Am trecut prin cele de mai sus. Am trecut prin acele zile, săptămâni și chiar ani în care am bătut pasul pe loc (fie ca e vorba de relații profesionale sau personale). Apoi, ajunsă într-un moment de cotitură, am zis gata și am întors corabia către alte orizonturi. Sunt foarte răbdătoare din fire, am încredere în oameni, pun pasiune în tot ceea ce fac și lupt până în pânzele albe pentru a realiza ceea ce mi-am propus sau, după caz, pentru a atinge obiectivele impuse. Dar atunci când nu mai văd nimic bun, nu mai există speranță în mai bine, îmi iau jucăriile și plec. Cu siguranță e un “loc de joacă” care să-mi aducă zâmbet și da, mă entuziasmez iar. Și iar. Spuneam într-un interviu acordat recent (îl puteți citi aici) că unul dintre cele trei lucruri care mă caracterizeaza este entuziasmul. Dacă mi-l pierd, atunci știu sigur că e momentul să iau o decizie…

Și acum să revenim la anul nostru, acest 2015 care își dezvăluie magia pe zi ce trece. E anul posibilităților și, mai mult, al schimbărilor. De ce acest an mai mult decât alții? Pentru că îl simt pe pielea mea, dar văd aceste schimbări și în jurul meu. Prietenii, familia, cei cu care colaborez, cei pe care îi citesc, colegii sau foștii colegi trec prin schimbări pe care le-au așteptat, le-au dorit și le-au adus în viața lor prin muncă, o muncă care a ajuns să fie parte din ei.

Am avut un început de an tensionat și a continuat în acest fel. Însă tensiunea în creștere are punctul ei critic (apropo de cartea The Tipping Point), nu are cum altfel. Lucrurile s-au sucit și s-au răsucit până a apărut portița de a ieși din buclă. O nouă buclă. De fapt, am ieșit din mai multe bucle, dar e deja altă poveste. La un moment dat, în toată nebunia în care suntem înfășurați, apare o ușă. Sau o fereastră, depide cum priviți. Este acel moment în care știi care este decizia pe care trebuie să o iei, drumul pe care trebuie să apuci. Apar semnele de întrebare, oare e bine, oare va merge, oare voi reuși? Apar și voci care spun că nu e bine. Ești între ciocan și nicovală. Cel mai simplu ar fi să stai pe loc, să ignori semnele, asta doar dacă crezi că mai poți răbda (încă nu ai ajuns la punctul critic). Cred totuși că atunci când iei o decizie dificilă, când pornești pe un alt drum și crezi cu tărie că e cel corect, atunci numai lucuri bune se vor întâmpla, iar vocile de pe fundal nu vor face decât să te ambiționeze să-ți împlinești visul.

În urma unor astfel de decizii au luat naștere (sau au crescut) proiecte minunate. Le urmăresc cu drag de mult timp și anul acesta le-am văzut cum au înflorit. Acum niște luni eram prinsă într-un job care nu îmi permitea să fac mai nimic. Mă învârteam pe roata birou-acasă și visam la cai verzi pe pereți. Astăzi, de la biroul de acasă, mă uit în jurul meu și văd desene, cărți, tricouri pictate, lucruri pentru care sunt în stare să-mi dau timpul liber. Mi-am eliberat mintea de tensiuni și presiuni și văd posibilități, văd schimbări.

Dacă îmi urmăriți paginile de facebook (profilul personal, pagina cărții sau a clubului Serial Readers), Pinterest, Instagram sau Twitter, știți despre ce schimbări vorbesc.

Anul acesta planetele s-au aliniat pentru ca noi să ne găsim echilibrul în relațiile personale, dar și profesionale. Dacă tu, cel sau cea care mă citești acum, ai un proiect la care lucrezi, un business căruia i-au pus bazele, să știi că va crește. Entuziasmul tău, pasiunea pe care o vei pune în el îl va face să crească așa cum nici nu ți-ai imaginat. Da, apar și piedici, dar vei trece peste ele. Puterea e în mâinile tale, spunea Captain Planet în copilărie, puterea e în mâinile și în entuziasmul tău, îți spun eu acum. Profită de acest an, mai e mult din el, dă ce e mai bun din tine și îmbrățișează-ți dorințele.

În schimb, dacă simți că nu ți se întâmplă nimic, ai răbdare. Va veni momentul schimbării și pentru tine. Nu ai ajuns la punctul critic încă. Dar și când vei ajunge…

În încheiere, vă invit să-mi spuneți cum e acest an pentru voi, dacă sunteți printre cei care au fost atinși de schimbări.

Cu drag,

Andres

The post 2015 – anul tuturor posibilităților first appeared on Andreea Ban.

Îmi aduc aminte că te luam cu mine peste tot. Poate pentru că nu voiam să te descopere cineva, poate pentru că aveam mereu ceva de zis. Acum, ei bine, acum ești alb. Sunt luni de zile de când nu ți-am mai adresat niciun cuvânt. Nu te superi, știu asta. Mă întreb dacă asta înseamnă că am făcut poveștile să prindă aripi, să fie realitate. Mă întreb… Și totuși, poveștile pe care ți le spuneam în acea viață în care mă opream din mers pentru a-ți împărtăși nemulțumirile și fericirile mele, acele povești mărunte erau bucăți din mine. Erau zilele mele, iubirile mele, tristețile mele. Erau întrebări. De ce-uri amare.

Să fie acesta răspunsul? Îți scriu atunci când tristețea mă prinde din urmă? Îți scriu atunci când nu e nimeni în jur să asculte? Mi-e dor de acel „dragă jurnalule”, mi-e dor de vremurile demult apuse. Le-am revăzut astăzi când am trecut pe lângă un grup de studenți. Glumele lor erau glumele noastre de acum nouă, zece ani. Nu simt acești ani. M-am oprit o clipă din drumul meu și i-am privit. O altă generație cu vise mari, cu glume la fel de nesărate și fum de țigară suflat spre cer. O altă generație care nu se teme de nimic, care schimbă lumea. Ei o vor schimba. Așa cum noi am schimbat-o la rândul nostru. Fiecare dintre noi suntem parte din această mare schimbare.

Jurnalule, dragă, nu m-am întors. Nu-ți mai promit, așa cum făceam altă dată. Poate voi scrie, poate nu. Nu mai caut răspunsuri. Caut întrebări. Întrebările corecte. Doar ele vor primi răspunsurile corecte. Am citit într-o carte, da. Am avut o revelație. Am câte o revelație la fiecare carte citită. Asta nu s-a schimbat, prietene drag, citesc și trăiesc alte și alte vieți pe lângă viața mea.

O noapte minunată să ai, cititorule,
O zi cu soare și zâmbet să ai, om frumos!

The post Dragă Jurnalule, first appeared on Andreea Ban.

Pe mâine, fată cu nume simplu.

Sunt cărți pe care le citesc pentru că mi-au fost recomandate în repetate rânduri, pe altele le aleg pentru că îmi place titlul sau coperta. Sunt cărți ale căror descrieri mă atrag printre pagini și nu-mi pot lua gândul de la ele. Trebuie să le citesc. Mai sunt cărți de care mă lovesc iar și iar în plimbările mele prin librării. Cu alter.ego. a fost o combinație între cele menționate mai sus. Am dat cu ochii de fata cu păr lung și ochii ascunși și am știut că voi citi cartea. Am știut că trebuie să aflu secretul din spatele mâinilor rebele.

Și l-am aflat. L-am găsit printre pagini, printre cuvinte și fum de țigară. Ana Mănescu mi-a oferit-o pe Sonnja și Sonnja m-a cucerit. Citindu-i povestea, am avut o senzație ciudată de salt în timp. Cumva, am trecut prin zbuciumul personajului. Acum niște ani, acum o viață, am fost eu Sonnja.

Aș fi vrut să spun că povestea e simplă, se întâmplă asta și asta. Dar nu, nu pot. Povestea este la fel de complicată precum vârsta de douăzeci de ani, vârsta aceea la care începem să ne construim viitorul, vârsta marilor decizii, a marilor iubiri, a dezamăgirilor și nopților nebune.

Au trecut prea mulți ani de când am terminat liceul. Pragul de douăzeci a rămas și el o amintire. Cu toate acestea autoarea a reușit să mă ducă înapoi în timp, să revăd ultimele zile de liceu, vacanța de după și să retrăiesc acele prime clipe din restul vieții.

Douăzeci de ani. Anii aceia în care prieteniile pe care le ai deja rămân pentru totdeauna. Cele trei fete, Thèa, Rin şi Petra sunt, cum îmi place mie să spun, oglinzile personajului principal, prietenia lor fiind, poate, elementul central al cărții.

Douăzeci de ani. Anii în care iubirile par a fi pentru totdeauna, dar, de fapt, sunt acele șuturi în fund care te fac mai puternic. Aparent, Sonnja are trei iubiți, K., S., V., trei tipi cărora nu am putut să le atribui chipuri, nu am putut să mi-i imaginez. Au fost trei inițiale, dar atât. Deși am avut tendința să acuz personajul de o prea mare naivitate, dar și pe autoare că nu i-a conturat suficient de bine, am înțeles la final intenția, aceea de a scoate în evidență iubirea, marea iubire, și nu relațiile. Mi-a plăcut. M-a intrigat, dar mi-a plăcut mult felul în care Ana a jonglat cu literele, cu imaginile și trăirile (ale personajului, ale ei, ale mele).

Douăzeci de ani. Anii în care ne luam viața în mâini și pășim către restul vieții. Sonnja este scriitoare, dar acea scriitoare care acumulează experiență pentru momentul în care va debuta. Scrie în jurnal despre ce ar vrea să scrie:

Vreau să scriu un roman vulgar, trist şi nepotrivit despre iubirile mele atât de speciale şi să-mi dau cu el în cap când o să vină o grămadă de oameni la mine şi o să-mi spună că s-au regăsit. Vreau ca megalomania mea să fie călcată în picioare şi apoi să scriu cărţi pentru copii.

Și, mai departe, la final de roman, veți descoperi și voi că i-a ieșit. Sper ca momentul cu cărțile pentru copii să fie amânat câțiva ani. Chiar mă întreb cum va fi Sonnja – Ana peste zece ani. Voi fi cu ochii pe ea!

***

Au trecut câteva luni de când am terminat de citit cartea, au trecut luni de când am așezat-o pe birou cu gândul de a scrie despre ea. Da, nu am putut să o așez în bibliotecă fără a spune mai departe despre alter.ego. Dar timpul a trecut și nu am putut scrie mai mult de două trei idei. Și știți ce? Am realizat că, cu cât mă voi gândi mai mult, cu atât cuvintele vor fi mai departe. A scrie despre alter.ego înseamnă să vorbesc despre mine. M-am regăsit în trăirile personajului, am dat nas în nas cu adolescenta care am fost, visătoare, revoltată, neînțeleasă și îndrăgostită, mereu îndrăgostită. Am lasat declarația Sonnjei la o parte și am privit dincolo de imaginea oferită de ea: “vicioasă, singură, răzvrătită şi mizerabilă”. Am ales latura ei sensibilă. Veți spune că bat câmpii, că am scris deja destul despre carte. Ei bine, nu. alter.ego e ceva mai mult decât aceste idei. Mi-a fost o oglindă și o-ntoarcere în timp. Nu reușesc prea multe cărți să facă acest lucru.

O recomand cu drag, vouă, celor care sunteți încă la vârsta adolescenței, dar și celor care ați depășit acest prag. Vă veți regăsi printre pagini și trăiri, veți petrece câteva ore cu Sonnja, dar și cu voi. Cred că este o carte cameleon, se schimbă în funcție de tine, cititorule, oricine ai fi.

alter.ego., de Ana Mănescu
Editura Herg Benet 

*Cartea o găsiți pe Elefant, aici >> sau pe Libris, aici >>

The post alter.ego, de Ana Mănescu first appeared on Andreea Ban.

Nu vă încruntați, nu am nimic cu Frantz. E nebun, da, dar nu am zis-o eu. Afirmația e a lui. Eu doar o confirm. Dar este “un nebun frumos, care știe să dea mat mereu cu zâmbetul pe buze” (Eduard Tone), este nebunul acestui oraș mare care știe să privească, să asculte, să surprindă scene de film în viața de zi cu zi, scene pe care, cei mai mulți dintre noi, nu reușim să le vedem.

Mugetările lui Frantz, o carte fără pretenții literare, este doza de optimism de care ai nevoie în zilele gri. Și nu mă refer neapărat la vreme, deși, poate fi privită ca o rază de soare.

Da, rază de soare mi-a fost cel puțin o dată. Așteptam tramvaiul. Aveam umbrela într-o mână, geanta pe umăr și cartea în cealaltă mână. Am lăsat să treacă un tramvai, poate două. Chiar nu voiam să fac pauză de lectură, cu atât mai mult cu cât Frantz al nostru se afla într-o dispută foarte amuzantă. “Dacă reușește să se adune și vine după mine cu sapa sau cu o bâtă, alerg suficient de repede, știți? Și alerg circular atât de repede în jurul unei mașini, încât, la un moment dat, îl prind din urmă și îl lovesc năprasnic…” Lumea privea încruntată cerul gri care-și arunca ploaia în toate direcțiile, iar eu priveam în carte și parcurgeam rând după rând, o pagină după alta, râzând.

– Citește cartea, mi-a spus Frantz într-una din zilele în care aveam senzația că mi se îneacă toate corăbiile. Am prieteni care au citit-o și au ieșit din depresie.

Nu știu dacă Mugetările lui Frantz este cartea care să te scoată din depresie, dar cu siguranță e cartea care îți desenează un mare zâmbet pe față și nu o poți lăsa din mână până la ultima pagină. Vrei să știi ce urmează, te identifici cumva cu personajul și te roade curiozitatea, „oare a trecut și el prin situația aceea? cum a recționat?…”

Frantz este un bun observator al lumii înconjurătoare. Își ia avânt și se aruncă în miezul acțiunii fără a clipi, luându-și cititorul cu el și transformându-l în martor și personaj. Ba chiar îi șoptește la ureche diverse trucuri pentru a-l ajuta să iasă câștigător din situații aparent fără ieșire.

Frantz a adunat în acest volum felii din viață, le-a uns cu o ironie fină și le-a dat drumul în lume, doar-doar or face lumea mai bună, mai zâmbitoare, mai deschisă la frumos.

Vă recomand Mugetările lui Frantz – jurnalul urban al unui curios din naștere. Nu știu cum, dar curiozitatea lui Frantz se ia. Sunt foarte curioasă ce ne mai pregătește, nu de alta, dar așa zice autorul, “ne reauzim curând”. Până atunci, mă declar pacientă a spitalului. Mi-am (re)descoperit doza de nebunie.

Mai multe despre Frantz și a lui carte puteți citi în interviul acordat Serial Readers, aici.

Mugetările lui Frantz, de Frantz Adrian Diaconescu

The post Mugetările lui Frantz (curios din naștere), de Frantz Adrian Diaconescu first appeared on Andreea Ban.

Ma incearca trairi ciudate. M-as ridica sa plec. Visez la drumuri catre departe, doar eu si gandurile mele. Dar simt cum gandurile ma sufoca. Le sting cu muzica. Le fac sa taca, sa taca de tot. Citesc si ascult muzica. Imi spunea la un moment dat o prietena ca nu poate citi cu muzica, ca nu se poate concentra nici la carte si nici la melodie. Mi s-a parut ciudat. Imi place la nebunie sa citesc ascultand muzica. Muzica imi linisteste gandurile, le amorteste cumva pentru ca eu sa ma pot delecta cu povestea cartii. E ciudat, stiu. Fiecare avem ciudateniile noastre. Pe de alta parte, nu pot dormi cu muzica, televizor sau orice alt factor care sa-mi perturbe linistea. Uneori aud si ticaitul ceasului… care e in alta camera.

Dar muzica are efectul asta ciudat. Ma duce in alte lumi. As fi in stare sa ascult o melodie pe repeat zile intregi, de sute de ori. Si trec la urmatoarea atunci cand voi fi trecut peste ganduri sau cand gandurile vor sa treaca in alta etapa.

Camera mi-e linistita. Ticait de ceas – nu l-am auzit ticaind pana acum, ciudat! -, zgomotul orasului, respiratia mea. O melodie pe fundal. O opresc din cand in cand… dar o vreau iar. „Si urmele in jurnal spre apa fug.” Am inchis jurnalul si l-am dosit in dulap. Am asezat in el franturi de ganduri. Incerc sa scap de ele, dar nici jurnalul nu le mai vrea. Imi bazaie imagini sacadate. Ma doare capul. Ele striga. Se frang. Revin. Se sting. Iar striga. Si dau muzica mai tare. In noapte. In singuratate. O melodie. „Lasa-ne sa…”

Alternosfera – Singuratate

The post Nu-ti ajunge o noapte first appeared on Andreea Ban.

Am scris candva, undeva cuvintele astea. Nu mai stiu ce trairi mi le-au adus, nu mai stiu ce vise m-au incercat sau dezamagiri. Am adunat din jurul meu o mie de ganduri, o mie de trairi si le-am asezat pe hartie. Mi-am spus ca nu vor fi ale mele, ca voi face tot posibilul sa fiu altfel. Sunt. Asa cum tu esti altfel, cum ea sau el sunt altfel. Dar ne vom trezi fiecare dintre noi luati de acelasi val, ne vom trezi ridicati si apoi coborati de aceleasi trairi. Important e sa traim fiecare clipa… pentru ca nimeni, niciodata, nu ne poate garanta ca ce e astazi va fi si maine.

Evanescence – My Immortal

The post Cuvinte dintr-un jurnal first appeared on Andreea Ban.

Si totusi… jurnalul mi-e umplut cu bazaconii scrise cand si cand. Asta nu este pagina de jurnal. Ma refer la cel scris de mana, cu pixul pe hartie. De cati ani scriu? Sa tot fie vreo 13, 14 ani. Si sunt atat de multi! Oare unde s-au dus? Am 30 acum. De cateva zile am depasit pragul de 30 si nu, chiar nu e nicio diferenta! Suna ciudat si sa pronunt aceasta cifra. Parca vorbesc de alta persoana. De vreo 6 luni spun ca sunt aproape de 30, insa nu reusesc sa ii constientizez. Sunt la fel ca 20, 25, 28… sunt la fel ca oricare alta varsta, doar ca am mai multe amintiri, mai multi giga de poze si… ceva aparte.

Revin (poate) cu imagini de la cea mai frumoasa petrecere din viata mea. Cea mai frumoasa pentru ca a fost cea mai… surpriza! Prietenii stiu de ce si nu e vorba de nicio bere. Nu de aceasta data.

PS. Tort in forma de carti? Da. Perfect pentru un 30 de neuitat!

The post Draga jurnalule first appeared on Andreea Ban.

The post E un fluture! first appeared on Andreea Ban.

ATB – Sternwanderer – Distant Earth

The post O noapte perfecta first appeared on Andreea Ban.