„Completitudine (s.): întâlnirea minților, corpurilor și sufletelor.”

Nu știu dacă vi s-a întâmplat cu vreo carte până acum, dar atunci când am terminat de citit TU, nu am știut dacă să mă bucur pentru personaj sau să am o discuție cu minte despre doaga care-mi lipsește. Cum să rezonezi, fie și o secundă, cu un personaj precum Joe Goldberg? Dar am rezonat în câteva momente și m-am simțit vinovată, apoi am salutat autoarea pentru felul în care a pus povestea în cuvinte, cum m-a făcut complicele lui Joe, cum am simțit ca el, cum i-am dat dreptate pentru ca în clipa următoare să ies din transă și să-mi dau o palmă imaginară:

– Trezește-te, fată, băiatul ăsta e psihopat, mi-am zis.
– Da, este, dar…
– Niciun dar!

Cartea mi-a fost recomandată ca fiind wow și de citit chiar acum. Ba, mai mult, mi-a fost recomandată chiar de cea care a tradus-o, (ex) librarul meu preferat. Și cum să nu am încredere în Anca mea, când ea e cea care mi-a făcut cunoștință cu O viață măruntă, cartea care mi-a zguduit mintea și sufletul (am zis sufletul, da!) anul acesta cât pentru mulți ani de acum încolo. Știam la ce să m-aștept de la TU, deși cerusem în mod expres să nu mi se dea detalii. Vreau să fiu surprinsă, i-am zis Ancăi. Mi-a zâmbit cu zâmbetul ei de librar care ar spune multe, dar se abține, zâmbetul care ascunde furtuni de cuvinte colorate.

Am plecat în vacanță cu această TU sau, mai degrabă, ACEST TU. Și povestea începe așa:

“TU intri în librărie și îți ții mâna pe ușă cât să te asiguri că nu se trântește. Zâmbești, rușinată că ești o fată drăguță, unghiile tale nu au ojă și pulovărul tău cu anchior e bej, și e imposibil să-mi dau seama dacă porți sutien, deși nu cred că porți.”

În acele prine rânduri, prima întâlnire a personajelor, am văzut o fată drăguță și un librar, un tip care citește, care poate întreține o conversație, care este sociabil, carismatic, pe care vrei să-l ai aproape și cu care nu te plictisești niciodată. Apoi urmează Capitolul 2. Nimic din ce mi-am imaginat că va fi nu s-a adeverit. Până și gândurile cele mai negre au fost modelate precum o cocă lăsată la dospit. TU, Caroline Kepnes, ai fi fost, poate, autoarea preferată a lui Joe. TU, Caroline, mi-ai arătat că în fiecare dintre noi e un mic psihopat și, uneori, psihopatul scapă în lume și lumea îl iubește. M-ai făcut să îndrăgesc psihopatul și să-i fiu alături în momentele critice, momente în care ar fi trebuit să fiu de partea cealaltă a baricadei.

Despre ce este cartea? Despre Joe, librarul, și Beck, fata care intră într-o zi în librărie și față de care simte ceva. El îi zice iubire. Și o iubește cu pasiune, cu dăruire, o iubește așa cum doar Joe-librarul poate iubi. Dacă la început mi-am făcut o impresie despre ea, văzută prin ochii lui impresia mea s-a făcut țăndări. Poate că realitatea ei a fost diferită. Realitatea lui, însă, te face să-i dai dreptate (pe alocuri), să te revolți, să vrei răspunsuri, să ceri socoteală.

Este o carte apreciată de cei care au citit-o. Eu nu știu dacă să o recomand, nu de alta, dar dacă spun că mi-a plăcut, atunci ce vei crede despre mine, tu, cel sau cea care-mi apreciezi recomandările? Apoi, nu pot să spun că nu mi-a plăcut pentru că aș minți și nu e frumos. Cartea este scrisă impecabil, vei fi tras în poveste de la primele rânduri. Auzi vocea personajului și, foarte probabil, vei avea impresia uneori că Joe este lângă tine, îl vei înțelege, îi vei șopti la ureche una, alta, el îți va spune ție secrete și, la final, vei fi complice la povestea lui. În acel moment vei înțelege ceea ce încerc să spun acum.

Citește cartea și spune-mi că nu ai rezonat deloc, dar deloc cu Joe. Mă voi bucura pentru tine, pentru mine, pentru că sunt și cititori cu toate țiglele pe casă. Dacă ai rezonat și tu cu el, nu mai zic nimic. Te îmbrățișez cu prima ocazie și îți urez succes în toate cele, dar să stai departe de mine.

Detalii despre carte găsești aici. Dacă vrei să o cumperi, o găsești
pe Elefant, aici, pe Libris, aici, și pe Cartepedia, aici.

Încă ceva, în această toamnă va apărea ecranizarea acestei cărți. Da, îl vom vedea pe Joe într-un serial ce promite a fi excepțional, nu de alta, dar să vedeți distribuția. Vă dau câteva indicii: Gossip Girl, Pretty Little Liars… v-am convins?

Lectură plăcută și vizionare și mai plăcută!

The post Cine ești TU și ce-ai făcut cu mine? first appeared on Andreea Ban.

Nu o dată am fost întrebată dacă plata se poate face şi altfel decât prin Paypal. Am răspuns de fiecare dată, cu părere de rău, că aceasta este singura metodă, dar că voi anunţa când se va putea face plata şi altfel. Iată că a venit acel moment!

Începând de luna aceasta, cartea poate fi comandată prin SMS.

Paşii sunt următorii (click pe imagini):

Mergeţi la zona Cumpără, aici.

1. Selectaţi plata prin SMS

2. Scrii adresa ta de email şi apeşi butonul Continuă. Îţi va apărea fereastra de mai jos în care vei scrie numărul tău de telefon. Nu uita să alegi furnizorul de telefonie mobilă (Orange, Vodafone sau Telekom)!

Vei primi următoarele mesaje:

3. Când vei apăsa pe butonul Înapoi la Comerciant (mai sus), vei fi întors pe site unde vei primi mesajul de mai jos. Nu uita să îţi pui o dorinţă (în căsuţa de mai jos sau în gând 🙂 ) şi să crezi în ea!

În paralel, vei primi două sms-uri de confirmare pe numărul tău de telefon. Pe adresa de email vei primi linkurile de descărcare a cărţii.

*În preţul final de 6Euro sunt incluse comisioanele către comercianţi şi TVA, aprox. 2.9Euro.

În cazul în care acum ai aflat de cartea Încă o dorinţă şi doreşti să o comanzi prin Paypal, am scris un tutorial aici. La plata prin Paypal, tu stabileşti preţul cărţii. De asemenea, tu vei alege cât să donezi – vezi imaginea de mai jos.

Sper ca explicaţiile de mai sus să îţi fie de folos. Dacă ai întrebări, eventuale nelămuriri, te rog să mă contactezi oricând pe adresa de e-mail incaodorinta@gmail.com.

Lectură plăcută îţi doresc și dorințe împlinite!

Andres

The post Încă o dorinţă: Plata cărţii prin SMS – tutorial first appeared on Andreea Ban.

Dar ce înseamnă hygge?

Hygge (pronunțat hiu-ga) este o calitate a prezenței noastre și o trăire a comuniunii cu ceilalți. Înseamnă să ne simțim confortabil, protejați, alinați și adăpostiți. (…) Hygge are legătură cu a fi, nu cu a avea.

Hygge este o tradiţie şi o emblemă a naţiunii daneze de mulţi ani. Dar nu este obligatoriu să fii danez ca să înţelegi şi să te bucuri de hygge: cu toţii recunoaştem temele universale care stau la baza practicării sale – apartenenţa, încrederea, conectarea, comuniunea, reciprocitatea, înrudirea, siguranţa, căminul, mulţumirea, autenticitatea, prezenţa şi iubirea.

Micile bucurii ale vieții sunt cele care contează. Am spus asta în nenumărate rânduri și, cu riscul de a deveni plictisitoare, o repet acum. Micile bucurii sunt cele care ne pun roțile în mișcare, care ne luminează chipurile și ne ajută să zâmbim. Oricât de gri ne-ar fi zilele, întotdeauna vom găsi ceva care să ne arate că, de fapt, „dracul nu-i chiar atât de negru.” Ce trebuie să facem? Ei bine, să ținem ochii deschiși, să fim atenți la ce se întâmplă în jurul nostru, să simțim, să visăm.

Aici fac o mică paranteză: În urmă cu vreo trei ani am avut o perioadă destul de agitată, simțeam că mă scufund, că nimic nu îmi mai ridică moralul. Eram, cum s-ar spune, cu un picior în oala cu depresie. Nu aveam chef de nimic și de nimeni. Într-o zi, pe drum spre serviciu, am ridicat ochii din pământ și am avut un mic șoc. Înfloriseră copacii. M-am oprit în loc și, pentru câteva minute, m-am uitat la coroana unuia dintre copaci. Lumea trecea pe lângă mine, eu mă holbam la minunea de deasupra mea. Unde fusesem până atunci? Când se topise zăpada, când venise primăvara? Din acea zi nu am mai mers cu nasul în pământ. Sunt foarte atentă la ceea ce se întâmplă în jur, la oameni, la natură, la luminile orașului, la sunete și, uneori, la mirosuri (în parcuri).

Cartea despre hygge mi-a adus aminte de toate aceste mici bucurii, toate ceste activități pe care le facem automat și din care, dacă le-am acorda mai multă atenție, am putea să ne încărcăm cu și mai multă energie.

Hygge are loc atunci când ne asumăm plăcerea momentului prezent în simplitatea sa. Se regăsește în lucrurile pe care le facem și care dau vieții de zi cu zi valoare și sens, care ne alină, care ne fac să ne simțim în largul nostru, echilibrați și generoși.  

Practicăm cu toții hygge, dar nu conștientizăm. Cartea despre hygge este un mic manual pe care ar trebui să-l studiem fiecare dintre noi, este un manual despre fericire, împlinire, bunătate. Citind cartea am ajuns să cunosc o părticică din sufletul poporului danez (cam dantelată exprimarea, da, dar nu găsesc una mai potrivită), am descoperit fereastra către o lume pe care o ador fără să o fi văzut vreodată.

Autoarea, Louisa Thomsen Brits, ne invită să facem mici schimbări de practică și percepție, pentru a aduce mai mult hygge în viața de zi cu zi. Cartea este o explorare a conceptului, dar și un ghid practic. În introducere primim o scurtă lecție de istorie și suntem familiarizați cu termenii, dar și cu structura cărții. Cred că, dacă ai citit introducerea, e imposibil să nu vrei să parcurgi fiecare capitol în parte.

Vă voi reda în cele ce urmează câte un citat din fiecare capitol:

Apartenența

Hygge poate fi găsit în situațiile când ne simțim cel mai în largul nostru ca oameni, care ne dau un context, ne oferă identitate, relaționare și istorie. Practicăm hygge în balansoarele de pe verandă, în fotolii, pe trepte și în paturile noastre, în barurile din orașul nostru, în conacele de la țară și în librării.

Adăpostul

Granițele pe care le amplasăm atunci când practicăm hygge pot fi și fizice, și temporale – să ne rezervăm o oră pentru a vizita un prieten, să tragem scaunele în jurul unui foc de tabără sau să închidem ușa pentru a ne crea un bârlog în care să ne uităm liniștiți la un film.

Confortul

Hygge este confortul dat de șosetele fine de lână, de comoditatea robustă a materialului țesut, de moliciunea postavului. Este senzația soarelui cald pe chipurile noastre, nisipul între degete, o piatră rotundă în buzunar, căldura unei mâini. Hygge înseamnă să te strecori în pat iarna și să găsești căldura pisicii la picioarele tale.

Starea de bine

Hygge este un laitmotiv care poate fi trăit în mijlocul tuturor celorlalte elemente ale unei vieți ocupate. Nu este vorba de absența dificultăților sau a problemelor, ci despre un mod de a le gestiona.

Simplitatea

Învățăm ce este hygge atunci când dăm valoare lucurilor banale pe care le facem, când le privim ca pe o parte semnificativă într-un întreg mai mare. Provocările din viața noastră sunt departe de a fi simple. Dacă abordăm sarcinile de fiecare zi în spiritul plăcerii în sine de a le rezolva, parcurgem ziua ca pe o serie de momente deosebite, nu ca pe o listă cu lucruri de bifat.

Ritualul

Prin hygge, creăm momente extraordinare în viețile noastre obișnuite, înșiruite ca mătăniile pentru rugăciune, care evocă asocieri fericite la care apelăm în perioadele dificile. Nu există obiecte sau experiențe intrinsec sacre; ele devin sacre prin intermediul contectului special pe care li-l acordăm.

Vă recomand această carte. Nu ne oferă rețeta pentru a trăi mai bine, pentru a fi fericiți și a uita pentru totdeauna de griji, ci ne deschide ochii asupra a ceea ce avem deja și neglijăm. Este o carte de citit, de așezat pe noptieră, lângă pat, și de recitit din timp în timp.

Voi încheia acum cu un paragraf din descrierea cărții, acela care m-a făcut să zâmbesc când am început să o citesc: “Faceți-vă un ibric de cafea, relaxați-vă în fotoliul preferat și descoperiți singuri cum vă puteți îmbunătăți viața cu ajutorul hygge.” Eram în pat, între perne, cu o cafea aburindă alături, într-o dimineață târzie de duminică.

Să vă fie de folos!

Cartea este disponibilă la , la și pe situl editurii Publica aici >>

Cartea despre hygge, de Louisa Thomsen Brits
Editura Publica

The post Cartea despre hygge, de Louisa Thomsen Brits first appeared on Andreea Ban.

În cazul de față această senzație m-a ținut câteva zile. Mă laud că sunt cititor în serie (la Serial Readers), că citesc carte după carte fără a face pauze între ele. Odată ce am terminat de citit ultima pagină a unei cărți, mă postez în fața bibliotecii și aleg o nouă bijuterie de citit, o nouă viață de trăit. După ce am terminat de citit Prince Lestat s-a creat o prăpastie între mine și cărțile care-mi zâmbeau de pe rafturile bibliotecii. Au fost câteva zile în care nu m-am putut apropia de niciuna dintre ele.

Acum, că mi-am revenit, pot scrie despre asta.

Anne Rice este autoarea care m-a fascinat de la prima carte pe care am citit-o. Se întâmpla prin clasa a 10-a. O colegă mi-a recomandat să citesc Interviu cu un vampir, auzise și ea de la cineva că ar fi o carte “altfel”. Ne-am cumpărat amândouă câte un exemplar din carte și am devorat povestea. Țin minte că ardeam de nerăbdare să ajung la Librăria Noi (era la Universitate, la Sala Dalles) pentru a vedea ce alte cărți scrise de Anne Rice au mai apărut. Am aflat astfel de seria Cronicile Vampirilor. Cărțile apărute erau destul de scumpe la momentul respectiv, așa că le-am cumpărat pe rând, în timp. Am citit toate cărțile traduse la noi. Din păcate, cei de la Rao nu au tradus toată seria. Sunt 5 cărți pe care nu le am și pe care le-am așteptat și căutat mult timp pe rafturile librăriilor și, mai târziu, pe situl editurii sau în librăriile online. Am fost foarte dezamăgită să aflu, mulți ani mai târziu, că editura nu avea de gând să publice și restul seriei.

În urmă cu doi ani am aflat de cea mai nouă carte din serie și, cel mai probabil, ultima: Prince Lestat. Am visat la ea mult timp sperând că va fi tradusă și la noi (mama ei de speranță!). Nu s-a întâmplat. Dar s-a întâmplat ca dorința să mi se împlinească, pentru că știți voi, când îți dorești ceva mult de tot… Am primit cartea cadou. Prince Lestat a revenit în viața mea după mai bine de cinsprezece ani.

Partea interesantă e că nu am simțit că ar fi trecut timpul, că nu mai rezonez cu povestea sau că ar fi fost resurcitată forțat. Dimpotrivă, fiecare poveste din carte e spusă natural, ba chiar vine cumva în ajutorul cititorilor care nu au parcurs toate cronicile, se trec în revistă personajele principale cărora autoarea le-a dat viață de-a lungul a 40 de ani. M-am bucurat de rememorarea poveștilor pe care le citisem și m-au intrigat părțile despre cărțile pe care nu le-am citit încă. Dacă în prima carte a seriei, Interviu cu un vampir, aveam două personaje principale, Louis și Lestat, acum ne sunt prezentați toți vampirii. Avem în față istoria lor, cei vechi, cei noi, cei puternici și cei slabi. Este o imagine de ansamblu fascinantă. Dacă ar fi să aleg dintre vampirii tuturor timpurilor, aș spune cu mare entuziasm că vampirii minunatei Anne Rice sunt cei adevărați.

În această ultimă carte a seriei, lumea vampirilor intră într-o nouă criză. Este o voce care îi instigă la violență și ajung să se distrugă între ei. Lestat, deși se află printre cei tineri (are doar câteva sute de ani), este cel în care își pun cu toții speranțele. Ceea ce mi-a plăcut foarte mult e felul în care autoarea a inserat tehnologia în lumea vampirilor. Aceeași senzație care m-a încercat cu ani în urmă, a revenit acum: oare s-a întâmplat cu adevărat? Da, senzația trece repede, doar e vorba de vampiri, helloou!, dar e minunată. Anne Rice îmbină perfect realul cu imaginarul pentru a-și asigura un loc în mintea și-n sufletul cititorului… pentru totdeauna.

În perioada în care am citit cartea am urmărit și o serie de interviuri pe care Anne le-a acordat în turneul de promovare a cărții. Povestea în sine a căpătat alte dimensiuni. Seria Cronicile Vampirilor e mai mult decât ficțiune, e o poveste despre umanitate, despre frumos, despre viață.

Dacă se întâmplă să vă pice în mână această carte, să o citiți. E absolut minunată. Puteți începe cu Prince Lestat și veți dori să descoperiți cronicile carte cu carte. Sau începeți cu Interviul și continuați cu fiecare volum. Veți fi fascinați. Iar dacă nu vă plac vampirii, atunci puteți citi despre vrăjitoare, despre îngeri, vârcolaci, Hristos… chiar aveți de unde alege.

PS. Este prima dată când scriu despre o carte semnată de Anne Rice. Cuvintele îmi sunt prea sărace pentru a exprima adorația pe care o simt pentru această scriitoare. Sunt cărți ale ei pe care nu le-am citit tocmai pentru că nu vreau ca poveștile să se termine (am citit doar primul volum din Croncile Vrăjitoarelor, al doilea stă pe noptieră de foarte mult timp) și, în același timp, știu că la un moment dat voi privi în bibliotecă și voi vedea lumile minunate cărora le-a dat viață. Aici găsiți lista cărților scrise de Anne Rice: http://annerice.com/Bookshelf-AllBooksInOrder.html. De fiecare dată când mă uit peste Cronicile Vampirilor, le număr pe cele care îmi lipsesc. Probabil voi face asta până în ziua în care voi avea toate titlurile.

Cu altă ocazie vă voi povesti despre ecranizări după cărțile ei. 🙂

Despre carte: Prince Lestat >>

Poate fi comandată pe și pe BookDepository aici. 

The post Cronicile Vampirilor la final. Prince Lestat, de Anne Rice first appeared on Andreea Ban.

Au mai trecut câteva zile de când am scris cuvintele de mai sus. Nu știu cum reușesc, dar în carte mă retrag numai spre miezul nopții. Dacă vă bate vreun gând să o citiți, vă recomand să o citiți pe lumină. Stephen King este un geniu povestitor. Te ia cu el în poveste și te ține acolo. În cazul de față, fiind vorba de un cimitir… Poate revin cu detalii după ce termin cartea.

Bun. Concediu. A reușit cineva până acum să bifeze toate to do-urile de pe lista de concediu? Asta în cazul în care aveți o asemenea listă, desigur. Doar cărțile pe care le-aș citi mi-ar lua… zile… (am scris despre ele aici, sunt 12)

În alte vremuri, timpul chiar stătea în loc. Aveam acele trei luni pe care le petreceam departe de betoane, așa spunea tataie orașului, departe de căldura care topește asfaltul și cheful de viață. Mi-am petrecut vacanțele la bunici, la umbra viței de vie și, mai târziu, a nucului care încă îmbracă în umbră o parte din curte. Mă trezeam târziu, mă jucam toată ziua, alergam, făceam tot felul de tâmpenii cu prietenii mei. Trăiam în cele trei luni câte o viață. Liste de to do? Să mă joc, să citesc și să mă joc. Și, la final de vacanță, lista era mereu bifată.

Acum timpul se mișcă altfel, aleargă și ne aleargă. De dimineață și până seara. Nu-i nimic anormal în toate astea, doar că este trist. De-am putea să ne bucurăm de fiecare clipă așa cum obișnuiam poate că am zâmbi mai mult. Poate că ar trebui să fim mai atenți la cei mici, avem ce învăța de la ei. Listele lor sunt mereu bifate. Ale noastre, ei bine, ale noastre dau dureri de cap.

Voi cum stați cu listele? Le luați și în concediu? Reușiți să vă detașați de toate cele (așa cum ar fi corect)?

PS. În concediu sau nu, ascultați mixul de mai jos. Este… într-un fel. 😉

The post Să fie concediu first appeared on Andreea Ban.

Acum câteva zile aveam în minte un articol cu totul și cu totul altfel. Cu citate și bucurii descrise dantelat, ca valuri de mare ce se aștern peste nisipuri aurii, cu zâmbete și iubiri desenate cu raze de soare. Dar gândul s-a stins ca un vis într-o dimineață târzie. Am tras puțin de el, l-am răsucit pe o parte și pe alta și l-am lăsat să se stingă.

Astăzi, în această zi minunată de marți (uite că zilele de marți sunt pline de ceasuri bune), aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost aproape, cei care au citit cartea, care mi-au transmis impresiile lor, gândurile lor, care au scris despre această poveste tare dragă mie, care au recomandat-o cititorilor lor.

Țin neapărat să menționez câteva nume, oameni minunați și locurile lor de joacă – bloguri sau reviste – unde cartea mea a fost răsfățată: Laurențiu (Mellow), Julia și Deea (Carti cu colți), Laura (Bookcaffee), Roxana (Orizont prin carte), Bianca (bianca2b), Ana Mănescu (Societateșicultura.ro), Cristina (Walking on Letters), Rox Tao (My Weekley Book), Lucia (Me, my books and I), Gia (The Urban Diva), Milica (Literatura pe Tocuri), Angela (Land of Books), Diana (GoodRead.ro), Andreea (Shattering Words), Silvia, Radu Buciu, Alina Grozea (Revista Femeia), Cristina (Eva.ro). Vă mulțumesc, dragilor!

Dincolo de impresiile cititorilor sunt donațiile celor care au cumpărat cartea. Cartea, proiectul meu drag, și-a atins scopul. Pe 1 iunie am făcut prima donație către asociația Salvați Copiii. Am scris mai multe aici. Vă mulțumesc tuturor celor care ați donat și sper să reușesc să repet acțiunea până la următoarea aniversare. Fericirea pe care am simțit-o când am apăsat butonul Donează nu poate fi descrisă în cuvinte.

Fără dantelării, fără inimioare și zaharicale, doar un mulțumesc cu zâmbet mare către voi, cei care mă citiți.

Nu uitați, dorințele se împlinesc! Să le rostiți. Să credeți în ele.
——————————-
Dacă acum ați ajuns pe blogul meu, vă invit să descoperiți minunea de carte care a împlinit astăzi un anișor aici: www.incaodorinta.com

Dacă aveți cartea dar vă mănâncă degetele să donați, intrați pe siteul Salvați Copiii și puteți dona prin paypal sau prin SMS la 8844 cu textul SALVEZ. Detalii aici.

The post Un an de la lansare, un an de dorințe împlinite first appeared on Andreea Ban.

Cu toții ar trebui să ducem spre împlinire lucruri aparent imposbil de realizat.

În zilele în care cerul e gri și toate corăbiile par a ni se îneca, atunci când planetele se aliniază spre a ne da lovitura de grație avem nevoie de un cârlig, de acel ceva care să ne scuture de toate gândurile negre și să ne readucă pe linia de plutire.

Cartea Ușa secretă către succes este un astfel de cârlig. Am citit-o, de fapt, am ascultat audiobook-ul într-unul dintre momentele în care niciuna dintre mantrele de genul “aceasta este o zi minunată” nu mai funcționa. Timp de două ore și jumătate m-am lăsat purtată de minunata voce a Gabrielei Bobeș într-o lume în care totul este posibil, o lume în care dorințele se împlinesc și gândurile frumoase aduc după ele întâmplări și mai frumoase.

Nu obișnuiesc să ascult audiobook-uri pentru că mă adorm. Am încercat acum câțiva ani să ascult o carte și după cinci minute am simțit o nevoie acută să trag un pui de somn. După vreo două sau trei încercări eșuate, am renunțat. Am crezut că asta e, audiobook-urile nu-s pentru mine. Până la Ușa secretă către succes. Vocea Gabrielei m-a fermecat de la primele cuvinte. Două ore mai târziu eram toată un zâmbet. Am fost atrasă în lumea autoarei ca într-o vrajă.

Considerată a fi o adevărată precursoare a literaturii motivaționale, Florence Scovel Shinn ne îndeamnă să ne urmăm visele, instinctele, să încetăm să mai ascultăm vocea care ne spune mereu “acest lucru este imposibil” și să credem în noi și în faptul că ceea ce gândim se va întâmpla mai devreme sau mai târziu. Este necesară auto-disciplină și credință pentru a dărâma zidurile cu care ne înconjurăm.

Ceea ce m-a uimit (nu știu dacă e cel mai potrivit cuvânt, dar altul nu găsesc) e faptul că autoarea ținea aceste prelegeri acum mai bine de șaizeci de ani. Timpul s-a scurs, vremurile sunt altele, dar învățămintele ei au ajuns până în zilele noastre la fel de vii ca atunci când au fost rostite.

Nimic nu e prea bun ca să nu fie adevărat. Nimic nu e prea minunat ca să nu se întâmple. Nimic nu e prea bun ca să nu dureze.

Vă recomand această carte din toată inima. Am ascultat audiobook-ul de două ori și voi citi și cartea (sunt niște pasaje care se cer subliniate, nu de alta!). Nu este nimic nou în ea. Sunt lucruri pe care le știm cu toții, dar pe care nu le conștientizăm. Sunt acele lucruri mărunte cărora nu le dăm importanță și care ne pot schimba viața dacă le-am trata la justa lor valoare. E vorba de forța atracției, de gândirea pozitivă, de bunătate și iubire. E vorba de cuvintele pe care le rostim, de credințele noastre.

Fie că optați pentru cartea tipărită sau audiobook, pune-ți mâna pe ea acum. Este minunată!

PS. Am scris într-un articol, pe The Urban Diva, despre lucrurile care m-au ajutat să-mi recapăt zâmbetul. Primul punct din lista de cinci a fost despre această carte. A fost un colac de salvare pentru mine și, da, am simțit nevoia să dezvolt acel paragraf din articol pentru a vi-l împărtăși. (articolul îl puteți citi aici >>)

Mulțumesc omului minunat care mi-a dăruit această carte!

Mai multe detalii despre carte aici >>

Audiobook-ul îl puteți comanda de la editura aici sau de la Libris.ro aici >>

Ușa secretă către succes, de Florence Scovel Shinn
Editura Act și Politon

The post Ușa secretă către succes, de Florence Scovel Shinn first appeared on Andreea Ban.

Și, ca să nu mă lungesc cu vorba, iată care sunt cei trei câștigători aleși de Random.org:

– Alina Sampetru va primi brățara SASH + cartea Încă o dorință în format pdf
– Maria va primi cartea Încă o dorință în format pdf
– Simina Mureșan va primi cartea Încă o dorință în format pdf

În plus, voi oferi încă un premiu, cadoul meu pentru o cititoare care îmi este alături încă de când a descoperit pagina cărții. Mulțumesc, Silaghi Dana Lucia, pentru gândurile frumoase!

Vă felicit, dragilor! Vă doresc să vă bucurați de povestea Anei, Încă o dorință, să vă lasați prinși de optimismul ei, de zâmbete și bucuriile mărunte care ne fac viața mai frumoasă.

Alina Sampetru, te aștept cu datele de contact pe adresa incaodorinta@gmail.com (sau mesaj pe pagina de Facebook a cărții) pentru a-ți putea trimite brățara. Maria, Simina Mureșan și Dana Lucia, veți primi cartea pe adresele de email lăsate în comentarii.

Vă doresc tuturor să aveți o vacanță frumoasă în continuare și un an nou plin de bucurii!

Mulțumesc încă o dată Bibliophlile Mystery pentru invitația la acest HOP și felicitări pentru inițiativă! Mulțumesc SASHaccessories pentru cadoul oferit și felicitări pentru accesoriile minunate. Trebuie să vizitați situl să vedeți cu ochii voștri despre ce vorbesc: www.sashaccessories.ro.

Celor care v-am stârnit curiozitatea despre Încă o dorință, vă invit să vizitați situl www.incaodorinta.com. Acolo veți afla mai multe detalii despre carte și misiunea ei. De asemenea, puteți descărca primele 3 capitole!

Sărbători fericite!

The post Câștigătorii HOP Cadouri de Crăciun! first appeared on Andreea Ban.

Anul acesta a avut loc premiera filmului If I Stay (Dacă aș rămâne), ecranizarea cărții cu același titlu scrisă de Gayle Forman. Ca un serial reader veritabil, am amânat vizionarea filmului pentru a citi întâi cartea.

În general nu obișnuiesc să scriu despre o carte înainte de a o citi cap-coadă, însă, în cazul de față, chiar nu mă pot abține. Ridică niște semne de întrebare la care nu reușesc să găsesc răspunsul și, oricât de mult îmi doresc ca finalul să fie unul fericit, intuiția îmi spune că va fi unul cu lacrimi.

Povestea, în mare, nu este ieșită din comun. Ba chiar s-au mai scris cărți similare. Mia, o adolescentă de 17 ani, violoncelistă talentată, are de ales între a merge să studieze la Julliard, în New York, și a rămâne în Oregon cu cei dragi. Dincolo de această alegere, viața este frumoasă, familia o susține indiferent ce ar alege, prietenii și iubitul îi sunt alături. Într-o dimineață cu ninsoare totul se schimbă, e ca și cum binele trebuie să fie echilibrat de rău. Mia își pierde părinții și fratele mai mic într-un accident de mașină rămânând suspendată între lumea noastră și lumea de dincolo. Este martoră la suferința bunicilor, a prietenilor, a celor rămași în viață, a celor care speră ca măcar ea să nu plece pe lumea cealaltă.

Mia se află din nou în fața unei decizii, dar de această dată decizia e departe de a fi ușor de luat. Dacă va rămâne, va trebui să trăiască într-o lume în care părinții și fratele nu mai sunt. Cum va putea accepta lipsa lor? Cum ar putea trăi cu această durere? Dacă va pleca, se va alătura familiei ei, dar va lăsa în urmă o viață plină de promisiuni, va lăsa în urmă oameni care o iubesc și care doresc ca ea să fie suficient de puternică pentru a trăi.

Mai aveam puțin până la finalul romanului, însă nu reușeam să găsesc o cale pentru Mia, o rezolvare astfel încât totul să fie bine. Cu cât mă apropiam de finalul poveștii, cu atât decizia pe care aș fi vrut să o iau pentru Mia era mai grea. Îmi doream ca ea să rămână în viața, da, dar durerea cu care avea să se confrunte apoi? Cum ar putea duce cineva atâta durere?

Voi, cei care nu ați citit cartea, ce ați alege în cazul acesta? Ce credeți că va alege Mia? Dacă vă este greu să alegeți o rezolvare, vă recomand să citiți cartea. Eu am lăsat-o pe autoare să dea verdictul.

De asemenea, cartea mi-a stârnit și mai mult curiozitatea asupra filmului. Romanul este scris la persoana întâi, Mia evocând momente din viața ei pe lângă ceea ce vede și aude în spital. Avem poveste în poveste sau, mai mult, povești în poveste. Este planul principal, prezentul, apoi planuruile secundare în care sunt evocate viața ei, dar și a părinților, a familiei și prietenilor ei. Oare cum au pus această poveste pe marele ecran?

Vă doresc lectură plăcută și, de ce nu, vizionare la fel de plăcută! Apoi, vă aștept cu impresii și răspunsul la întrebarea de mai sus, ce ați alege…

O puteți cumpăra de pe Elefant, aici>>

PS. Cartea mi-e cu atât mai dragă cu cât fata de pe copertă mi-a fost colegă. Frumoasă colega mea!

Later update:
Între timp am terminat de citit cartea, am văzut și filmul. Recomand, recomand, recomand! Da, le recomand pe ambele. Întâi cartea, apoi filmul. Ușurele, dar calde și parfumate. Ca o cană de cacao cu lapte, ca o pătură pufoasă, ca… ziceți voi!

Dacă aș rămâne, de Gayle Forman
Editura Rao

The post Dacă aș rămâne, de Gayle Forman first appeared on Andreea Ban.

Să vă mai zic ceva (un mic bonus pentru mine):
Citeam de dimineață, în tramvai. Era un pasaj tensionat, cu revelații și povești despre oameni speciali. Și a sunat telefonul. Răspund la al doilea apel, pentru că na, nu mă puteam opri din citit.
– Sunt de la editura Art, îmi spune vocea de la capătul firului.
– ?! (nu spun nimic, singurul gând care îmi alerga prin minte era că pasărea știa ce carte citesc și că…)
– Alo, sunteți acolo?
– Ăăă, da, da, mă scuzați, puteți repeta…
Mi-am adus aminte că așteptam niște cărți de la Paladin – Art.

Cam ăsta este efectul cărților bune, te iau în lumea lor și te zăpăcesc. În sensul bun al cuvântului. Pasărea a ieșit din carte și mă bântuie. Sper să nu îmi dea pace până la ultima pagină.

Mai multe detalii despre carte aici: Miss Peregrine.

The post Citesc o carte specială first appeared on Andreea Ban.