Cum sa livrezi fericire, de Tony Hsieh

“Mai intai te vor ignora, apoi vor rade de tine, apoi ti se vor opune, apoi vei castiga.” GANDHI

In jurul acestui citat se invarte povestea despre fericire, povestea lui Tony Hsieh care, pornind de la o afacere cu rame candva in copilarie, a ajuns sa fie CEO la Zappos – firma care a avut o ascensiune uluitoare, crescand de la aproape nimic la vanzari anuale de peste 1 miliard de dolari.

Mi-a placut titlul cartii atat de mult – Cum sa livrezi fericire –  incat am inceput sa o rasfoiesc si m-am trezit ceva mai tarziu ca deja citisem jumatate din carte. Tony isi spune povestea atat de lin, de natural incat te face partas la viata lui, la cresterea si dezvoltarea lui ca si om de afaceri. Iti face un tur virtual in compania ale carei porti sunt deschise pentru publicul larg si care au reusit sa atraga atentia ca un magnet printr-o cultura aparte. Veti spune: “ok, alta carte despre afaceri, ce sa faci, cum sa obtii profit… sunt atatea!”. Dar nu e chiar asa! Pentru orice om care viseaza la o afacere proprie, care are o afacere sau pur si simplu e angajat intr-o companie, cartea vine cu reteta. Cate carti iti dau solutii? Cati manageri de succes vin sa spuna secrete din “gradina” lor? Zappos este compania care tocmai prin divulgarea secretelor, prin transparenta, a ajuns sa-si dapaseasca limitele si s-a urcat lejer in topul revistei Fortune al “Celor mai bune companii pentru care sa lucrezi”.

Si totusi, cartea nu este despre Zappos, cartea este despre fericire si cum poti obtine rezultate de lunga durata aducand fericire. Suna ca o poveste? Ei bine, la Zappos se poate. Lasand deoparte cultura cu care ne-am obisnuit, mentalitatea de cele mai multe ori invechita si setata pe o conducere de tipul “eu sunt seful si faci ce spun eu” sau “executi, nu gandesti” cultura dezvoltata la Zappos este asa cum si-ar dori orice angajat. Pentru noi cei care citim despre ea, vine chiar cu acel efect de WOW pe care a reusit sa-l aplice in cele mai neasteptate momente, efectul de WOW pe care angajatii il aplica pana si dincolo de usile companiei; si asta pentru ca a fi parte din Zappos, inseamna a fi parte dintr-o familie si rutina zilnica se lipeste de oameni, devenind parte din ei indiferent ca sunt sau nu la serviciu.

A oferi unui nou angajat 2000 de dolari pentru a demisiona, a centra intreaga activitate pe client, sa iti creezi o serie de valori ale companiei tinand cont de parerea oamenilor, a angajatilor, sa fii nevoit sa concediezi o parte din oameni dar sa iti pese de ei si sa ai grija sa le fie bine mai departe, sa construiesti o echipa care sa fie ca o familie… sunt doar cateva dintre elementele care au facut ca Zappos sa devina ceea ce este astazi.

Dupa cum am spus, cartea Cum sa livrezi fericire nu este despre Zappos si nici despre Tony Hsieh. Cartea este un drum catre obtinerea a ceva maret, e drumul pe care l-a parcurs un om care a dorit mai mult, intotdeauna mai mult. E ca o lectie de viata cu intrebari si raspunsuri, cu greseli dar si cu solutii. Este o carte despre cum sa “think BIG”, sa nu te limitezi la profitul de maine ci sa vezi dincolo de toate limitarile. Pana la urma limitele ni le impunem singuri si tine numai de noi care va fi destinatia.

Zappos vinde (si) pantofi si e o companie cu care puteti intra in contact oricand. Nu stiu cati dintre voi veti intra pe zappos.com sau veti comanda ceva de acolo, dar, citindu-i povestea cu siguranta veti privi cu totul altfel lucrurile – compania pe care o conduceti sau pentru care lucrati. E un punct de plecare catre depasirea limitelor. Si limitele, am spus, ni le impunem singuri!

Cum sa livrezi fericire, de Tony Hsieh
Editura Publica

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.