time read
Ieri a fost soare. Cafeaua am baut-o in parc pe o banca. Era galagie, copiii isi tipau veselia alergand de colo-colo. Am cautat o banca la umbra, desi cautam soarele cu toata fiinta mea. L-am lasat sa-mi incalzeasca privirea doar putin.
Ieri am ascultat cuvinte triste, cuvintele unei iubiri care a fost, care este, pe care nu o inteleg. Si ma intreb… Nu mai dau sfaturi, nu mai pot, nu mai am. Imi este peste putinta sa inteleg de ce, sa vad dincolo de masca aia numita si aparenta. Oare de ce se intampla ca inceputurile sa fie minunate pentru ca mai apoi sa ne trezim inselati? Si nu ma refer la inselatul traditional, cand el se ia de mana cu (o alta) ea si se duc in plimbari lasandu-ne pe noi interzise. Nu. Ma refer la trecerea catre o noua etapa, aceea in care lasam mastile si suntem noi… sau, altfel spus, incetam sa mai fim noi si suntem altii, suntem necunoscuti pentru cei ce credeau odinioara ca ne cunosc. De ce nu putem fi noi de la inceput pana la sfarsit. De ce ne agitam mai mult sau mai putin pentru a fi cumva, pentru a desena niste impresii eronate. Da, este un mod foarte josnic de a insela. Mai grav e (da, exista si ceva mai grav!) ca de multe ori nu realizam, suntem atat de prinsi in felul nostru fals de a fi ca totul pare al naibii de normal si celalalt e nebunul.
Ce e de facut? Sa ne oprim si sa ne intrebam o clipa cine suntem, de ce suntem, cum am fost si cum am ajuns. Sa ne uitam in ochii celuilalt si sa cautam zambetul, stralucirea. Daca acestea lipsesc, atunci sigur e o problema!
Azi ploua. Poate va imaginati ca vremea de azi mi-a dat gandurile astea. Dar nu. A fost doar o discutie la cafea sub o raza de soare, o raza ce lumina sotronul pe care sareau cei mici. M-as fi alaturat si eu lor pentru a-mi alunga toate nebuniile in pasi sariti de la 1 la 8.
3 Comments
Andres, atat de multe intrebari…
Si acum, fix in clipa asta, habar n-am.
🙂
P.S.
Cred ca am obosit sa tot caut explicatii. Despre sfaturi nici nu poate fi vorba, in fond fiecare si le stie pe ale lui.
Cred insa, asa in linii mari, ca suntem noi de la bun inceput. Cu mica adnotare, ca sta in firea fiintei umane ca la inceput, sa arate ce are mai bun si apoi, pe parcurs, mai scoate si din celalalte.
Si, probabil si celalalt este la fel.
Probabil greseala apare in momentul in care, cei doi proiecteaza unul asupra altuia, dorintele/ visele/ sperantele – idealul sau. Si asta, in loc sa stea sa-l cunoasca pe celalalt.
Am auzit ceva dragut. Suna cam asa : ” habar n-am ce-o mai fi si cu iubirea asta si cu relatiile, dar stiu sigur ca oleaca de sex n-a stricat la nimeni ” 🙂
Noapte buna draga Andres
🙂
Foarte dragut citatul ala! Suna foarte… liber gandul, liber de constrangeri, de gelozii, de ganduri cenusii. Cu siguranta proietam unul asupra celuilalt propriile pasiuni, dorinte. Mai aiurea ca e cand nu stim sa ne oprim, cand uitam sa-l privin pe celalalt fara asteptari, doar cu daruire.
La sfaturi nu suntem buni, cu atat mai mult daca nu suntem in stare sa ni le oferim intai noua – si mai ales, daca nu suntem in stare sa le urmam!
Te imbratisez cu drag!
Add Comment