Dragilor,

Au trecut aproape doi ani de la ultimul articol și, parcă, o viață întreagă. Zilele trecute am avut parte de o surpriză tare frumoasă. Cineva mi-a scris să-mi spună cât de mult i-a plăcut cartea mea, Încă o dorință. Am schimbat câteva mail-uri care mi-au amintit câtă bucurie mi-a adus cartea la momentul lansării ei, dar și în perioada imediat următoare. O dorință împlinită, asta a fost.

Și, ceva s-a întâmplat. Am realizat că e momentul să fac pasul pe care îl amân de mult timp. Ultima donație. Am acceptat de mult că nu voi reuși să ating target-ul pe care mi l-am propus, de 500 EUR, dar ceva îmi spunea să mai aștept un pic. Am ajuns la pragul de 200 EUR și cu mare bucurie vă anunț că săptămâna trecută am direcționat a doua donație către asociația Salvați Copiii. Vreau să vă mulțumesc vouă, cititorilor Încă o dorință, pentru că ați făcut posibilă această donație.

Ce se va întâmpla cu cartea?

Misiunea s-a terminat, dar povestea merge mai departe. Se leagă de ea prea multe amintiri frumoase, dorințe și împliniri, pentru a o șterge din mediul virtual. Cartea nu se mai poate comanda, ci se descarcă gratuit de pe site, aici.

Sper ca Încă o dorință să ajungă la toți cei care au nevoie de o poveste “caldă ca o ploaie de vară” (o cititoare), să aducă zâmbete și dorințe împlinite. 

Lectură plăcută!

________________

Situl cărții: www.incaodorinta.com 
Prima donație: https://andreeaban.ro/prima-donatie-inca-o-dorinta/
Povestea din spatele poveștii aici.
Pagina cărții: https://www.facebook.com/incaodorinta

The post Misiunea s-a terminat, dar povestea merge mai departe first appeared on Andreea Ban.

La finalul anului trecut am avut o (mică) revelație. În urma unei discuții cu a mea colegă (de la Serial Readers), Patricia, am realizat că am uitat să-mi urmez propriul sfat: să-mi pun încă o dorință. Știu că dorințele se împlinesc atunci când crezi în ele, și mai știu că trebuie să și muncești pentru ca ele să se împlinească, dar trebuie să le rostești, să le scrii, să le vizualizezi. Acesta este primul pas: să îți dorești. Dorințele sunt obiective pe care ne asumăm să le ducem la împlinire. Dacă nu le avem în vedere, riscăm să plutim în derivă către un nimic mare și lat.

Spuneam că nu mi-am urmat propriul sfat. După împlinirea a două dorințe, un job nou și Booky – despre care vă voi povesti cu altă ocazie, am uitat să îmi pun încă o dorință. Am fost atât de prinsă cu ceea ce aveam, că nimic altceva nu a părut a avea importanță. Până am ajuns la punctul în care am simțit, din nou, că ceva lipsește, că nu mă aflu în locul potrivit, că nu mă simt bine, că ceva nu este în regulă. Și aici a intervenit Patricia cu „Panoul dorințelor”. Amuzant a fost faptul că eu am fost cea care a inspirat-o să scrie articolul. Sau, mă rog, cartea mea. După o discuție cu ea, după ce m-a asigurat că acel panou funcționează, am decis ca până la finalul anului să am un panou al meu. Să-mi pun dorințele pe el, să le vizualizez în fiecare zi, să fac în așa fel încât ele să se împlinească. Am început anul 2018 cu o serie de dorințe, unele mai mari, altele mai mici, dar toate importante. Se spune că trebuie să alegi două sau trei obiective mari, dorințe, pe care să le vizualizezi. Nu m-am putut opri la trei, lista mea e ceva mai lungă. Da, e foarte posibil ca energia să se împartă între toate și acestea să se împlinească mai greu, dar asta sunt eu. Dacă îți poți pune două dorințe, atunci pune-le și fă-le să devină realitate. Dacă ai multe dorințe, atunci rostește-le și vor deveni realitate mai devreme sau mai târziu.

A-ți face un panou al dorințelor nu înseamnă că “gata, your wish is my command!” Universul lucrează pentru tine, dar trebuie să lucrezi și tu alături de el. Și trebuie să lucrezi al naibii de mult!

Acum, la mijlocul anului, mă pot lăuda că am tăiat de pe listă deja câteva dintre dorințe, altele sunt pe cale să se împlinească și, cel mai probabil, vă voi putea povesti despre ele lunile viitoare. Blogul acesta este una dintre dintre ele. Mi-am dorit să am un blog nou și acum îl am (imaginea de mai jos este prezentă pe panoul meu). O dorință la care încă lucrez e aceea de a scrie mai mult. Voi reuși, știu asta.

Ceea ce vreau să spun e că atunci când avem impresia că ne-am pierdut calea, că nu mai știm ce e cu noi, că ne-a pierit entuziasmul, să ne oprim un pic din ceea ce facem și să ne gândim la noi și la ce ne face fericiți. Ne place jobul pe care îl avem? Ne plac oamenii cu care ne petrecem timpul? Ne vedem prietenii suficient de des? Mai știm ce înseamnă să fim îndrăgostiți? Ne bucurăm de lucrurile mărunte care ne înconjoară? Privim cerul în fiecare zi? Citim, vedem filme, mergem la teatru, ascultăm muzică? Zâmbim în fiecare zi? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările ale căror răspunsuri ar trebui să ridice alte semne de întrebare și să ne ajute să revenim pe drumul nostru către împlinirea dorințelor.

În ziua în care vei uita să zâmbești, pune-ți întrebările de mai sus. Gândește-te la lucrurile care îți aduc fericire, la compromisurile pe care le faci și dacă merită să le faci, și întocmește-ți o listă de dorințe. Chiar dacă le ai deja într-un sertar al minții, trece-le negru pe alb, decupează imagini din reviste și fă-ți și tu panoul dorințelor, caietul dorințelor, folderul dorințelor, ce vrei tu. Acesta este primul pas spre a realiza că zâmbetul tău depinde, în proporție foarte mare, de tine

The post Adu-ți aminte să zâmbești first appeared on Andreea Ban.

Nu o dată am fost întrebată dacă plata se poate face şi altfel decât prin Paypal. Am răspuns de fiecare dată, cu părere de rău, că aceasta este singura metodă, dar că voi anunţa când se va putea face plata şi altfel. Iată că a venit acel moment!

Începând de luna aceasta, cartea poate fi comandată prin SMS.

Paşii sunt următorii (click pe imagini):

Mergeţi la zona Cumpără, aici.

1. Selectaţi plata prin SMS

2. Scrii adresa ta de email şi apeşi butonul Continuă. Îţi va apărea fereastra de mai jos în care vei scrie numărul tău de telefon. Nu uita să alegi furnizorul de telefonie mobilă (Orange, Vodafone sau Telekom)!

Vei primi următoarele mesaje:

3. Când vei apăsa pe butonul Înapoi la Comerciant (mai sus), vei fi întors pe site unde vei primi mesajul de mai jos. Nu uita să îţi pui o dorinţă (în căsuţa de mai jos sau în gând 🙂 ) şi să crezi în ea!

În paralel, vei primi două sms-uri de confirmare pe numărul tău de telefon. Pe adresa de email vei primi linkurile de descărcare a cărţii.

*În preţul final de 6Euro sunt incluse comisioanele către comercianţi şi TVA, aprox. 2.9Euro.

În cazul în care acum ai aflat de cartea Încă o dorinţă şi doreşti să o comanzi prin Paypal, am scris un tutorial aici. La plata prin Paypal, tu stabileşti preţul cărţii. De asemenea, tu vei alege cât să donezi – vezi imaginea de mai jos.

Sper ca explicaţiile de mai sus să îţi fie de folos. Dacă ai întrebări, eventuale nelămuriri, te rog să mă contactezi oricând pe adresa de e-mail incaodorinta@gmail.com.

Lectură plăcută îţi doresc și dorințe împlinite!

Andres

The post Încă o dorinţă: Plata cărţii prin SMS – tutorial first appeared on Andreea Ban.

Astăzi e o zi specială. S-au împlinit doi ani de la lansarea cărții Încă o dorință. 7 iulie a fost și este o zi magică.

Uneori mă întreb unde s-au dus acești ani, de ce am senzația că timpul zboară mai repede decât ar fi cazul, dar îmi trece repede. Privesc către dorințele împlinite, către micile bucurii care mi-au înseninat și cele mai negre zile și îmi dau seama că timpul este, de fapt, de partea mea. A noastră.

Îmi aduc aminte cu drag de ziua în care am lansat cartea. Emoțiile care m-au încercat atunci revin de fiecare dată când cineva scrie sau îmi scrie despre carte. Sunt valuri de căldură care mi se strâng în piept și coboară în stomac, ca un ghem, pentru a se topi odată cu ultimul cuvânt citit. În urma fiecărei recenzii rămân cu privirea în gol și un zâmbet tâmp pe față. Da, îmi spun, este o poveste minunată.

Zilele trecute eram cu prietenii la terasă. În timp ce băieții se uitau la meci, m-am retras la o masă pentru a citi. Știți cum e când povestea vă prinde, cartea nu mai poate fi lăsată din mână până la final. La un moment dat, mi s-a alăturat o prietenă. Citea Încă o dorință. Povestea din cartea mea a trecut pe planul secund. Am avut ocazia, pentru prima dată, să văd chipul cuiva care-mi citește cartea. Trebuie să vă spun că am avut niște emoții… mai ceva ca cele descrise mai sus. I s-a luminat chipul când a realizat că Ana îl va reîntâlni pe Brian, apoi, cu fiecare pagină, zâmbetul i s-a stins. Da, finalul primei părți m-a răvășit și pe mine atunci când am scris-o, când am corectat-o, când am reeditat-o, mă răvășește chiar și când citesc despre ea în recenzii. Dar a vedea lacrimile în ochii cititorului, uff, e o senzație tare ciudată. Tot ce am putut spune e că „nu e vina mea, nu te uita la mine!” Draga de ea, se uita la mine cu ochii plini de lacrimi. Eu mă făcusem mică pe bancă și încercam să par prinsă în cartea pe care o aveam în mână.

Au trecut doi ani de când Încă o dorință și-a desfăcut aripile și a plecat în lume. Sunt doi ani în care am strâns zeci de recenzii, cele mai multe pozitive. Da, am primit și recenzii negative, dar le-am așezat pe fiecare în lista mea de impresii cu care mă mândresc. Fie că am primit 5 steluțe pe Goodreads, fie că am primit una singură, cartea a fost citită și asta este important.

Astăzi, dragi cititori, vă mulțumesc pentru că ați citit cartea, pentru că ați intrat în lumea Anei și ați visat alături de ea. Ana mea este o visătoare, crede în împlinirea dorințelor, crede în puterea dragostei și a prieteniei. Să credeți, dragilor, în dorințele voastre. Se vor împlini!

În această zi magică de iulie, eu îmi doresc ca Încă o dorință să ajungă în mâinile cât mai multor cititori, să aducă zâmbete și îmbrățișări. Îmi doresc ca anul acesta să fac o nouă donație către Salvați Copiii – misiunea cărții e aceeași (detalii pe site).

Mulțumesc și toate dorințele să vi se împlinească!

——————————-
Dacă acum ați ajuns pe blogul meu, vă invit să descoperiți minunea de carte care a împlinit astăzi doi ani aici: www.incaodorinta.com

Dacă aveți cartea dar vă mănâncă degetele să donați iar, intrați pe siteul Salvați Copiii și puteți dona cât doriți. Detalii aici.

The post Încă o dorință. Doi ani de împliniri first appeared on Andreea Ban.

Îmi aduc aminte de anii în care, spre final de decembrie, abia așteptam să vină acea ultimă zi. Dincolo de ea aveam senzația că mă așteaptă o altă lume. Era momentul zero mult așteptat. Porneam în noul an cu bateriile încărcate de optimism și entuziasm.

2015 a fost cu totul diferit. A fost atât de plin, de obositor și de frumos în același timp, încât aș fi vrut să mai țină încă o lună sau două. Nu am tras linie la finalul lui, nu am tras concluzii și nu am putut spune că uite, am realizat asta și asta. 2015 mi-a fost un an al începuturilor, deși unele începuturi au foat doar continuări ale unor proiecte / vise mai mai vechi. Provocările, de asemenea, mi-au rămas în aer pentru a continua să le bifez, punct cu punct, în acest nou an.

În 2015 am scris mai puțin. Mă uitam pe blog, la începuturile lui, și numărul de articole era considerabil mai mare. Cum reușeam? Habar nu am. Mi-a pierit pofta de scris? E foarte posibil. Sau poate îmi adun gândurile pentru o nouă carte? Rămâne de văzut.

Tot în 2015 am avut Reading challenge-ul de care am încercat să mă țin… o lună sau două. Cum să respect o listă de lecturi când apar într-una alte și alte tentații. A te învârti în lumea cărților e minunat și frustrant în același timp. Îmi aduc aminte de primul job care m-a introdus în lumea editorială, am crezut că gata, având acces la toate acele cărți, voi citi tot, dar tot ce-mi pica-n mână. Șefa mea a râs atunci, dar nu m-a descurajat. Aveam să aflu mai târziu că timpul pentru citit era la fel de puțin, dacă nu și mai puțin ca înainte.

Am citit în 2015, dar nu cât mi-am propus. Goodreads mi-a râs în față la final de an, “ești cu 6 cărți în urmă” mi-a zis. Așa, și? Ne auzim la final de 2016.

Dar ceva bun, ceva cu adevărat bun legat de 2015, s-a întâmplat?

Da. 2015 a fost anul în care, din vânzările cărții mele (Încă o dorință), am făcut prima donație către asociația Salvați Copiii. Nu a fost o sumă mare, dar, cum să vă spun, am vândut cartea și din vânzări am putut dona. O dorință mi s-a împlinit. De fapt, dorința asta mi se împlinește ori de câte ori cineva citește cartea. 2015? Da, a fost un am minunat și sper ca anul acesta să repet experiența.

2015 a fost anul în care locul meu de joacă, Serial Readers, a mai crescut puțin. După ani în care am fost doar eu și Miss Valery pe plantație, am hotărât să ne facem mari, să creștem echipa. În acest moment, și o spun cu cea mai mare mândrie, avem alături de noi șase colaboratori absolut minunați, cititori în serie și, sper eu, de cursă lungă. Îi puteți citi pe blog și pe site.

Tot în 2015 m-am întors către o pasiune mai veche, desenul. Și nu oricum! M-am apucat de pictat tricouri. Din idee în idee, după multe discuții, am dat drumul împreună cu sora mea unei pagini dedicate: Color Me Chic Art. Nu că mă laud, dar avem niște tricouri minunate!

Nu știu dacă să includ în această categorie, a lucrurilor bune, și plecarea mea de la ultimul job… dar da, 2015 a fost cel în care mi-am luat inima în dinți și am spus gata. După niște ani de nervi și dureri de stomac, am ajuns la limită. A avea un job pentru care nu îți vine să te trezești dimineața (în nicio dimineață), un job care nu te motivează în niciun fel, ba chiar îți dă și cu tifla când ți-e lumea mai dragă, e calea sigură spre depresie. Am schimbat câteva joburi de-a lungul timpului și ceea ce pot spune sus și tare e că așa cum niciun angajat nu este de neînlocuit, nici companiile nu sunt de neînlocuit (deși multe dintre ele cred exact contrariul). Prin job, companie, mă refer la oameni. Angajații nu părăsesc joburi sau companii, ei se despart de șefi, de colegi, de oameni. Dar asta e cu totul altă poveste.

Lista ar putea continua, pentru că da, 2015 a fost un an plin. Au fost zile cu soare, cu zâmbete, petreceri de neuitat, prieteni minunați alături – mai vechi sau mai noi – și poveștile lor. Au fost și zile cu nori, zile pe care le-aș șterge în secunda doi dacă aș putea, dar fără de care poate că nu aș putea să le apreciez pe cele bune la adevărata lor valoare.

În acest nou an, 2016, îmi doresc ca proiectele în care sunt implicată să crească. Îmi doresc să-mi regăsesc inspirația, să scriu mai mult. Îmi doresc să găsesc timp pentru a citi mai mult. Îmi doresc să fiu cu familia și cu prietenii atât cât să nu știu ce înseamnă dorul de ei. Îmi doresc să mă trezesc cu zâmbet în fiecare dimineață știind că ceea ce fac va aduce zâmbete și bucurie celor din jurul meu.

Poate că acesta este momentul meu zero, momentul în care noul an a-nceput. Stând acasă, timpul se desfășoară altfel. Mai repede, mai încet, e mereu week-end și mereu zi de lucru. Voi vă bucurați că azi e vineri? Eu nu. Eu mă bucur că azi e soare. Așa să fie 2016, cu soare și cer senin.

The post Momentul zero. 2016 a-nceput azi first appeared on Andreea Ban.

Acum câteva zile aveam în minte un articol cu totul și cu totul altfel. Cu citate și bucurii descrise dantelat, ca valuri de mare ce se aștern peste nisipuri aurii, cu zâmbete și iubiri desenate cu raze de soare. Dar gândul s-a stins ca un vis într-o dimineață târzie. Am tras puțin de el, l-am răsucit pe o parte și pe alta și l-am lăsat să se stingă.

Astăzi, în această zi minunată de marți (uite că zilele de marți sunt pline de ceasuri bune), aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost aproape, cei care au citit cartea, care mi-au transmis impresiile lor, gândurile lor, care au scris despre această poveste tare dragă mie, care au recomandat-o cititorilor lor.

Țin neapărat să menționez câteva nume, oameni minunați și locurile lor de joacă – bloguri sau reviste – unde cartea mea a fost răsfățată: Laurențiu (Mellow), Julia și Deea (Carti cu colți), Laura (Bookcaffee), Roxana (Orizont prin carte), Bianca (bianca2b), Ana Mănescu (Societateșicultura.ro), Cristina (Walking on Letters), Rox Tao (My Weekley Book), Lucia (Me, my books and I), Gia (The Urban Diva), Milica (Literatura pe Tocuri), Angela (Land of Books), Diana (GoodRead.ro), Andreea (Shattering Words), Silvia, Radu Buciu, Alina Grozea (Revista Femeia), Cristina (Eva.ro). Vă mulțumesc, dragilor!

Dincolo de impresiile cititorilor sunt donațiile celor care au cumpărat cartea. Cartea, proiectul meu drag, și-a atins scopul. Pe 1 iunie am făcut prima donație către asociația Salvați Copiii. Am scris mai multe aici. Vă mulțumesc tuturor celor care ați donat și sper să reușesc să repet acțiunea până la următoarea aniversare. Fericirea pe care am simțit-o când am apăsat butonul Donează nu poate fi descrisă în cuvinte.

Fără dantelării, fără inimioare și zaharicale, doar un mulțumesc cu zâmbet mare către voi, cei care mă citiți.

Nu uitați, dorințele se împlinesc! Să le rostiți. Să credeți în ele.
——————————-
Dacă acum ați ajuns pe blogul meu, vă invit să descoperiți minunea de carte care a împlinit astăzi un anișor aici: www.incaodorinta.com

Dacă aveți cartea dar vă mănâncă degetele să donați, intrați pe siteul Salvați Copiii și puteți dona prin paypal sau prin SMS la 8844 cu textul SALVEZ. Detalii aici.

The post Un an de la lansare, un an de dorințe împlinite first appeared on Andreea Ban.

Vă anunț cu mare bucurie că astăzi am făcut prima donație către asociația Salvați Copiii. E adevărat că targetul pe care l-am pus este de 500EUR (http://www.incaodorinta.com/#misiunea), însă nu stau bine cu răbdarea. Am trimis către asociație suma stânsă până acum urmând să revin cu donații periodice (la fiecare prag de 100 atins).

Vă mulțumesc tuturor celor care ați cumpărat cartea Încă o dorință, voi ați făcut posibilă această donație!
De asemenea, mulțumesc tuturor celor care ați recomandat cartea, care ați scris despre ea. Recenziile voastre, comentariile voastre sunt cele care au dat viață cărții, care au adus-o mai aproape de cititori. Sunteți minunați!

De ce azi? Pentru că este ziua copiilor. ^_^

Vă mulțumesc pentru susținere! Vă mulțumesc pentru că mi-ați fost și îmi sunteți alături în această aventură, a dorințelor frumoase, a dorințelor care se împlinesc. Acesta este mesajul meu, mesajul care vreau să meargă mai departe: Dorințele se împlinesc. 

*****
În cazul în care ai ajuns din întâmplare pe aceasta pagină, află mai multe despre carte, despre misiunea ei aici: www.incaodorinta.com

Pune-ți o dorință! Se va împlini.

The post Prima donație – Încă o dorință first appeared on Andreea Ban.

Personajele, da, sunt inspirate din realitate. Atunci când mă gândesc la ele văd chipurile prietenelor mele și ale iubiților lor – foști sau actuali. Sunt întâmplări din carte care, mai apoi, au devenit realitate. Prietena care a inspirat-o pe Simy are o fetiță și este căsătorită cu (surpriză!) Sorin. Eu am avut ocazia să port o minunată rochie fuchsia la nunta uneia dintre prietenele mele dragi… Miss Valery și-a găsit un „Liviu” și în realitate. Dar cartea este ficțiune. Ceea ce s-a întâmplat după ce am scris ultimul cuvânt este, cum să spun, motiv de bucurie.

Vă invit să citiți mai jos primul capitol al cărții. Vă va convinge să citiți cartea… sau nu. Este o lectură ușoară, așa cum au spus toți cei care au citit-o. Este o carte pentru femei, dar pe care au citit-o și bărbații. Unii au renunțat repede, alții au citit-o și m-au bombardat cu întrebări (spre bucuria mea!).

–––––-

Încă puțin

Într-o zi, Ana se hotărî. Va pleca-n vacanţă. O vacanţă prelungită, undeva unde e linişte şi soare, unde se poate relaxa şi unde nimic nu-i poate alunga zâmbetul de pe chip. Va fi un paradis al ei, în care noţiunea de timp nu e cunoscută. Va uita de ceasul deşteptător, de agitaţia permanentă a oraşului, de vecina surdă care nu realizează că, atunci când se uită la emisiunea lui Diaconescu, are TV-ul dat la maximum. Va uita de îndatoririle zilnice de la muncă şi de termenele-limită exagerate, de genul: „Trebuie finalizat ieri“ sau: „Ce termen mai vrei? Trebuia predat acum patru zile“, va uita de şefa afurisită şi de şeful de personal şi mai ticălos, cocotă masculină! Va uita de tot!

Din cauza stresului, a oboselii, a agitaţiei din ultimele săptămâni, ajunsese să nu se mai recunoască. Se regăsea dimineaţa în oglindă; de fapt, găsea o asemănare între imaginea reflectată şi personajul principal din sutele de poze făcute de-a lungul timpului, dar parcă nu era ea. Parcă privea dintr-un alt unghi, din alt corp, din altă dimensiune, o dimensiune înghesuită într-un borcan în care nu putea respira. Era martora propriei prăbuşiri, una lentă, dar sigură. Cândva, nu de mult, îşi spusese că totul va fi bine, că are o rezistenţă de fier şi că-şi va îndeplini toate sarcinile. Avea o putere de muncă extraordinară, se uimea singură uneori. Cum să te trezeşti în fiecare dimineaţă înainte de 6:00, la 7:00 să fii deja la birou (când alţii poate că de-abia se-ntorc pe partea cealaltă, în somn), până la 8:00 să citeşti deja presa, să-ţi bei cafeaua, să răspunzi la e-mailuri, apoi să… să… să… până târziu, când cei mai mulţi dintre colegi au şi plecat acasă de-o bucată bună de vreme, cum să rezişti aşa? Unii ar spune despre ea că nu este decât o altă obsedată de muncă, habar n-având să trăiască. Programul ei nu se termină după serviciu. Niciodată! Bine. Doar uneori. Dar, în cele mai multe dăţi, programul de muncă trece uşor pe program de „relaxare“: la cafea cu fetele, o întâlnire cu mereu noul şi minunatul iubit, cu amicii la o petrecere nebună, în cluburi, la film. De fiecare dată, ceva nou… şi totuşi, până când?

Acum aude glasurile care-i spun să se mai liniştească, să ia o pauză, să reducă orele de lucru, le aude ca un ecou venit de demult, de nicăieri, de peste tot. Şi mai aude vocea interioară, care-i urlă în urechi: „Astăzi ceri concediu sau îţi dai demisia! Astăzi.“ Ar lua maşina până la serviciu, însă nu e-n stare să deschidă nici măcar o uşă fără să se clatine, dar să mai şi conducă. Mai bine ia un taxi. Străbate vâltoarea oraşului cu cea mai acută lipsă de observaţie. Simţurile-i sunt amorţite. Ea, cea care profita de fiecare clipă trăită, care fura din bucuria celor din jur, care privea cu nesaţ reclamele înşirate pe clădiri, ajunsese să fie absentă, un roboţel care face ce a învăţat şi atât. Giulia îi tot spune ceva de la un timp, dar nu-şi poate aminti ce; Simy o rugase să-i dea un sfat, sau poate că era Daria… şi de ce are-n minte chipul cu păr roşcat al Lisei, când ea e blondă de atât timp?!

– OK, toate astea trebuie să se termine!
– Aţi spus ceva, dom’şoară? se auzi o voce de undeva de departe.
– A… ăăă, nu, nu ştiu…
Oare am început să vorbesc singură? Să gândesc cu voce tare? Ce porcărie!…

Când coborî din taxi, realiză că mersese cu cel mai urât taximetrist pe care-l văzuse vreodată, genul care are nevoie de două scaune când se duce la un film, şi, de asemenea, abia acum auzea muzica, sau zgomotul de manea urlată, ce venea dinspre casetofon. Cafeaua îşi făcea, în sfârşit, efectul. Îi zâmbi cerului în semn de mulţumire, Uneori, e bine să fii dus cu pluta.

Firma era, ca de obicei, pustie. Nici măcar secretara nu era prezentă. De ce vin eu înaintea tuturor? De ce-mi asum toate responsabilităţile astea? Ce sens are? Nu-mi ridică nimeni statuie, nu că mi-ar folosi la ceva.

– O lună de concediu? se auzi câteva ore mai târziu o voce ca un tunet din biroul cel mare.
– Da. Am nevoie. N-am mai avut un concediu ca lumea de doi ani şi nu doar că am nevoie, dar îl şi merit din plin, iar tu ştii asta.
– Da, ştiu. Dar cum să-ţi iei ditamai concediu’? Să fim serioşi! Cine crezi c-o să-ţi facă ţie treaba? Că mai sunt şi alţii plecaţi acum.
– Cu-atât mai mult, am şi eu dreptul la concediu! Multe dintre sarcinile pe care le fac nici măcar nu sunt ale mele, dacă stau să mă gândesc bine. O lună. Cele douăzeci şi unu de zile legale.
– Nu sunt de acord, gata, am zis-o! Poţi să plângi, să mă-njuri, să urli, s-arunci cu ce vrei tu, nu-ţi dau atât de mult concediu!

O clipă de tăcere. Nu se mai foia decât aerul venind în valuri dinspre aparatul agăţat în partea stângă a biroului. Din spate o priveau ochii fulgerători ai doamnei cu pălărie neagră, surprinsă, parcă, de-un pictor nesăbuit.

– Atunci… cred c-a venit momentul să-mi dau demisia.

Stupoare.

– … A, nu! Nu-mi veni cu porcării dintr-astea!
– Nu-i nicio porcărie, e-o hotărâre pe care trebuia s-o iau de mult, dar n-am avut suficient curaj…

Restul dimineţii s-a scurs ca niciodată. Parc-a dispărut dintr-odată toată presiunea. Încă puţin şi voi fi acolo, fără nicio grijă, fără hârţoagele de-aici, fără nebunia asta.

N-a crezut niciodată că-i va fi atât de uşor să-şi strângă lucrurile şi abia acum vedea ce haos era în computer. Fişiere aşezate la-ntâmplare pe desktop, poze, documente, e-mailurile de la Cosmin, necitite de câteva săptămâni – nişte aiureli, dar cândva chiar îşi făcuse timp dimineaţa, la cafea, să zâmbească la citirea fiecăruia. Aproape patru ani de muncă au încăput într-o cutie, una destul de mică, de altfel. Ce trist!

– Ce-i cu faţa asta lungă, Anuşka? Doar pleci în concediu, fată, ce naiba?! îi spuse Mara cu vocea ei piţigăiată.
– Da… într-unul prelungit…
– Ei da! Când o să te-ntorci, o să-ţi găseşti un job mai super ca oricare şi-o să dai uitării toată nebunia de-aici, crede-mă!
– Sper să fie aşa, spuse Ana cu o voce ciudat de tristă şi o îmbrățişă pe Mara, colega mereu bronzată cu care obişnuia să iasă la câte-o ţigară pentru a-şi mai calma puţin nervii.

Trecu de uşa rotativă ce-o enervase de-atâtea ori şi se opri o clipă. Nu se-ntoarse. N-avea un trecut strălucit, după care să privească-n urmă cu nostalgie, n-avea amintiri extraordinare, era, pur şi simplu, un job care astăzi ajunsese la capăt, un job de la care-şi lua „la revedere“ sau, mai bine spus, „adio“. Unii au colegi de care nu se pot despărţi, au parte de petreceri de neuitat imortalizate în mii de fotografii, petreceri de rămas-bun. Doar unii… Respiră adânc şi porni în călătoria numită astăzi-e-prima-zi-din-restul-vieţii.

–––––-

Dacă ați citit cartea, vă mulțumesc din nou!

Pentru cei care acum aflați de carte sau v-au convins cele scrise mai sus, cartea este disponibilă în format e-book (epub, mobi și pdf) pe situl www.incaodorinta.com. Prețul cărții este la alegere. În plus, o parte din suma plătită va fi donată către asociația Salvați Copiii România.

Pe Facebook: https://www.facebook.com/incaodorinta
Impresii de la cititori >>

The post Încă o dorință – primul capitol first appeared on Andreea Ban.

Și, ca să nu mă lungesc cu vorba, iată care sunt cei trei câștigători aleși de Random.org:

– Alina Sampetru va primi brățara SASH + cartea Încă o dorință în format pdf
– Maria va primi cartea Încă o dorință în format pdf
– Simina Mureșan va primi cartea Încă o dorință în format pdf

În plus, voi oferi încă un premiu, cadoul meu pentru o cititoare care îmi este alături încă de când a descoperit pagina cărții. Mulțumesc, Silaghi Dana Lucia, pentru gândurile frumoase!

Vă felicit, dragilor! Vă doresc să vă bucurați de povestea Anei, Încă o dorință, să vă lasați prinși de optimismul ei, de zâmbete și bucuriile mărunte care ne fac viața mai frumoasă.

Alina Sampetru, te aștept cu datele de contact pe adresa incaodorinta@gmail.com (sau mesaj pe pagina de Facebook a cărții) pentru a-ți putea trimite brățara. Maria, Simina Mureșan și Dana Lucia, veți primi cartea pe adresele de email lăsate în comentarii.

Vă doresc tuturor să aveți o vacanță frumoasă în continuare și un an nou plin de bucurii!

Mulțumesc încă o dată Bibliophlile Mystery pentru invitația la acest HOP și felicitări pentru inițiativă! Mulțumesc SASHaccessories pentru cadoul oferit și felicitări pentru accesoriile minunate. Trebuie să vizitați situl să vedeți cu ochii voștri despre ce vorbesc: www.sashaccessories.ro.

Celor care v-am stârnit curiozitatea despre Încă o dorință, vă invit să vizitați situl www.incaodorinta.com. Acolo veți afla mai multe detalii despre carte și misiunea ei. De asemenea, puteți descărca primele 3 capitole!

Sărbători fericite!

The post Câștigătorii HOP Cadouri de Crăciun! first appeared on Andreea Ban.

The post Sărbători cu zâmbete și dorințe împlinite! first appeared on Andreea Ban.