Vremea e capricioasă, acum e cu multe grade, acum e cu prea puține. Ba e soare de avem impresia că mâine e de mers la plajă, ba se întunecă cerul și vântul ne face să ținem ghetele și hainele groase la îndemână. Uneori am impresia că vremea mi-a luat stările, și le-a însușit și râde de mine. Exact așa sunt și eu. Astăzi am impresia că lumea e a mea, simt o fericire mare care mă învăluie și care mă face să zâmbesc fără motiv. Tot astăzi, ceva mai târziu, gândurile se strâng ciorchine și sunt în toate nuanțele de gri (nu ca filmul!). Aș vrea să închid ochii și să dispară, dar ele mai rău se adună. Cine ești? Ce faci? Ce vrei? Care ți-e planul? Ce… cum… când? Toate gândurile pozitive cu care mă trezesc în zori dispar, se transformă în frânghii ce-mi țin captivă super-puterea. Nu mai pot zbura, nu mai pot visa, nu mai găsesc sens în nimic. Și seara se lasă. Haosul se stinge și el. Cumva, în noapte îmi găsesc liniștea. Iar unele nopți îmi arată stelele și luna. Visele mi se întorc, dorințele se aprind.

Gândurile cenușii de peste zi s-au stins mai devreme în gangul de lângă scara blocului. Am ieșit afară pentru câteva minute și aerul nopții mi-a adus aminte de alte vieți. Nopți cu lună și cu plimbări mi s-au perindat prin față. Ne plimbam pe străzi, aiurea. Eram doar noi și poveștile noaste, eram noi și primăvara ce înmugurea în copaci. Râdeam și umpleam golurile dintre povești cu sărutări. Timpul stătea în loc, eram doar noi doi undeva între clipa trecută și clipa viitoare, un prezent pe care îl agățasem în cheița ceasului și aștepta. Ne aștepta. La un moment dat, am dat drumul prezentului și ziua de mâine ne-a prins în agitația ei. Ne-am pierdut și noi, sărutările s-au transformat în cuvinte seci, fără sens. Umbrele lor sunt pictate în gang cu roșu, verde, negru. Pereții gangului sunt pictați de mult, dar în această seară au căpătat un sens. Amintirile unui prezent fără griji le-au dau sens.

Am revenit în casă cu zâmbetul lipit de față, cu fruntea senină. Buchetul de lalele de pe birou se hlizește la mine de câteva zile, însă abia acum văd florile ce și-au întins capetele spre mine. Parcă vor să mă sărute, să-mi facă cu ochiul, să-mi distragă atenția de la orice îmi dă dureri de cap. Cu o floare nu se face primăvară, dar când primăvara și-a făcul loc în mintea ta, floarea aia prinde viață… buchetul se întinde și îmbracă spațiul într-un nou început.

Să aveți o noapte minunată, dragilor!

Să aveți o primăvară plină de flori și de zâmbete!

The post Cu o floare nu se face primăvară first appeared on Andreea Ban.

Mă aude cineva?, întreabă ea în șoaptă. Este acolo vreo stea… Muzica se oprește și deschide ochii. Afară e liniște. Orașul doarme, iar ea îl privește cu invidie. Se întoarce în pat. Acesta o primește printre așternuturi întunecate. Ea alunecă în altă lume. Este o altă depresie pe care patul o va înghiți. Mâine alți ochi vor privi pe fereastră, alte buze vor șopti dorințe, altă depresie va fi înghițită.

Above & Beyond – Can’t Sleep

The post Depresii first appeared on Andreea Ban.

As vrea ca cineva sa fie langa mine acum. As vrea sa imi tina mana strans si sa-i simt privirea pe obraz. As vrea ca noaptea asta sa fie cu stele si luna sa straluceasca plina de pe bolta ei de sus. As vrea ca muzica orasului sa ma invite la dans si somnul sa ramana doar o amintire.

Visa si ea. Isi picta unghiile in rosu aprins si visa la serile de vara in care se plimba singura pe strazile pustii. Dar visa ca nu este singura. Visa ca cineva ii sta alaturi. Nu putea vedea chipul. Era doar o umbra a cuiva. Pensula stralucea pe unghia inelarului. Se misca incet, acoperind unghia sidefie intr-un strat de rosu. Rosu ca trandafirii, se gandi ea. Mereu trandafiri, mereu rosii. Si gandurile ii zburau de la o imagine la alta, de la o amintire la alta. Niciuna nu o facea sa zambeasca. Erau doar franturi, cioburi ale unui trecut fara sens. Dar au fost momente frumoase, ofta ea. Au fost, da, dar niciunul nu a ramas. Niciun moment nu s-a lungit pana in prezent. Au fost fericiri scurte, asa ca flashurile aparatului foto.

Te voi iubi mereu, i-a spus candva o umbra. Si ea a tremurat usor de emotie, de tristete. Nu avea sa stea. Nu avea sa o tina de mana, sa ii fie alaturi in anii ce urmau. Era doar un el. Un el care a facut-o sa inteleaga ca niciun el nu merita… Si ea l-a iubit. L-a iubit desi nu fusese niciodata iubita de el. El nu stia ce e iubirea. Isi priveste unghiile sclipitoare si rade in sinea ei. Nu stii nici acum ce e iubirea, copil prost! Stii doar ca ai pierdut ceva ce nu vei mai avea niciodata. Stiu ca stii! Umbra s-a stins. A plecat privirea trista si s-a dus departe. Fata priveste aminirea umbrei pana se stinge si ea.

Nu te iubesc. Cuvintele au venit ca niste cutite. Le-a simtit litera cu litera pana in stomac si apoi urcand in vartejuri catre inima. Erau pompate catre toate articulatiile. Inima le-a primit si le-a trimis mai departe catre creier. S-au revarsat apoi pe obraji. Lacrimile curgeau in rauri si se inodau in barbie. Umbra celui care a rostit cuvintele s-a stins in noapte. Plangea, nu dupa el, ci dupa ce si-ar fi dorit sa fie, plangea dupa o imagine desenata de ea intr-un caiet. Din nou baiatul isi pierdea chipul. Ea a mai murit o data.

Dar, fata cu unghii rosii, adu-ti aminte de momentele in care te-ai ridicat si ai plecat. Adu-ti aminte ca si tu ai luat inimi cu tine si te-ai retras in umbra. M-am retras, da, dar m-am retras atunci cand stiam ca celalalt va merge inainte cu inima intreaga. Nu am luat inimi cu mine. L-am lasat sa caute altceva, sa imbratiseze alte sperante. Si la ce ti-a folosit? Ai fost mai fericita? Cel putin nu am amagit pe nimeni…

De unde avem oare atata putere? Ne avantam in relatii cu capul inainte. Inchidem ochii si ne lasam barcile duse de vant. Stiu ele, valurile, unde sa ne duca. Si ajungem pe o insula sau pe alta pentru a pleca mai departe. Obosim iar si iar. Dar nu renuntam. Mai devreme sau mai tarziu o luam de la capat. Cautam cu privirea tarmul ala minunat, asteptam sa ne apara in fata plaja cu nisip auriu, nisip fin, nisip fierbinte. De unde avem atata rabdare sa o luam de la capat, sa pornim pe marea de vise si sperante, de multe ori, desarte?

Ti s-au inecat corabiile? Sa stii ca noaptea nu le va aduce la suprafata, nici vinul ala alb si nici unghiile tale colorate. Te vei ridica din nou. Asa faci mereu. Te vei ridica si vei ancora la un alt tarm, pana cand, intr-o zi, vei gasi un loc unde sa stai, locul care te va iubi cu toate gandurile tale, cu toate nebuniile si visele tale. Te va iubi asa cum esti.

Cuvinte! Daca ar fi atat de simplu sa imi ridic moralul… Daca ar fi atat de simplu sa privim cu speranta in ochi catre departe, poate ca am fi cu totii mai fericiti. Dar nu, suntem facuti sa visam  mult, sa speram pe alocuri, sa fim indecisi, sa cautam raspunsuri, sa evitam intrebari, sa aruncam cuvinte, sa imbratisam repede, sa ne ascundem, sa nu stim sa iubim fara limite. Da, suntem limitati de propriile porniri, de gandurile noastre gri si mici.

Atunci fata draga, zambeste. Deseneaza cele mai frumoase cuvinte si trimitele in lume. Lasa simplitatea la o parte si imbratiseaza complicatul. Cu cat este mai complicat acum, cu atat bucuria va fi mai mare. Zic si eu, gandul tau. Transforma-ma in cuvant si trimite-ma mai departe. As vrea sa zambeasca si altii. As vrea…

Cineva este langa mine acum. Este aici, doar ca nu stie. Pacat. Ar fi fericit. Poate va afla. Ar trebui, altfel pierde timp si timpul e fericire!

PS. O melodie de ascultat pe repeat. O ascult iar si iar. Cand imi pica gandul ala cenusiu, ii dau sa asculte putin P.O.H.U.I si gata! Zambeste!

Carla’s Dreams feat. INNA – P.O.H.U.I

The post Nu stii nici acum ce e iubirea, copil prost! first appeared on Andreea Ban.

Ma incearca trairi ciudate. M-as ridica sa plec. Visez la drumuri catre departe, doar eu si gandurile mele. Dar simt cum gandurile ma sufoca. Le sting cu muzica. Le fac sa taca, sa taca de tot. Citesc si ascult muzica. Imi spunea la un moment dat o prietena ca nu poate citi cu muzica, ca nu se poate concentra nici la carte si nici la melodie. Mi s-a parut ciudat. Imi place la nebunie sa citesc ascultand muzica. Muzica imi linisteste gandurile, le amorteste cumva pentru ca eu sa ma pot delecta cu povestea cartii. E ciudat, stiu. Fiecare avem ciudateniile noastre. Pe de alta parte, nu pot dormi cu muzica, televizor sau orice alt factor care sa-mi perturbe linistea. Uneori aud si ticaitul ceasului… care e in alta camera.

Dar muzica are efectul asta ciudat. Ma duce in alte lumi. As fi in stare sa ascult o melodie pe repeat zile intregi, de sute de ori. Si trec la urmatoarea atunci cand voi fi trecut peste ganduri sau cand gandurile vor sa treaca in alta etapa.

Camera mi-e linistita. Ticait de ceas – nu l-am auzit ticaind pana acum, ciudat! -, zgomotul orasului, respiratia mea. O melodie pe fundal. O opresc din cand in cand… dar o vreau iar. „Si urmele in jurnal spre apa fug.” Am inchis jurnalul si l-am dosit in dulap. Am asezat in el franturi de ganduri. Incerc sa scap de ele, dar nici jurnalul nu le mai vrea. Imi bazaie imagini sacadate. Ma doare capul. Ele striga. Se frang. Revin. Se sting. Iar striga. Si dau muzica mai tare. In noapte. In singuratate. O melodie. „Lasa-ne sa…”

Alternosfera – Singuratate

The post Nu-ti ajunge o noapte first appeared on Andreea Ban.

Priveste-ma prin ochii mei,

Vara. Soarele se topeste in mare. Stam pe plaja unul langa celalalt, stam si privim cum soarele aprinde marea. Valurile se sparg lenese la mal, unul dupa celalalt, iar si iar… Te privesc si-mi las capul pe umarul tau. Un zambet ti se asaza in obraz si soarele dispare in mare.

Ploaie. Mi-am uitat umbrela undeva. Era aici, in geanta. Imi scapa printre dinti cuvinte urate. Bluza mi se lipeste de corp si simt cum parul o ia razna. Salbatic. Nesuferit. As vrea sa nu fi ajuns atat de repede, sa nu trebuiasca sa te astept. Poate ar trebui sa plec, sa-mi ascund infatisarea plouata de ochii tai frumosi. Meriti mai mult. Apari de nicaieri si ma iei in brate. Ma adori chiar si asa cu rimelul scaldat de ploaie, cu apa siroindu-mi prin plete. Imi vine sa plang de ciuda ca nu pot fi mereu perfecta, ca nu iti pot oferi faptura luminoasa pe care o meriti. Dar ma saruti. Imi saruti buzele si obrazul. Imi spui ca sunt frumoasa si plecam in lume… Orasul ne inghite in splendoarea lui lichida, colorata, galagioasa.

Somn. Te privesc cum dormi. As vrea sa te vezi prin ochii mei. Te-ai iubi si tu. Te-ai iubi, te-ai adora, te-ai minuna. Incerc sa nu adorm pentru ca dimineata visul dispare. Soarele alunga magia. Ii spun mereu sa mai stea putin de dupa colt, sa ma lase sa te mai imbratisez o data. Dar clipa se duce si visez la tine asa cum esti cand esti in vis…

Senzatii. Pielea mi se infioara la atingerea ta. Sunt dezbracata de orice gand. Dorintele sunt stranse toate intr-un buchet aruncat departe. Vreau ca vocile sa taca. Sa fiu cu tine. Alung tot. Camera e goala de vise, de vorbe, de lumina. Suntem doar noi. Degete impletite si respiratie sacadata. Fasii electrice imi trec pe spate. Gandurile se lupta sa revina, sa preia controlul. Atingerea ta le tine departe. Privirea ta ma tulbura. As rosti intrebari, as da raspunsuri, dar cuvintele sunt inghetate. Doar buzele tale ma readuc la viata…

Dimineata. Cer senin de primavara. Iubirea isi asteapta randul. Ar vrea sa mi se aseze in zambet, in privire. O las acolo, intr-o fotografie. Urla sa iasa. Vrea sa vina cu mine. Ii arunc o privire trista si intelege. Nu acum… Iubirea nu e pentru mine acum. Poate mai tarziu. Poate in alta viata. Nici primavara nu mai vrea sa vina, desi cerul o cheama, o alinta. Nu vrea si pace. Poate maine. Poate in alta zi cu soare…

Te privesc pe tine prin ochii tai, spune melodia. As vrea sa te privesti prin ochii mei. As vrea sa vezi…

Ascult melodia asta de cateva zile. O mie de ganduri ma incearca. Amintiri ale zilei de maine, dorinte venite de ieri. Nu mai sunt eu. Mi-e dor de mine. Mi-e dor de tine. Mi-e dor pana in vis si inapoi.

Grimus – Priveste-ma

The post Inchide ochii… first appeared on Andreea Ban.

In fiecare zi ma indragostesc. E frumos. E ca si cum as fi incercata de cate o noua mare bucurie. Am si zile seci, recunosc. Si atunci e atat de trist, incat as vrea sa ma intorc in camera mea cu un perete verde, sa ma ascund in patul si el verde si sa-mi visez toate visele pana ma voi trezi cu zambet. Poate verde.

Mi-ar placea sa vad in fiecare zi oameni indragostiti. Zambetele imi dau o stare de bine, zambetele altora ma fac sa zambesc. As vrea sa pot sterge incruntarea de pe fruntile tuturor cu un cuvant, cu un gand. As vrea sa dau oamenilor, minunilor, o doza mare de fericire. O doza atat de mare, incat sa uite pentru totdeauna de cenusiul care le este umbra. As vrea…

Si totusi ma indragostesc in fiecare zi. De un zambet, o privire, o mana, un oftat. Si sunt indragostita pana la cer si inapoi. Este, poate, singurul lucru pe care nu mi-l poate lua nimeni si nimic. Nici macar oboseala, frigul sau nervii care-mi dau tarcoale. Va invit sa va indragostiti! In fiecare zi! Indragostiti-va de persoana de care sunteti indragostiti, de bebele care va face nopti albe, de zilele calde, de zilele senine, de orice intalniti in cale. Indragostiti-va pur si simplu!

The post Indragostiti-va! first appeared on Andreea Ban.

Miezul noptii. Lumini portocalii zambesc de dincolo de geam. Cred ca zambesc. Asa par in lumina noptii. Peste o ora voi fi probabil in alta lume. Lumea mea cea ametita, fara sfarsit, fara inceput, dar plina de culoare si dorinta. Plina de speranta.

Imi place noaptea. Imi place la nebunie momentul asta dinainte de somn. Momentul in care nimic nu mai conteaza, nici oboseala de peste zi, nici dimineata care se apropie cu fiecare minut. Nu conteaza nimic. E senzatia acea de dulce-sarat, ciocolata si alune, care ma face sa stau treaza, sa traiesc fiecare clipa, sa zambesc in noapte dorintelor care se vor implini. Le cant in gand, le descant ca pe sfinte rugaciuni si le cer sa se ridice in noapte catre stelele mii.

De dimineata voi arunca ceasul si-mi voi spune cuvinte de „lauda”, dar acum, acum nimic nu conteaza. Inchid ochii si simt lumina stelelor cum ma invaluie. Si imbratisarea noptii… atat de calda, atat de senina, de luminoasa. E lumina aceea pe care nici soarele nu ti-o poate da, e lumina pe are o gasesti in carti, o gasesti in privirea celui iubit, o gasesti cand incetezi sa mai cauti. Imi numar visele si le asez unul cate unul pe margine de pat. As vrea sa stea acolo, sa ma lase sa dorm. As vrea sa vina la mine si sa nu ma mai trezesc. As vrea sa nu mai pleci, sa nu mai plec. As vrea sa fiu cu tine mereu caci noptile fara tine mi-s vise goale. Vise in care alerg dupa fantasme.

Ganduri despre nimic ma incearca iar si iar. Ciocolata si alune. Alune sarate ca valurile marii. Cerul inalt si nisipul fin. Eu si dorintele mele. Tu si visele tale. Suntem zambete, suntem stele, lumanari ce licare in noapte. Soptesc dorintele noastre catre cerul inalt, catre soarele noptii. Noapte buna.

The post Ganduri despre stele si dorinte first appeared on Andreea Ban.

Mi-am oglindit visele in ochii tai si m-am lasat purtata de un gand. Te-am asteptat. Te astept. Te voi astepta pana ce pamantul isi va schimba miscarea si soarele va inceta sa mai existe. Te astept cum te-am asteptat candva in alta lume, in alta viata.

Ceasul isi ticaie clipele. Iti scriu acum in miez de noapte, sub clar de luna. Iti povestesc de maine, de ieri, iti povestesc si ma pierd. Cuvintele pleaca spre tine dansand. Le auzi? Iti soptesc noaptea. Noapte tarzie, noapte buna.

The post Oglinda si ceas first appeared on Andreea Ban.

Olly Murs – Heart Skips a Beat ft. Rizzle Kicks

The post Ascult o melodie, dansez o viata… first appeared on Andreea Ban.

Am plecat ieri in graba, pentru ca asa sunt in ultima perioada – pe fuga si contratimp, pentru a ajunge in centru. Ma astepta iubitul si ma asteptau prietenii. Nu imi place sa intarzii, nu mi-a placut niciodata pentru ca, la randul meu, nu imi place sa astept. Dar cand astept observ si uneori e minunat. Asteptarile au si ele farmecul lor. Nu am iesit bine din scara, ca un omulet matol bine, striga dupa mine sa ii dau un ban. M-a scos pentru o clipa din gandurile mele pentru a ma lasa cu un semn de exclamare pe fata, cerea bani pentru inca o sticla de bere. Serios?! Pentru asta se cerseste acum? Mi-am luat semnul exclamarii si am grabit pasul. La metrou am vazut o fata care plangea. Vorbea la telefon si plangea. M-a intristat imaginea pentru ca ea parca eram eu acum niste ani. Cineva o consola pentru o despartire probabil, cunosc prea bine tonul si lacrimile acelea. I-am spus in soapta ca va trece. Mereu trece. Si va veni altul si altul pana in ziua in care va plange de fericire…

Am coborat scarile de la metrou. Trebuia sa ajung in 10 minute in Centrul Vechi. Minunatul nostru Centru Vechi, locul celor o mie si una de betii si indragosteli. 15 minute mai tarziu eram acolo, in mijlocul orasului, al noului vechi. M-am oprit din drum o clipa si am imbratisat cu privirea cladirile, cheiul, verdele intunecat al parcului, luna care isi palpaia lumina dintre stele palide. Orasul traia, respira, striga a fericire prin ochii frumosilor nebuni – ca-n cartea lui Fanus Neagu, da! Grupuri de galagiosi, de petrecareti, isi croiau drum prin multime, erau multimea prin care ma strecuram eu incet… Si i-am privit pe fiecare incercand parca sa le iau din energie, sa o fac parte din mine. Am zambit. M-am simtit libera si o fericire imensa m-a invaluit ca o aura. Un minut a durat, un minut intreg in care am multumit cerului ca mi-a dat atata bucurie, un minut in care am zambit cat pentru tot anul care inca se mai petrece. Si la capat de drum, la capat de minut era el. Mi-a spus ca a fost mai mult de un minut, ca a urmarit limba ceasului cum s-a invartit o data si inca o data… Daca s-ar fi intors cumva… Nu as vrea sa se intoarca, nici macar o secunda. Fiecare moment trait are farmecul lui. A-l da inapoi, ar insemna sa dau inapoi o parte din mine.

Si seara s-a sfarsit printre prieteni, printre cuvinte si fum de narghilea. S-a sfarsit intr-o tinere de mana si dorinte aruncate din nou catre cer. Si stelele s-au aprins mai tare. Noi le aprindem cu dorintele noastre. In fiecare noapte, de cand e lumea. Orasul s-a stins si el pentru a se aprinde iar si iar cu toate minunile lui.

The post Dorintele aprind stele si orasul straluceste first appeared on Andreea Ban.