Dorintele aprind stele si orasul straluceste

time read
Articolul are 508 cuvinte și se citește în 2 minute.

Orasul asta e frumos! Atat de frumos… cu oamenii lui mereu grabiti, cu galagia si traficul infernal, cu nervi si zambete furate. E frumos prin toata uratenia lui care ne invaluie la fiecare pas.

oras minunat, cer cu stele

Am plecat ieri in graba, pentru ca asa sunt in ultima perioada – pe fuga si contratimp, pentru a ajunge in centru. Ma astepta iubitul si ma asteptau prietenii. Nu imi place sa intarzii, nu mi-a placut niciodata pentru ca, la randul meu, nu imi place sa astept. Dar cand astept observ si uneori e minunat. Asteptarile au si ele farmecul lor. Nu am iesit bine din scara, ca un omulet matol bine, striga dupa mine sa ii dau un ban. M-a scos pentru o clipa din gandurile mele pentru a ma lasa cu un semn de exclamare pe fata, cerea bani pentru inca o sticla de bere. Serios?! Pentru asta se cerseste acum? Mi-am luat semnul exclamarii si am grabit pasul. La metrou am vazut o fata care plangea. Vorbea la telefon si plangea. M-a intristat imaginea pentru ca ea parca eram eu acum niste ani. Cineva o consola pentru o despartire probabil, cunosc prea bine tonul si lacrimile acelea. I-am spus in soapta ca va trece. Mereu trece. Si va veni altul si altul pana in ziua in care va plange de fericire…

Am coborat scarile de la metrou. Trebuia sa ajung in 10 minute in Centrul Vechi. Minunatul nostru Centru Vechi, locul celor o mie si una de betii si indragosteli. 15 minute mai tarziu eram acolo, in mijlocul orasului, al noului vechi. M-am oprit din drum o clipa si am imbratisat cu privirea cladirile, cheiul, verdele intunecat al parcului, luna care isi palpaia lumina dintre stele palide. Orasul traia, respira, striga a fericire prin ochii frumosilor nebuni – ca-n cartea lui Fanus Neagu, da! Grupuri de galagiosi, de petrecareti, isi croiau drum prin multime, erau multimea prin care ma strecuram eu incet… Si i-am privit pe fiecare incercand parca sa le iau din energie, sa o fac parte din mine. Am zambit. M-am simtit libera si o fericire imensa m-a invaluit ca o aura. Un minut a durat, un minut intreg in care am multumit cerului ca mi-a dat atata bucurie, un minut in care am zambit cat pentru tot anul care inca se mai petrece. Si la capat de drum, la capat de minut era el. Mi-a spus ca a fost mai mult de un minut, ca a urmarit limba ceasului cum s-a invartit o data si inca o data… Daca s-ar fi intors cumva… Nu as vrea sa se intoarca, nici macar o secunda. Fiecare moment trait are farmecul lui. A-l da inapoi, ar insemna sa dau inapoi o parte din mine.

Si seara s-a sfarsit printre prieteni, printre cuvinte si fum de narghilea. S-a sfarsit intr-o tinere de mana si dorinte aruncate din nou catre cer. Si stelele s-au aprins mai tare. Noi le aprindem cu dorintele noastre. In fiecare noapte, de cand e lumea. Orasul s-a stins si el pentru a se aprinde iar si iar cu toate minunile lui.

3 Comments

  • ch3815h Posted 29/10/2012 20:53

    super.
    asteptarea da roade, uite. ma bucur pentru voi.

  • andres Posted 29/10/2012 23:37

    Rabdare sa avem… caci asteptarea e o incercare grea…

  • andreea Posted 25/05/2014 16:51

    frumy

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.