Casa de la malul marii, de Esther Freud

Casa de la malul mariiCand vine vorba de mare, de plaja se stie ca am o mare slabiciune. Ma las prinsa in povestile citite, povestile de la malul marii, cu acelasi entuziasm cu care ma arunc, an de an, in bratele valurilor…

Am inceput sa citesc cartea Casa de la malul marii cu multe luni in urma. Din nu stiu ce motiv, am lasat-o pe birou. A stat acolo un timp. M-am lasat cucerita de alte povesti, alte vieti. Dar coperta cartii ma tot striga, fata care se plimba pe plaja era in gandurile mele. Si, intr-o zi, incercandu-ma un dor mistuitor pentru marea cea albastra, m-am lasat prinsa in povestea casei… Nu am mai putut lasa cartea din mana. De data aceasta povestea reusise sa ma atraga intr-un fel ciudat, ca o vraja. Am citit cate putin pentru a trai povestea mai mult. A fost ca si cum as fi baut o licoare magica, dar cu inghitituri mici. Si efectul a fost neasteptat, minunat.

Esther Freud, fiica pictorului Lucien Freud si stranepoata marelui Sigmund Freud, ne face cunoscuta prin intermediul acestei minunate carti, Casa de la malul marii, o meditatie asupra timpului, asupra efectelor pe care acesta le are asupra vietii, asupra destinelor a doua generatii. Inceputul a fost destul de intortocheat. M-am prins cu greu in curgerea evenimentelor. Poate ca si aceasta a fost un motiv pentru care, la inceput, am lasat cartea pentru mai tarziu. As spune ca este nevoie de o anumita stare pentru a intra in pielea personajelor. Dar odata ce am ajuns acolo, am trait la maximum alaturi de Lily, de Max, de Gertrude, de Elsa si chiar de Klaus cu ale lui scrisori superbe.

Desi personajele vin din lumi diferite, traiesc pe doua planuri diferite, autoarea reuseste sa le aduca in acelasi loc cu o deosebita maiestrie. Lily Brannan pleaca din agitatia marelui oras in care traia intr-un satuc de la malul marii, Steerborough, sperand sa gaseasca raspunsuri la multele ei intrebari legate de constructiile arhitectului Klaus Lehmann. Aceste raspunsuri aveau sa o ajute la finalizarea proiectului de la facultate. Cel putin asta credea ea. Pe Lehmann il descoperise datorita iubitului ei si va ajunge pe parcurs sa gaseasca raspunsuri nu numai legate de minunile arhitecturale carora acesta le daduse viata, dar si raspunsuri la intrebari pe care nu reusise sa le rosteasca cu voce tare pana atunci.

Intr-un plan paralel facem cunostinta cu Max Meyer, tanarul pictor care vine la Steerborough pentru a incerca sa capteze in desenele sale Marsh End, si cu Gerturde Jilks. Aceasta din urma, specializata in psihanaliza infantila, spera ca prin invitatia adresata lui Max de a veni in acel sat, sa il ajute cumva sa treaca peste pierderea surorii lui, prietena ei buna. Care este legatura intre acestia si Lily? Ei bine, suntem purtati pe o poteca destul de intortocheata, pentru ca apoi sa apara in peisaj Elsa si sotul ei Klaus Lehmann.

Lily intrase in posesia scrisorilor pe care Klaus le trimitea catre Elsa atunci cand era departe de aceasta. Incearca sa afle mai multe despre el ca si arhitect, insa ajunge sa ii cunoasca pe amandoi si pe ea insasi in acelasi timp.

Aflam pe parcursul cartii despre viata dura pe care a trait-o Max, mai ales ca acesta nu mai auzea inca din copilarie. O cunoastem pe Gertrude cu sufletul ei frumos si grija materna pe care i-o poarta lui Max. O cunoastem pe Lily si relatia ei ajunsa intr-un impas. Aceasta ne face cunostina cu vecinul din sat, Grae, si cele doua fetite minunate pe care nu ai cum sa nu le indragesti inca de la prima aparitie in peisaj.

Daca la un moment dat am avut senzatia ca Lily isi va gasi iubirea in acel satuc uitat de lume, daca am crezut ca Max va ramane alaturi de Gertrude si de Elsa pentru tot restul vietii, daca am crezut ca Nick, iubitul lui Lily, va disparea din viata acesteia, atunci m-am inselat cu totul. Finalul nu a fost deloc asa cum mi-am imaginat, a fost mai mult, mai frumos. A fost ca o revelatie. Toate intamplarile si-au gasit sensul si Max a reusit sa lege toate bucatile marelui puzzle intr-un mod neasteptat, minunat.

Casa de la malul marii este raspunsul la toate intrebarile, este locul in care Lily isi va gasi pana la urma linistea. Aceasta ascunde secrete pe care atunci cand le aflam am vrea sa le spunem cuiva, sa le spunem personajului care ne este cel mai drag. Mie mi-a fost draga Lily cu toata agitatia sufletului ei, mai ales ca a avut la un moment dat o iesire rupta parca din gandurile mele, ale tututror femeilor, de fapt:

“– De ce, zise cu obrajii arzand, nu-mi spui niciodata ca ma iubesti?  (…)
  – Mi-ar placea sa fiu lasata – inghiti in sec – sa visez putin, sa fac planuri, sa imi pot inchipui un viitor. Dar n-am fost niciodata lasata sa fac asta. Nu puteam sa pomenesc nici macar de Craciun mai devreme de, ma rog, de Ajunul Craciunului…

Si cand ma gandesc ca toata povestea s-a invartit in jurul unor case, a unei case in mod special… Este una dintre acele carti care te cuceresc pe parcurs, nu de la prima pagina, nu de la a 50-a, ci cu fiecare intamplare, fiecare scrisoare care ne este citita, fiecare intamplare care parca nu isi are sensul in context, dar care este plina de sens.

Secrete, suferinta, bucurii marunte, dar imense in acelasi timp, loialitate, adulter, recunoastinta, respect, talent, munca, dedicare si iubire. Da, iubire multa, iubire pentru mare, pentru cer si pentru cel care crezi ca este lumina ochilor tai. Asa as defini aceasta minunata carte. V-o recomand cu drag! Este cartea pe care trebuie sa o cititi atunci cand va e dor de mare, cand vreti sa visati la ceva nou, cand cel de langa voi e departe sau sufletul va este gol. Va va umple de bucurie!

Casa de la malul marii, de Esther Freud
Editura Polirom

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.