Experimentul Frankenstein: Transplantul de cap

time read
Articolul are 1249 cuvinte și se citește în 4 minute.

Iata un articol care m-a lasat cu un „wtf?!”… Chiar ca a avut dreptate cine a zis ca „mintea omului naste monstri”… Cititi si va minunati!

Mintea umana este, poate, cea mai remarcabila performanta a evolutiei. Imagineaza, creeaza, dezvolta individul si lumea care il inconjoara.. Devine insa o arma periculoasa sub influenta naturii umane, cea care il impinge deseori pe om la realizarea unor actiuni reprobabile. Descopera va prezinta in cele ce urmeza episodul istoric in care competitia ideologica dintre est si vest a condus la unul dintre cele mai excentrice experimente medicale realizate vreodata: transplantul de cap.

Rusii demonstreaza ca se poate 

In perioada anilor ’50, in plin Razboi Rece, Stalin si-a indreptat atentia spre medicina cu intentia de a stimula un avans stiintific accelerat si a propulsa URSS deasupra puterilor occidentale. Pentru a face acest lucru, liderul sovietic a pus bazele unui complex secret de laboratoare medicale la marginea Moscovei. Cercetatorii si neurofiziologii cooptati la realizarea proiectului au fost finantati si incurajati sa experimenteze necenzurat pe modele animale pentru a dobori barierele medicale.

Coordonator al proiectului a fost numit doctorul Vladimir Demikhov, un veteran in medicina militara inca din al doilea Razboi Mondial. Initial, principalele experimente conduse de acesta vizau indepartarea unor organe ale animalelor si mentinerea acestora in viata cu ajutorul aparatelor. In mintea talentatului cercetator a incoltit insa o idee si mai puternica. Demikhov presteaza cu succes un transplant de inima si plamani intre doi caini, demonstrand partial posibilitatea unei interventii asemanatoare la oameni. Experimentele lui au pregatit terenul viitoarelor succese medicale la pacienti umani, dar munca nu i-a fost niciodata recunoscuta.

Lucrurile nu se opresc insa la acest nivel. Intr-o noapte din 1954, Demikhov deruleaza un experiment care avea sa uimeasca lumea medicala internationala. Impreuna cu echipa sa de chirurgi, acesta opereaza un caine de talie mare si un caine de talie mica pe perioada unei intregi nopti. In dimineata urmatoare prezinta publicului o creatura “viabila” desprinsa parca dintr-un roman science-fiction. Demikhov cususe capul si partea superioara ale cainelui mic la gatul cainelui mare, conectandu-le vasele de sange si traheele. Fireste, propaganda sovietica si-a proclamat fulgerator si zgomotos “cucerirea”, iar in Statele Unite ale Americii acest lucru nu a putut ramane fara ecou, atragand in special atentia unui tanar cercetator pe nume Robert White.

SUA transforma competitia in razboi 

Robert White s-a nascut in Minnesota, in 1926. La fel ca si Demikhov, era un veteran al celui de-al doilea Razboi Mondial, in urma caruia, inscris la cursurile Scolii Medicale Harvard, a ajuns sa studieze neurochirurgia. Pentru un om de stiinta american cuprins de paranoia Razboiului Rece, un caine rusesc cu doua capete era o lovitura ideologica de netolerat, iar SUA urmau sa-si inceapa curand propriul program de experimentare medicala.

In 1960, guvernul Statelor Unite, dorind cu ardoare sa stea deasupra Rusiei in toate aspectele stiintei, l-a ajutat pe White sa inagureze un laborator special la Spitalul Regional din Cleveland, Ohio. Aici, el a creat un centru de cercetare a creierului de prim rang mondial. Zilnic, White opera pacienti cu diverse leziuni si afectiuni cerebrale, iar aptitudinile sale chirurgicale devenisera faimoase. Dar, ca om de stiinta isi dorea mai mult, vroia sa dezlege misterele creierului, sa il extraga din craniu si sa-l mentina in viata pentru a-l analiza. In 1962 reuseste acesta performanta internationala, iar in 1964 ii vine o idee si mai indrazneata, aceea de a realiza un transplant de creier de la un animal la altul si sa-l studieze de la acest nivel. La scurt timp, extrage creierul unui caine si il introduce in trupul altuia, insa nu in cutia craniana, ci in zona gatului. Creierul era conectat la circulatia sanguina a animalului, dar si la un sistem de electrozi pentru a i se monitoriza activitatea cerebrala. Aceasta exista, dar lui White ii mai ramanea o dilema. Presupunand ca anterior operatiei subiectul avea o constiinta, un tipar comportamental, in urma translocarii intr-un alt sistem organic, creierul isi pastra viabile capacitatea de comanda si functiile anterioare?

Munca lui White nu a trecut neobservata in Uniunea Sovietica si, in mod neobisnuit, a urmat un numar de vizite reciproce ale rusilor la laboratoarele din Ohio si ale lui White in Rusia. Vizita in URSS si colaborarea cu cel care l-a inspirat l-au facut pe White sa-si imagineze un model de a verifica starea de activitate a creierului. Daca ar fi reusit sa transplanteze un cap de pe un corp A pe un alt corp B si respectivul subiect (cap A+corp B) ar fi reactionat la stimuli in mod vadit si perceptibil, atunci acest lucru ar fi demonstrat ca, indubitabil, creierul este inca viabil. I-a luat trei ani sa planifice operatia, despre care stia ca urma sa fie o ofensa morala pentru multi. Pentru a pastra creierul intact, sangele subiectului B trebuia transfuzat la capul subiectului A printr-o retea de tuburi de plastic. Dupa mai multe incercari, White efectueaza la Metrohealth Medical Centre, din Cleveland, Ohio, pe doua maimute, operatia care si reuseste in data de 14 martie 1970, dupa 18 ore petrecute in sala de operatii. La sfarsitul interventiei, capul unei maimute era atasat, cusut si conectat la corpul celeilalte maimute, iar echipa de chirurgi astepta ca animalul sa-si revina din anestezie, pentru a-i studia functiile cognitive. Dupa ce s-a trezit, nu numai ca maimuta isi putea misca musculatura faciala si putea urmari miscarile cu privirea, dar ea chiar a incercat sa-l muste pe unul dintre membrii echipei. Animalul a fost descris ca fiind “violent, periculos si anxios”, insa manifestarea lui a confirmat viabilitatea capului transplantat si reusita operatiei. Desigur, avand coloana vertebrala sectionata, maimuta era paralizata de la gat in jos, dar operatia a fost considerata un succes.

Solutie medicala sau Frankenstein modern? 

In ultimele trei decenii transplantul de organe a devenit relativ banal. Incepand din anul 2000 se efectueaza inclusiv transplanturile de membre, dar ideea transplantului de cap a ramas insa respinsa vehement, nu numai de publicul larg ci, mai ales, de neurochirurgi, fiziologi si neurologi. Astfel, dupa parerea unora, Dr. White, din ilustru neurochirurg a devenit un “Frankenstein care vrea sa altereze cursul normal al naturii”.
Chiar si asa, White sustinea cu tarie ca descoperirea sa putea sa ajute foarte mult medicina. In cazul pacientilor cu rani severe la corp care le puteau pune in primejdie viata, daca s-ar fi putut sa li se transplanteze capul la corpul altor persoane aflate in moarte clinica, insa al caror corp era sanatos, procedeul le-ar fi putut salva viata. Insa White nu a avut sansa sa-si implineasca aceasta idee, experimentele lui nefiind agreate. A ajuns sa fie exclus din viata stiintifica si sa primeasca amenintari cu moartea, devenind din pionier al stiintei un paria al mediilor academice.

Argumentele aduse impotriva sa au fost subliniate cel mai fervent de Stephen Rose, doctor in cercetare cerebrala si comportamentala, de la Universitatea Open. El sustine ca aceasta tehnologie medicala a transplantului de cap sau de creier este nebuneasca si depaseste cu mult proportiile necesarului. “Este total absurd sa sugerezi ca un transplant de creier sau de cap creaza o legatura mai solida decat cea rezumata la vascularizare. Nu se identifica si nu controleaza trupul in nicio alta maniera. Singura performanta pe care o presupune aceasta operatie este mentinerea in viata a unui cap retezat, prin circulatia sanguina a unui alt corp. Nu exista conectare nervoasa de niciun fel si nu vad resurse medicale adecvate pentru realizarea unei asemenea practici. Singura cale de a ajuta comunitatea de oameni paralizati este cercetarea asidua pentru descoperirea unei modalitati de regenerare a nervilor spinali”, afirma profesorul doctor Stephen Rose.

Sursa: Descopera.ro

7 Comments

  • Gabi Neagu Posted 30/10/2008 01:25

    Dupa ce am citit articolul de mai sus, si la rugamintea Andreei de a lansa discutia pe care am inceput-o cu ea, mi-am adus aminte de o intrebare care NE framanta de CEVA vreme, intrebare care nu subliniaza precis articolul cu pricina, dar care in intereseaza pe multi: UNDE SE AFLA DRAGOSTEA, in cap sau in inima?
    Exemplu: Daca eu as iubio pe Andreea, iar capul meu ar fi transplantat unei alte persoane(conform experimentului de mai sus), cine ar mai iubio atunci pe Andreea, eu sau persoana cealalta? Unde sta de fapt iubirea? In cap sau in inima?
    p.s. Oare „somnul ratiunii naste monstrii” ? (“mintea omului naste monstri”…)

  • Eu Posted 30/10/2008 15:04

    tipic romanesc … daca nu bagam si putina iubire, drama intr-un articol stiintific (comment in cazul de fatza) nu ne simtim bine … iar ca raspuns la intrebarea ta … incearca si vei afla 🙂

  • andres Posted 30/10/2008 16:17

    Cu toate astea mi se pare o intrebare buna… unde sta? In cap sau in inima? Pt ca daca sta in cap atunci se duce naibii toata filosofia asta cu „aoleu inima, inima zdrobita, blablauri”. Poate ar trebui sa dezvolt intrun post separat sa nu „dezstiintificam” articolul 😀

  • name Posted 30/10/2008 21:36

    cred ca subiectul ce il propui nu are nici o legatura cu articolul.. scuze de fapt nu ma scuz…chiar asa este

  • alex2006 Posted 30/10/2008 22:33

    hahaha raspuns pt dnul gabi….pai dak spui k ti-ar transplanta doar capul la o alta persoana(corp) logic…persoana aia n-o sa mai fie ea…vei fi tu…dar cu alt corp….pb..ar fi …andreea te-ar mai place asa…:D:D:D , oricum interesant articolul….nush ce sa spun dak e posibil sau nu dar ideea e k se fac multe experimente despre care nu se stie si despre care n-o sa se afle nik mult timp (vezi exp. Philadelphia).bye si spor la scris in continuare 🙂

  • stefania Posted 18/01/2009 19:27

    In inima caci niciodata creierul nu va putea simti ce simte inima.
    Ganditiva animalele nu au un creier la fel de dezvoltat ca al nostru dar stiu sa iubeasca ex. pui de panda nu pot supravietui fara mama lor nici macar daca au lapte. Iubirea e un sentiment primitiv de acea e logic ca nu se poate afla in creier. Amintirile ,iubirea si toate sentimentele sunt confirmate de inima si poercepute de creier. Aceasta e parerea mea.

  • stefania Posted 18/01/2009 19:32

    Nu uitati inainte sa comentati fiecare cuvintel Pitagora a spus:,,Nu spuneputin in vorbe multe ci mult in vorbe putine”

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.