time read
Sunt câteva zile de când ajung acasă cu febră musculară. Mă dor toții mușchii, mă rog, aproape toți. Și nu, nu m-am apucat de sală (deși ar fi cazul!). E vorba de patinoarul de pe trotuare. Unul dintre motive pentru care urăsc vremea asta e nesiguranța fiecărui pas. Am căzut acum câțiva ani pe gheață, mi-am aranjat un genunchi, și acum sunt mega stresată de eventualele plonjări.
Dar nu despre nemulțumirile mele legate de vreme voiam să vă spun, ci de frumusețea pe care obișnuiam să o văd în anotimpul ăsta rece. Aseară, am lăsat autobuzul să ducă puhoiul care-l aștepta și am pornit la pas. De obicei mă relaxează plimbările spre casă, de această dată eram prea concentrată să urmez cărăruia de o palmă făcută prin stratul gros de gheață de pe trotuar. Și, de asemenea, eram prea concentrată să nu alunec acolo unde cărăruia lipsea sau trebuia să fac loc unei persoane cu șanse mai mari de picaj. Am mers așa, chinuită, câteva minute bune. Apoi, din față, am auzit niște hohote de râs și am ridicat privirea. În față, pe lângă potecuța pe care o urmam cu mare atenție, era un prichindel tare fericit agățat de mâna mamei. Mama, și ea, se chinuia să-ți țină echilibrul, dar nu se abătea niciun pas către zona sigură. Mergea alături de micuț lăsându-l să se bucure de senzația nemaipomenită pe care i-o dădea alunecatul. Și, mi s-a părut mine, se cam distra și ea.
Cred că acela a fost momentul în care m-am relaxat. Drumul nu mi s-a mai părut periculos și am reușit să mă bucur de ultimii pași până la destinație. Gândurile mi-au zburat la zilele când căutam gheața sau ne chinuiam să o facem. Știți voi, alunecatul pe zăpadă până prindea luciu, alunecatul cu punga-minune atunci când o găseam și crearea unei porțiuni magice de gheață. Cizmele cu talpa netedă erau minunate. Câte căzături, câte vânătăi și câtă distracție!
Cu cât trec anii, cu atât ne pierdem pe noi. Uităm de micile bucurii ale vieții și ne afundăm în nuanțe de gri. Dar ei, copiii, știu mai bine. Spre ei ar trebui să ne îndreptăm atenția atunci când uităm să zâmbim. Și poate că acesta este motivul pentru care, la un moment dat, apar copiii în viețile noastre, să ne salveze, să ne amintească cine suntem, de unde am plecat și unde se găsește fericirea. Copiii resurscitează copiii din noi. Atunci când ne vom da pe gheață alături de copiii noștri ne vom aduce aminte cine suntem de fapt. Atunci și numai atunci vom ști că suntem young forever.
PS. Imaginea este din filmulețul cu fetița roz, super-mega-amuzantă!
O vedeți aici >>
Alphaville – Forever Young
#AscultOMelodie #Happiness
Add Comment