Sambata, 18 ianuarie, la ora 15:00, Serial Readers organizeaza la ceainaria Joie de Vivre, Salon du The, un eveniment special dedicat Cartii Lunii Ianuarie 2014.

Acesta este primul eveniment pe anul 2014, iar tema este una de suflet – “Carti de citit, iubit si daruit”.

Nu vrem sa alegeti o singura carte pe care sa o recomandati, chiar daca poate exista una deosebita care v-a marcat, pentru ca suntem convinsi ca sunt muuuulte, dar am vrea sa ne intalnim sa povestim cum ne-au facut sa ne simtim cele mai iubite carti si de ce le-am darui si altora.

Ce carte as da mai departe? E greu, foarte greu sa aleg una singura. As incepe cu Istoria iubirii scrisa de Nicole Krauss, o bijuterie de carte, as continua apoi cu Viata pe un peron scrisa de Octavian Paler. Lista continua, dar ma opresc aici… pana sambata. 🙂

Vom avea carti de daruit participantilor si le multumesc pe aceasta cale prietenilor nostri de la Libris.ro pentru cartile oferite, dar si prietenilor de la filme-carti.ro pentru sustinere!

Acestea fiind spuse (si nu am spus prea multe, pentru ca surprizele sunt mai frumoase), va astept cu drag la cel de-al 6-lea eveniment Serial Readers. Va avea loc sambata, 18 ianuarie, ora 15.00, la ceainaria Joie de Vivre, Salon du The.

Mai multe detalii despre eveniment si rezervari, aici: http://blog.serialreaders.com/2014/01/carti-de-citit-iubit-si-daruit/
sau aici: https://www.facebook.com/events/602994383099690/

The post Ce carte ai da mai departe? first appeared on Andreea Ban.

Nu stiu unde duce drumul meu, dar merg mai bine cand te tin de mana.

M-am indragostit de lumea lui Guillaume Musso inca de la prima carte pe care am citit-o si i-a purtat semnatura. Mi-am promis (dupa ce am dat ultima pagina a Fetei de hartie) ca ii voi citi toate cartile. Si ma tin de promisiune. Am terminat de cateva zile Chemarea ingerului, carte scrisa de acelasi Musso, si inca nu ma despart de ea. Mi-am cautat cuvintele (care palesc in fata povestii), am subliniat citate, am continuat sa traiesc povestea. Ma asteapta o alta carte, desigur, insa parca nu ma incumet sa ies din aceasta lume… Unele carti au puterea de a ne tine captivi in lumea lor, isi rasucesc cuvintele, vrajite parca, in jurul nostru pana ce vom fi trait povestea pana la capat. Desigur, finalul il alegem noi. Uneori ramanem suspendati intre doua carti, tocmai pentru ca nu ne incumetam sa punem punct primei povesti, sa imbratisam un final.

Chemarea ingerului este una dintre aceste povesti dupa care ai nevoie de un anumit timp pentru a trai povestea si a o finaliza, dar pe care nu vrei sa o finalizezi. E genul acela de stralucire pe care ai vrea sa o ai alaturi zile in sir. Genul de poveste care te tine prins, iti taie rasuflarea, dar pe care ai vrea sa o poti trai cat mai mult timp posibil. Da, ma cam invart in jurul cozii si ma impiedic in cuvinte. Dar este efectul cartii, parol!

Intr-o zi, in sala de asteptare a unui aeroport, un barbat si o femeie se ciocnesc, isi arunca cuvinte dezaprobatoare unul altuia si apoi isi vad de drum. Doi straini, o clipa de neatentie si doua destine schimbate. In mod normal cei doi si-ar fi vazut fiecare de drumul si viata lui, insa, ajunsi la destinatie, constata ca si-au schimbat din neatentie telefoanele si de aici incepe „magia”.

Madeline si Jonathan, aflati la mii de kilometri departare unul de celalalt – ea in Paris, el in San Francisco –, incep sa cerceteze acele obiecte minune care le-au cazut in maini, pentru ca, dupa cum bine stiti, telefonul este cumva parte din noi si uneori ascunde cele mai mari secrete… Desi initial intentioneaza sa-si inapoieze telefoanele, cei doi se afla in ipostaza curiosului care a descoperit ceva, un fir catre rezolvarea unui mister. Si, cand misterul posesorului aparatului pe care il tii in mana este strict legat de propria ta viata, atunci cu siguranta vrei sa afli mai mult, sa pui punct o data pentru totdeauna acestui secret care te urmareste, acestui mister pe care l-ai crezut ingropat.

Cand am citit prima data despre aceasta carte, am gasiti nelalocul lui cuvantul thriller. Comedie romantica da, clar, e stilul autorului. Dar thriller? Chiar si dupa primele pagini ale cartii, am avut senzatia ca undeva s-a strecurat o greseala. Si totusi, Musso a reusit sa ma surprinda din nou. A desenat o poveste absolut superba, inserand ingredientele perfecte in doze optime, asa, ca un bucatar desavarsit.

Personajele, foarte bine conturate, m-au facut sa vad prin ochii lor, astfel ca am vazut, rand pe rand, ce inseamna sa fii bucatar sef, sa te joci cu papilele gustative ale celor din jur, am aflat ce inseamna viata de politist, de om care tine in mainile sale vietile semenilor. Am aflat ce inseamna sa te bucuri de frumusetea florilor, dar si de linistea pe care aceasta meserie o da celui care o practica. O liniste parfumata.

Si personajele isi impletesc vietile si preocuparile in descoperirea celui mai mare mister, misterul propriilor vieti. Madeline si Jonathan reusesc sa vada dincolo de aparente, sa descopere lucruri pe care, pe cont propriu, nu le-ar fi descoperit. Au pornit impreuna in aventura vietii lor, in descoperirea eului si alegerea drumului care ii va face fericiti.

Mai mult decat o poveste de dragoste, Chemarea ingerului este povestea aceea care spune, in cel mai frumos mod cu putinta, ca tot ceea ce ni se intampla, se intampla cu un scop.

Dincolo de povestea si personajele ei sunt citatele pe care autorul le-a asezat la fiecare inceput de capitol. Ca si in prima carte citita, am fost placut impresionata de acestea. A reusit ca, prin cuvintele altor scriitori (mari scriitori!), sa rezume cumva ceea ce avea sa se intample in paginile urmatoare. M-au fascinat aceste potriviri! Iata cateva dintre ele:

Uneori, tot iubire e si asta: sa-i lasi sa plece pe cei pe care-i iubesti. – Joseph O’ Connor

Cand iubesti pe cineva, il iei in intregime, cu toate legaturile, cu toate obligatiile lui. Ii iei povestea, trecutul si prezentul. Iei totul sau nimic. – R.J. Ellory

Fiecare dintre noi este o luna, cu o fata ascunsa pe care nimeni nu o vede. – Mark Twain

– E cumplit sa vrei sa protejezi pe cineva si sa nu fii in stare sa o faci, observa Ingerul.
– Nu poti proteja oamenii, micutule, raspunse Wally. Tot ce poti sa faci este sa-i iubesti. – John Irving

„Si unde este thriller-ul?”, veti intreba. Il veti descoperi citind cartea. Este asezat atat de frumos printe cuvinte, printre pagini, ca veti fi luati prin surprindere. Nu va voi strica aceasta surpriza! Iar finalul, ufff, va va taia putin respiratia!

Chemarea ingerului, de Guillaume Musso
Editura All

The post Chemarea ingerului, de Guillaume Musso first appeared on Andreea Ban.

Aceasta este cea de-a doua recenzie inscrisa in campania vALLuntar. La fiecare 15 comentarii va fi plantat un copacel, motiv pentru care va invit sa cititi mai departe si sa comentam impreuna! Prima recenzie aici.

Cred ca majoritatea oamenilor intra in librarii nestiind ce vor sa cumpere. Iar cartile se afla acolo, trimitand semnale, ca prin farmec, sa fie luate de pe raft. Persoana potrivita pentru cartea potrivita. E ca si cum ele stiu deja din viata cui trebuie sa faca parte, cum vor schimba ceva, cum le vor da o lectie sau ii vor face sa zambeasca la momentul potrivit.

O carte ca o lectie de viata. Asa am primit Cartea viitorului a Ceceliei Ahern. Am ales-o dintre sute de alte carti. Titlul m-a atras ca un magnet. Ma intreb acum, dupa ce am citit ultima pagina, dupa ce am trecut la randul meu prin atatea, daca nu cumva cartea a venit la mine ca un semnal. Si daca as fi stiut viitorul cu o zi inainte, as fi putut schimba ceva? As fi putut opri durerea aceasta care mi-a cuprins sufletul? Caderea mi-ar fi fost mai lina?

Cecelia Ahern a desenat in paginile cartii sale o poveste superba. Povestea unei familii cu secrete ascunse in negura timpului. Secrete cutremuratoare care, mai devreme sau mai tarziu, aveau sa iasa la lumina. Secretele nu pot ramane secrete, niciodata.

Tamara Goodwin, o “printesa” a vremurilor ei, fata de bani gata invartita numai prin cercuri inalte, vacante de lux si dorinte implinite una dupa cealalta, se trezeste intr-o zi aruncata in intuneric. In ziua in care tatal ei se sinucide, nu numai ca pierde un parinte, dar viata ei o ia la vale, galopand catre o prapastie fara sfarsit. Lumea ei incepe sa piara vazand cu ochii. Mama cade in depresie si nimic nu o mai poate scoate din acea stare. Averea familiei se dusese pe apa sambetei motiv pentru care tatal ajunsese sa-si ia viata neputand indura falimentul… nici macar pentru cei dragi. La inceput Tamara il uraste pentru toate acestea, desi ramane cu regretul de a se fi certat cu el inainte ca acesta sa-si puna capat zilelor.

Ramase pe drumuri, mama si fiica se retrag la tara. Aici, Jennifer, mama Tamarei, ii avea pe Arthur si Rosaleen, fratele ei si sotia acestuia, care se angajeaza sa aiba grja de cele doua pana ce se vor pune pe picioare. Pentru Tamara, cei doi erau Cuplul Izbavirii, doi oameni pe care nu ii intelegea si pe care, de asemenea, nu ii placea… desi Arthur, nu era chiar rau. Tamara ajunge din imensul ei Paradis, intr-o cutie de chibrituri, intr-o casa mica, la tara, la poarta unui castel acum ruine si incepe pentru prima data in viata sa inteleaga ce inseamna de fapt viata.

Greutatile prin care trece Tamara cea de saisprezece ani (desi parea a fi de saptesprezece) sunt nu neaparat o pedeapsa pentru viata egoista pe care o dusese pana atunci, cat o lectie de care avea nevoie pentru a putea avea mai departe o viata frumoasa, fericita, in adevaratul sens al cuvantului.

Nu am spus nimic pana acum de Cartea viitorului, acea carte care schimba cumva mersul lucrurilor sau care vine cu o “mana de ajutor” la nevoie. Tamara descopera in biblioteca ambulanta a noului ei prieten, Marcus, o carte fara titlu, fara autor si incuiata. O atragea ca un magnet. Era ca si cum acea carte dorea sa ajunga la ea. Mai tarziu, cand reuseste sa o deschida, cartea isi arata paginile goale, ca un jurnal care astepta sa fie scris. Dezamagita, Tamara vrea sa o arunce, insa sora Ignatius o convinge sa scrie. Dar jurnalul se scrie singur. Fata descopera cu uimire ca in timpul noptii apareau insemnarile zilei urmatoare scrise chiar de mana ei. Cum este posibil acest lucru? Printr-o minune, alta explicatie nu avem. Insa minunea face ca Tamara sa afle viitorul cu o zi inainte si sa poata actiona in consecinta… sau nu. Este ciudat cum, chiar si cu viitorul asezat in fata ochilor, lucrurile nu se pot intoarce in favoarea celui care il cunoaste si incearca sa il schimbe. Si totusi, Tamara reuseste sa afle lucruri pe care altfel nu le-ar fi putut afla. Secrete ingropate in ruinele cetatii ies la iveala printre sclipiri de lacrimi de sticla. Isi pierduse tatal nu o data, ci de doua ori si, mai apoi, reuseste sa-l salveze cumva… nu pe cel care s-a sinucis, desigur…

Cine era de fapt sora Ignatius, cine era Rosaleen, cine erau Jennifer sau Arthur, cine fusese tatal ei, cine erau cei care traisera candva in castel? Sunt intrebari ale caror raspunsuri vor veni treptat si totusi prea repede pentru o copila care abia incepuse sa traiasca viata, o viata in care invata sa faca primii pasi. Si cartea (jurnalul) ii sta aproape ca un prieten bun, prieten adevarat care la nevoie se cunoaste.

Daca aveti impresia ca am povestit cam mult din carte, ei bine, nu va impacientati! Povestea e lunga, e frumoasa si plina de mister. Va invit sa o descoperiti, sa va lasati cuceriti de cuvintele si lumea aceasta plina de culoare creionata de Cecelia Ahern – o alta autoare de pus la suflet.

Va recomand sa cititi Cartea viitorului, este acea carte care mi-a spus in soapta cuvinte, mi-a spus ca ele, cartile, vin la noi cu un scop. Ele ne aleg si nu noi pe ele. Mi-am dorit la un moment dat sa cunosc viitorul fie si pentru o clipa, pentru a-mi gasi linistea… dar cartea aceasta mi-a aratat ca viitorul ni-l construim singuri cu fiecare secunda. Ca bucuria de maine depinde de zambetul de azi… sa zambim mai mult si sa ne bucuram de minunile acestea imense… cartile.

Cartea viitorului, de Cecelia Ahern
Editura ALL

*Recenzia face parte din campania vALLuntar  initiata de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA. Va invit sa comentam impreuna aceasta carte, daca ati citit-o, daca v-am starnit interesul… La 15 comentarii cumulate va fi plantat un copacel. Va astept!

The post Cartea viitorului, de Cecelia Ahern first appeared on Andreea Ban.

Aceasta recenzie este inscrisa in campania vALLuntar. La fiecare 15 comentarii va fi plantat un copacel, motiv pentru care va invit sa cititi mai departe si sa comentam impreuna!

„La ce servesc cartile daca nu ne readuc la viata, daca nu reusesc sa ne faca s-o sorbim cu si mai multa aviditate?”- Henry Miller

Nu stiu cum se face, dar cele mai frumoase carti pe care le-am citit sunt cele care au ca si personaje scriitori (acei oameni frumosi care construiesc lumi intregi prin magia cuvantului) si ale lor minuni, alte carti. Cartile au ele insele ceva magic. Citind in carti despre alte carti, deja magia se mareste, ajunge la cote nebanuite, ca si entuziasmul meu. De aceea nu o sa va mire cand va voi spune cat de minunata este cartea pe care tocmai am citit-o.

Am descoperit Fata de hartie a lui Guillaume Musso din intamplare. Mi-am dorit sa o citesc, insa, din diverse motive cartea a stat departe de mine. Dorinta de a o avea a crescut… Acum, cand privesc cartea, ma incearca o bucurie din aceea copilareasca. E cartea mea si nu o voi da nimanui. E cartea care mi-a soptit cuvinte, m-a imbratisat si mi-a patruns in suflet asa cum doar unele carti reusesc sa o faca, cartile pe care le voi recomanda iar si iar.

Tom Boyd, autorul besteller-ului Compania Ingerilor, este scriitorul care, la un moment dat, parea ca are totul: talent, succes, iubire. Insa, asa cum suntem obisnuiti si in viata de zi cu zi, roata se intoarce. Si uneori se intoarce atat de rau, incat pare ca finalul ne bate la usa cu rautate. Dar povestea continua.

Dupa ce traieste o perioada de vis alaturi de Aurore Valancourt, pianista considerata a fi „una dintre cele mai talentate muziciene ale generatiei sale”, Tom este ranit profund de aceasta si in loc sa-si traiasca propria poveste de iubire alaturi de ea, cade intr-o depresie adanca care ii ucide incet pofta de a mai scrie si chiar de a trai in realitate. Asa il gasim pe Tom la inceputul povestii noastre. O fiinta prinsa intr-o lume intunecata, fara dorinta de viata, fara putere de a se ridica si a merge mai departe.

Apoi, ca prin minune, apare Billie, personaj desprins din romanele sale. Fantezia incepe sa se impleteasca cu realitatea pe nesimtite pentru a ne trezi cu intrebari de genul: “Oare e posibil? Oare nu e aceasta doar imaginatia lui Tom?” Aceleasi intrebari si le pune si Tom, cu atat mai mult cu cat este inca sub influenta medicamentelor si a alcoolului. Billie, pentru a dovedi ca este cine spune ca este, unul dintre personajele secundare ale Trilogiei Ingerilor, il provoca pe Tom sa ii puna intrebari ale caror raspunsuri doar personajul le-ar fi putut sti. Astfel, fictiunea se intrepatrunde cu realitatea, Tom acceptand intr-un final ca se pot intampla si minuni. Minunea era ca Billie cazuse dintr-o fraza neterminata, a celui de-al doilea roman al trilogiei si el neterminat. Seria de o suta de mii de exemplare iesise pe piata cu un defect de tiparire si urma a fi retrasa pentru a fi distrusa. Un singur roman fusese salvat si acesta era firul subtire de care era agata viata lui Billie si, desigur, continuarea si finalizarea Trilogiei. Billie trebuia sa-l convinga, de fapt, sa-l ajute pe Tom sa finalizeze povestea inceputa de el in copilarie. Sa duca Trilogia Ingerilor la bun sfarsit. Doar asa ea se putea intoarce in fictiune.

Pe cat de bizara mi s-a parut aparitia acestui personaj din cartea lui Tom, pe atat de trasa de par mi s-a parut alergatura dupa roman prin intreaga lume. Milo si Carol si-au asumat raspunderea gasirii acelui exemplar pentru a-i salva viata lui Billie. Si acum as putea spune ca e chiar ciudat… am acceptat atat de usor aparitia unei femei de hartie (analizele ei prezentau urme de celuloza in corp, parul se albise si varsa cerneala) si am avut semne de intrebare asupra traseului cartii… Cu siguranta de vina e talentul deosebit al autorului de a se juca cu mintile cititorilor sai.

Daca la inceput credeam ca totul se intampla de fapt in imaginatia lui Tom, daca mai apoi am crezut in aparitia acelui personaj cazut dintr-o carte, finalul m-a luat cu totul prin surprindere. Stiam ca acel ultim exemplar cautat cu disperare si de fiecare data scapat printre degete urma sa ajunga singur in mana proprietarului de drept, stiam ca Billie va fi salvata, insa nu m-am asteptat nicio clipa la acea intorsatura de situatie. Guillaume Musso a reusit sa se joace cu vorbele pana la finalul cartii. A reusit cu atata subtilitate sa sadeasca in mintea cititorului anumite idei, incat pervizibilul a fost evitat cu mare maiestrie.

Mi-a placut mult introducerea cartii, articole din tabloide despre Tom Boyd si Aurore, despre evolutia relatiei si mi-au placut la nebunia citatele fiecarui capitol in parte. Nu numai ca s-au mulat perfect pe intamplarile relatate, dar unele dintre ele s-au nimerit a fi scrise special pentru mine. Si sunt doua dintre ele care mi-au mers la suflet, la propriu:

„Le poti darui multe lucruri celor pe care ii iubesti. Cuvinte, liniste, placere. Tu mi-ai dat cel mai pretios lucru dintre toate: lipsa. Imi era imposibil sa ma lipsesc de tine, chiar si cand te vedeam, imi lipseai.” – Christian Bobin

„Timpul acordat cititului este intotdeauna timp furat. Acesta este fara indoiala motivul pentru care metroul se intampla sa fie cea mai mare biblioteca a lumii.” – Francoise Sagan

Pe al doilea l-am citit, evident, in metrou. Am ramas intreaga zi cu un mare zambet pe fata. Acesta este darul cartilor, ne schimba starea de spirit, ne fac sa vedem soarele chiar si atunci cand nu este, ne ajuta sa descoperim imagini noi, dorinte noi, ganduri pe care nu le-am fi gandit altfel.

Fata de hartie este cu siguranta cea mai frumoasa carte citita in ultima perioada si are mari sanse de a se clasa pe primul loc in topul meu din acest an. E adevarat ca anul e la inceput, dar cartea e prea frumoasa si merita toate laudele. V-o recomand cu drag. Daca iubiti cartile, daca aveti nevoie sa evadati din realitate pentru cateva sute de pagini, atunci Fata de hartie e cea mai potrivita carte!

Iata si trailerul:

Fata de hartie, de Guillaume Musso
Editura All

*Recenzia face parte din campania vALLuntar  initiata de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA. Va invit sa comentam impreuna aceasta carte, daca ati citit-o, daca v-am starnit interesul… La 15 comentarii cumulate va fi plantat un copacel. Va astept!

The post Fata de hartie, de Guillaume Musso first appeared on Andreea Ban.

Am inceput sa citesc cartea Casa de la malul marii cu multe luni in urma. Din nu stiu ce motiv, am lasat-o pe birou. A stat acolo un timp. M-am lasat cucerita de alte povesti, alte vieti. Dar coperta cartii ma tot striga, fata care se plimba pe plaja era in gandurile mele. Si, intr-o zi, incercandu-ma un dor mistuitor pentru marea cea albastra, m-am lasat prinsa in povestea casei… Nu am mai putut lasa cartea din mana. De data aceasta povestea reusise sa ma atraga intr-un fel ciudat, ca o vraja. Am citit cate putin pentru a trai povestea mai mult. A fost ca si cum as fi baut o licoare magica, dar cu inghitituri mici. Si efectul a fost neasteptat, minunat.

Esther Freud, fiica pictorului Lucien Freud si stranepoata marelui Sigmund Freud, ne face cunoscuta prin intermediul acestei minunate carti, Casa de la malul marii, o meditatie asupra timpului, asupra efectelor pe care acesta le are asupra vietii, asupra destinelor a doua generatii. Inceputul a fost destul de intortocheat. M-am prins cu greu in curgerea evenimentelor. Poate ca si aceasta a fost un motiv pentru care, la inceput, am lasat cartea pentru mai tarziu. As spune ca este nevoie de o anumita stare pentru a intra in pielea personajelor. Dar odata ce am ajuns acolo, am trait la maximum alaturi de Lily, de Max, de Gertrude, de Elsa si chiar de Klaus cu ale lui scrisori superbe.

Desi personajele vin din lumi diferite, traiesc pe doua planuri diferite, autoarea reuseste sa le aduca in acelasi loc cu o deosebita maiestrie. Lily Brannan pleaca din agitatia marelui oras in care traia intr-un satuc de la malul marii, Steerborough, sperand sa gaseasca raspunsuri la multele ei intrebari legate de constructiile arhitectului Klaus Lehmann. Aceste raspunsuri aveau sa o ajute la finalizarea proiectului de la facultate. Cel putin asta credea ea. Pe Lehmann il descoperise datorita iubitului ei si va ajunge pe parcurs sa gaseasca raspunsuri nu numai legate de minunile arhitecturale carora acesta le daduse viata, dar si raspunsuri la intrebari pe care nu reusise sa le rosteasca cu voce tare pana atunci.

Intr-un plan paralel facem cunostinta cu Max Meyer, tanarul pictor care vine la Steerborough pentru a incerca sa capteze in desenele sale Marsh End, si cu Gerturde Jilks. Aceasta din urma, specializata in psihanaliza infantila, spera ca prin invitatia adresata lui Max de a veni in acel sat, sa il ajute cumva sa treaca peste pierderea surorii lui, prietena ei buna. Care este legatura intre acestia si Lily? Ei bine, suntem purtati pe o poteca destul de intortocheata, pentru ca apoi sa apara in peisaj Elsa si sotul ei Klaus Lehmann.

Lily intrase in posesia scrisorilor pe care Klaus le trimitea catre Elsa atunci cand era departe de aceasta. Incearca sa afle mai multe despre el ca si arhitect, insa ajunge sa ii cunoasca pe amandoi si pe ea insasi in acelasi timp.

Aflam pe parcursul cartii despre viata dura pe care a trait-o Max, mai ales ca acesta nu mai auzea inca din copilarie. O cunoastem pe Gertrude cu sufletul ei frumos si grija materna pe care i-o poarta lui Max. O cunoastem pe Lily si relatia ei ajunsa intr-un impas. Aceasta ne face cunostina cu vecinul din sat, Grae, si cele doua fetite minunate pe care nu ai cum sa nu le indragesti inca de la prima aparitie in peisaj.

Daca la un moment dat am avut senzatia ca Lily isi va gasi iubirea in acel satuc uitat de lume, daca am crezut ca Max va ramane alaturi de Gertrude si de Elsa pentru tot restul vietii, daca am crezut ca Nick, iubitul lui Lily, va disparea din viata acesteia, atunci m-am inselat cu totul. Finalul nu a fost deloc asa cum mi-am imaginat, a fost mai mult, mai frumos. A fost ca o revelatie. Toate intamplarile si-au gasit sensul si Max a reusit sa lege toate bucatile marelui puzzle intr-un mod neasteptat, minunat.

Casa de la malul marii este raspunsul la toate intrebarile, este locul in care Lily isi va gasi pana la urma linistea. Aceasta ascunde secrete pe care atunci cand le aflam am vrea sa le spunem cuiva, sa le spunem personajului care ne este cel mai drag. Mie mi-a fost draga Lily cu toata agitatia sufletului ei, mai ales ca a avut la un moment dat o iesire rupta parca din gandurile mele, ale tututror femeilor, de fapt:

“– De ce, zise cu obrajii arzand, nu-mi spui niciodata ca ma iubesti?  (…)
  – Mi-ar placea sa fiu lasata – inghiti in sec – sa visez putin, sa fac planuri, sa imi pot inchipui un viitor. Dar n-am fost niciodata lasata sa fac asta. Nu puteam sa pomenesc nici macar de Craciun mai devreme de, ma rog, de Ajunul Craciunului…”

Si cand ma gandesc ca toata povestea s-a invartit in jurul unor case, a unei case in mod special… Este una dintre acele carti care te cuceresc pe parcurs, nu de la prima pagina, nu de la a 50-a, ci cu fiecare intamplare, fiecare scrisoare care ne este citita, fiecare intamplare care parca nu isi are sensul in context, dar care este plina de sens.

Secrete, suferinta, bucurii marunte, dar imense in acelasi timp, loialitate, adulter, recunoastinta, respect, talent, munca, dedicare si iubire. Da, iubire multa, iubire pentru mare, pentru cer si pentru cel care crezi ca este lumina ochilor tai. Asa as defini aceasta minunata carte. V-o recomand cu drag! Este cartea pe care trebuie sa o cititi atunci cand va e dor de mare, cand vreti sa visati la ceva nou, cand cel de langa voi e departe sau sufletul va este gol. Va va umple de bucurie!

Casa de la malul marii, de Esther Freud
Editura Polirom

The post Casa de la malul marii, de Esther Freud first appeared on Andreea Ban.

Recunosc ca imi lipsesc 5 din ele, insa le am pe lista de achizitii viitoare! Voi aveti vreuna (pe lista, in biblioteca)? 😀

   

   

The post 12 carti superbe! first appeared on Andreea Ban.

Am citit Jurnalul Annei Frank cu rasuflarea taiata. Stiam catre ce final se indreapta povestea si totusi am sperat… nici nu stiu la ce.

Inca de la primele randuri ale cartii am simtit ca patrund in intimitatea cuiva, printre ganduri pe care nu ar trebui sa le cunosc, pe care nimeni nu ar fi trebuit sa le citeasca si cu atat mai mult, sa le comenteze. Cum poti comenta oare viata cuiva? Cum poti tu, un oarecare, sa te apuci sa scrii despre lumea interioara, despre sufletul altui om? Au fost pasaje din jurnal care ar fi trebuit sa ramana ale ei, ale Annei si nimeni, niciodata, sa nu aiba acces la ele. Dar oare mai conta acest lucru dupa ce toti cei prezenti in carte s-au stins, au plecat din lumea asta? La final de carte insa am ajuns sa cred ca Anne ar fi fost fericita sa stie ca a ajuns scriitoarea care isi dorea sa devina.

Jurnalul Annei Frank este o bijuterie de carte tocmai prin ceea ce este… un jurnal. Cele mai profunde ganduri, cele mai aprinse dorinte si zbuciumarile sufletului sunt descrise prin cuvinte atat de simple. Stiu ce inseamna sa tii un jurnal, este acel ceva care iti apartine si pe care nu vrei sa il imparti cu nimeni, este locul in care spui lucrurilor pe nume si lasi toate mastile deoparte. Jurnalul este prietenul care nu judeca, care ti-e alaturi mereu si care nu va ridica niciodata spranceana atunci cand ii vei povesti vreo boacana sau dorinta ascunsa. Gandul ca cineva sa-ti priveasca in suflet atat de adanc nu e chiar placut pentru ca ne place sa avem controlul, sa lasam poarta sufletului deschisa doar anumitor persoane…

Si cum ar fi ca milioane de persoane din toata lumea sa-ti citeasca sufletul? „Daca ai murit ce mai conteaza?” veti intreba. Poate ca nu… poate ca da. Ce stiu eu?! Jurnalul Annei Frank este o capodopera tocmai prin veridicitatea intamplarilor. Un copil de 12 ani incepe sa-si puna gandurile pe hartie si continua timp de 2 ani. Vom fi martorii unei maturizari timpurii, maturizare ce are loc intr-un spatiu inchis, o Anexa in care se refugiaza familia ei pentru a scapa de ororile razboiului. Este o marturie cutremuratoare a vietii din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Stim cu totii ororile prin care au trecut evreii, am vazut filme, am citit despre soarta lor si sfarsitul din lagare. Dar cum ar fi oare sa privesti in interiorul unei familii, sa fii alaturi de ei pe ultimul drum? Si este cu atat mai socant cu cat o copila iti spune povestea.

Anne Frank, la cei 12 ani ai sai, porneste pe un drum fara intoarcere. Devine scriitoare si, mai mult de atat, oglinda acelor vremuri. Cu toate astea, cartea nu e nici pe de parte o cartea neagra a razboiului sau a atrocitatilor prin care au trecut evreii, ci ne invita in sanul familiei. Trecem astfel intr-un microcosmos in care individul este personaj principal si nu oamenii in general. Suntem martorii disperarii, temerilor, a deziluziilor, dar si a sperantei. Dupa doi ani in care au stat in captivitate, acei oameni isi gasesc puterea sa spere ca tot raul va trece, ca vor putea fi din nou liberi, ca vor putea vedea cerul.

„Cata vreme exista toate astea, mi-am zis, iar eu pot avea parte de ele, de razele astea de soare, de cerul asta fara niciun nor, n-am de ce sa fiu trista.”

Si putem privi aceasta carte ca fiind un mesaj pentru noi cei coplesiti de probleme, noi cei care avem senzatia ca viata ne este potrivnica. Daca Anne, la varsta ei frageda, a reusit sa gaseasca calea catre lumina pana la ultima suflare, noi de ce sa ne lasam doborati de maruntisuri cand inca mai putem imbratisa soarele si verdele, cand inca putem iubi pana la cer si inapoi?

Va recomand Jurnalul Annei Frank nu numai pentru faptul ca este un simbol al timpului respectiv, ci si pentru stilul simplu si cald in care a fost scris. Va recomand nu o carte, ci o poveste despre iubire, despre speranta. Si nu uitati, nimic „nu conteaza daca stii ca pentru tot restul vietii ai pe cineva langa tine care te intelege si pe care nu trebuie sa-l imparti cu nimeni!”

Jurnalul Annei Frank

Editura Humanitas

The post Jurnalul Annei Frank first appeared on Andreea Ban.