Mă opresc şi încerc să-mi acopar mâinile,
Însă mă descopăr goală în pustiul rece.
Mă îmbrac din amintiri şi îmbrăţişarea ta
Mă încălzeşte pentru o clipă.
Covorul de zapadă devine oglindă lichidă,
Mă privesc în el şi te văd pe tine
Cum îmi zâmbeşti pe după ureche.
Am închis ochii. Ascult vântul şi marea.
Ascult vocea ta şi o mie de frunze în mişcare.
Mă înfăşor mai bine în braţele tale şi
Cămaşa albă îmi mângâie pielea.
Încă un pas, numai unul…

O pădure aurie îşi întinde crengile-n mişcare.
Le zâmbesc şi mă las purtată de susurul izvorului
Ce-mi alunecă uşor pe sub tălpi.
Cineva mă cheamă din adâncurile aurii, ca un ecou venit
De nicăieri, venit dintr-o altă lume.
Îmi spune să mă întorc, îmi spune să stau…
Încă un pas, numai unul…

Mâna începe să se scurgă, e nisipul din clepsidră.
Privesc nedumerită în jur, mă privesc prin ochii apei,
Dar sunt nisip. Şi totul îngheaţă în jur.
Ce va fi dincolo? Ce va fi cu noi?
Amintirea! Doar amintirea s-o mai păstrez o clipă!

Andres

*Scrisa candva, intr-o alta iarna, intr-o alta viata.

The post Inca un pas first appeared on Andreea Ban.

Oameni zgribuliti treceau prin fata mea. Stateam intr-un bar, la geam. Priveam trecatorii, ii priveam zambind. Nu as putea descrie acea senzatie de fericire. E o adevarata placere sa privesc ninsoarea de la caldura avand un pahar de vin in fata. In spate e galagie, toata galagia din lume adunata intr-un bar. In fata e alb. E alb peste tot. Trecatorii sunt inghetati, grabiti, jucausi, indragostiti, frumosi. Se tin de mana. Nu imi doresc sa fiu langa ei. Am langa mine tot ce mi-as putea dori. Am langa mine zambetul si imbratisarea, am ochii frumosi si buzele calde. Am cuvantul potrivit si povestea. Am tot. Ii privesc pe ei cum trec, se tachineaza in mers, se impiedica, aluneca, rad. Il privesc pe el, cel de langa mine si ne zambim cu subinteles. Sunt fericita.

Seara s-a transformat in noapte. Privim lumea de deasupra. Suntem din nou in spatele geamului, la caldura si dincolo e lumea, e ninsoarea si orasul portocaliu. Cerul e si el portocaliu si-l ador. Cerne zapada, cerne stelele si toate visele. Ma las imbratisata si zambesc in timp ce sorb din paharul cu vin. E dulce-amarui. Mi-e sete dupa fiecare gura, mi-e sete, atat de sete… dar nu de apa. Sunt fericita, ii spun. Atat de fericita incat aceasta pare cea mai frumoasa iarna din viata mea. Adorm gandindu-ma la el, la cum ma tine in brate, desi… chiar ma tine in brate. Fanteziile mi-s realitate si realitatea mi-e fantezie. Poate ca asa trebuie sa fie. Poate ca asta cautam in drumurile noastre, ne cautam implinirea fanteziilor.

E noapte iar. Afara e frig, e alb, e liniste. Alunec usor in somn. Oare care imi va fi dorinta cea mare la final de an? Care imi va fi ultima dorinta?… Inchid ochii. Muzica ma poarta pe aripile ei catre artificiile scaparate pe cer. Sunt stele colorate si dorintele lumii adunate in buchete de vis. Dorinta mea? Da. Ar fi una… sa ma indragostesc pana la cer si inapoi. Sa raman indragostita ca in prima zi. Sa pot iubi asa cum stiu, cu toata fiinta. Da, asta vreau, sa iubesc cum numai in carti credeam ca se poate. Stiu acum ca iubirea exista. E ca o librarie – plina de surprize, de minuni…

The post Ultima dorinta pe acest an first appeared on Andreea Ban.

Maria Gadù – Shimbalaiê

Este viscol afara, stiu. Zapada continua sa fie cernuta de norii cenusii. Vantul bate cu dusmanie si patrunde pe unde poate, pe unde apuca. Trage de noi si noi tragem de caciuli, ne indesam mainile in manusi si in buzunare. Pasim cu greu prin zapada neumblata avand in fata cararui de pasi timizi. Am uitat sa mai ridic privirea din pamant pentru ca a privi inainte poate fi egal cu a pasi pe gheata. Am pasit pe gheata si am zburat. O fractiune de secunda si paf, suntem la pamant. O fractiune de secunda si lumea ne dispare din fata ochilor, pamantul devine un hau in care cadem fara oprire.

O fractiune de secunda si iubirea se transforma in fum, in abur de amintire de demult. Este oare ceva pe lumea asta care sa dainuie o vesnicie? Este vreo clipa care sa se prelungeasca la nesfarsit? As fi spus ca este iubirea… si o voi mai spune… dar este ea oare atat de trainica precum as vrea, precum se spune? Vesnicia o gasim in clipa, in momentul acela pe care il vrem a fi etern. Dincolo de el totul e trecator. Dincolo de clipa prezenta totul e dorinta. O vara eterna imi doresc sa am, asa cum a fost vara de acum 5 ani, de acum 3 ani, de acum multi ani. O vara eterna care sa dureze chiar o singura vara.

– Te iubesc pana la cer si inapoi, spunea ea candva.

– Eu te iubesc mai mult, te iubesc un infinit cu puii lui cu tot… spunea el privind-o cu ochii de cer senin.

Si a iubit-o o vara, poate doua. L-a iubit o viata, poate mai mult, poate mai putin. Dar totul e trecut. Iubirea nu e eterna. Doar dorinta si visul. Speranta e eterna. Ne nastem din speranta si murim sperand ca vom mai trai putin, ca vom imbratisa inca o data, ca cineva ne va duce dorul. Si totusi iubirea…

„Love is patient and kind, it is never jealous, love is never boastful or conceited, it is never rude or selfish, it does not take offence, nor is it resentful. Love takes no pleasure in others’ sins but delights in the truth; it is always ready to excuse, to trust, to hope and to endure whatever comes. Love does not come to an end. There are three things that last, faith, hope and love and the greatest of these is love.” (A Walk to Remember)

… e cantata in filme, recitata de poetii tuturor timpurilor si jucata in filme de cand lumea. Exista. E acolo. Insa ne cam joaca feste. Isi canta versurile si isi misca soldurile ca o fata morgana, insa ramane poveste pentru multi dintre noi. Uneori vine si de cele mai multe ori pleaca. Doar vara e acolo, e aici. Vara e mereu in noi. E in soare si in zambetele celor din jur. Trebuie doar sa ridicam privirea din cararea ce ascunde gheata, sa riscam putin si sa privim zambetele. Acele sunt oglinzile sufletului nostru. Le vom zambi inapoi.

Iubirea mea a murit intr-o iarna tarzie. Am plans-o cu lacrimi inghetate de vant si grade mici. O plange cerul si soarele ascuns de dupa nori… dar vara… vara m-a indragostit de tine…

The post Vara e in noi! first appeared on Andreea Ban.

Acestea sunt momentele in care imi doresc sa fiu indragostita, doar asa le-as putea aprecia la adevarata lor valoare. Aparand in fata asa din senin, are loc procesul brusc de indragostire, insa e un timp care se pierde, e o bucurie de moment. Cand esti indragostit simti nevoia sa imbratisezi lumea intreaga dintr-o privire, sa imbratisezi, sa spui cuvinte fara sens dar pline de-nteles, nu mai conteaza decat minunea ca esti, ca sunteti. Si doar atunci frigul se topeste in frumusetea peisajului, albul e imaculat, copacii sunt perfecti, pana si oamenii au privirile mai senine.

Si uite cum m-am luat cu vorba! Vroiam sa scriu ceva despre imaginatie… o las pe altadata. Noapte calda va doresc!

The post Minunea de azi… first appeared on Andreea Ban.

Mi-e frig, mi-e cald, mi-e dor…

Am ramas cu gandul la un film vazut aseara, la o carte a carei ultima pagina am citit-o acum cateva minute. Filme si carti. Zeci, sute de vieti traite pe repede-inainte, vieti imaginate si pictate cu litere emotionate, cu imagini ce starnesc dorinte nebanuite. Sentimentul care ma incerca atunci cand luminile din sala de cinema se aprind, atunci cand apare genericul filmului sau inchid cartea dupa ultimul cuvant citit, e dureros. E ca o moarte subita care imi zdruncina fiinta. Ma simt pierduta, rupta de realitatea aceea fantastica si aruncata in lumea asta mica si rece. Dar… nicaieri nu-i ca acasa. De aici pot pleca din nou, in alt film, alta carte. Viata bate filmul se spune si se spune tare bine. Doar din lumea asta, viata asta poti trai multe altele, doar de aici din lumea noastra mica putem fi cu adevarat mari. Si poate ca sunt altii care se uita acum la noi prin ecrane mari, ne studiaza si rad de noi. Ne-au luat zapada, ne-au schimbat climatul doar sa vada ce vom face, ce vom spune. Vor fi surprinsi de reactia noastra? Nu vor fi? Cred ca se plictisesc al naibii daca au ajuns sa se joace cu anotimpurile noastre perfecte. Ploaie in ianuarie? Serios? Hai lasati gluma mai… cine ati fi!

Si ploaia se agita mai departe dincolo de geam. Zambesc pe ascuns, eu sunt aici, ea e acolo. Aici e cald, acolo e intuneric. Aici e vara, e mereu vara si soare. Asa mi-e patul, imbracat in portocaliu in multe culori, cu flori de soare si vise colorate. Si ma topesc acum in vara mea cea colorata, trag perdeaua peste ploaia de afara si sting sunetul cu puterea gandului. Vantul e acum briza de mare, ploaia este valul ce se sparge in dig… Mi-e dor… Doar ea, mare stie ce simt si cat imi doresc. Mi-e tare dor…

The post Mi-e ploaie de tine… first appeared on Andreea Ban.