Ea și El. Biografia unei relații, de Aurora Liiceanu

time read

Articolul are 1022 cuvinte și se citește în 3 minute.

Recomandă-mi o carte, i-am spus. După ce a privit în jur câteva secunde, a ales o cărțulie mică, albă, cu doi pești pe copertă, și mi-a întins-o. Citește asta, mi-a zis, o să-ți placă.

Citisem anterior câteva texte scrise de Aurora Liiceanu, prea puține. Nu am întrebat-o pe C. despre carte. Am primit-o cu zâmbet și, recunosc, cu o mare curiozitate. Când am ajuns acasă, m-am lăudat cu cartea primită. O prietenă mi-a spus că și-o dorește foarte mult, că are tot ce a scris vreodată autoarea sau, mă rog, aproape tot. I-am promis că i-o dau, dar după ce o citesc. Curiozitatea trecuse la un alt nivel. Se crease o legătură între mine și ea (cartea). Îndată ce am citit primele pagini am avut senzația că sunt parte din carte, că sunt prezentă la discuțiile dintre terapeut (autoarea) și Ea. Nu simțeam nevoia să particip la discuții, dar, pe tot parcursul cărții, am avut tendința de a nota citate. De a le fotografia și a le împărtăși prietenilor. De aici și ideea de a vă prezenta cartea Ea și El. Biografia unei relații într-un mod cu totul diferit de cum v-am obișnuit, și anume prin citate. Mai jos sunt doar câteva dintre paragrafele care mi-au plăcut. Dacă le-aș fi notat pe toate, probabil ar fi trebuit să transcriu cea mai mare parte din carte.

“Aici intervine ideea continuității unui eu care traversează viața unui individ. Este vorba despre acea continuitate care coexistă cu discontinuitățile vieții? Se vorbește despre un eu continuu, cel care ne face să ne gândim la noi ca și când nu ne-am schimba, sau, dacă admitem că ne schimbăm, ceva rămâne mereu la fel. Ne recunoaștem zilnic, suntem noi. Timpul trece, curge, dar ceva rămâne neschimbat în noi, un nu știu ce, ceva care ne definește profund și care traversează timpul nostru, cu noi sau contra noastră. Oricine ar trebui luat în ansamblul lui, și nu numai în temporalitatea lui. Incursiunea în temporalitatea eului este un act dificil și mulți scriitori au subliniat caracterul ei de invertitudine, de a fi mai aproape de arta ficțiunii decât de a istoriografiei personale. Asta o spune și Virginia Woolf.”

“I-am spus că există persoane care sunt dependente de alții pentru că aceștia dau un sens identității lor, ele instalându-se confortabil în relații, în afara lor aproape neexistând, pentru că sunt și par neajutorate, neîndemânatice, indecise, confuze, dar, cum spun psihologii psihanaliști, sunt personalități pasiv-agresive. Sunt supuse și dependente, dar neconștient manipulative.”

“Femeia amenințată, se știe, se leagă, ca iedera de copac, de orice sentiment, fie el și ceva ce pare prietenie sau înțelegere sau acceptare, pentru că se teme să nu-și piardă suportul. Și chiar dacă pe această părelnică acceptare pot apărea note de disperare, de reproș, ele își au un rost ca nodurile ce împiedică o țesătură să se desfacă.”

“Nu cred că există oameni care nu visează deloc, poate că nu-și amintesc ce au visat, nu cred nici că există oameni-visători care nu se întreabă de ce visează când visează. De fapt, “de ce?” și “când?” sunt întrebări gemene. Eu cred că atunci când visăm îi aducem în lumea viselor pe cei care nu sunt prezenți fizic în viața noastră, adică sunt absenți, și pe care-i dorim atât de mult. Ne e dor de ei. Cred că frustrarea este cea care îi aduce pe oameni în vise. Sigur, nu în toate visele, doar în unele.”

“Poate că timpul este totul. Iubirile din tinerețe și iubirile târzii au ceva în comun, deși diferă, primele sunt parcă dese, cele târzii rare. Pentru că este vorba despre un început și un sfârșit. Un început de viață și un sfârșit de viață.”

“Când suntem tineri, spune Ea aminindu-și de (Julian) Barnes, ne inventăm diverse forme de viitor pentru noi înșine, când suntem bătrâni, inventăm diverse forme de trecut pentru alții.”

“Viața e, în fond, o realitate bizară. Dacă ea devine ceva ireal, ceva parcă paralel la realitate, ea nu ne dă nici un drept de a spune că nu e realitate. Ne dă un drept, un singur drept, greu de dus, cel de a ne zbate într-un cerc vicios, care duce, chiar dacă nu vrem să știm, către ceva grav. Noi însă nu vrem să vedem asta, nu vrem să vedem că mergem pe tărâmul nesiguranței.”

“…să mă întind alături de tine, ca pe un țărm, unde marea te acoperă și apoi fuge, după vrerea și legea ei, dar revine și stai alături pe mal, așteptând valul următor care vine.”

“Când ajungi în pat cu cineva, îmi zice Ea, e ca și când ai avea o ciocnire cu amintirile și obișnuințele tuturor celor cu care te-ai culcat vreodată. Îți pot apărea flash-uri de imagini, scântei ale trecutului, corpul își va cere dreptul la memorie, căci există o memorie a gesturilor, intimitatea se va neliniști, se va tulbura de trecutul ei. Ca un vânt venit din senin care tulbură apele unui lac. Felul nostru de a face dragoste întrupează mnemonica istoriei noastre senzoriale și sexuale.”

Eu vă recomand cartea cu mare drag. Este una dintre cărțile de citit și recitit și recitit. Cu alte cuvinte, de avut în bibliotecă. Da, va trebui să pun mâna pe ea la următoarea sesiune de cumpărături prin librării. Am nevoie de un exemplar pe care să subliniez.

Puteți comanda cartea la Elefant.ro aici sau la Libris.ro aici.

Ea și El. Biografia unei relații, de Aurora Liiceanu
Editura Polirom