Momentul zero. 2016 a-nceput azi

time read

Articolul are 1032 cuvinte și se citește în 3 minute.

Aș vrea să spun despre 2015 că a fost un an minunat, anul acela de așezat în fruntea tuturor și pe care să-l privesc cu nostalgie… Dar nu. Ar fi prea mult. Totuși, 2015 a fost unul dintre puținii ani care mi-aș fi dorit să nu se mai termine.

Îmi aduc aminte de anii în care, spre final de decembrie, abia așteptam să vină acea ultimă zi. Dincolo de ea aveam senzația că mă așteaptă o altă lume. Era momentul zero mult așteptat. Porneam în noul an cu bateriile încărcate de optimism și entuziasm.

2015 a fost cu totul diferit. A fost atât de plin, de obositor și de frumos în același timp, încât aș fi vrut să mai țină încă o lună sau două. Nu am tras linie la finalul lui, nu am tras concluzii și nu am putut spune că uite, am realizat asta și asta. 2015 mi-a fost un an al începuturilor, deși unele începuturi au foat doar continuări ale unor proiecte / vise mai mai vechi. Provocările, de asemenea, mi-au rămas în aer pentru a continua să le bifez, punct cu punct, în acest nou an.

În 2015 am scris mai puțin. Mă uitam pe blog, la începuturile lui, și numărul de articole era considerabil mai mare. Cum reușeam? Habar nu am. Mi-a pierit pofta de scris? E foarte posibil. Sau poate îmi adun gândurile pentru o nouă carte? Rămâne de văzut.

Tot în 2015 am avut Reading challenge-ul de care am încercat să mă țin… o lună sau două. Cum să respect o listă de lecturi când apar într-una alte și alte tentații. A te învârti în lumea cărților e minunat și frustrant în același timp. Îmi aduc aminte de primul job care m-a introdus în lumea editorială, am crezut că gata, având acces la toate acele cărți, voi citi tot, dar tot ce-mi pica-n mână. Șefa mea a râs atunci, dar nu m-a descurajat. Aveam să aflu mai târziu că timpul pentru citit era la fel de puțin, dacă nu și mai puțin ca înainte.

Am citit în 2015, dar nu cât mi-am propus. Goodreads mi-a râs în față la final de an, “ești cu 6 cărți în urmă” mi-a zis. Așa, și? Ne auzim la final de 2016.

Dar ceva bun, ceva cu adevărat bun legat de 2015, s-a întâmplat?

Da. 2015 a fost anul în care, din vânzările cărții mele (Încă o dorință), am făcut prima donație către asociația Salvați Copiii. Nu a fost o sumă mare, dar, cum să vă spun, am vândut cartea și din vânzări am putut dona. O dorință mi s-a împlinit. De fapt, dorința asta mi se împlinește ori de câte ori cineva citește cartea. 2015? Da, a fost un am minunat și sper ca anul acesta să repet experiența.

2015 a fost anul în care locul meu de joacă, Serial Readers, a mai crescut puțin. După ani în care am fost doar eu și Miss Valery pe plantație, am hotărât să ne facem mari, să creștem echipa. În acest moment, și o spun cu cea mai mare mândrie, avem alături de noi șase colaboratori absolut minunați, cititori în serie și, sper eu, de cursă lungă. Îi puteți citi pe blog și pe site.

Tot în 2015 m-am întors către o pasiune mai veche, desenul. Și nu oricum! M-am apucat de pictat tricouri. Din idee în idee, după multe discuții, am dat drumul împreună cu sora mea unei pagini dedicate: Color Me Chic Art. Nu că mă laud, dar avem niște tricouri minunate!

Nu știu dacă să includ în această categorie, a lucrurilor bune, și plecarea mea de la ultimul job… dar da, 2015 a fost cel în care mi-am luat inima în dinți și am spus gata. După niște ani de nervi și dureri de stomac, am ajuns la limită. A avea un job pentru care nu îți vine să te trezești dimineața (în nicio dimineață), un job care nu te motivează în niciun fel, ba chiar îți dă și cu tifla când ți-e lumea mai dragă, e calea sigură spre depresie. Am schimbat câteva joburi de-a lungul timpului și ceea ce pot spune sus și tare e că așa cum niciun angajat nu este de neînlocuit, nici companiile nu sunt de neînlocuit (deși multe dintre ele cred exact contrariul). Prin job, companie, mă refer la oameni. Angajații nu părăsesc joburi sau companii, ei se despart de șefi, de colegi, de oameni. Dar asta e cu totul altă poveste.

Lista ar putea continua, pentru că da, 2015 a fost un an plin. Au fost zile cu soare, cu zâmbete, petreceri de neuitat, prieteni minunați alături – mai vechi sau mai noi – și poveștile lor. Au fost și zile cu nori, zile pe care le-aș șterge în secunda doi dacă aș putea, dar fără de care poate că nu aș putea să le apreciez pe cele bune la adevărata lor valoare.

În acest nou an, 2016, îmi doresc ca proiectele în care sunt implicată să crească. Îmi doresc să-mi regăsesc inspirația, să scriu mai mult. Îmi doresc să găsesc timp pentru a citi mai mult. Îmi doresc să fiu cu familia și cu prietenii atât cât să nu știu ce înseamnă dorul de ei. Îmi doresc să mă trezesc cu zâmbet în fiecare dimineață știind că ceea ce fac va aduce zâmbete și bucurie celor din jurul meu.

Poate că acesta este momentul meu zero, momentul în care noul an a-nceput. Stând acasă, timpul se desfășoară altfel. Mai repede, mai încet, e mereu week-end și mereu zi de lucru. Voi vă bucurați că azi e vineri? Eu nu. Eu mă bucur că azi e soare. Așa să fie 2016, cu soare și cer senin.