E o zi în care chiar și plimbările cu autobuzul ar fi minunate. Este o trecere bruscă, ușor bulversantă, dar e binevenită. Ieri după-amiază eram în autobuz. Multe dintre scaune erau libere, dar am ales să stau în picioare. Era atât de cald, că simpla atingere a plasticului mi-ar fi făcut rochia să pară udă, ca și cum aș fi făcut pe mine. Este un loc în autobuz unde, uneori, adie vântul. Între prima și a doua ușă, pe mijlocul culoarului. Astfel, cu o mână mă țineam de bară, cu alta fâlfâiam evantaiul (care, apropo, nu are voie să vă lipsească din geantă!). Mișcam aerul fierbinte dintr-o parte în alta. Măcar fața să nu mi se scugă, îmi ziceam, deși nu ar fi fost vreo problemă, am încetat să folosesc altceva decât o cremă ușoară, hidratantă, de la primul strat de bronz. Bun. Mișcam evantaiul, la două sau trei mișcări mă gândeam la sezonul rece, încercam să-mi conving mintea că nu e atât de cald. Încă puțin, îmi ziceam. Încă puțin și cobor din cutia asta încinsă. Apoi am simțit o picătură de transpirație cum coboară pe pulpa piciorului. O, nu! Așa ceva nu se poate. M-am mișcat, am prins-o din alunecat cu celălalt picior. Rochia lungă și largă e o alegere înțeleaptă, nu-i așa (fetelor)? Mi-am reluat poziția pentru a nu-mi pierde echilibrul, am reluat mișcarea evantaiului și, privind spre geam, mi-am surprins reflexia. Zâmbeam. Transpirasem pe spate, părul la ceafă mi-era ud, dar picătura aceea nevăzută mi-a aprins beculețul. Să nu cumva să se vadă că alunecă, de parcă oamenii din jur nu aveau altceva de făcut decât să se uite la gambele mele.

Câteva ore mai târziu, când a-nceput ploaia, eram într-un pub în Centrul Vechi. Stăteam la bar și priveam oamenii care intrau grăbiți cu apa șiroind pe ei. Picături de apă li se scurgeau prin păr, pe piele, hainele le erau ude. Zâmbeau. Eu zâmbeam gândindu-mă la picătura mea. A fost precum sunt minutele la metrou. Un minut, în general, e scurt, nu îl simți cum trece, dar când auzi în difuzoare că trenul staționează un minut sau două, scapi un oftat fără să vrei. Minutele alea se dilată inexplicabil. Picătura mea se dilatase, o simțeam pe picior ca pe un gândac în creștere.

Astăzi voi ieși din nou la plimbare cu autobuzul, dar îmi voi lua pantaloni și poate o bluză. Sper să fie nevoie de bluză. Mi-era dor de vremea asta în care să nu mă simt ca-ntr-o vată umedă în permanență. Să aveți o zi minunată!

The post Nori cenușii, zâmbet larg first appeared on Andreea Ban.

M-am trezit într-o dimineață și dimineața aceea a fost acum câteva ore. Am tras perna peste ochi și mi-am imaginat că sunt în altă parte, acolo unde soarele strălucește, unde cerul e senin și valuri mici se întind pe nisip. Peste cinci minute am aruncat perna cât colo și am ieșit pe balcon. Zgomot de basculante, de macarale și bormașini, claxoane, voci de copii din parcul de peste stradă, o ambulanță, un ciocan și un Dorel strigând el știe ce. Orașul mi-a alungat somnul și visul cu mare turcoaz. Orașul este viu și suntem parte din el. Unii ne-am născut aici, alții am fost adoptați de oraș. Trăim după regulile lui deși am vrea să credem că suntem independenți. Dar ne place. Obișnuință, zic eu. Să vii din vacanță, o vacanță lungăăăă și liniștită, să revii aici, în mijlocul haosului. Dacă aparții orașului, te vei întoarce mereu la el și vei iubi fiecare zgomot. După o perioadă de liniște perfectă vei dori să fii aici, să ieși dimineața pe balcon și să asculți muzica orașului.

Bine, poate nu chiar picamerele și nervii din trafic la orele de vârf, nu chiar ambulanțele și muzica dată nesimțit de tare din mașini un pic cam prea „stridente”, dar sunetul orașului. Îl auzi atunci când iei o pauză, ieși pe un balcon sau o terasă (la cafea sau țigară) și, pentru câteva minute, uiți de tot. Privești viermuiala de sub tine și asculți.

Cafeaua mea s-a răcit, gândurile mi-au rămas agățate în copacii din parc, copaci cu frunze încă verzi. Vara nu s-a dus, e atârnată acolo. Dar acum respirăm. Este o zi minunată și ar face bine să rămână așa.

The post Toamnă verde, toamnă gri first appeared on Andreea Ban.

Mi-e dor de vară. Mi-e dor de soarele ei și de albastrul plin de nori pufoși. Mi-e dor de vară pentru că ea, vara îmi aduce marea cu toate scoicile ei. Toate gândurile mi se îndreaptă către vară și încearcă, prin povești inventate, să facă timpul să treacă mai repede. Nu vor reuși. Gândurile agitate nu fac decât să coloreze zilele și să crească entuziasmul, să agite spiritul.

Îmi spunea cineva zilele trecute că îi par a trăi într-o lume diferită, plină de strălucire, că vede asta în zâmbetul meu. Acum nu știu dacă o spunea pentru că îi par cu capul în nori sau pentru că mi-s specială. Îmi place să mă înconjor de povești și prin povești mă refer la toate mărunțișurile care îmi dau starea de bine. La serviciu am biroul plin de cărți, de scoici, fluturi, pixuri colorate și obiecte primite în dar. Au venit cu zâmbet și zâmbetele sunt cele pe care le păstrez. Dacă te uiți pe biroul meu, de cele mai multe ori, pare haos. De fapt, este o poveste. Oamenii dragi mie sunt acolo sub diferite forme.

Acasă, ei bine, este o cu totul altă poveste. Am vara în cameră. Peretele verde mă ajută să mă trezesc cu zâmbet. Cărțile, frumoasele de ele, sunt viețile pe care le trăiesc una după alta. Cele citite sunt amintiri, cele necitite sunt uși care așteaptă să fie deschise. Fotografiile, animăluțele fengshui, cutiile cu pantofi, păpușile, desenele, semnele de carte, colecția de rujuri, cerceii, pungile colorate, biroul tăiat în formă de arc de cerc după un desen făcut de mine… Toate acestea formează lumea mea aurită (sau aiurită). Și în lumea asta e vară.

Trăiesc prea mult în imaginație, îmi spunea altcineva. Aș spune că mă ajut de imaginație pentru a scăpa de sufocarea zilelor gri. Și nu mă refer neapărat la vreme. Mă bucur de imagini, de gălăgie sau de liniște. Mă bucur de nopțile cu ceață sau de zilele cu soare. Și, deși parcug zi de zi același drum spre serviciu, nu este niciodată la fel. Alți oameni, alte discuții, altă muzică și alte pagini în carte.

Sunt o visătoare, mi s-a spus și asta. Da, sunt. Visez cu ochii deschiși, visez povești și mi se întâmplă să clipesc și poveștile sunt aievea. Acum visez că este vară, că scutur nisipul de pe carte și o deschid inspirând aerul sărat. Mâine voi deschide ochii și marea va fi acolo, în fața mea. Voi închide cartea, voi întinde mâna spre el și-l voi atinge pe umăr. Este vară, dear, îi voi spune. Și marea își va arunca valurile dantelate spre mine. Îi voi zâmbi.

Să visați frumos! Fie că este zi sau noapte.

Tinush – Sommerregen

The post În lumea mea e vară first appeared on Andreea Ban.

Am citit astăzi câteva pagini din Arta conversației de Ileana Vulpescu. M-a cuprins un dor nebun de mare, dorul acela care te îmbie la visare, care îți chinuie simțurile. Stateam cu ochii închiși și vedeam copiii alergând pe plajă, valurile mici izbindu-se de mal și nisipul fin presărat cu scoici. Auzeam cântecul trist al pescărușilor împletit cu briza caldă. Am ieșit de la metrou și aerul strălucea. Nu, nu vedeam marea sau soarele. Stăteam în stradă și priveam în sus. Un praf strălucitor de zăpadă se așternea peste oraș. A îmbrăcat copacii în alb, cablurile din fața ferestrei sunt albe și ele. E poveste.

Ascult acum o melodie* cu iz de mare. O ascult iar și iar. Aș vrea ca vara să se întâmple mai repede. Printre vapoare. Poate că somnul îmi va aduce gustul de aer sărat și-mi va liniști dorul. Poate.

*Melodia asta este visul unei zile de vară.

Emmah Toris – Ne intamplam

The post Ne întâmplăm printre vapoare first appeared on Andreea Ban.

Priveste-ma prin ochii mei,

Vara. Soarele se topeste in mare. Stam pe plaja unul langa celalalt, stam si privim cum soarele aprinde marea. Valurile se sparg lenese la mal, unul dupa celalalt, iar si iar… Te privesc si-mi las capul pe umarul tau. Un zambet ti se asaza in obraz si soarele dispare in mare.

Ploaie. Mi-am uitat umbrela undeva. Era aici, in geanta. Imi scapa printre dinti cuvinte urate. Bluza mi se lipeste de corp si simt cum parul o ia razna. Salbatic. Nesuferit. As vrea sa nu fi ajuns atat de repede, sa nu trebuiasca sa te astept. Poate ar trebui sa plec, sa-mi ascund infatisarea plouata de ochii tai frumosi. Meriti mai mult. Apari de nicaieri si ma iei in brate. Ma adori chiar si asa cu rimelul scaldat de ploaie, cu apa siroindu-mi prin plete. Imi vine sa plang de ciuda ca nu pot fi mereu perfecta, ca nu iti pot oferi faptura luminoasa pe care o meriti. Dar ma saruti. Imi saruti buzele si obrazul. Imi spui ca sunt frumoasa si plecam in lume… Orasul ne inghite in splendoarea lui lichida, colorata, galagioasa.

Somn. Te privesc cum dormi. As vrea sa te vezi prin ochii mei. Te-ai iubi si tu. Te-ai iubi, te-ai adora, te-ai minuna. Incerc sa nu adorm pentru ca dimineata visul dispare. Soarele alunga magia. Ii spun mereu sa mai stea putin de dupa colt, sa ma lase sa te mai imbratisez o data. Dar clipa se duce si visez la tine asa cum esti cand esti in vis…

Senzatii. Pielea mi se infioara la atingerea ta. Sunt dezbracata de orice gand. Dorintele sunt stranse toate intr-un buchet aruncat departe. Vreau ca vocile sa taca. Sa fiu cu tine. Alung tot. Camera e goala de vise, de vorbe, de lumina. Suntem doar noi. Degete impletite si respiratie sacadata. Fasii electrice imi trec pe spate. Gandurile se lupta sa revina, sa preia controlul. Atingerea ta le tine departe. Privirea ta ma tulbura. As rosti intrebari, as da raspunsuri, dar cuvintele sunt inghetate. Doar buzele tale ma readuc la viata…

Dimineata. Cer senin de primavara. Iubirea isi asteapta randul. Ar vrea sa mi se aseze in zambet, in privire. O las acolo, intr-o fotografie. Urla sa iasa. Vrea sa vina cu mine. Ii arunc o privire trista si intelege. Nu acum… Iubirea nu e pentru mine acum. Poate mai tarziu. Poate in alta viata. Nici primavara nu mai vrea sa vina, desi cerul o cheama, o alinta. Nu vrea si pace. Poate maine. Poate in alta zi cu soare…

Te privesc pe tine prin ochii tai, spune melodia. As vrea sa te privesti prin ochii mei. As vrea sa vezi…

Ascult melodia asta de cateva zile. O mie de ganduri ma incearca. Amintiri ale zilei de maine, dorinte venite de ieri. Nu mai sunt eu. Mi-e dor de mine. Mi-e dor de tine. Mi-e dor pana in vis si inapoi.

Grimus – Priveste-ma

The post Inchide ochii… first appeared on Andreea Ban.

Cenusiul isi pica tristetea de undeva de sus si norii ne amesteca gandurile si dorintele intr-un cosmar prelung. Orasul e o fotografie alb-negru, imaginea unui cimitir de vise, de iubiri. Incerc sa vad primavara undeva, intr-un colt de piata, pe taraba unei tiganci, in ghioceii rupti cu lacomie de prin paduri. Dar nu, verdele e departe. Primavara e inca inghetata intr-o toamna tarzie.

The post Mi-e dor de soare! first appeared on Andreea Ban.

The post 14 februarie albastru si verde first appeared on Andreea Ban.

ATB – The Best Tracks

The post Vara e aici! first appeared on Andreea Ban.

Maria Gadù – Shimbalaiê

Este viscol afara, stiu. Zapada continua sa fie cernuta de norii cenusii. Vantul bate cu dusmanie si patrunde pe unde poate, pe unde apuca. Trage de noi si noi tragem de caciuli, ne indesam mainile in manusi si in buzunare. Pasim cu greu prin zapada neumblata avand in fata cararui de pasi timizi. Am uitat sa mai ridic privirea din pamant pentru ca a privi inainte poate fi egal cu a pasi pe gheata. Am pasit pe gheata si am zburat. O fractiune de secunda si paf, suntem la pamant. O fractiune de secunda si lumea ne dispare din fata ochilor, pamantul devine un hau in care cadem fara oprire.

O fractiune de secunda si iubirea se transforma in fum, in abur de amintire de demult. Este oare ceva pe lumea asta care sa dainuie o vesnicie? Este vreo clipa care sa se prelungeasca la nesfarsit? As fi spus ca este iubirea… si o voi mai spune… dar este ea oare atat de trainica precum as vrea, precum se spune? Vesnicia o gasim in clipa, in momentul acela pe care il vrem a fi etern. Dincolo de el totul e trecator. Dincolo de clipa prezenta totul e dorinta. O vara eterna imi doresc sa am, asa cum a fost vara de acum 5 ani, de acum 3 ani, de acum multi ani. O vara eterna care sa dureze chiar o singura vara.

– Te iubesc pana la cer si inapoi, spunea ea candva.

– Eu te iubesc mai mult, te iubesc un infinit cu puii lui cu tot… spunea el privind-o cu ochii de cer senin.

Si a iubit-o o vara, poate doua. L-a iubit o viata, poate mai mult, poate mai putin. Dar totul e trecut. Iubirea nu e eterna. Doar dorinta si visul. Speranta e eterna. Ne nastem din speranta si murim sperand ca vom mai trai putin, ca vom imbratisa inca o data, ca cineva ne va duce dorul. Si totusi iubirea…

„Love is patient and kind, it is never jealous, love is never boastful or conceited, it is never rude or selfish, it does not take offence, nor is it resentful. Love takes no pleasure in others’ sins but delights in the truth; it is always ready to excuse, to trust, to hope and to endure whatever comes. Love does not come to an end. There are three things that last, faith, hope and love and the greatest of these is love.” (A Walk to Remember)

… e cantata in filme, recitata de poetii tuturor timpurilor si jucata in filme de cand lumea. Exista. E acolo. Insa ne cam joaca feste. Isi canta versurile si isi misca soldurile ca o fata morgana, insa ramane poveste pentru multi dintre noi. Uneori vine si de cele mai multe ori pleaca. Doar vara e acolo, e aici. Vara e mereu in noi. E in soare si in zambetele celor din jur. Trebuie doar sa ridicam privirea din cararea ce ascunde gheata, sa riscam putin si sa privim zambetele. Acele sunt oglinzile sufletului nostru. Le vom zambi inapoi.

Iubirea mea a murit intr-o iarna tarzie. Am plans-o cu lacrimi inghetate de vant si grade mici. O plange cerul si soarele ascuns de dupa nori… dar vara… vara m-a indragostit de tine…

The post Vara e in noi! first appeared on Andreea Ban.

Cui ii este frica de vineri 13? Mie cu siguranta nu… Mi-am inceput ziua cu urari si ganduri bune, cu soare si cer senin. Oare ce poate fi mai frumos? Si cu siguranta e o zi de film! (mi-a spus mie cineva:D) Dar sa fie clar, nu acel Friday the 13th, ci unul mai soft, sa zicem Freaky Friday la care adaug eu un 13.

Pentru toate gandurile bune, toate zambetele calde si luminoase ce au plecat azi in zbor catre mine, indiferent de caile „de transport” va multumesc pana la cerul asta senin de afara. Sa zicem ca e cadoul meu pentru voi, un cer senin cu soare. O vara care ne bate la usa! Nu este asta cea mai buna zi pentru a incepe vara?

Sting – Desert Rose

PS. Luna mai e a mea, cel putin azi!

The post Vineri, 13 first appeared on Andreea Ban.