Bărbatul cu zâmbet în obraz

SalingerCreative Writing Sundays
Scriitor invitat: Marin Mălaicu-Hondrari

Tema: O întâlnire cu Salinger. E vorba, desigur, despre o întâlnire imaginară cu Salinger, după retragerea lui din viața publică. Poate fi și descrierea unei fotografii cu el, pe care naratorul, chipurile, a reușit să o facă, sau o discuție cu Salinger fără ca naratorul să știe cu cine stă de vorbă, abia mai apoi să afle că a schimbat câteva cuvinte cu unul dintre oamenii care au știut să se ascundă foarte bine. În fine, poate fi orice. Nu mai mult de 10.000 de semne și nu mai puțin de 4.000.

—————–
V-am spus că la Creative Writing Sunday vin oameni frumoși, nu-i așa? Trebuia să repet acest lucru, ca nu cumva să uitați. Invitatul de astăzi, Marin Mălaicu-Hondrari, ne-a provocat la o discuție deosebită despre munca de scriitor, despre ce înseamnă pentru noi scrisul. Discuția a plecat, desigur, de la tema propusă, retragerea scriitorului din viața publică, în speță, J.D. Salinger. Iată încă o temă dificilă. A fost prima temă la care nu am vrut să scriu, ba chiar inspirația a stat departe de mine, mă tachina cu câte o idee, dar disparea atunci când mă așezam la birou. La final a ieșit ceea ce veți putea citi mai jos.

În săptămâna în care mi-am stors neuronul pentru a scoate o idee, am studiat viața marelui J.D. Salinger. Experiența mea privind scrierile sale e destul de săracă. Am început cu celebrul De veghe în lanul de secară și, pentru că nu mi-a plăcut sub nicio formă, m-am oprit acolo. Marin M-H mi-a oferit ocazia de a-l privi pe Salinger cu totul altfel. Am citit despre autor, despre viața și opera lui și, într-un final, am reușit să desenez o întâlnire imaginară cu el. Mai mult de atât, am avut ocazia să citesc niște povești absolut superbe, povești pentru care doresc să-i felicit pe colegii mei. Marin M-H ne-a unit prin tema dată, ne-a făcut să lucrăm împreună fără ca noi să știm acest lucru. Îi mulțumesc cu această ocazie pentru faptul că mi-a așezat în față un cu totul alt Salinger, dar și pentru cartea primită (cu autograf!).

Așa cum spunea unul dintre colegi, abia aștept următoarea întâlnire cu acest scriitor minunat. Mai multe despre el puteți afla din interviul acordat Revistei de Povestiri, aici.

Mai departe, puteți citi povestea mea. Feedback-ul a fost, în mare, pozitiv. A fost scrisă bine, dar în grabă. Este pe alocuri monotonă, ceea ce e de evitat. Poate fi lucrată pe alocuri. Eu v-o prezint în forma trimisă. Sper să vă placă. Critici, pietre sau flori primesc în comentarii, mai jos.

UPDATE. În măsura în care fac rost, adaug aici linkurile către temele colegilor. Neapărat să le cititi!

—————–

Părea una dintre bunicuțele acelea din filme cu părul ei alb și pălărie de pai. O asistentă o ținea de mână și îi ghida pașii spre intrare. Ajunsă în dreptul meu s-a oprit o clipă, s-a uitat la cartea pe care o citeam, apoi s-a uitat la mine și o cută adâncă i-a apărut pe frunte. Părea că ar fi vrut să spună ceva, dar buzele i-au rămas închise. Zeci de riduri fine le înconjurau, ca razele unui soare de iarnă. Asistenta i-a spus câteva cuvinte la ureche și au plecat mai departe.

I-am spus bunicului de femeia care m-a privit ciudat. A râs. Mi-a luat mâna într-a lui și mi-a spus să nu mă mai gândesc, Adriana e puțin dusă cu pluta. Se visează personaj dintr-o carte. Are paranoia, așa zic doctorii. Am râs împreună cu el, dar gândul mi-a rămas la femeia aceea.

Îmi plăcea să-l vizitez pe bunicul. Acela era singurul loc în care găseam liniștea perfectă, departe de lume, de gălăgia orașului, chiar și de mine. Ajungeam mereu mai devreme pentru a profita de acele momente petrecute în compania câte unei cărți sau pentru a sta, pur și simplu, pe bancă, la umbra stejarului din curte. După ce bunicul a pășit în lumea celor drepți am continuat să merg acolo. Nu mă mai lega nimic de acel loc, dar nu puteam renunța la acele zile de joi în care mă pierdeam în cu totul altă lume.

Într-o zi a-nceput să plouă în momentul în care m-am așezat pe bancă. Am ascuns cartea sub haină și am rămas pe loc. Picăturile se strecurau printre frunzele copacului, însă cu greu mă atingea vreuna. Priveam în sus când bătrânica aceea cu părul alb și pălărie de pai s-a oprit în fața mea. Haide, vino, mi-a spus. Asistenta era în urma ei. I-am căutat privirea și abia după ce a dat din cap a aprobare m-am ridicat și am urmat-o. Cum am păși în clădire, a-nceput a turna cu găleata. I-am mulțumit bătrânei și am crezut că va pleca, dar nu. Femeia a rămas lângă mine și am privit împreună ploaia câteva minute bune. Apoi, femeia m-a prins de braț și m-a tras spre scaunele din hol. Îmi zâmbea. Șanțul acela de pe frunte lipsea cu totul.

Ne-am așezat și, după ce m-a văut că m-am liniștit, m-a întrebat în șoaptă dacă mai am cartea aceea galbenă cu mine. I-am spus că nu, o terminasem de câteva săptămâni. A părut dezamăgită. Dar ce este cu acea carte, am întrebat-o. Femeia a oftat adânc și s-a lăsat pe spate. Dacă ai știi, fiule, dacă ai știi… e povestea vieții mele. Am tot timpul din lume, i-am spus. Femeia mi-a zâmbit, s-a ridicat de pe scaun și în timp ce se îndrepta spre lifturi mi-a spus așa, într-o doară, altădată băiete. Știi unde mă găsești.

M-am întors a doua zi. Curiozitatea mă mânca pe interior ca un vierme flămând. Am așteptat-o pe bătrână sub stejar, cu cartea în mână. O citisem, dar știam că e ceva ascuns în ea, ceva ce numai femeia aceea putea să-mi spună, să-mi arate. Cred că ațipisem cu bărbia-n piept când femeia s-a așezat lângă mine și mi-a altoit un cot în coaste. Am sărit ca ars. Se uita la mine și zâmbea. Un șir de dinți perfecți se arătau dincolo de buze. Sigur are proteză, mi-am spus. Am proteză mi-a spus bătrâna lovindu-și dinții din față cu unghia. Ce m-aș fi făcut fără? Zi și tu, adăugă ea râzând. I-am zâmbit și m-am prezentat. Mi-a spus că știe cine sunt, băiatul cu cartea, nepotul lui Martin. Mi-a mai spus că îi pare rău, dar asta e, se întâmplă și nenorociri sau bucurii, depinde cum le privești. Când am întrebat-o de carte, zâmbetul i-a dispărut de pe față. Credeam că se va ridica să plece, dar, spre surprinderea mea, i-a spus asistentei că vrea să mai stea puțin la aer, cu mine.

Stătea ghemuită într-o toaletă de benzinărie când el a găsit-o. Un bărbat înalt, cu ochii negri și fața prelungă, un bărbat al cărui zâmbet a cucerit-o din prima clipă. Avea un fel anume de a zâmbi, cumva în obrazul stâng. I se forma acolo o adâncitură în care era cuprins tot zâmbetul. Frumos bărbat, zise Adriana și își luă pălăria de pe cap lăsându-și părul alb să strălucească-n soare.

Nu a fost nevoie să o-ntreb cine era, că femeia continuă povestea privind în gol. Retrăia parcă acele momente. Bărbatul a luat-o de acolo și a dus-o în lumea lui. A ajutat-o să-și facă un rost, iar atunci când a adus pe lume copilul, pentru că da, era însărcinată, a avut grijă de ea. Îi aducea flori la spital în fiecare zi, o întreba mereu dacă mai are nevoie de ceva, legăna copilul. Era tătăl pe care ea și l-ar fi dorit pentru fetița ei, dar pe care știa că nu-l va avea niciodată. J. avea familia lui, chiar dacă destrămată. De fapt, bărbatul acesta frumos, aparent perfect, voia să fie singur. Trăia într-o lume a lui, o lume în care nici chiar fiica pe care o adora, așa spunea când venea vorba, nu reușea să pătrundă. Adriana a stat la distanță, nu a cerut mai mult decât i se oferea, dar se bucura de fiecare atenție, fiecare gest și cuvânt pe care J. i le adresa cum nimeni nu o făcuse înainte, așa încât a prins drag de ea. Și a prins drag de copila ei. Le-a găsit o casă și a avut grija să nu le lipsească nimic, ba chiar i-a găsit Adrianei și un soț, un bărbat bun care a acceptat-o cu tot cu copil.

Și ce legătură are bărbatul ăsta cu cartea? am întrebat-o pe bătrână nedumerit. Cum ce legătură? Nu ai înțeles? Chiar nu ai înțeles? întrebă ea. Am dat din cap. Nu vedeam nicio legătură. E târziu deja, așa că-ți voi spune repede. J. mi-a promis că va scrie o carte despre mine, va fi una dintre capodoperele lui, va fi, cum mi-a zis oare, va fi la fel de celebră precum De veghe în lanul de secară. Eu sunt unul dintre personajele lui, dar nimeni nu știe, chiar nimeni… Iar tu nu vei spune nimănui! Tăceam. Avea în ochi o licărire nebunească. Pentru o clipă, m-am gândit că, dacă nu aș fi de acord cu ea, m-ar spinteca acolo, pe bancă, sub stejar. Am dat din cap a aprobare, apoi, cu jumătate de gură, am întrebat-o cum de de e atât de sigură că vor mai apărea și alte cărți din moment ce nu a mai publicat de atâtat timp și e mort de câtiva ani deja. S-a uitat la mine cu privrea ei albastră și mi-a spus că J. a avut nevoie de liniște, că și-a dorit să țină pentru el marile capodopere înainte de a le dărui lumii și că el credea cu tărie că sufletul omului se mai primbă pe pământ niște ani buni de la moarte. Când spiritul lui se va liniști și când lumea îl va uita, vor fi aruncate în lume acele nestemate care îl vor propulsa din nou pe buzele tuturor, în sufletele tutror, asigurându-și o viață lungă, nemurirea.

Nu știam ce să-i spun. O priveam pe femeia albă din fața mea, femeia care știa lucuri pe care nicio carte nu le știa și tăceam. Cuvintele îmi rămâneau în gât. M-a privit cum mă chinui, cum încerc să articulez un cuvât măcar și a râs din nou, arătându-și dinții perfecți. Ai să vezi, ai să citești mai târziu. Fiecare scriitor ajunge la maturitate cu scrierile sale, J. a ajuns la maturitate abia după ce m-a cunscut pe mine. Lumea va afla acest lucru la mult timp după moartea lui. Iar eu, eu sunt deja nemuritoare. Voi trăi pentru totdeauna în amintirea celor care am spus povestea aceasta și, mai departe, a celor care vor citit cărțile marelui…

Adriana s-a lăsat cu capul pe umărul meu, a oftat de două ori și s-a dus. Parul ei alb îmi mângâia obrazul. Nu îndrăzneam să mă ridic, nu îndrăzneam să scot niciun cuvânt. Am deschis cartea și am început să citesc la întmplare din ea. Citeam pentru femeia asta deosebită, personajul următoarei cărți a marelui scriitor.

“Era încă destul de devreme. Nu știu sigur cât era ceasul, dar nu prea târziu. (…)”

4 Comments

  • bogdan Posted 13/04/2014 22:22

    Daca nu as sti tema, nu m-as prinde ca e vorba de Salinger in rolul bunului samaritean. Aici e momentul edificator, nu? „Și ce legătură are bărbatul ăsta cu cartea? am întrebat-o pe bătrână nedumerit. Cum ce legătură? Nu ai înțeles? Chiar nu ai înțeles? întrebă ea. Am dat din cap. Nu vedeam nicio legătură. E târziu deja, așa că-ți voi spune repede. J. mi-a promis că va scrie o carte despre mine, va fi una dintre capodoperele lui, va fi, cum mi-a zis oare, va fi la fel de celebră precum De veghe în lanul de secară. Eu sunt unul dintre personajele lui, dar nimeni nu știe, chiar nimeni…” Cred ca orice scriitor si-ar dori sa scrie o carte la fel de celebra ca „De veghe…”, nu trebuie sa fii neaparat Salinger. Adica eu asa am inteles. Misteriosul J. nu e neaparat Salinger, poate fi oricine. S-ar putea sa gresesc, e doar o parere.

  • andres Posted 13/04/2014 22:32

    Multumesc pentru comentariu!
    Intr-adevar, poate fi oricine. Tocmai pentru ca asta a fost tema, am preferat sa nu spun, sa fie totul in ceata. Intentia mi-a fost aceea de a-mi duce cititorul cu gandul la o poveste, o carte in care va aparea personajul din prezent, batrana care a murit. O carte pe care scriitorul retras din viata publica a scris-o inainte de a muri si care va fi publicata mai tarziu. Pentru ca se stie ca Salinger a dorit ca operele sale nepublicate sa apara incepand cu 2015, este posibil sa avem o poveste cu o tanara gasita de el intr-o toaleta publica… Chiar e posibil. 😀

    Inca o data, multumesc!

  • bogdan Posted 14/04/2014 10:00

    Aaa, am inteles, ai vrut sa fie un pic de mister acolo. Da, e foarte posibil sa scrie o astfel de povestire, acum ai reusit sa ma faci foarte curios pentru anul viitor. 😀 Bravo, baga mare si in continuare ca scrii fain. Multumesc si eu de raspuns.

  • andres Posted 14/04/2014 10:54

    Mersi! 😀
    Vaaaai, daca ai stii ce curioasa sunt eu acum, dupa toate povestile imaginate (ale colegilor). In plus, trebuie neaparat sa citesc si altele de Salinger. Il vad cu totul altfel acum. 😀

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.