Din seria ganduri despre nimic, ganduri de ieri, de maine, ale mele, ale tale…
Şi nimic nu mai contează
Afară de ploaia care cade,
Ploaia care plânge în neştire
Amintiri de ieri,
Vise de mâine.
Cade încet şi rece dintr-un cer
Greu de atâta cenuşiu,
O ploaie desenată parcă
Pentru ochii mei.
Se scurge pe geamul uşor crăpat
Şi alunecă spre mine…
O privesc cu privirea rătăcită.
Se ridică în valuri de furie,
Mă învăluie ca o furtună
Şi frunze de toamnă îmi zgârie
Obrajii, picături de apă
Îmi lovesc pleoapele
Şi buzele…
E furtună. Mi-e frig.
Un ţipăt mut încearcă să
Se strecoare afară,
Dar furtuna mă îneacă.
Tresar din visul care mi-e
Coşmar şi furtuna se retrage
Într-o ploaie liniştită de vară.
Ochii îmi rămân pironiţi în tavan…
Mi-e teamă să-i închid.
Mi-e teamă de furtuna care mă pândeşte
Şi tu nu eşti alături…
Andres
4 Comments
Pacat ca nu se prea poate trai din scris si din poezie in zilele astea….
Foarte frumos ai scris!! Si nu zic asta doar asa ca te cunosc 🙂
Numa pe degete poeziile pe care am reusit sa le citesc pana la capat si asta e una dintre ele 😉
Vaaaaiiii ce draguut! Multumesc!
Si da, daca s-ar putea trai din scrisul asta, as fi cea mai fericita 😀
….si putin mai bogata 😉
Bine spus „putin”!
Add Comment