Asasin la feminin, de Monica Ramirez

Am inceput sa citesc Asasin la feminin avand in minte imagini pe care mi le-am desenat cu ajutorul cuvintelor asasini, teroristi, organizatii secrete. O panorama destul de cenusie as spune. Nu parea a fi tocmai genul meu de lectura. Sunt cumva satula de impuscaturile de prin filme, de intrigi si comploturi, de Jamesi Bonzi nu mai zic! A le regasi intr-o carte nu ma atragea foarte mult. Totusi, acel „feminin” din titlul cartii a indulcit putin gustul metalic al „asasinului” si am pornit pe un drum la care nu ma asteptam. E un drum pe care Monica Ramirez l-a pictat cu rabdare, cu un talent deosebit de a cladi imagini, dialoguri si de a le da tenta de vizual de care au nevoie pentru a prinde viata.

Am facut cunostinta cu Alina si Alex – printre putinele elemente din carte (numele) care sa ateste faptul ca autoarea e romanca – doua personaje puternice, dar care isi descopera o singura slabiciune: iubirea pentru celalalt. Unii vor privi cartea din punctul de vedere al asasinului, vor judeca poate faptele lor si-i vor condamna pentru ce au devenit, pentru ce au acceptat sa devina. Eu am privit cartea din partea acelui „feminim”. Am vazut povestea de dragoste care creste si se dezvolta ca in viata reala. Am ales din aceasta mare de intamplari, de trairi, pe cea care a exprimat umanul, dorinta, acel ceva spre care tindem cu totii. Implinirea sufleteasca.

Povestea e simpla si complicata in acelasi timp. La inceput facem cunostinta cu Alex, un Alex care lupta pentru a supravietui marsaviei umane, un Alex care isi pierde cu fiecare lovitura (fizica si psihica) umanitatea, transformandu-se intr-o arma perfecta a organizatiei SSO. Stim ca in poveste va aparea si o ea, acea Alina Marinescu – protagonista seriei de 6 volume – care il va resurscita pe Alex. Si la un moment dat facem cunostinta cu ea. O tanara de 17 ani care se indragosteste iremediabil. Care apoi e tradata si care va fi trasa de cel in care a avut incredere intr-o lume in care e lipsita de libertate, de lumina, de viata proprie. Aceasta Alina este cea care il va readuce la viata pe Alex tragandu-l din haul in care se afunda cu fiecare zi, cu fiecare asasinat pe care il comite.

Il uraste. Il iubeste. Il uraste pentru ca o face sa se simta slaba. Il uraste pentru ca nu comunica. Il uraste pentru masca lui de indiferenta si pentru ca reuseste sa isi reprime orice sentiment. Si il iubeste. Iar el sufera pentru tot raul pe care i l-a provocat. O iubeste imens si fara intoarcere. Este motivul pentru care alege un nou drum, o sansa, sansa de a spera la o viata in libertate. Toate aceste trairi ale personajelor sunt surprinse printre scene alerte de lupta, de complot, de tensiune maxima. De multe ori am avut senzatia ca as vedea un film in care, camera se opreste pe anumite scene scotandu-le in evidenta printr-un contrast sublim. Imaginati-va fundalul, un cadru de lupta, impuscaturi, sange, moarte. Fundalul acesta este vazut ca prin ceata, dincolo de perdeaua aburita de la dus. Dincoace de aceasta perdea doi asasini se regasesc unul in bratele celuilalt, li se aude respiratia sacadata, inimile batand la unison, buzele se ating si gandurile o iau razna. In secunda doi pot fi morti amandoi. Suspansul e maxim. In spate totul se misca incet, intr-un slow motion care vine sa ii puna si mai mult in valoare.

Monica a reusit sa dea povestii o tenta „cameleonica”, isi schimba culoarea in functie de cel care o citeste, in functie de momentul si starea in care esti atunci cand o citesti. Poate fi un roman politist, un thriller, un roman de actiune si un roman de dragoste. Eu il asez frumos in seria romanelor de dragoste si las celalalte elemente deoparte. Pot spune cu usurinta ca partea mai dura, terorismul, asasinatele, testele prin care au trecut personajele sunt de fapt piedicile de care ne lovim zi de zi in drumul nostru in cautarea iubirii. Sunt dezamagirile noastre care de multe ori ne pun in genunchi si ne lovesc iar si iar. Dar undeva acolo e speranta. Monica Ramirez a dat personajelor ei, in speta Alinei Marinescu, speranta si asta a facut din ea un personaj puternic, un personaj in care ne regasim.

E drept ca m-am intins cu lectura pe cateva saptamani, insa, la un moment dat, cred ca imi doream sa nu se termine. Sa parcurg povestea zi de zi, cate putin, ca o picatura chinezeasca sublima ce venea sa imi dezmorteasca diminetile si sa-mi insenineze dupa-amiezele. Va recomand acest roman indiferent de genul de lectura pe care il preferati!

Asasin la feminin, de Monica Ramirez

Editura Tritonic

5 Comments

  • Trackback: Recenzii Asasin la Feminin « Monica Ramirez
  • ganguritu Posted 18/10/2011 12:02

    Frumoasa si interesanta recenzie .. dar trebuie sa recunosc cu rusine ca n-am mai pus mana pe o carte de foarte mult timp…si nici nu vad in viitorul apropiat vreo posibilitate…

  • andres Posted 18/10/2011 12:33

    Cum e posibil asa ceva??? Posibilitati se gasesc. Daca iti place sa citesti in general, vei gasi o cale sa te pierzi intr-o carte fie si cateva minute pe zi. E relaxant! 😉
    Astept sa imi spui ce carte ai inceput! 😀

  • Trackback: Recenzie: Asasin la feminin, de Monica Ramirez | Thoughts about nothing… | BunDeCitit.ro
  • Laura Posted 28/10/2011 11:49

    Am inceput cartea de 3-4 saptamani si abia am terminat-o si nu regret nici o clipa trecuta!!! Merita!!! Imi adun cuvinte pentru o recenzie. Pe scurt: suspans, pasiune si fiecare pagina traita intens.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.