Scriitorii își amintesc TOTUL, Paul. În special rănile. Dezbracă un scriitor la piele, arătându-i cicatricele și-ți va relata povestea fiecăreia. De la cele mari, te alegi cu romane, nu cu amnezie. Dacă vrei să scrii un roman, este bine să ai un pic de talent, dar cea mai importantă cerință este, de fapt, abilitatea de a-ți aminti povestea fiecărei cicatrice.
Arta constă în persistența memoriei.

Să citești cărțile lui Stephen King înseamnă să te pierzi în alte lumi, să trăiești și să respiri alături de personaje, să privești prin ochii lor și să simți ceea ce simt ele. Acesta este darul regelui, te prinde și te aruncă în poveste, îți intră pe sub piele, te înspăimântă. Teama pe care ți-o induce nu te îndepărtează, dimpotrivă, îți dorești să sapi și iar să sapi, vrei să știi cum a rezolvat “problema”.

Am început să citesc Misery într-o noapte, târziu. După primele douăzeci de pagini deja simțeam furnicături pe piele. Vedeam prin ochii lui Paul Sheldon, simțeam ce simțea el sau, mă rog, simțămintele lui îmi erau atât de clare încât a trebuit să închid cartea pentru a nu le lua mai apoi cu mine în somn.

Paul este scriitor. Și-a câștigat celebritatea prin seria de romane a căror eroină este Misery Chastain. Dorind să se dedice și altor romane, Paul se hotărăște să-și omoare personajul și să încheie seria. În urma unui accident de mașină, Paul este salvat de Annie Wilkes, admiratoarea înfocată a lui Misery și cel mai mare fan al lui. De fapt, nu salvat este cuvântul potrivit, ci capturat. Paul va trebui să plătească pentru moartea lui Misery într-un fel pe care, cum să vă zic, nu vi-l puteți imagina. Cititorul va fi puțin zguduit, de aceea vă spun de pe acum ca nu este o carte pentru cei mai sensibili dintre voi. Sunt sigură că tu, cititor de cărți ceva mai dure, vei fi captivat de talentul lui King, acela de a reda senzațiile tari. Până unde va merge Annie? Cât va rezista Paul? Acestea sunt cele două întrebări care plutesc deasupra fiecărei pagini, fiecărui episod al cărții.

Dincolo de pedeapsa (fizică) pe care Paul o primește pentru că și-a ucis personajul, el este obligat să o readucă la viață. Annie este cea care va scoate geniul din Paul și-l va face pe acesta să scrie ceea ce credea că va fi cel mai bun roman Misery de până atunci. Ura lui Paul pentru cea care îl ținea captiv crește cu fiecare pagină pe care o scrie, durerea ajungând la cote inimaginabile. Ceea ce știm cu siguranță e că unul dintre cei doi își va găsi sfârșitul odată cu finalul cărții scrisă de Paul Sheldon. Ceea ce nu știm și cred că în asta consta „magia” cărții, e până unde are de gând să meargă autorul, până unde își va duce personajele.

Marele King are acest dar de a nu te lăsa să ghicești destinația. Nu este de partea niciunui personaj, fie că este bun sau rău. Nu este părtinitor. Aș fi vrut ca Paul să fie scutit de atâta suferință, ba chiar, la un moment dat, soluția cea mai simplă ar fi fost ca el să moară. Dar moartea e alegerea cea mai ușoară. Să trăiești este greu. Și asta oferă autorul, viață. Paul Sheldon a primit dorința de a trăi, forța de a se târî spre ieșirea din coșmar. Mai mult, privită din alt unghi, povestea pare a fi coșmarul scriitorului care nu-și găsește inspirația sau care este urmărit de proprii demoni. Demonii pe care el i-a creat nu vor să mai dispară ci-l bântuie până renunță să se mai lupte, până îi accepta ca fiind parte din el. Asta este Misery pentru Paul, demonul lui, crucea lui. Annie este paznicul lui, cerberul, cea care va avea grijă ca el să spună povestea.

Vă recomand să citiți Misery. Stephen King a reușit să mă minuneze din nou, a scris nu o poveste, ci două. Este Misery, povestea despre Paul Sheldon și “temnicerul său” – Annie, dar și povestea lui Paul Sheldon despre eroina unei serii de romane “duioase”. Citind cartea veți aștepta atât finalul cărții lui King, dar și finalul cărții lui Sheldon. V-am amețit puțin de cap? E bine. Trebuie să citiți cartea. Veți înțelege. Stephen King este cel puțin genial! 

Misery, de Stephen King (cartea aici >>)
Editura Nemira

The post Misery, de Stephen King first appeared on Andreea Ban.

„Deasupra buricului lui Halston, o gaura neregulata fusese facuta cu ghearele in carne. Din ea se uita fata alb cu negru, manjita de sange, a unei pisici, cu ochii mari si privire intensa.”

In urma cu niste ani am citit Misterul regelui (Despre scris), carte semnata de marele Stephen King. Atunci mi-am facut o promisiune, aceea de a-i citi toate cartile. Abia anul trecut am deschis cea de-a doua carte a acestui minunat autor. Se intampla sa fie chiar a doua carte pe care a publicat-o, dupa Carrie: Salem’s Lot. Nu stiu de ce am amanat-o atata timp, poate din cauza volumului, a genului, habar nu am. Dupa ce am inchis cartea am stiut ca vor urma si altele. Nu a trecut mai mult de o saptamana si mi-a picat in mana La asfintit.

Nu am putut sa-mi refuz placerea de a citi aceasta minunatie de carte, cu atat mai mult cu cat eram in perioada de citit proza scurta.

La asfintit cuprinde treisprezece povestiri care mai de care mai captivante si, de ce nu, terifiante. Bine, eu le-as zice mai degraba inspirate si interesante, caci horror-ul mi-e prieten destul de bun. Prefer in general romanele, insa proza scurta are ceva, sunt povesti concentrate in cateva zeci de pagini care reusesc sa spuna mai mult decat te-ai putea astepta. Daca autorul are talentul de a-si plimba cititorul pe parcursul a sute de pagini, atunci cand vine cu o poveste scurta, dar scurta de tot, cu siguranta vei fi lovit in molalele capului si, dupa ce te vei ridica, vei dori inca o doza – de lectura, desigur!

Dintre povestirile prezente in aceasta antologie, prima m-a lasat cu gura cascata la propriu. In notele de la finalul cartii, autorul spune ca aceasta nu este una dintre cele mai bune. As vrea sa-l contrazic cu aceasta ocazie. Willa este una dintre cele mai bune povestiri citite pana acum. Incepe intr-un fel, pentru ca mai tarziu realitatea sa se suceasca la 180 de grade. Nu va spun mai mult, trebuie sa o cititi.

Mi-a placut foarte mult Fata de turta dulce. Este povestea unei femei care si-a pierdut copilul si care incepe sa alerge. Mai tarziu, alergatul ii va salva viata. Cum se leaga povestea, cat de terifianta reuseste autorul sa o faca, veti afla citind-o. Este geniala!

Pisica diabolica este, din nou, o poveste care mi-a taiat rasuflarea. Un ucigas platit este angajat sa omoare o pisica pentru o suma considerabila. Acesta accepta, desi i s-a spus din start ca nu este o pisica obisnuita si ca ar fi ucis deja trei oameni (as zice ca motivat). Cum reactioneaza pisica, ce pateste asasinul, veti afla citind povestea. Din nou, am ramas fara respiratie.

Nu stiu daca am reusit sa va starnesc interesul, insa eu am fost cucerita de povestirile acestea, motiv pentru care e de preferat sa nu stiti prea multe atunci cand le veti citit. Cele de mai sus alaturi de Lucrurile ramase in urma lor, N, Bicicleta stationara, Dupa-amiaza absolvirii sunt povesti care, cu sigurata, va vor pune pe ganduri.

Stephen King? Un geniu. Trebuie citit. Incepeti cu ceva lejer. La asfintit e cea mai buna optiune.

La asfintit, de Stephen King
Editura Nemira

The post La asfintit, de Stephen King first appeared on Andreea Ban.

You will know her name.

Poate e o simpla coincidenta, dar se intampla ca filmele pe care nu am reusit sa le vad, desi mi-am dorit si am avut asteptari de la ele, sa fie slabe. Atat de slabe, incat era mai bine sa fi ramas cu asteptarile.

Am vazut Carrie. Acum inteleg de ce m-a tot ocolit filmul asta. E atat de slab, incat nu pricep de ce l-au facut. E adevarat ca prima ecranizare a fost realizata acum niste ani, 1976, si ca o noua Carrie era binevenita. Dar de ce sa vedem o clona nu prea reusita de Carrie? Recunosc ca m-a incantat distributia, Chloe Moretz si Julianne Moore fiind o combinatie promitatoare, insa rezultatul nu a fost cel asteptat.

Filmul incepe cu scena in care Margaret (Julianne Moore) o aduce pe lume pe micuta Carrie. Momentul, plin de tensiune, vine ca o promisiune pentru povestea care urma. Din pacate am ramas cu promisiunea.

Carrie traieste sub „dictatura” mamei sale, habotnica si cu probleme la „mansarda” – o combinatie care se va dovedi a fi fatala. Momentul in care Carrie traieste socul primei menstruatii declanseaza haosul, devine bataia de joc a colegelor. De asemenea, este momentul in care apar si intrebarile (pentru noi, cinefilii). Oricat de incuiata ar fi fost mama, Carrie avea acces la informatie. In era internetului si a smartphone-ului, faptul ca ea nu stia ca adolescentele trec la un moment dat prin anumite schimbari, este de neiertat.

Apar apoi puterile telekinetice, puteri care o inspaimanta pe mama si-i intaresc convingerea ca fiica ei este intruchiparea diavolului. Nu imi mai aduc aminte foarte bine ce si cum s-a intamplat in prima ecranizare, insa noua Carrie nu a venit cu nimic iesit din comun. Ba chiar mi s-a parut ca aceasta Chloe Moretz este prea draguta pentru a da viata unui personaj precum Carrie. Imaginile de la final, cu acea Carrie insangerata si cu miscari de Medusa sau chiar Akasha (Regina Damnatilor) au reusit sa surprinda putin spiritul Carrie. Prea putin, din pacate. Carrie si-a spalat sangele de pe ea, devenind la final fata mamei.

Cu parere de rau, nu va recomand acest film. Cine a citit macar una dintre cartile marelui King, stie cu siguranta ca personajul lui ar fi avut ceva malefic in el inca de la inceput. Cred ca este cazul sa citesc cartea. Daca aveti alte impresii, va rog sa mi le impartasiti. Ce v-a placut si ce nu v-a placut la film? Sunt curioasa.

PS. Poate ca totusi filmul a venit la mine in cel mai potrivit moment: de Craciun. Purceii si rosul si-au jucat bine rolurile. 🙂

Carrie (2013)

The post Carrie, frumoasa in rosu first appeared on Andreea Ban.

Fani sau nu al literaturii horror, sambata (12 octombrie), la evenimentul dedicat Cartii Lunii Septembrie – Povesti de groaza, am avut parte de o intalnire speciala a Serial Readers-ilor iubitori de carte.

Printre cititorii avizi de horror ni s-au alaturat si alti cititori curajosi, dornici de a afla mai multe despre un gen literar pe care nu l-au incercat pana acum in incursiunile lor prin librarii, iar Flavius Ardelean ne-a fost ghid prin lumea tenebroasa a cartilor de groaza si ne-a dat chiar si “o lista cu recomandari (pur personale) de lectura horror pentru cei la inceput de drum-lectura”: Clive Barker –  Books of blood, Clive Barker – The hellbound heart, William P. Blatty – The exorcist…

Recunosc ca nu sunt mare fan horror-isme. Mi-am facut tema pentru eveniment prin citirea cartii Salem’s Lot scrisa de Stephen King, insa dincolo de cartile Annei Rice (care pot trece usor in categoria thriller), nu m-am aventurat prea mult in lumea povestilor de groaza. Acum insa, dupa ce am pasit in lumea lui King si am participat la aceasta minunata discutie, sunt atrasa intr-un mod ciudat si placut de acest tip de literatura.

Am vorbit nu numai despre fictiunea horror, dar si despre horror-ul din viata de zi cu zi. Am aflat care au fost radacinile povestilor de groaza (stiati ca primul autor de horror a fost o femeie, Mary Shelley cu al ei Frankenstein?) si am pasit usor in lumea reala cu toate grozaviile ei. Daca unii dintre noi gasim horror-ul in carti, altii il traiesc zi de zi. 🙁

Cu ocazia acestui eveniment am incercat sa raspundem la cateva intrebari care ne framanta: de ce avem nevoie si de povesti de groaza, de ce citim sau, dupa caz, de ce scriem astfel de povesti? Cred ca am reusit cumva sa ne facem ordine in ganduri. Curiozitatea ne-a fost starnita cu siguranta!

Mai multe imagini aici >>

Le multumesc tare mult celor care au fost alaturi de noi, si, in mod special, prietenilor nostri de la Editura Nemira pentru cartile minunate (cu greutate) pe care le-au oferit participantilor, dar si prietenilor de la ceainaria La Un Ceai, un loc absolut superb in care am ajuns sa ma simt ca acasa. 🙂

Mai multe detalii despre eveniment, inclusiv lista de carti propuse de Flavius, gasiti pe blogul Serial Readers, aici.

Si, pentru ca ne cam plac extremele, intalnirea de luna viitoare (16 noiembrie) are o tema ceva mai roz, Carti chic pentru femeia urbana. Vom discuta despre femeile puternice din romanele pe care le indragim, despre noi raportate la ele, despre framantarile noastre si nevoia de frumos. Voi reveni in curand cu mai multe detalii. Ce va pot spune este ca vom avea carti chic, invitate chic si discutii chic intr-un local super chic!

The post Serial Readers, povesti de groaza first appeared on Andreea Ban.

In data de 12 octombrie, ora 15:00, la ceainaria La Un Ceai, Serial Readers organizeaza  un eveniment special, dedicat Cartii Lunii Octombrie – Povesti de groaza.

Pentru ca luna octombrie marcheaza sarbatoarea de Halloween si, toata lumea stie ca de Halloween povestile de groaza sunt la ele acasa, vom sarbatori cu carti de groaza si povesti si mai si.

Chiar daca sunteti fan Stephen King, John Saul sau poate H.P. Lovecraft, noi am creat acest eveniment pentru a impartasi pareri si idei despre carti noi si vechi, preferate sau detestate.

Avem onoarea de a-l avea invitat pe Flavius Ardelean, Marketing Manager Editura Nemira si coordonator colectia Suspans.

Fie ca sunteti cititori pasionati de carti horror, fie ca va plac filmele de acest gen sau poate ca va place Stephen King sau un alt autor care a reusit sa va marcheze prin scrierile sale macabre, atunci trebuie neaparat sa fiti prezenti la discutia noastra din 12 octombrie.

Dupa cum v-am obisnuit, participantii vor fi asteptati cu carti, cu insigne, cu zambete si chef de vorba. Cred ca este o ocazie perfecta pentru a descoperi de ce ne plac, de fapt, aceste scrieri, care este placerea pe care (unii dintre noi) o gasim in povestile de groaza. Aveti intrebari pentru noi, aveti carti de recomandat sau vrei sa aflati care sunt cele mai inspaimantatoare povesti, atunci va astept la eveniment!

Acestea fiind spuse, sunteti asteptati la cel de-al 3-lea eveniment Serial Readers. Va avea loc sambata, 12 octombrie, ora 15.00, La Un Ceai. Ne sustin prietenii nostri de la editura Nemira.

Mai multe detalii despre locatie si rezervari gasiti pe blogul Serial Readers, aici: http://blog.serialreaders.com/2013/09/eveniment-cartea-lunii-octombrie-povesti-de-groaza/sau pe pagina evenimentului, aici:  https://www.facebook.com/events/165589106977907/.

The post Va astept la „Cartea Lunii Octombrie – Povesti de groaza” first appeared on Andreea Ban.

Iata cateva filme care mi-au ramas (destul de) vii in amintire si pe care le-am gasit (destul de) inspaimantatoare la momentul vizionarii:

Pet Sematary (1989) – este printre primele filme de groaza pe care le-am vazut, cred ca era prin ’90 sau ’91, insa nu cred ca voi uita vreodata scena in care trece tirul peste copil sau apare tanti moarta in pat. Faptul ca este ecranizare dupa unul dintre romanele lui Stephen King spune multe.

Chucky (1988) – au fost vreo 5 parti… Imi aduc aminte ca am vazut un singur film din serie si a fost destul. Poate ca este unul dintre motivele pentru care nu mi-au placut niciodata papusile cu parul rosu. Intra si clownii in aceasta categorie.

The Shining (1980) – un film cu Jack Nicholson, un Jack care stie sa bage sperietii in oricine daca isi pune… talentul.

Spleepy Hollow (1999) – nu imi aduc aminte sa ma fi speriat in vreun fel, insa imi aduc aminte de Johnny Depp. 😀

Wrong Turn (2003) – a fost destul de creepy, insa nu iesit din comun. Nebunul ii alearga si ii macelareste pe toti cei care ii ies in cale. Iese cu sange si cam atat. La fel si urmatoarele Wrong Turn-uri, al doilea, al treilea… Am vazut vreo 2. De ce as vedea acelasi film de mai multe ori dar in cadre diferite?

Shutter (2004) – mi-a fost recomandat de un prieten ca fiind super film de groaza. Hai sa vedem, mi-am spus. A fost mai slabut decat ma asteptam, cu toate ca am avut cadrul perfect pentru el, noapte, intuneric, sunet dat destul de tare (in casti). Atunci mi-am spus ca sunt defecta. Filmele de groaza nu isi fac efectul. Nu am mai cautat, le-am lasat sa vina…

Cannibal Holocaust (1980) – un film pe care nu am reusit sa il vad, am trecut rapid prin el. Nu cred ca am stomacul suficient de puternic. Il recomandase cineva ca fiind cel mai horror film al tuturor timpurilor si interzis in nu stiu cate tari. Cine ar vrea sa vada asa ceva?

Nu cred ca mai e nevoie sa mentionez The Ring, The Grundge, seria Hannibal, Saw, The Exorcist. Unele au devenit cumva clasice, desi e cam mult spus.

Si mai sunt doua filme care m-au marcat, dar ale caror denumiri le-am uitat complet… unul este cu niste pusti care isi vand sufletul diavolului pentru a fi bogati si in final totul se transforma in rahat (la propriu!) si altul cu papusi criminale. Suna destul de stupid, stiu, dar prin ochi de copil, acelea au fost filme de baza in cladirea unei structuri puternice in ceea ce priveste rezistenta la filmele de gen. Daca stiti careva cum se numesc… dati un semn.

Altfel spus, acestea au fost filmele de care imi aduc aminte ca m-au cam zguduit (sau ar fi trebuit) si apoi am ras. Nu ma intrebati de ce sunt majoritatea de prin alt deceniu, secol. Poate pentru ca atunci se faceau filme de groaza. Daca aveti si altele, va astept sa depanam amintiri!

PS. Leapsa merge mai departe libera si nestingherita…

The post Filme inspaimantatoare first appeared on Andreea Ban.