time read
Iată-mă-s în concediu. Un concediu lung până la toamnă. Este primul concediu în care nu mă grăbesc. Citesc, desenez, pictez, încerc să ajung la zi cu serialele, scriu… Până acum am bifat câte puțin din fiecare. Cimitirul animalelor m-a prins. Sunt deja la jumătatea cărtii și, cu siguranță, voi simți un gol în stomac atunci când voi citi ultima pagină și voi închide cartea. Am văzut ultimul episod (care nu este ultimul) din Micuțele mincinoase și urmează să reiau Hannibal, ultimul sezon. Desenez chipuri, mă gândesc la urmatorul model de pictură pe tricou. Da, sunt ocupată. Și aceasta este a doua zi de concediu.
––
Au mai trecut câteva zile de când am scris cuvintele de mai sus. Nu știu cum reușesc, dar în carte mă retrag numai spre miezul nopții. Dacă vă bate vreun gând să o citiți, vă recomand să o citiți pe lumină. Stephen King este un geniu povestitor. Te ia cu el în poveste și te ține acolo. În cazul de față, fiind vorba de un cimitir… Poate revin cu detalii după ce termin cartea.
Bun. Concediu. A reușit cineva până acum să bifeze toate to do-urile de pe lista de concediu? Asta în cazul în care aveți o asemenea listă, desigur. Doar cărțile pe care le-aș citi mi-ar lua… zile… (am scris despre ele aici, sunt 12)
În alte vremuri, timpul chiar stătea în loc. Aveam acele trei luni pe care le petreceam departe de betoane, așa spunea tataie orașului, departe de căldura care topește asfaltul și cheful de viață. Mi-am petrecut vacanțele la bunici, la umbra viței de vie și, mai târziu, a nucului care încă îmbracă în umbră o parte din curte. Mă trezeam târziu, mă jucam toată ziua, alergam, făceam tot felul de tâmpenii cu prietenii mei. Trăiam în cele trei luni câte o viață. Liste de to do? Să mă joc, să citesc și să mă joc. Și, la final de vacanță, lista era mereu bifată.
Acum timpul se mișcă altfel, aleargă și ne aleargă. De dimineață și până seara. Nu-i nimic anormal în toate astea, doar că este trist. De-am putea să ne bucurăm de fiecare clipă așa cum obișnuiam poate că am zâmbi mai mult. Poate că ar trebui să fim mai atenți la cei mici, avem ce învăța de la ei. Listele lor sunt mereu bifate. Ale noastre, ei bine, ale noastre dau dureri de cap.
Voi cum stați cu listele? Le luați și în concediu? Reușiți să vă detașați de toate cele (așa cum ar fi corect)?
PS. În concediu sau nu, ascultați mixul de mai jos. Este… într-un fel. 😉
Add Comment