Primul kilometru. Ultimul kilometru. Stingerea

time read

Articolul are 815 cuvinte și se citește în 3 minute.

Mi-am propus să alerg de trei ori pe săptămână. Aseară a fost a doua oară săptămâna aceasta. Deși mă așteptam ca după runda de luni să fac febră musculară, acest lucru nu s-a mai întâmplat. Durerile de gambe nu au revenit.

Cum a fost alergatul de această dată?

Păi, să o luăm pe rând. Primul kilometru a fost îngrozitor de lung. Așteptam să aud vocea din aplicație, să-i zicem Kip, spunându-mi că au trecut cele 3 minute și multe sute de metri.Dar nu, cele 3 minute erau ca minutele acelea de așteptare la metrou, treceau cu încetinitorul, iar distanța… uf, mică mică. Cu respirația am fost ok, nu mi-am dat duhul. Kilometrul al doilea a trecut și mai greu. Deja simțeam nevoia să merg pentru a-mi regla respirația. După ce am atins targetul inițial de trei kilometri, lucurile au început să se miște altfel. Și când spun lucruri, mă refer la timp. Cu cât mă apropiam de cei cinci kilometri pe care îi bifasem data trecută, cu atât simțeam că pot, știam că voi atinge și depăși acel 5 magic. Și l-am depășit. În momentul în care Kip m-a anunțat că am alergat cinci kilometri, abia reintrasem în parc. Cu siguranță aveam să bifez un kilometru în plus.

Partea bună e că am alergat acel kilometru în plus, partea mai puțin bună e că mi s-a închis telefonul în momentul în care am făcut o poză la aleea pe care eram (cea de mai sus). Cronometrul s-a oprit la 5.17km. Am avut de alergat încă jumătate de traseu, aproximativ un kilometru. Deci, da, mi-am depășit recordul.

Ce am învățat în această seară?

1. Când ies la alergat trebuie să am bateria full. În momentul în care nu am mai avut muzică (da, muzica mi-a păpat bateria care era pe jumătate când am ieșit) și nici pe Kip care să-mi vorbească din 3 în 3 minute, parcă mi-a dispărut tot cheful. Am rămas singură în parc alergând de nebună.
2. Nu e greu să alegi cinci kilometri, ci e greu primul și al doilea kilometru. Ultimul e floare la ureche.
3. Viteza cu care aleg cel mai bine e de 8km/oră. La 6 sau 7km/oră am impresia că mă legăn, la 10 km/oră deja îmi sare inima în gât și mă doare în piept.

Dacă mi-ar fi spus cineva anul trecut sau chiar acum câteva luni că voi alerga, că voi reuși să alerg peste trei kilometri fără a avea dureri de splină sau a simți gust de fier în gură și fără a mă trânti pe iarbă la final, aș fi râs și l-aș fi trimis la plimbare. Dar uite că am reușit. Mi s-a arătat și o altă variantă a alergatului, aceea în care alternezi alergatul cu mersul, aceea în care alergi la viteza pe care corpul tău o acceptă, și este bine. Primul kilometru e greu, și al doilea, și al treilea. Apoi e posibil să auzi o voce în cap (nu a lui Kip!) care îți va spune că mai poți, încă puțin, încă un pas. Să știți că senzația de la final e minunată!

Seara sau dimineața?

Eu alerg seara. Mi-ar plăcea să alerg dimineața, însă nu îmi iese din două motive: nu mă pot trezi atât de dimineață și faptul că transpir. A începe ziua cu spălatul părului nu e de mine, nu de alta, dar îmi ia cel puțin o oră să-l usuc, îndrept, bla bla. Seara e bine.

M-a întrebat cineva dacă nu mi-e teamă să alerg noaptea în parc. Ei bine, nu. Dacă vă uitați în poza de mai sus, în stânga sunt doi paznici. Am trecut pe lângă ei de cel puțin două ori. Se plimbau pe alei. Nu știu dacă sunt paznici în toate parcurile, dar prezența lor mi-a oferit o oarecare siguranță. Nu de alta, dar erau destui puști dubioși care bântuiau prin zonă.

Stingerea?

Am simțit nevoia să inserez cuvântul acesta în titlu deoarece tocmai aseară, când am trecut cu mult peste magicul 5, mi s-a închis telefonul și s-a dus și bateria la Misfit. Cu acesta din urmă îmi măsor numărul de pași pe fiecare zi. Urma să se stingă lumina în cartier și primeam bomboana de pe tort.

Dragilor, cei care mi-ați spus că vă apucați de alergat/făcut mișcare, ați reușit? Cum a fost? Sau când aveți de gând? Ce ziceți de astăzi, diseară?