Câți ani au trecut de la 9 PM (Till I Come) – ATB? Aș număra verile în care am ascultat prima dată acele sunete pe care le recunosc și în somn (riff de chitară, ha!), dar mi-e teamă că anii trecuți peste mine, peste noi, sunt nepermis de mulți. Copiii născuți în acel an sunt acum adolescenți, au vârsta pe care o aveam eu în anul cu pricina. Da, a trecut o viață și, uneori, mă întreb când s-a dus. Nu mă întreb cum, am amintirile, am sertare întregi, cufere cu amintiri pe care le car cu mine oriunde m-aș duce. Unele sunt luminoase, altele cenușii, dar ele m-au adus aici. Ele sunt cele care mi-au arătat drumul și m-au ajutat să nu mă abat de la el.
Mi-a plăcut ATB din prima clipă. M-am îndrăgostit de muzica lui de la prima melodie și m-am reîndrăgostit an de an. Nu a fost niciun alt DJ care să mă facă să simt muzica la fel. Fiecare concert pe care l-a susținut a fost câte o explozie de fericire. L-am văzut la Kristal, l-am văzut la Arene, l-am văzut și la Cluj chiar anul trecut. Nu vă pot descrie fericirea pe care o simt în acele momente în care Andre Tannenberger și muzica lui se află acolo, în fața mea, în jurul meu.
Fiecare dintre noi avem fixații, unele mai mici, alte mai mari. ATB este pentru mine fixația aceea mare care mă urmărește și pe care o îmbrățișez cu drag.
Ceea ce vreau să vă spun e că anul acesta ATB va veni la București pe 26 iunie în cadrul seriei de evenimente 10 years of TrancENDancE și ne va încânta din nou cu prezența și muzica lui minunată.
Anul trecut, la Untold, am trăit fiecare minut în care a mixat. Zâmbeam și ridicam mâinile spre cer, atingeam stelele și ele îmi luminau chipul. Da, a fost o seară de vis. Puteți (re)vedea finalul în clipul de mai jos:
Mi-a plăcut ATB, îmi place și îmi va fi mereu favorit.
Acestea fiind spuse, luați-vă bilete repejor și ne vedem la Arene. Duminică, 26 iunie. Ați notat?!
Detalii despre eveniment și bilete găsiți pe pagina: 10 years of TrancENDancE.
Add Comment