Nu-ti ajunge o noapte

Ma ascund in spatele versurilor. Ma regasesc in ele. Muzica ma ridica la cer, ma izbeste in frunte. Nu ma lasa niciodata indiferenta. Sunt momente in care vine cate o melodie si imi descrie stari pe care nu le-as fi putut desena cu vorbe.

Ma incearca trairi ciudate. M-as ridica sa plec. Visez la drumuri catre departe, doar eu si gandurile mele. Dar simt cum gandurile ma sufoca. Le sting cu muzica. Le fac sa taca, sa taca de tot. Citesc si ascult muzica. Imi spunea la un moment dat o prietena ca nu poate citi cu muzica, ca nu se poate concentra nici la carte si nici la melodie. Mi s-a parut ciudat. Imi place la nebunie sa citesc ascultand muzica. Muzica imi linisteste gandurile, le amorteste cumva pentru ca eu sa ma pot delecta cu povestea cartii. E ciudat, stiu. Fiecare avem ciudateniile noastre. Pe de alta parte, nu pot dormi cu muzica, televizor sau orice alt factor care sa-mi perturbe linistea. Uneori aud si ticaitul ceasului… care e in alta camera.

Dar muzica are efectul asta ciudat. Ma duce in alte lumi. As fi in stare sa ascult o melodie pe repeat zile intregi, de sute de ori. Si trec la urmatoarea atunci cand voi fi trecut peste ganduri sau cand gandurile vor sa treaca in alta etapa.

Camera mi-e linistita. Ticait de ceas – nu l-am auzit ticaind pana acum, ciudat! -, zgomotul orasului, respiratia mea. O melodie pe fundal. O opresc din cand in cand… dar o vreau iar. „Si urmele in jurnal spre apa fug.” Am inchis jurnalul si l-am dosit in dulap. Am asezat in el franturi de ganduri. Incerc sa scap de ele, dar nici jurnalul nu le mai vrea. Imi bazaie imagini sacadate. Ma doare capul. Ele striga. Se frang. Revin. Se sting. Iar striga. Si dau muzica mai tare. In noapte. In singuratate. O melodie. „Lasa-ne sa…”

Alternosfera – Singuratate