Mi-e dor de mare. Un dor infinit ca gandurile noastre. Si gandurile ma duc mereu la mare, ma duc pe plaja aceea pustie – plaja pe care o caut de-o viata. Stiu ca e acolo, ma asteapta. Mi-e dor de iubire, mi-e dor de scoica mea si de nisipul fin. Mi-e dor de briza, prietena mea buna si mi-e dor de cantecul valurilor. O imbratisare as vrea, una singura. Mi-ar aminti de zilele cu soare, de somnul furat sub umbrele colorate, de muzica venita de peste tot in ritmul batailor de inima. Mi-e dor de plaja si de o iubire mare, o iubire fara inceput, o iubire fara sfarsit.

Mi-e dor de soarele obosit la sfarsit de zi, de portocaliul lui frumos si de valurile mici pe nisipul ud. Paseam cu grija, paseam cu bucurie plutind parca la intalnirea cu apa marii, cu valurile jucause. Si te tineam de mana, iti zambeam. Intr-un vis de vara te iubeam frumos si mult si pentru totdeaua. Pana la cer si inapoi.

Acum mi-e dor de mare si mi-e dor sa zbor departe. As vrea sa fiu acolo si nu aici visand la tine, mare. As vrea sa-mi vina vara mai repede pentru a o trai din nou cu zambet, cu bucurie, cu dorinte implinite. Poate maine…

The post Dor de mare, de ieri si de maine first appeared on Andreea Ban.

Mă opresc şi încerc să-mi acopar mâinile,
Însă mă descopăr goală în pustiul rece.
Mă îmbrac din amintiri şi îmbrăţişarea ta
Mă încălzeşte pentru o clipă.
Covorul de zapadă devine oglindă lichidă,
Mă privesc în el şi te văd pe tine
Cum îmi zâmbeşti pe după ureche.
Am închis ochii. Ascult vântul şi marea.
Ascult vocea ta şi o mie de frunze în mişcare.
Mă înfăşor mai bine în braţele tale şi
Cămaşa albă îmi mângâie pielea.
Încă un pas, numai unul…

O pădure aurie îşi întinde crengile-n mişcare.
Le zâmbesc şi mă las purtată de susurul izvorului
Ce-mi alunecă uşor pe sub tălpi.
Cineva mă cheamă din adâncurile aurii, ca un ecou venit
De nicăieri, venit dintr-o altă lume.
Îmi spune să mă întorc, îmi spune să stau…
Încă un pas, numai unul…

Mâna începe să se scurgă, e nisipul din clepsidră.
Privesc nedumerită în jur, mă privesc prin ochii apei,
Dar sunt nisip. Şi totul îngheaţă în jur.
Ce va fi dincolo? Ce va fi cu noi?
Amintirea! Doar amintirea s-o mai păstrez o clipă!

Andres

*Scrisa candva, intr-o alta iarna, intr-o alta viata.

The post Inca un pas first appeared on Andreea Ban.

Oameni zgribuliti treceau prin fata mea. Stateam intr-un bar, la geam. Priveam trecatorii, ii priveam zambind. Nu as putea descrie acea senzatie de fericire. E o adevarata placere sa privesc ninsoarea de la caldura avand un pahar de vin in fata. In spate e galagie, toata galagia din lume adunata intr-un bar. In fata e alb. E alb peste tot. Trecatorii sunt inghetati, grabiti, jucausi, indragostiti, frumosi. Se tin de mana. Nu imi doresc sa fiu langa ei. Am langa mine tot ce mi-as putea dori. Am langa mine zambetul si imbratisarea, am ochii frumosi si buzele calde. Am cuvantul potrivit si povestea. Am tot. Ii privesc pe ei cum trec, se tachineaza in mers, se impiedica, aluneca, rad. Il privesc pe el, cel de langa mine si ne zambim cu subinteles. Sunt fericita.

Seara s-a transformat in noapte. Privim lumea de deasupra. Suntem din nou in spatele geamului, la caldura si dincolo e lumea, e ninsoarea si orasul portocaliu. Cerul e si el portocaliu si-l ador. Cerne zapada, cerne stelele si toate visele. Ma las imbratisata si zambesc in timp ce sorb din paharul cu vin. E dulce-amarui. Mi-e sete dupa fiecare gura, mi-e sete, atat de sete… dar nu de apa. Sunt fericita, ii spun. Atat de fericita incat aceasta pare cea mai frumoasa iarna din viata mea. Adorm gandindu-ma la el, la cum ma tine in brate, desi… chiar ma tine in brate. Fanteziile mi-s realitate si realitatea mi-e fantezie. Poate ca asa trebuie sa fie. Poate ca asta cautam in drumurile noastre, ne cautam implinirea fanteziilor.

E noapte iar. Afara e frig, e alb, e liniste. Alunec usor in somn. Oare care imi va fi dorinta cea mare la final de an? Care imi va fi ultima dorinta?… Inchid ochii. Muzica ma poarta pe aripile ei catre artificiile scaparate pe cer. Sunt stele colorate si dorintele lumii adunate in buchete de vis. Dorinta mea? Da. Ar fi una… sa ma indragostesc pana la cer si inapoi. Sa raman indragostita ca in prima zi. Sa pot iubi asa cum stiu, cu toata fiinta. Da, asta vreau, sa iubesc cum numai in carti credeam ca se poate. Stiu acum ca iubirea exista. E ca o librarie – plina de surprize, de minuni…

The post Ultima dorinta pe acest an first appeared on Andreea Ban.

O mare de vise mă aşteaptă şi braţele tale,
Îmi zâmbeşti mereu de parcă m-ai vedea pentru
Prima dată, îmi zâmbeşti ca şi cum m-ai iubi de tot.
Şi te iubesc cum numai un vis aş putea iubi,
Căci tu iubire eşti visul meu dintâi şi moartea de pe urmă,
Eşti soarele şi luna,
Dorul meu de ieri, speranţa mea de azi.

Andres

The post Ce am pierdut? Ce am avut? first appeared on Andreea Ban.

Visam la jobul ideal? La sufletul pereche? La casa visurilor? La plimbari sub clar de luna?… Da, visam. Din pacate, de cele mai multe ori, uitam sa ne traim visurile. Sa fim prezenti la implinirea lor. Suntem mereu cu un pas inaintea prezentului. Traim intr-un viitor imaginat, dorit. In loc sa ne oprim si sa traim momentul, sa imbratisam ploaia sau soarele, noi plecam mai departe in cautarea unui alb absolut.

Regasesc aceasta tendinta in mine si incerc sa ma temperez. Fiecare pas pe care il fac parca trece peste momentul magic al impliniriil. Si il fac sa stea, sa mai ramana putin pe loc pentru a imbratisa fara margini, pentru a savura clipa care nu se va mai intoarce, se va transforma in alta si in alta.

Si asta ne este drumul. Ardem etape si uneori ne ramane doar fumul. Amintirea e umbrita de graba, de lipsa rabdarii. Poate ca ar trebui sa stam in loc si sa iubim fara sfarsit, ar trebui sa ne bucuram de fiecare moment din viata la adevarata valoare. Aceste momente nu se vor intoarce niciodata si noi vom continua sa alergam dupa naluci. Dorinta de ieri implinita azi are nevoie de timp doar pentru ea. Pasul catre maine e doar iluzie. Se indreapta catre un alb nesfarsit…

The post Drumul catre alb first appeared on Andreea Ban.