Cum a fost alergatul de această dată?

Păi, să o luăm pe rând. Primul kilometru a fost îngrozitor de lung. Așteptam să aud vocea din aplicație, să-i zicem Kip, spunându-mi că au trecut cele 3 minute și multe sute de metri.Dar nu, cele 3 minute erau ca minutele acelea de așteptare la metrou, treceau cu încetinitorul, iar distanța… uf, mică mică. Cu respirația am fost ok, nu mi-am dat duhul. Kilometrul al doilea a trecut și mai greu. Deja simțeam nevoia să merg pentru a-mi regla respirația. După ce am atins targetul inițial de trei kilometri, lucurile au început să se miște altfel. Și când spun lucruri, mă refer la timp. Cu cât mă apropiam de cei cinci kilometri pe care îi bifasem data trecută, cu atât simțeam că pot, știam că voi atinge și depăși acel 5 magic. Și l-am depășit. În momentul în care Kip m-a anunțat că am alergat cinci kilometri, abia reintrasem în parc. Cu siguranță aveam să bifez un kilometru în plus.

Partea bună e că am alergat acel kilometru în plus, partea mai puțin bună e că mi s-a închis telefonul în momentul în care am făcut o poză la aleea pe care eram (cea de mai sus). Cronometrul s-a oprit la 5.17km. Am avut de alergat încă jumătate de traseu, aproximativ un kilometru. Deci, da, mi-am depășit recordul.

Ce am învățat în această seară?

1. Când ies la alergat trebuie să am bateria full. În momentul în care nu am mai avut muzică (da, muzica mi-a păpat bateria care era pe jumătate când am ieșit) și nici pe Kip care să-mi vorbească din 3 în 3 minute, parcă mi-a dispărut tot cheful. Am rămas singură în parc alergând de nebună.
2. Nu e greu să alegi cinci kilometri, ci e greu primul și al doilea kilometru. Ultimul e floare la ureche.
3. Viteza cu care aleg cel mai bine e de 8km/oră. La 6 sau 7km/oră am impresia că mă legăn, la 10 km/oră deja îmi sare inima în gât și mă doare în piept.

Dacă mi-ar fi spus cineva anul trecut sau chiar acum câteva luni că voi alerga, că voi reuși să alerg peste trei kilometri fără a avea dureri de splină sau a simți gust de fier în gură și fără a mă trânti pe iarbă la final, aș fi râs și l-aș fi trimis la plimbare. Dar uite că am reușit. Mi s-a arătat și o altă variantă a alergatului, aceea în care alternezi alergatul cu mersul, aceea în care alergi la viteza pe care corpul tău o acceptă, și este bine. Primul kilometru e greu, și al doilea, și al treilea. Apoi e posibil să auzi o voce în cap (nu a lui Kip!) care îți va spune că mai poți, încă puțin, încă un pas. Să știți că senzația de la final e minunată!

Seara sau dimineața?

Eu alerg seara. Mi-ar plăcea să alerg dimineața, însă nu îmi iese din două motive: nu mă pot trezi atât de dimineață și faptul că transpir. A începe ziua cu spălatul părului nu e de mine, nu de alta, dar îmi ia cel puțin o oră să-l usuc, îndrept, bla bla. Seara e bine.

M-a întrebat cineva dacă nu mi-e teamă să alerg noaptea în parc. Ei bine, nu. Dacă vă uitați în poza de mai sus, în stânga sunt doi paznici. Am trecut pe lângă ei de cel puțin două ori. Se plimbau pe alei. Nu știu dacă sunt paznici în toate parcurile, dar prezența lor mi-a oferit o oarecare siguranță. Nu de alta, dar erau destui puști dubioși care bântuiau prin zonă.

Stingerea?

Am simțit nevoia să inserez cuvântul acesta în titlu deoarece tocmai aseară, când am trecut cu mult peste magicul 5, mi s-a închis telefonul și s-a dus și bateria la Misfit. Cu acesta din urmă îmi măsor numărul de pași pe fiecare zi. Urma să se stingă lumina în cartier și primeam bomboana de pe tort.

Dragilor, cei care mi-ați spus că vă apucați de alergat/făcut mișcare, ați reușit? Cum a fost? Sau când aveți de gând? Ce ziceți de astăzi, diseară?

The post Primul kilometru. Ultimul kilometru. Stingerea first appeared on Andreea Ban.

Cand ati vazut ultima oara o animatie la care sa radeti si iar sa radeti? Am vazut The Nut Job pentru moaca simpatica a cainelui. Adica, uitati-va si voi pe afis, este o bomboana de catel. Si acum imaginati-va moaca aia pe un afis mare de tot. M-am topit. Nici nu a fost nevoie sa vad trailerul.

The Nut Job este povestea unui jaf. Surly, veverita rebela a unui parc, impreuna cu amicul sau, Buddy, se hotarasc sa jefuiasca un magazin cu alune. Parcul tocmai ramasese fara proviziile de iarna, si acelea reduse, motiv pentru care cei doi sunt ajutati in actiunea lor de alte cateva animale care, cu putin timp inainte, il alungasera pe Surly din parc din cauza nazdravaniilor lui. Echipa nou formata pun la cale jaful secolului. In paralel, cei pe care animalele voiau sa-i jefuiasca, puneau la cale jaful unei banci din apropiere.

Povestea nu pare a fi cine stie ce, dar personajele sunt amuzante, la fel si situatiile in care sunt puse. Lansand la o parte povestea, mi-a placut foarte mult cum au fost realizate atat personajele, cat si peisajele. Filmul este o adevarata explozie de culori.

Mai multe nu va spun, urmariti trailerul, apoi luati o pauza de o ora si jumatate in care sa vedeti filmul. Neaparat sa aveti niste alune de rontait! Iar daca aveti prichindei, trebuie sa-i duceti la cinema. Vor fi incantati, minunati, fermecati!

The Nut Job (2014)

The post Goana dupa alune first appeared on Andreea Ban.

Acestea sunt momentele in care imi doresc sa fiu indragostita, doar asa le-as putea aprecia la adevarata lor valoare. Aparand in fata asa din senin, are loc procesul brusc de indragostire, insa e un timp care se pierde, e o bucurie de moment. Cand esti indragostit simti nevoia sa imbratisezi lumea intreaga dintr-o privire, sa imbratisezi, sa spui cuvinte fara sens dar pline de-nteles, nu mai conteaza decat minunea ca esti, ca sunteti. Si doar atunci frigul se topeste in frumusetea peisajului, albul e imaculat, copacii sunt perfecti, pana si oamenii au privirile mai senine.

Si uite cum m-am luat cu vorba! Vroiam sa scriu ceva despre imaginatie… o las pe altadata. Noapte calda va doresc!

The post Minunea de azi… first appeared on Andreea Ban.

Ieri am ascultat cuvinte triste, cuvintele unei iubiri care a fost, care este, pe care nu o inteleg. Si ma intreb… Nu mai dau sfaturi, nu mai pot, nu mai am. Imi este peste putinta sa inteleg de ce, sa vad dincolo de masca aia numita si aparenta. Oare de ce se intampla ca inceputurile sa fie minunate pentru ca mai apoi sa ne trezim inselati? Si nu ma refer la inselatul traditional, cand el se ia de mana cu (o alta) ea si se duc in plimbari lasandu-ne pe noi interzise. Nu. Ma refer la trecerea catre o noua etapa, aceea in care lasam mastile si suntem noi… sau, altfel spus, incetam sa mai fim noi si suntem altii, suntem necunoscuti pentru cei ce credeau odinioara ca ne cunosc. De ce nu putem fi noi de la inceput pana la sfarsit. De ce ne agitam mai mult sau mai putin pentru a fi cumva, pentru a desena niste impresii eronate. Da, este un mod foarte josnic de a insela. Mai grav e (da, exista si ceva mai grav!) ca de multe ori nu realizam, suntem atat de prinsi in felul nostru fals de a fi ca totul pare al naibii de normal si celalalt e nebunul.

Ce e de facut? Sa ne oprim si sa ne intrebam o clipa cine suntem, de ce suntem, cum am fost si cum am ajuns. Sa ne uitam in ochii celuilalt si sa cautam zambetul, stralucirea. Daca acestea lipsesc, atunci sigur e o problema!

Azi ploua. Poate va imaginati ca vremea de azi mi-a dat gandurile astea. Dar nu. A fost doar o discutie la cafea sub o raza de soare, o raza ce lumina sotronul pe care sareau cei mici. M-as fi alaturat si eu lor pentru a-mi alunga toate nebuniile in pasi sariti de la 1 la 8.

The post Ganduri, cafea si un sotron first appeared on Andreea Ban.

Si pustii astia sunt minunati! Pe unii dintre ei i-am vazut si i-am admirat de fiecare data. Daca se intampla sa fii pe acolo, e imposibil sa nu fii furat de peisaj! Se intampla in Parcul Tineretului.

Clipul a fost realizat de cei de la PhotoGraphos.

The post Zborul pe doua roti first appeared on Andreea Ban.

Ieri eram nimeni si nimic nu-mi facea zambetul sa-mi fie zambet. Era doar un desen artistic pe care-l retusam la fiecare trei minute. Era desenul unei clipe, amintirea unui suras. Ma plimbam pe strazi pustii si pustiu imi era gandul ca si bancile goale din parc. Parcul era mut, isi oprise vantul la intrare, iar pasarile adormisera pe crengi. Un sunet cautam. Dar nu, doar inima batea si incercam sa o calmez. Ii spuneam sa faca liniste sa nu trezeasca viata in lume. Doar pasii mei stricau tacerea, zgomotul de talpa lenesa frecand asfaltul se lovea de copaci si se intorceau ca un ecou la mine zgariindu-mi timpanele. O durere surda, imensa. Parcul s-a transformat in drum si drumul in cautare. Dar nu stiam.

Azi m-am oprit. O palma frumoasa si-a impletit degetele intr-ale mele. Am privit mainile unite ca pentru plimbare si sunetele vagi de ieri s-au topit intr-un vis nevisat. Un alt drum mi s-a asternut in fata, unul nou, unul ciudat. Un drum curat, fara ieri si fara maine, doar cu luna asezata pe o bolta fara stele, o luna printre nori ce-si arunca razele in ape clare. Am privit in dreapta mea si am primit un zambet. „De ce razi?” Zambet din nou. „Pentru ca poti, stiu.” Si voi intreba „de ce” la nesfarsit daca voi stii ca dupa el un alt zambet va veni. Mainile au ramas impletite in plimbare si zambetul s-a asezat frumos, desenat de tine. Cine esti oare? Cum te cheama? Eu sunt… in drum catre departe, cu fiecare pas mai aproape de acolo… cine mai stie unde…

Si somnul bate la geam, caci usa ii e inchisa. Ii spun sa intre. O melodie imi canta la nesfarsit, imi canta de o viata si o las. E parte din mine. Nu o schimb, ci o respir, o ascult, o las sa-mi fie speranta si leac pentru vise tulburi. Imi asez capul pe umarul tau si sunetul inimii mele se impleteste cu a ta ca si degetele, ca si viata, ca si privirile adormite. Alunec in visare si pornesc din nou la drum pe linii ferate. Am nevoie de echilibru si brate de naluci apar de nicaieri. Merg inainte si, din cand in cand, ma intorc si iti zambesc. Ca pentru poza.

The post Iti zambesc. Ca pentru poza… first appeared on Andreea Ban.

Soarele imi bate umarul cu un deget cald si luminos, iti lasa razele sa-mi incalzeaza sufletul. Il privesc in ochi si-mi zambeste de dincolo de nori. Imi zambeste de dincolo de copacii inca goi…

Si soarele imi umple sufletul si verdele devine cald. Il desenez cu graba, ii surprind fiecare umbra si zambet…

Soarele si cerul se arata de dupa nori ca doi indragostiti. Noi zambim si trimitem multumiri catre departe pentru bucuria clipei, am gasit iubirea si ea ne-a gasit pe noi… iubirea ne e primavara tanara si firava ce se-asterne peste lume…

Copacii isi arata goliciunea si-si inalta crengile spre cer, muguri mici incep sa nasca. Parca se invelesc in zambete de raze de soare…

Sub cerul senin fericirea zboara, pluteste. Suntem mai usori, mai fericiti, suntem tineri si mereu agitati.

Raman nemiscata. Acolo e iubirea. Acolo pe un cer de cristal, acolo unde soarele straluceste cu raze de aur lichid. Imi arde privirea. Doar salcia mai respira… doar ea… ca o vedere din alta lume.

Primavara isi face loc incet, infloreste copacii si parfumeaza tot ce-i sta in cale. Pentru o clipa s-a intors iarna printre crengi, dar e cea mai parfumata… zapada ei e floare alba si inmiresmata.

Asist cu uimire la explozia de culoare… Ce cautam? Iubirea? E aici!

Iubirea… iubirea e o plimbare in doi pe inserat, iubirea e imbratisarea de dincolo de lume, e cerul senin de deasupra si norii care-l acopera sa fie singur cu soarele lui…

Si, cand soarele s-a retras in bratele cerului, norii se retrag si ei, unul dupa altul…

Noi plecam atunci. Ne vedem de drum, lasam in urma imagini si vieti desenate pe ziduri gri de cimitir…

… imagini visate de altii, vesele si triste, cuvinte de neinteles, bariere intre viata si moarte.

Si luna se naste pe albastrul cerului. Se naste din iubirea noastra. Se naste in noaptea inalta si rece de primavara… isi asteapta si ea norii si stelele…

Luminile parcului licare ca lumanari aprinse, astrii de lumina pamantesca. Stralucesc portocalii si calde… isi spun povestile la fiecare pas.

Am plecat in cautarea iubirii si am gasit primavara… Asa e iubirea, ca o primavara, e calda, plina de soare si cer senin, e plina de lumina si stralucire. As vrea sa o tin pentru totdeauna. Sa ramana si sa o caut doar in mine, in noi, zi de zi… Tu ai gasit-o?

The post In cautarea iubirii… first appeared on Andreea Ban.