Muzica e cea care ne dă aripi. Ne urlă tristețea și ne dansează fericirea. Muzica e cea care ne inspiră. Mi se întâmplă să descopăr câte o melodie care să-mi arate povești… Acest lucuru mi se întâmplă de obicei atunci când nu am nimic de scris la mine, când sunt în trafic, la vreun concert sau în oraș cu prietenii. Îmi notez melodiile în speranța că poveștile vor reveni, că voi vedea cu ochii minții personajele pe care le-am văzut atunci. Rămâne doar speranța și melodia nou descoperită. Și ascult melodia pe repeat până descopăr o alta și alta. Poate că ar trebui să vopsesc peretele în verde (acum privesc unul alb, prea alb!), să readuc nopțile albe de altădată. Poate așa voi readuce și poveștile…

Ce asculți acum, tu cel sau cea care citești aceste rânduri? Ți-aș propune să asculți ceva care să te facă să zâmbești, dar oare ce te face să zâmbești?

Eu ascult un mix – Michael Jackson în momentul acesta, Stranger in Moscow (min. 32:oo). S-ar putea să-ți placă.

The post Spune-mi ce melodie asculți first appeared on Andreea Ban.

Aseară (vineri, 9 octombrie) a avut loc lansarea celui mai nou album Alternosfera: Haosoleum. Aș vrea să pot descrie atmosfera, dar cuvintele mi-s goale, lipsite de culoare. Trebuie să fii acolo, în mulțime (sau deasupra ei), să lași muzica să te pătrundă, lumina să te învăluie ca să poți înțelege. Și nu trebuie să mă credeți pe cuvânt, nu! Dacă veți merge la un concert al lor, e foarte posibil să vă cucerească, să vreți să-i auziți iar și iar. Eu așa am pățit. O colegă mi-a spus de ei. Am ascultat o melodie, două, mai multe. Voiam și mai mult. Aceeași colegă mi-a spus că au concert. Și am fost. La multe. Voi merge iar.

Dintre toate concertele Alternosfera, acesta a avut cea mai reușită deschidere. De fapt, a fost cel mai reușit de până acum. Culoare, lumină, sunet, versuri. Au venit cu un concept cu totul nou. Nu trebuia decât să lași din când în când capul pe spate și să privești cerul (dacă stăteai în tribune). Muzica te purta spre înalt, printre nori, printre stele. Din nou, nu trebuie să mă credeți pe cuvânt. Ascultați-le melodiile, ascultați albumul Epizodia (pe mine cu acesta m-au cucerit), ascultați Waminirile, Flori de mai, Închisoare albă și Ploile nu vin. Sunt șanse mari să fiți înghițiți de lumea lor, de haosul lor.

Semnificația titlului acestui album am aflat-o dintr-un interviu acordat de Marcel (solistul) celor de la Metalhead (aici): „Titlul propriu-zis este compus din două cuvinte: Haos și Mausoleu. Mausoleul haosului. Dacă ne imaginăm numărul PI, după virgulă urmează un șir infinit de cifre, un număr irațional, un adevarat haos. Însă orice fenomen aparent haotic, care pare a se desfășura la întâmplare, are de fapt un element de regularitate ce ar putea fi descris matematic.” E o poveste. Poate acesta este motivul pentru care îmi place muzica lor atât de mult. E plină de povești.

Mai multe imagini aici >>

Voi încheia aici povestea mea, nu înainte de a vă invita să vedeți deschiderea concertului de aseară și două melodii care îmi plac tare mult (cu scuze pentru cadrele mișcate și sunetul nu foarte ok).

Drumul tristeților (Haosoleum, 2015)

Singurătate (Epizonia, 2013)

Drumuri (Epizonia, 2013)

Mai multe puteți vedea pe youtube. Canalul lor aici >>

Dacă ați fost la concert, vă aștept cu impresii! Vreau să aflu și alte povești. 🙂

The post Vă invit în Haosoleum (by Alternosfera) first appeared on Andreea Ban.

You couldn’t expect anyone else to share your suffering. You had to carry your pain alone.

Aș putea să vă dau 100 de motive pentru a vedea seria Cei 100 (The 100). Și aș putea să vă dau tot atâtea motive pentru care să citiți orice altceva decât cartea Cei 100. Dar cartea bate filmul, veți spune. Cartea bate filmul în cele mai multe dintre cazuri, e adevărat. Nu și în cazul de față.

Dacă mi-ați citit recenziile (care sunt mai mult recomandări, recenzii e un cuvânt care mă zgârie pe neuron) ați observant că despre cărți scriu de bine. Adică, reușesc cumva să pun în valoare partea bună, partea frumoasă a cărților – acel de ce merită să citești cartea -, partea mai puțin bună fiind lăsată în planul secund (de care, evident, nu mai am chef, timp și chiar spațiu să scriu).

Bun. Să ne întoarcem la povestea noastră. Cei 100. Am văzut filmul – cele două sezoane. Am aflat de el din întâmplare, prietenii cinefili îl recomandau. După ce mă lovesc de un număr de ori de o recomandare de film, apoi, cum să vă zic, o iau în serios. Așa am pățit și cu Hannibal sau Under the Dome, dar asta e altă poveste (sau alte povești, cum doriți). Cei 100 m-a “lovit”, adică prins de la primul episod. Nu știu cum a trecut timpul, dar m-am trezit la finalul sezonului 1, pentru ca spre finalul celui de al doilea sezon să încerc să lungesc povestea. Nu am reușit, evident. Filmul e ca o pungă de chips-uri (ca să nu zic semințe), odată ce ai desfăcut punga, nu mai ai suflare până nu îngurgitezi tot.

Scriu aici de peste 280 de cuvinte și nu am spus nimic despre film /carte. Să-mi fie cu iertare, dar nu am de gând să spun (scriu) mare lucru. Este un film de văzut, nu de comentat. Bine, bine. Câteva cuvinte am. 100 de minori condamnați pentru infracțiuni minore (care pe nava puteau fi pedepsite cu moartea) sunt trimiși pe Pământ pentru a testa dacă acesta este locuibil. De aici, îți zic și crede-mă, ești prins. Ei, cei care acum sunt pe pământ, trebuie să ajungă la Mount Wether pentru provizii, dar, până acolo vor apărea niște obstacole.

Mai mult nu vă spun. Mulți dintre voi ați văzut filmul, știu, dar sunteți voi, cei care abia acum îl descoperiți. Parcă nu aș vrea să-mi colorați blogul cu niscaiva roșii din cauză de spoilere. Tocmai din acest motiv, a faptului că mulți au decoperit recent seria The 100, sezonul 3 va apărea abia la anul (era programat pentru această toamnă). Recomandarea mea e să-l vedeți repejor, să nu avem surprize la anul, ok?!

După ce am trecut prin toate emoțile posibile cu filmul, am aflat că Nemira va publica cartea. Fericire mare, sărbătoare, beție, tot tacâmul. Apoi a apărut prima recenzie. Și a doua. Și… am cumpărat cartea, dar am lăsat-o în așteptare. Două luni mai târziu, după ce mă obișnuisem cu gândul că e cu mult sub film, am citit-o. Așteptările fiindu-mi atât de mici, am reușit să mă bucur de carte mai mult decât speram. Și știți care este cel mai mare plus al cărții, faptul că a fost scrisă. Ideea aceasta a dus la un fenomen, The 100.  Și acest fenoment nu reprezintă doar povestea a 100 de copii trimiși pe Pământ, ci și peisajele, muzica, personajele (în film sunt și alte personaje pe care le veți îndrăgi!), decorurile, chiar și deciziile care sunt luate. Da, cartea a fost ca bobul de fasole a lui Jack. S-a transformat într-un vrej gigant și ne-a invitat să ne urcăm în acea lume minunată.

Da. Aceasta a fost o încercare de recenzie / recomandare negativă a unei cărți. Nu toate cărțile își bat filmele. Există și excepții. Cei 100 este excepția, dar e o excepție pe care orice fan al filmului ar trebui să o aibă. De acolo a pornit totul. Și, dacă nu pentru idee, atunci pentru copertă (chiar dacă trei dintre personaje apar doar în film).

Detalii despre carte și unde o puteți comanda aici >>

Cei 100, de Kass Morgan
Editura Nemira

Iată două recenzii ale cărții care mi-au plăcut (veți găsi detalii despre care eu nu am scris):
Filme-carți.ro >>
Pălărisme.ro >>

PS. Sunt două melodii din coloana sonoră care m-au marcat, pe care le-am ascultat pe repeat și pe care vi le recomand:

Knocking on Heavens Door – Raign

Empire of Our Own – Raign

Coloana sonoră a filmului aici>>

The post Când filmul bate cartea: Cei 100, de Kass Morgan first appeared on Andreea Ban.

Dar nu despre nemulțumirile mele legate de vreme voiam să vă spun, ci de frumusețea pe care obișnuiam să o văd în anotimpul ăsta rece. Aseară, am lăsat autobuzul să ducă puhoiul care-l aștepta și am pornit la pas. De obicei mă relaxează plimbările spre casă, de această dată eram prea concentrată să urmez cărăruia de o palmă făcută prin stratul gros de gheață de pe trotuar. Și, de asemenea, eram prea concentrată să nu alunec acolo unde cărăruia lipsea sau trebuia să fac loc unei persoane cu șanse mai mari de picaj. Am mers așa, chinuită, câteva minute bune. Apoi, din față, am auzit niște hohote de râs și am ridicat privirea. În față, pe lângă potecuța pe care o urmam cu mare atenție, era un prichindel tare fericit agățat de mâna mamei. Mama, și ea, se chinuia să-ți țină echilibrul, dar nu se abătea niciun pas către zona sigură. Mergea alături de micuț lăsându-l să se bucure de senzația nemaipomenită pe care i-o dădea alunecatul. Și, mi s-a părut mine, se cam distra și ea.

Cred că acela a fost momentul în care m-am relaxat. Drumul nu mi s-a mai părut periculos și am reușit să mă bucur de ultimii pași până la destinație. Gândurile mi-au zburat la zilele când căutam gheața sau ne chinuiam să o facem. Știți voi, alunecatul pe zăpadă până prindea luciu, alunecatul cu punga-minune atunci când o găseam și crearea unei porțiuni magice de gheață. Cizmele cu talpa netedă erau minunate. Câte căzături, câte vânătăi și câtă distracție!

Cu cât trec anii, cu atât ne pierdem pe noi. Uităm de micile bucurii ale vieții și ne afundăm în nuanțe de gri. Dar ei, copiii, știu mai bine. Spre ei ar trebui să ne îndreptăm atenția atunci când uităm să zâmbim. Și poate că acesta este motivul pentru care, la un moment dat, apar copiii în viețile noastre, să ne salveze, să ne amintească cine suntem, de unde am plecat și unde se găsește fericirea. Copiii resurscitează copiii din noi. Atunci când ne vom da pe gheață alături de copiii noștri ne vom aduce aminte cine suntem de fapt. Atunci și numai atunci vom ști că suntem young forever.

PS. Imaginea este din filmulețul cu fetița roz, super-mega-amuzantă!
O vedeți aici >>

Alphaville – Forever Young
#AscultOMelodie #Happiness

The post Micile bucurii înghețate first appeared on Andreea Ban.

Am notat cuvintele de mai sus pe caietul pe care mi-am scris poveștile săptămâna trecută. Aveam marea în față și valurile mi se agitau la picioare. M-ar fi luat cu ele. Și nu este o metaforă, erau atât de agitate că m-au pus la pământ nisip de câteva ori. Dar m-au inspirat.

Anul acesta a fost primul în care mi-am petrecut vacanța în Vamă. De fapt, am fost pentru prima dată în Vama Veche. Unii s-au mirat, vamaioții convinși, alții au strâmbat din nas. Dacă mi-ar fi spus cineva la începutul anului că voi petrece zece zile acolo, i-aș fi râs în față. Cum adică, eu? Vamă? Nu, domnule!

Cum am ajuns? Simplu. Revista de Povestiri a organizat un atelier de scriere creativă acolo, la malul mării. Cum aș fi putut să ratez ocazia? Mare, scris, citit. A fost ceea ce aveam nevoie pentru a mă deconecta, pentru a-mi colora gândurile în albastru și raze de soare.

Vama. Este locul despre care cântă Chirilă și ne place. Este locul în care am văzut oameni fericiți, da, chiar mi-am notat gândul acesta într-una dintre zile. În Vamă oamenii sunt fericiți, relaxați, sunt lipsiți de inhibiții și, zic eu, de gânduri gri. Odată ce intri în sat lumea, aerul, culorile se schimbă. E altă viață. Este o lume cum nu găsești în alte părți.

În Vamă sunt cărți. Plaja de carte, căsuța Nemira, căsuța Librarul sunt câteva locuri de unde poți cumpăra sau împrumuta cărți, asta dacă nu ai fost suficient de inspirat încât să-ți iei biblioteca cu tine. Da, știu, e greu să alegi o singură carte de vacanță! În Vamă sunt cele mai bune clătite și scoicile au perle. Bine, de fapt o singură scoică s-a dovedit a fi cu perle, dar au fost cinci. Ana cu părul roșu, cea care le-a descoperit, a devenit Ana magică. Tot în Vamă timpul stă. Zilele sunt lungi și nopțile calde. Cu cât trec zilele, cu atât te simți mai bine, de parcă are loc acea comuniune a ta cu natura, a ta cu oamenii și lenea zilelor, încerci să desenezi poveștile celor care bântuie pe străzi pentru ca apoi să uiți, să cauți compania mării și a nisipului.

Cioara perversă, La Pirați, La Canapele, nenea cu Nopți în Vamă, focurile de la Expirat, Stuful și oamenii beți gata să se rostogolească în nisip, nudiștii, Cherhanaua și minunile ei, umbrelele din stuf, Acolo, zânele cu flori în păr, cărțile și cititorii de peste tot. Aceastea toate sunt Vama Veche. Tu cel care ai fost în Vamă, ești de acord, nu-i așa? Pentru voi, restul, vă invit să o descoperiți. Veți fi surprinși! (sau poate nu)

Și în această săptămână am cunoscut oameni minunați, scriitorii de mâine. M-am regăsit într-un grup de oameni, pe cât de diferiți, pe atât de frumoși, calzi și talentați. Revista de Povestiri atrage oameni deosebiți și este, poate, cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat în ultimul an. Am mai spus-o și o tot repet pentru că, uneori, nu-mi vine a crede că mi se întâmplă…

Închei povestea prin a mulțumi Maestrului Marius Chivu pentru teme, pentru discuții, dar și pentru lecturile frumoase, povestiri din cartea pe care o va lansa luna viitoare, Sfârșit de sezon. Și le mulțumesc colegilor pentru bagajul de zâmbete și soare cu care m-am întors, dar și cuvintele pline de-nțeles: scoici negre clămpănitoare, meduze stelare, bucată de hârtie, eu nu mai merg niciodată cu adulți la mare, te fac din psihic, lăsați fiorii, pizza porno, capul de cerb, Sile. Da, cuvintele acestea sunt o poveste, povestea acestei veri, povestea noastră, a celor care ne place să desenam alte lumi din cuvinte.

*Voi reveni cu poveștile scrise.

Imagini aici >>

Sunlounger – Another Day on the Terrance

The post I’m a dreamer – cu gândul la Vama Veche first appeared on Andreea Ban.

Mă aude cineva?, întreabă ea în șoaptă. Este acolo vreo stea… Muzica se oprește și deschide ochii. Afară e liniște. Orașul doarme, iar ea îl privește cu invidie. Se întoarce în pat. Acesta o primește printre așternuturi întunecate. Ea alunecă în altă lume. Este o altă depresie pe care patul o va înghiți. Mâine alți ochi vor privi pe fereastră, alte buze vor șopti dorințe, altă depresie va fi înghițită.

Above & Beyond – Can’t Sleep

The post Depresii first appeared on Andreea Ban.

Și mai e ceva. Dacă ești suficient de aproape o poți auzi fredonând o melodie și, uneori, se oprește din mers și ridică ochii spre cer. Atunci când norii se înghesuie pe cer ea spune așa, dintr-o suflare, you are my sun. În zilele cu soare murmură versurile melodiei ei ciudate.

Am încercat să-i desenez o poveste, să-mi imaginez viața pe care o duce, însă nu am reușit nici măcar să-i desenez chipul. Este doar o ea cu ochii verzi. O ea care se plimbă, care își dă părul după ureche ori de câte ori adie vântul, care, din când în când, calcă strâmb și șchioapătă puțin. Dacă o vezi mâine, prin oraș, te rog să-i spui că va ploua din nou. Să nu mai lase umbrela acasă.

DJ Shah – You Are The Sun

Sursă foto

The post Să-i spui că va ploua first appeared on Andreea Ban.

Pe 13 februarie, joi, la Colectiv, de la ora 20:00, este concert cu ALTERNOSFERA, MERCEDES BAND si PINHOLES cu ocazia decernarii premiilor METALHEAD ALT.ROCK Awards 2013. In urma voturilor publicului, Alternosfera a castigat titlul de Best Romanian Alternative Rock Band 2013. Concursul a fost organizat de catre METALHEAD.ro, site-ul de rock Nr. 1 din Romania. 

Ascultatorii de muzica rock au votat timp de o luna, iar cele trei trupe au castigat cele 3 premii importante pentru rockul alternativ romanesc: ALTERNOSFERA – best romanian alternative rock band, MERCEDES BAND – best romanian alternative rock album (‘Cu Ochii Inchisi’) si PINHOLES – best romanian alternative rock newcommer.

Detalii despre cele trei trupe si bilete aici >>

O doza de Alternosfera aici:

Alternosfera – Amintirile

The post ALTERNOSFERA, cea mai buna trupa de rock alternativ din Romania first appeared on Andreea Ban.

Am citit astăzi câteva pagini din Arta conversației de Ileana Vulpescu. M-a cuprins un dor nebun de mare, dorul acela care te îmbie la visare, care îți chinuie simțurile. Stateam cu ochii închiși și vedeam copiii alergând pe plajă, valurile mici izbindu-se de mal și nisipul fin presărat cu scoici. Auzeam cântecul trist al pescărușilor împletit cu briza caldă. Am ieșit de la metrou și aerul strălucea. Nu, nu vedeam marea sau soarele. Stăteam în stradă și priveam în sus. Un praf strălucitor de zăpadă se așternea peste oraș. A îmbrăcat copacii în alb, cablurile din fața ferestrei sunt albe și ele. E poveste.

Ascult acum o melodie* cu iz de mare. O ascult iar și iar. Aș vrea ca vara să se întâmple mai repede. Printre vapoare. Poate că somnul îmi va aduce gustul de aer sărat și-mi va liniști dorul. Poate.

*Melodia asta este visul unei zile de vară.

Emmah Toris – Ne intamplam

The post Ne întâmplăm printre vapoare first appeared on Andreea Ban.

Sunt momente in viata pe care nu le vom uita niciodata. Acesta a fost unul dintre momentele mele, momentul in care am stiut ca imi va placea ATB mereu. Si imi place, ii iubesc muzica de la prima melodie si pana la ultimul album. Nu, nu m-a lovit nostalgia. Zilele trecute ATB a lansat ultimul album, Contact – album pe care il ascult pe repeat -, si sper ca isi va face drum si pe la noi in perioada urmatoare. Daca nu l-ati ascultat, cautati-l, e superb!

Mai jos este un preview al abumului si clipul melodiei Face to Face. Imi place, place, place!

ATB feat. Stanfour – Face To Face

The post In Love with the Dj first appeared on Andreea Ban.