În cazul de față această senzație m-a ținut câteva zile. Mă laud că sunt cititor în serie (la Serial Readers), că citesc carte după carte fără a face pauze între ele. Odată ce am terminat de citit ultima pagină a unei cărți, mă postez în fața bibliotecii și aleg o nouă bijuterie de citit, o nouă viață de trăit. După ce am terminat de citit Prince Lestat s-a creat o prăpastie între mine și cărțile care-mi zâmbeau de pe rafturile bibliotecii. Au fost câteva zile în care nu m-am putut apropia de niciuna dintre ele.

Acum, că mi-am revenit, pot scrie despre asta.

Anne Rice este autoarea care m-a fascinat de la prima carte pe care am citit-o. Se întâmpla prin clasa a 10-a. O colegă mi-a recomandat să citesc Interviu cu un vampir, auzise și ea de la cineva că ar fi o carte “altfel”. Ne-am cumpărat amândouă câte un exemplar din carte și am devorat povestea. Țin minte că ardeam de nerăbdare să ajung la Librăria Noi (era la Universitate, la Sala Dalles) pentru a vedea ce alte cărți scrise de Anne Rice au mai apărut. Am aflat astfel de seria Cronicile Vampirilor. Cărțile apărute erau destul de scumpe la momentul respectiv, așa că le-am cumpărat pe rând, în timp. Am citit toate cărțile traduse la noi. Din păcate, cei de la Rao nu au tradus toată seria. Sunt 5 cărți pe care nu le am și pe care le-am așteptat și căutat mult timp pe rafturile librăriilor și, mai târziu, pe situl editurii sau în librăriile online. Am fost foarte dezamăgită să aflu, mulți ani mai târziu, că editura nu avea de gând să publice și restul seriei.

În urmă cu doi ani am aflat de cea mai nouă carte din serie și, cel mai probabil, ultima: Prince Lestat. Am visat la ea mult timp sperând că va fi tradusă și la noi (mama ei de speranță!). Nu s-a întâmplat. Dar s-a întâmplat ca dorința să mi se împlinească, pentru că știți voi, când îți dorești ceva mult de tot… Am primit cartea cadou. Prince Lestat a revenit în viața mea după mai bine de cinsprezece ani.

Partea interesantă e că nu am simțit că ar fi trecut timpul, că nu mai rezonez cu povestea sau că ar fi fost resurcitată forțat. Dimpotrivă, fiecare poveste din carte e spusă natural, ba chiar vine cumva în ajutorul cititorilor care nu au parcurs toate cronicile, se trec în revistă personajele principale cărora autoarea le-a dat viață de-a lungul a 40 de ani. M-am bucurat de rememorarea poveștilor pe care le citisem și m-au intrigat părțile despre cărțile pe care nu le-am citit încă. Dacă în prima carte a seriei, Interviu cu un vampir, aveam două personaje principale, Louis și Lestat, acum ne sunt prezentați toți vampirii. Avem în față istoria lor, cei vechi, cei noi, cei puternici și cei slabi. Este o imagine de ansamblu fascinantă. Dacă ar fi să aleg dintre vampirii tuturor timpurilor, aș spune cu mare entuziasm că vampirii minunatei Anne Rice sunt cei adevărați.

În această ultimă carte a seriei, lumea vampirilor intră într-o nouă criză. Este o voce care îi instigă la violență și ajung să se distrugă între ei. Lestat, deși se află printre cei tineri (are doar câteva sute de ani), este cel în care își pun cu toții speranțele. Ceea ce mi-a plăcut foarte mult e felul în care autoarea a inserat tehnologia în lumea vampirilor. Aceeași senzație care m-a încercat cu ani în urmă, a revenit acum: oare s-a întâmplat cu adevărat? Da, senzația trece repede, doar e vorba de vampiri, helloou!, dar e minunată. Anne Rice îmbină perfect realul cu imaginarul pentru a-și asigura un loc în mintea și-n sufletul cititorului… pentru totdeauna.

În perioada în care am citit cartea am urmărit și o serie de interviuri pe care Anne le-a acordat în turneul de promovare a cărții. Povestea în sine a căpătat alte dimensiuni. Seria Cronicile Vampirilor e mai mult decât ficțiune, e o poveste despre umanitate, despre frumos, despre viață.

Dacă se întâmplă să vă pice în mână această carte, să o citiți. E absolut minunată. Puteți începe cu Prince Lestat și veți dori să descoperiți cronicile carte cu carte. Sau începeți cu Interviul și continuați cu fiecare volum. Veți fi fascinați. Iar dacă nu vă plac vampirii, atunci puteți citi despre vrăjitoare, despre îngeri, vârcolaci, Hristos… chiar aveți de unde alege.

PS. Este prima dată când scriu despre o carte semnată de Anne Rice. Cuvintele îmi sunt prea sărace pentru a exprima adorația pe care o simt pentru această scriitoare. Sunt cărți ale ei pe care nu le-am citit tocmai pentru că nu vreau ca poveștile să se termine (am citit doar primul volum din Croncile Vrăjitoarelor, al doilea stă pe noptieră de foarte mult timp) și, în același timp, știu că la un moment dat voi privi în bibliotecă și voi vedea lumile minunate cărora le-a dat viață. Aici găsiți lista cărților scrise de Anne Rice: http://annerice.com/Bookshelf-AllBooksInOrder.html. De fiecare dată când mă uit peste Cronicile Vampirilor, le număr pe cele care îmi lipsesc. Probabil voi face asta până în ziua în care voi avea toate titlurile.

Cu altă ocazie vă voi povesti despre ecranizări după cărțile ei. 🙂

Despre carte: Prince Lestat >>

Poate fi comandată pe și pe BookDepository aici. 

The post Cronicile Vampirilor la final. Prince Lestat, de Anne Rice first appeared on Andreea Ban.

There is a world hidden within our own.

O noua serie bantuie marile ecrane – e cu aratari de groaza, nu de alta! Vampiri, varcolaci, ingeri, mutanti, treburi din astea de speriat copiii! Am asteptat Orasul oaselor, prima parte din seria Instrumente mortale, cu oaresce entuziasm. Sa zicem ca a fost mai mult curiozitate. Dar nu neaparat din cauza povestii, cat a agitatiei din jurul cartilor scrise de Cassandra Clare. Credeti ca m-a convins sa citesc cartile sau, cel putin, prima carte a seriei? Ei bine, nu!

Poate ca acum niste ani m-ar fi miscat in vreun fel. Acum insa, am gasit in film o poveste draguta, dar nu atat de draguta incat sa pun mana pe alta carte cu fantasmagorii. Si am tot auzit ca, vai, fanii Twilight vor fi extaziati, dati pe spate si pe fata. Din nou: NU. O fi spus ea, Stephanie Meyer, ca apreciaza aceasta serie, mai exact: „Instrumente mortale creeaza o lume de poveste in care as fi incantata să traiesc. Absolut minunata!”, dar asta nu inseamna ca trebuie comparate cartile, filmele…

Povestea o are ca si personaj principal pe Clary Fray (Lily Collins), o adolescenta care da semne inca de la incept ca ar fi ceva mai speciala. Deseneaza ciudatenii, vede nevazute si descopera ca este descendenta Vanatorilor de umbre, razboinici pe jumatate ingeri, care se lupta pe viata si pe moarte pentru a proteja lumea de demoni – si ce demoni! De aici actiunea curge in pasari de noapte, in flacari si sabii.

Daca stau bine sa ma gandesc, comparatia cu Twilight nu e chiar deplasata. Avem si aici o fata (prin comparatie, Lily e mult peste Kristen), un „cel mai bun prieten” si un „baiatul rau” – as fi zis „rau, dar bun”, insa nu e cazul. Si avem scena cu sarut impiedicat si replici pline de sirop – diabetul se plimba printre flori. Nu mi-a placut. Mi-a placut partea cu toate povestile cu monstri sunt adevarate, mi-au mai placut scenele de lupta, tensiunea (atat cat a fost), runele, tatuajele si, cel mai mult, aparitia minunata a lui Jonathan Rhys Meyers. A jucat un Valentine Morgenstern absolut superb. De fapt, merita o sabie sau doua pe dupa ceafa, insa nu poti sa nu-l adori in orice rol… Sunt subiectiva. Iertare!

Bun. Filmul este… mai bun in trailer si, cu siguranta, povestea e mai buna in carte. Nu m-a convins sa o citesc, deci nu va voi recomanda sa il vedeti. Daca sunteti fani fantasy, e ok de vazut. Merge, asa, de weekend. Dar sa nu veniti sa aruncati cu chestii pe aici ca v-am trimis eu la Orasul oaselor. Si, fetelor, nu ii duceti pe baieti sa-l vada. Se vor plictisi. Vor casca. E film cu baieti… ma intelegeti, da?!

Daca este cineva care a citit cartea / cartile, astept impresii. Cum vi s-a parut filmul comparativ cu povestea Cassandrei Clare?

The Mortal Instruments: City of Bones (2013)

The post Jucarele mortale: Orasul oaselor first appeared on Andreea Ban.

Every family has its demons.

Dupa toate filmele cu vampiri si aratari ale noptii, Dark Shadows a venit ca o imbratisare lina. Imbratisare nocturna si usor amuzanta. Desi am auzit lucruri nu tocmai pozitive despre film, am vrut sa il vad din doua motive: Johnny Depp si Tim Burton. Sau poate dintr-un singur motiv: Tim Burton. Si asta pentru ca atunci cand spunem Burton, spunem Johnny Depp, imaginatie, film bun, minunat, de vazut…

De data aceasta insa, nu avem parte de cine stie ce productie. E o parodie usurica a filmelor cu vampiri, cu demoni, creaturi ale noptii. Mi se pare mai mult o lectie de viata… stiti, treaba cu familia, cum ca e foarte importanta, ca fiecare familie isi are uscaciunile (sau demonii) ei, ca familie trebuie sa fie unite la bine si la greu. Mai ales la greu in cazul de fata.

Dincolo de morala e povestea in sine. Da, avem o poveste cu un Johnny Depp lover boy care se indragosteste de o alta fata decat cea care pusese ochii pe el. Si fata care pusese ochii pe el se intampla sa fie vrajitoare. Din mare gelozie, invidie si toate cele il pedepseste pe eroul nostru aruncandu-i un blestem frumusel, acela de a fi vampir. Aaa, si ii omoara frumusica. Dar asta nu e tot. Vrajitoarea cea rea (dar buna rau) nu se lasa pana nu il vede ingropat la doi metri sub pamant. Apoi isi vede de viata ei luuuungaaaa!

Peste vreo doua sute de ani, vampirul nostru, Barnabas Collins pe numele sau de domn al conacului, revine din somnul cel prelung fix in sanul familiei. In mod normal, oamenii ar fi reactionat, s-ar fi uitat aiurea la figura lui albastruie, la negrul strident de la ochi, la unghiile… Dar ce e normal la un film semnat Tim Burton? Si-a creat propriul normal candva demult si de atunci o tine asa cu cate o pastila. Actualul film e slab. Scenariul e slab, actiunea cam lipseste, suspans nu avem, comic… Hei Johnny, ce ai patit? In acelasi timp, filmul are cumva puterea de a te tine prins acolo. Parca domnul vampir, Barnabas, isi ridica gherutele spre cel care il priveste si ii spune in soapta: „stai, stai pana la final”. Si tu, cel care privesti (in cazul asta, eu), ramai acolo pentru a vedea cum va fi absolvit de marele blestem… daca va fi.

Dark Shadows nu este nici pe departe un film bun. Are insa ingredientele necesare care sa te vrajeasca pentru 113 minute intregi. Are coloana sonora, costume colorate, final de vrajitoare cel putin interesant. Si, cu ocazia asta, declar pe proprie raspundere ca niciodata nu a fost un vampir mai simpatic. Il iubim pe Johnny cu toate chipurile lui!

PS. Filmul are la baza serialul TV omonim care numara nu mai mult de 1225 de episoade. Nu am fost convinsa sa caut detalii despre el. Voua cum vi s-a parut?

Dark Shadows (2012)

The post Johnny Depp si umbrele intunecate first appeared on Andreea Ban.

The epic finale that will live forever.

A fost odata ca niciodata un film cu vampiri. Si s-a terminat. Dragilor, puteti respira usurati! Nebunia a ajuns la final… nebunia Twilight cel putin.

Am vazut filmul. L-am vazut de doua ori chiar (asta ca sa reiau starea aceea de la inceputul seriei, cu filmul vazut o data, de doua ori, de multe ori…) si nu neaparat pentru ca filmul ar fi vreo capodopera, ci din simplul motiv ca aceasta serie mi-e draga. Actorii mi-s dragi, povestea in sine a avut o doza de „je ne sais quoi” care ma face sa zambesc. Imi aduc aminte cum am vazut primul film, dupa care mi-au fost recomandate cartile, le-am citit pe nerasuflate, apoi filmul a ajuns la cinema si a inceput nebunia. Si aceasta nebunie a ajuns la final.

Final epic au spus ei. Hai sa nu ii zicem chiar epic, insa a fost cu siguranta neasteptat, superb. Dupa cum spuneam in articolul despre Breaking Dawn 1, „am privit filmul ca pe o fotografie a cartii si aceasta a iesit foarte clara”. Finalul a venit insa cu o mica schimbare, binevenita as spune eu. (Schimbare care parca ma indeamna sa arunc un ochi in carte, la final. :)) Daca in primul Breaking Dawn suntem vrajiti de nunta celor doi, Edward si Bella, incantati de luna de miere si socati de sarcina groaznica si apoi de nasterea copilului minune, Renesmee, in a doua parte vom fi cuceriti de familia Cullen. Fantastica familie Cullen care isi intregeste puterile odata cu renasterea Bellei ca si vampir.

Ce mi-a placut in mod deosebit la Breaking Dawn 2? Mi-a placut Bella, noua Bella, sigura pe ea, puternica si, desigur, cu ochii rosii. La partea asta cu rosul ochilor, nu am priceput o chestie. De ce aveau Volturi ochii rosii, daca se presupunea ca numai „the new borns” ar fi trebuit sa fie asa? Asa, sa mergem mai departe. Mi-a placut batalia de la final. A fost construita pas cu pas inca din momentul in care Irina a vazut-o pe micuta presupusa „immortal child”. Si odata cu adunarea martorilor, s-a adunat si suspansul. Stiam cum se termina povestea, stiam ca va exista acolo un happy-end, toata lumea stia finalul. Cu toate acestea nu cred ca a fost cineva, cel putin dintre cei care au citit cartile, care sa nu fi fost surprins de felul in care a fost rasucit finalul, astfel incat noi, aia de nesurprins, sa facem ochii mari. Si i-am facut. Recunosc ca mi s-a taiat rspiratia la prima vizionare. La a doua vizionare am ascultat cu atentie oftaturile din sala, respiratiile taiate ale altora. Si atmosfera aceea incarcata mi-a dat si mie o oarecare tensiune. Stiam ce urmeaza, insa am trait a doua oara acea stare de surpriza. E oare posibil?! Chiar nu va spun de ce si cum, cu toate ca mi-as dori sa strig in gura mare ca Meyer a surprins inca o data si sper ca nu pentru ultima data!

Dincolo de batalie au fost clanurile de vampiri adunate de peste tot din lume. Un cocktail de priviri sangerande, fete palide si fiecare cu accentul lui specific zonei din care venea. Un mare minus il au vampirii romani, Vladimir si Stefan. Nici ca puteau alege niste actori cu un accent mai rusesc posibil. Se puteau juca ei cu orice altceva, mai putin cu accentul. Sa fim seriosi acum, romanii vorbesc engleza foarte bine si deloc „rrrrrussian style”. Ca sa nu zic ca sunt un fel de oi negre, cei care vor sa ii capaceasca pe italieni, adica pe Volturi, fara a discuta in prealabil, dupa cum era planul lui Carlisle.

Centrul atentiei l-a avut micuta Renesmee care are misiunea de a arata fiecaruia in parte ca nu este un copil-vampir si care resuseste sa ii cucereasca pe toti, unul cate unul. Apogeul a fost atunci cand ii arata lui Aro adevarul. Reactia acestuia e de milioane. Nici ca-si putea face rolul mai bine, desi in carte nu imi aduc aminte sa fi fost atat de amuzant.

Ca si in carte, Bella e transformata complet. Nu mai e fiinta neajutorata si impiedicata de la inceput. Are o lumina aparte (mai mult sau mai putin lucrata), e mai puternica si completeaza perfect tabloul familiei Cullen. Doar s-a nascut pentru a fi vampir. Edward trece parca pe un plan secundar pentru a-si lasa soata sa iasa in evidenta. Jacob, eh.., Jacob e la fel de simpatic si aratos ca in filmele precedente, desi nu am mai auzit niciun oftat in sala cand s-a dezbracat. A disparut elementul de noutate probabil.

In concluzie, filmul mi-a placut. Mi-a redat cartea pentru inca doua ore si mi-a rascolit aminirile din ultimii patru ani. Ce de ani! Ce carti! Si mi-a placut cu atat mai mult, cu cat a reusit sa ma faca sa tresar (de mai multe ori chiar). Nu vi-l recomand pentru ca ar fi vreun film genial, ci pentru poveste. E una dintre cele mai frumoase povesti fantasy (scrisa si ecranizata) din ultimii ani. Dupa cum bine a spus Miss Valery, fie ca ne place sau nu, va ramane in istorie.

The Twilight Saga: Breaking Dawn – Part 2 (2012)

PS. Trebuie sa mentionez si coloana sonora! Poate nu a fost la fel de reusita ca cea a primului sau a celui de-al doilea Twilight, dar are ceva. E de ascultat, aici.

The post Twilight – Breaking Dawn. The Epic Finale first appeared on Andreea Ban.

The post Trailerul Breaking Dawn first appeared on Andreea Ban.