time read
Mereu cautam ceva. Suntem intruchiparea nerabdarii si a nelinistii. Ne facem planul in imaginar si incepem sa luptam pentru implinirea dorintelor noastre care mai de care mai ciudate, mai de neimplinit prin maretia lor. Si apoi, la un moment dat, cerurile toate se deschid si ne arunca o ploaie de impliniri. Dar ce sa vezi?! Odata implinita dorinta, trecem rapid la urmatoarea.
Visam la jobul ideal? La sufletul pereche? La casa visurilor? La plimbari sub clar de luna?… Da, visam. Din pacate, de cele mai multe ori, uitam sa ne traim visurile. Sa fim prezenti la implinirea lor. Suntem mereu cu un pas inaintea prezentului. Traim intr-un viitor imaginat, dorit. In loc sa ne oprim si sa traim momentul, sa imbratisam ploaia sau soarele, noi plecam mai departe in cautarea unui alb absolut.
Regasesc aceasta tendinta in mine si incerc sa ma temperez. Fiecare pas pe care il fac parca trece peste momentul magic al impliniriil. Si il fac sa stea, sa mai ramana putin pe loc pentru a imbratisa fara margini, pentru a savura clipa care nu se va mai intoarce, se va transforma in alta si in alta.
Si asta ne este drumul. Ardem etape si uneori ne ramane doar fumul. Amintirea e umbrita de graba, de lipsa rabdarii. Poate ca ar trebui sa stam in loc si sa iubim fara sfarsit, ar trebui sa ne bucuram de fiecare moment din viata la adevarata valoare. Aceste momente nu se vor intoarce niciodata si noi vom continua sa alergam dupa naluci. Dorinta de ieri implinita azi are nevoie de timp doar pentru ea. Pasul catre maine e doar iluzie. Se indreapta catre un alb nesfarsit…
4 Comments
Ne gandim cu teama la viitor si uitam prezentul, iar astfel nu traim nici prezentul nici viitorul..traim ca si cum nu am muri niciodata si murim ca si cum nu am fi trait…
Ne-am plictisit de copilarie, ne-am grabit sa crestem si acum tanjim sa fim iar copii… Ne pierdem sanatatea sa facem bani si apoi ne pierdem banii sa ne recapatam sanatatea…
Ideile astea erau exprimate foarte frumos intr-o carte.Nu imi amintesc numele ei, dar m-au impresionat si mi-au ramas intiparite in memorie. E trist, dar asta nu ne impiedica sa visam…
Face parte din natura umana sa ne dorim tot timpul ceva nou, mai mult decat avem, dar conteaza si cum folosesti „timpii morti” pana-ti atingi scopul. Atata timp cat vei privi viata ca pe o calatorie si nu ca pe o destinatie, te vei putea bucura de tot ce e in jur.
Unul din motivele pentru care sunt fan sarbatori (de orice fel) este ca ne amintesc sa ne bucuram ca traim si sa fim recunoscatori pentru oamenii dragi din jurul nostru…
Ai mare dreptate in legatura cu arderea etapelor, din pacate mult prea tarziu ne dam seama ca si noi am ars prea repede, epuizati revenim catre adevarurile in care ne regasim, apoi iar ne avantam in viata cu viteza naucitoare si tot asa…
@Georgyanna, chiar ar fi recomandat sa nu uitam niciodata sa visam, sa ne dorim, dar ar fi ideal sa facem fiecare lucru in tihna, fara a ne grabi. Cam greu. Traim in era vitezei!
@Andra, treaba asta cu destinatia – calatoria e destul de dificila. Suntem atat de absorbiti de scopul final, de Mecca aia, incat nu vedem nimic din ce ne inconjoara. Fie ca-s buruieni sau paduri verzi si imbietoare, raman in urma. Si abia la final ne vom trage sufletul si vom spune ca vai, uite pe unde am trecut. Acestea sunt fotografiile 😉
@Dunia, stii, e un cerc vicios pana la urma. Facem ceva, spunem ca nu vom mai face daca trecem de obstacolul x si indata ce am trecut de x ne trezim in aceeasi situatie. Si undeva acolo un glas lenes spune: las’ ca merge si asa. Ne invartim in cercuri toata viata!
Add Comment