Dor de mare, de ieri si de maine

time read

Articolul are 251 cuvinte și se citește în 1 minute.

Noapte neagra. Noapte alba. Noaptea cea mai frumoasa… este atunci cand soarele straluceste pe cer cu toate stelele lui. Luna ii zambeste de dincolo de mare. Se imbratiseaza la umbra unui nor si danseaza pe-o pala de vant.

Mi-e dor de mare. Un dor infinit ca gandurile noastre. Si gandurile ma duc mereu la mare, ma duc pe plaja aceea pustie – plaja pe care o caut de-o viata. Stiu ca e acolo, ma asteapta. Mi-e dor de iubire, mi-e dor de scoica mea si de nisipul fin. Mi-e dor de briza, prietena mea buna si mi-e dor de cantecul valurilor. O imbratisare as vrea, una singura. Mi-ar aminti de zilele cu soare, de somnul furat sub umbrele colorate, de muzica venita de peste tot in ritmul batailor de inima. Mi-e dor de plaja si de o iubire mare, o iubire fara inceput, o iubire fara sfarsit.

Mi-e dor de soarele obosit la sfarsit de zi, de portocaliul lui frumos si de valurile mici pe nisipul ud. Paseam cu grija, paseam cu bucurie plutind parca la intalnirea cu apa marii, cu valurile jucause. Si te tineam de mana, iti zambeam. Intr-un vis de vara te iubeam frumos si mult si pentru totdeaua. Pana la cer si inapoi.

Acum mi-e dor de mare si mi-e dor sa zbor departe. As vrea sa fiu acolo si nu aici visand la tine, mare. As vrea sa-mi vina vara mai repede pentru a o trai din nou cu zambet, cu bucurie, cu dorinte implinite. Poate maine…