> Descoperirea faptului că este deopotrivă iubit ar trebui de fapt să-l deziluzioneze pe îndrăgostit de fiinţa iubită. „Cum? într-atât de modest să fiu, să te iubesc pe tine? Sau într-atât de prost? Sau – sau – “
> Primejdia fericirii. – „Acum toate îmi reuşesc din plin, de-acum înainte orice soartă mi-e pe plac: – cine are chef să fie soarta mea“
> Datorită muzicii, pasiunile se pot bucura de ele însele.
> „Vrei să-l câştigi de partea ta? Fă pe încurcatul în faţa lui”
> Imensa speranţă a femeilor în iubirea trupească şi pudoarea acestei speranţe le zădărniceşte de la bun început toate perspectivele posibile.
> În jocul în care nu participă iubirea sau ura, femeia este o actriţă mediocră.
> Voinţa de a birui o pasiune nu este la urma urmei altceva decât voinţa uneia sau mai multor pasiuni.
> Tuturor femeilor adevărate ştiinţa le ofensează pudoarea. Ele au senzaţia că se încearcă să li se privească astfel sub piele, – mai rău! sub fustă şi găteală.
> Sexele se înşeală unul în privinţa celuilalt: aceasta din cauză că, în fond, ele se respectă şi se iubesc numai pe ele însele (sau propriul lor ideal, ca să ne exprimăm mai amabil-). Astfel, bărbatul o vrea pe femeia blândă, – însă femeia, tocmai ea, este esenţialmente lipsită de blândeţe, asemenea pisicii, oricât de bine a deprins meşteşugul simulării blândeţii.
> Fie că suntem treji sau că visăm, noi procedăm la fel: mai întâi îl născocim şi îl plăsmuim pe partenerul nostru, – pentru a-l uita apoi pe dată.
> De obicei, când o femeie are înclinaţii ştiinţifice, ceva nu e în ordine în sexualitatea ei. Prin ea însăşi, sterilitatea predispune la o anumită virilitate a gustului; bărbatul este, cu voia dumneavoastră, „animalul sterp“
> A-l ademeni pe semen să-şi facă o impresie bună despre noi şi a ne încrede apoi cu toată convingerea în această impresie a semenului: cine ar putea fi pe măsura femeilor în această măiastră înşelătorie?
> Gândul sinuciderii este un mijloc puternic de consolare: cu ajutorul lui poţi depăşi cu bine câte-o noapte neplăcută.
> Din dragoste faţă de oameni, se întâmplă câteodată să-l îmbrăţişezi la întâmplare pe primul om întâlnit în cale (căci nu-i poţi îmbrăţişa pe toţi): dar tocmai acest lucru, ia seama, să nu-l ghicească…
> Nu-l urăşti câtă vreme îl mai desconsideri, ci de abia atunci când îl consideri egal ori superior.
> Urmările acţiunilor noastre ne trag de urechi, fără să se sinchisească prea mult de faptul că între timp noi ne-am „îndreptat“.
Din cartea: Dincolo de bine si de rau, de Nietzche
Add Comment