Si o viseaza pana cand, intr-o zi pica din cer. Impreuna vor descoperi adevarul despre Tet, locul care reprezenta pentru ei (sau cel putin pentru Victoria) acasa. Nu as vrea sa va dau prea multe detalii despre film, pentru ca si asa nu e cine stie ce de el. Dar daca il veti vedea, veti fi destul de surprinsi de intoarsatura pe care o iau lucrurile. Desi, la cat e de previzibil, e foarte posibil sa va prindeti intre timp.

Despre Tom Cruise numai de bine! Daca va intrebati cum a evoluat baiatul Top Gun, iata si raspunsul. Oblivion. Nu lipseste niciunul dintre elemente care l-au consacrat: aparat de zbor, ochelari de soare, haina de piele, motor, carisma. Pana si zambetul ii apare la fel de tanar. Intrebarea mea ar fi, de ce se numeste Jack din nou? Adica Jack Reacher acum cateva luni, Jack Harper acum. Ce Jack mai urmeaza? Ar fi trilogia Jack.

Nu stiu daca v-am convins sa vedeti fimul sau daca v-am convins sa nu-l vedeti. Mie mi-a placut. E o placere sa vezi actori de asemenea calibru si placerea e cu atat mai mare cand iti dau senzatia ca sunt nemuritori.

Oblivion (2013)

The post Planeta uitata. Planeta salvata first appeared on Andreea Ban.