Mugetările lui Frantz (curios din naștere), de Frantz Adrian Diaconescu

time read

Articolul are 660 cuvinte și se citește în 2 minute.

Sunt cărți pe care abia aștepți să le citești. Le ai pe lista și, cu cât li se apropie rândul, cu atât ți-e mai mare entuziasmul. Și sunt cărți care dau peste tine, ți se așază în brațe și nu mai vor să plece până nu ajungi la ultima pagină. Cam așa mi s-a întâmplat cu Mugetarile lui Frantz. Am primit-o de ziua mea însoțită de cel mai frumos autograf primit până acum. Am citit o pagină, apoi două și eram deja prinsă în spitalul de nebuni al autorului. Autorul? Nebunul șef, desigur.

Nu vă încruntați, nu am nimic cu Frantz. E nebun, da, dar nu am zis-o eu. Afirmația e a lui. Eu doar o confirm. Dar este “un nebun frumos, care știe să dea mat mereu cu zâmbetul pe buze” (Eduard Tone), este nebunul acestui oraș mare care știe să privească, să asculte, să surprindă scene de film în viața de zi cu zi, scene pe care, cei mai mulți dintre noi, nu reușim să le vedem.

Mugetările lui Frantz, o carte fără pretenții literare, este doza de optimism de care ai nevoie în zilele gri. Și nu mă refer neapărat la vreme, deși, poate fi privită ca o rază de soare.

Da, rază de soare mi-a fost cel puțin o dată. Așteptam tramvaiul. Aveam umbrela într-o mână, geanta pe umăr și cartea în cealaltă mână. Am lăsat să treacă un tramvai, poate două. Chiar nu voiam să fac pauză de lectură, cu atât mai mult cu cât Frantz al nostru se afla într-o dispută foarte amuzantă. “Dacă reușește să se adune și vine după mine cu sapa sau cu o bâtă, alerg suficient de repede, știți? Și alerg circular atât de repede în jurul unei mașini, încât, la un moment dat, îl prind din urmă și îl lovesc năprasnic…” Lumea privea încruntată cerul gri care-și arunca ploaia în toate direcțiile, iar eu priveam în carte și parcurgeam rând după rând, o pagină după alta, râzând.

– Citește cartea, mi-a spus Frantz într-una din zilele în care aveam senzația că mi se îneacă toate corăbiile. Am prieteni care au citit-o și au ieșit din depresie.

Nu știu dacă Mugetările lui Frantz este cartea care să te scoată din depresie, dar cu siguranță e cartea care îți desenează un mare zâmbet pe față și nu o poți lăsa din mână până la ultima pagină. Vrei să știi ce urmează, te identifici cumva cu personajul și te roade curiozitatea, „oare a trecut și el prin situația aceea? cum a recționat?…”

Frantz este un bun observator al lumii înconjurătoare. Își ia avânt și se aruncă în miezul acțiunii fără a clipi, luându-și cititorul cu el și transformându-l în martor și personaj. Ba chiar îi șoptește la ureche diverse trucuri pentru a-l ajuta să iasă câștigător din situații aparent fără ieșire.

Frantz a adunat în acest volum felii din viață, le-a uns cu o ironie fină și le-a dat drumul în lume, doar-doar or face lumea mai bună, mai zâmbitoare, mai deschisă la frumos.

Vă recomand Mugetările lui Frantz – jurnalul urban al unui curios din naștere. Nu știu cum, dar curiozitatea lui Frantz se ia. Sunt foarte curioasă ce ne mai pregătește, nu de alta, dar așa zice autorul, “ne reauzim curând”. Până atunci, mă declar pacientă a spitalului. Mi-am (re)descoperit doza de nebunie.

Mai multe despre Frantz și a lui carte puteți citi în interviul acordat Serial Readers, aici.

Mugetările lui Frantz, de Frantz Adrian Diaconescu