Felii de lămâie, de Anca Vieru

Poate asta simți când întâlnești un alter ego. Când citești pe alt chip gândurile tale pe care credeai că le poți ascunde. (Zi liberă)

Când Anca mi-a spus că ar vrea să îi pictez un tricou, am știut că va fi un desen cu lămâi. Ceea ce nu am știut însă, a fost faptul că odată tricoul pictat eu voi fi prinsă pentru câteva zile în povestirile ei. Trebuia să știu povestea feliilor de lămâie, așa că am deschis cartea, am citit povestirea care dă titlul volumului și am rămas locului.

Când vine vorba de volume de proză scurtă, îmi place să las câte o zi între povestiri. Multe dintre ele sunt atât de concentrate, de tulburătoare, încât e nevoie de timp pentru a le asimila, pentru a ieși de sub vraja pe care autorul o aruncă asupra mea. În cazul de față, vraja a avut un efect dublu: pe de o parte aveam nevoie de timp pentru a trăi povestirea, pe de altă parte eram curioasă cu ce voi fi surprinsă în următoarea povestire. Și au fost câteva care mi-au tăiat răsuflarea.

Spuneam mai sus că povestirea care dă titlul volumului, Felii de lămâie, este cea care m-a făcut să dau paginile cărți în căutarea surprizei. Personajul principal, o doamnă care merge cu cățelul în parc, este cea prin ai cărei ochi vedem ce se întâmplă în jur. Este o doamnă care vorbește într-una de când ajunge pe bancă și până pleacă. Ce ar putea fi interesant aici? Vă asigur că povestirea vă va face să dați pagină după pagină până veți ajunge la final. Este minunat scrisă, fluidă, colorată, ba chiar are o poveste centrală pe care o vom descoperi pas cu pas, piesă cu piesă, și, la final, nu numai că vom avea parte de o răsturnare de situație, dar vom realiza că bănuielile de la început au fost reale. Sau poate nu…

Cea de-a doua povestire din carte este Zâni și Iubi. Poate că nu aș fi trecut-o în topul celor preferate, însă în cazul acesteia am avut parte de un final dincolo de finalul din carte. El, naratorul, merge împreună cu soția la Portița, într-o scurtă vacanță. Acolo îi cunoaște pe Zâni și Iubi, un cuplu tânăr și plin de viață. Aceștia reușesc prin felul lor de a fi să scoată în evidență blazarea în care cuplul în vârsta s-a afundat, oferindu-i în același timp un pic de zvâc. Personajele autoarei sunt credibile, la fel și scenele în care se regăsesc acestea. Au fost momente în care am avut senzația că sunt alături de ele, că simt, văd, miros, precum personajele. Finalul dincolo de finalul cărții mi l-a oferit autoarea. Am felicitat-o pentru realismul uneia dintre scene și am întrebat-o ce s-a întâmplat mai departe. Am aflat. (Dacă vreuna dintre povestiri vă va intriga, sunt convinsă că Anca vă va răspunde la întrebări! – avantajul de a trăi în era internetului, a Facebook-ului)

O altă povestire care mi-a plăcut foarte mult este Nimic despre Olimpia. Personajul nostru este o doamnă care citește gândurile celor din jurul ei atunci când stă la semafor. Doar atunci se poate concentra pe gândurile unuia sau altuia care așteaptă alături de ea. De aici și până la final avem parte de o întreagă rețea de gânduri, piese dintr-un puzzle pe care îl vom construi împreună. Gândurile se vor lega și vom avea povești ale unor oameni pe care femeia îi vede în fiecare zi. Ne vor fi familiari și vom dori să aflăm ce se întâmplă mai departe. Încă o dată, Anca m-a lăsat fără cuvinte. Este una dintre povestirile la care aș fi vrut o continuare, aș fi vrut să aflu ce se întâmplă cu acei oameni, cum se vor rezolva “problemle” lor. V-o recomand cu mare drag!

Aș putea continua astfel cu Pașaportul de pe pian, o povestire absolut superbă, cu Zi liberă – am avut senzația că am trăit cândva ziua liberă a Clarei, cu Tradiție în familie la al cărei final mi-am dorit ca tradiția să fie dusă mai departe. Dar mă voi opri la ultima povestire.

Intersecția se îndreaptă spre genul de povestiri pline de suspans pe care eu le citesc cu mare interes. Este creionată povestea unui cartier care, din cauza unei intersecții aparent blestemate, va fi de nelocuit și, în timp, va fi șters de pe hărți. Întreaga povestire este misterioasă, construită cu mare atenție la detalii și, ca în multe dintre povestirile Ancăi, am fost alături de narator privind fiecare casă, fiecare întâmplare, fiecare accident și dorindu-mi să aflu secretul intersecției. Dacă acesta va fi dezvăluit, nu vă spun. Ceea ce vă pot spune e că finalul a fost perfect ales. Cititorul este invitat să pună punct.

Dacă nu ați mai citit proză scurtă până acum, dacă ați încercat și nu v-a prins, atunci ar fi cazul să puneți mâna pe cartea Ancăi Vieru. Este imposibil să nu găsiți măcar o povestire care să vă taie respirația.

Cartea o găsiți pe Elefant aici sau pe Libris aici.

Felii de lămâie, de Anca Vieru
Editura Polirom

 

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.