10 ani de Mission si PvD

time read

Articolul are 338 cuvinte și se citește în 1 minute.

6.03.2010 – Inca un Mission bifat!  Inca un Paul van Dyk. Cum a fost? Fenomenal! PvD este el insusi un  fenomen.

Dar sa incep mai bine cu nemultumirile, prea imi stau pe creier. De fapt nemultumirea… am ajuns pe la 23.30 – 24.00 in speranta ca nu va fi prea aglomerat avand in vedere faptul ca PvD intra de obicei tarziu. Si totusi era plin. Ne-am aventurat mai in fata, poate-poate. Degeaba. Era la fel de plin ca in spate, dar mai cald! Macar atat.

Si apoi, treptat, pana a intrat domnul fenomen si inca o ora a fost atat de plin ca nu puteai misca decat degetul daca stateai cu mana in sus. A intrat la 2 si 10. De la 3 am inceput sa ne miscam putin coatele si apoi piciorul. Trecand peste acest inconvenient, muzica a fost de milioane. Poate ca nu m-a miscat foarte tare de la inceput, insa incepand cu Home toate mixurile au fost foarte tari. Nu prea am ce sa mai zic, cuvintele nu pot cuprinde sentimentul care te incearca atunci cand esti acolo. Parca ti se sting toate gandurile, toate grijile si muzica iti resursciteaza simturile.

Si imi place la nebunie senzatia asta de evadare din cotidian, sentimentul ca timpul se opreste in loc si devii martorul unei dezlanturiri generale. Imi place sa stau si sa privesc comportamentul celor din jur, cum se manifesta, cum simt muzica sau nu o simt si imi place sa inchid ochii si sa inspir sunetul muzicii (desi e destul de greu cu tot fumul care ataca din toate partile) lasand-o sa devina parte din mine si sa-mi stearga toate nelinistile. E un fel de restart general.

Spuneam aseara ca nu as suporta aglomeratia inca o data, insa senzatia aia e de milioane si nu cred ca voi reusi sa sar peste prea multe party-uri de gen. Mai ales daca e vorba de nume mari.

Abia astept urmatorul party si sper sa fie la Arene pe o vreme mai calda, sa se poata respira… si, de ce nu, sa se vada si stelele!