Gazda, de Stephenie Meyer

time read

Articolul are 900 cuvinte și se citește în 3 minute.

Ma intreb daca el este atat de frumos cum cred eu sau daca il vad asa doar pentru ca este singura persoana ramasa pe lume in afara de mine si de Jamie.
Nu, nu cred ca-i asa. Este cu adevarat frumos. (Melanie)

Sunt carti pe care nu le poti lasa din mana pana la ultima pagina. Sunt carti care te tin treaz pana in zori de zi. Sunt carti care te fac sa razi, sa tremuri, sa oftezi, sa plangi si iar sa razi. Si sunt carti pe care le traiesti atat de intens, incat, dupa ce ai dat ultima pagina, ai nevoie de o pauza pentru a iesi de sub efectul vrajii in care esti prins.

Gazda este una dintre aceste carti. Stephenie Meyer a reusit (din nou) sa ma prinda intr-o lume fantastica si sa ma tina legata cu firele invizibile ale cuvintelor ei frumoase.

Am tot amanat lectura acestei carti si acum am o oarecare parere de rau. Daca as fi citit cartea atunci cand a ajuns in biblioteca mea, poate ca filmul nu mi s-ar mai fi parut atat de superficial. Poate… Motive ale acestei amanari ar fi cateva: ba ca nu aveam cum sa o car dupa mine din cauza dimensiunilor, ba ca subiectul parea prea SF pentru gusturile mele, ba ca nu vroiam sa fiu dezamagita de o poveste mai slaba decat Twilight (voi, cei care nu agreati povestea vampirilor sclipiciosi, abtineti-va de la orice comentariu!). Si totusi, in momentul in care am inceput sa o citesc, toate motivele s-au stins. M-am carat cu aceasta carte dupa mine – toate cele 700 de pagini –, SF-ul a fost departe de a fi SF, povestea, desi pe undeva se aseamana cu cea din Twilight, e total diferita si (poate) chiar mai buna decat aceea.

Meyer ne arunca din start intr-o lume invadata de extraterestri, suflete stralucitoare (posibil sa aiba ceva cu treburile sclipicioase si o inteleg) care intrau in oameni, acestia transformandu-se in simple gazde. Dar se intampla ca Melanie Stryder sa fie mai puternica decat altii. Reuseste sa se faca auzita atunci cand in corpul ei se afla un intrus, un suflet puternic trecut prin multe alte vieti. Ratacitoarea ajunge sa imparta cu Melanie corpul acesteia. Cu timpul insa, amintirile, emotiile, trairile Melaniei ajung la ea. Isi da seama ca visele sunt de fapt imagini ale unor intamplari trecute si, cu mare uimire, se trezeste iubind, simtind cum niciodata nu simtise.

Desi la inceput Melanie o tine departe de gandurile ei, ajunge pe parcurs sa o cunoasca si sa aiba incredere in ea. Astfel, printr-un pact tacit, Melanie si Ratacitoarea pleaca in cautarea fratelui si iubitului ei.

Si daca vi se pare cam cam incalcita povestea, ideea aceasta a corpului folosit de un alt suflet, dar cu prezenta nedorita a  primului „chirias”, pai sa vedeti cum se incalcesc firele pe parcurs, cum evolueaza personajele si care vor fi legaturile dintre acestea, ce alegeri vor trebui sa faca. Mai este si tendinta autoarei de a ne face sa indragim cand pe unii, cand pe altii. Stiti, daca credeti ca indragiti un personaj pentru ca asa simtiti, ei bine, va inselati. Il indragiti pentru ca asa vrea autorul. Este un adevarat vrajitor. In cazul nostru, vrajitoare.

Dincolo de SF-ul acesta cu extraterestrii, planete cu flori, cu lilieci, cu delfini sau mai stiu eu ce ganganii pe care le cucereau sufletele, avem o poveste de dragoste. Sau, mai bine spus, doua povesti de dragoste.

Meyer a facut din nou o paralela intre real si imaginar, intre ceea ce suntem noi, oamenii, si ideal. Sufletele erau idealul, bunatatea, frumosul, calmul. Oamenii, ei bine, ceea ce suntem. O specie (auto)distrugatoare, salbatica, egoista. Si totusi, atunci cand Ratacitoarea (Wanda) intalneste oamenii, cand ajunge sa ii cunoasca cu toate bunele si relele lor, isi da seama ca aceasta este lumea in care ar vrea sa isi gaseasca sfarsitul. Iubirea umana este sentimentul cel mai bun si mai frumos pe care il cunoscuse vreodata.

Melanie: Sufletele nu cred in viata de apoi?
Wanda: Avem atat de multe vieti. Orice altceva in plus ar fi… sa cerem prea mult. Murim o moarte mica de fiecare data cand parasim o gazda. Traim din nou in alta. Cand vom muri aici, acesta va fi sfarsitul.

Si ea, Wanda, sufletul bun si frumos, se indragosteste de el, Ian. Si Ian, desi la inceput a fost cat pe ce sa o omoare, se indragosteste de ea. Dar Wanda e in corpul lui Melanie si aceasta se impotriveste oricarei apropieri dintre cei doi, asa cum se impotriveste apropierii lui Jared – iubitul ei – de Wanda. Cam complicat, nu-i asa?

Stephenie Meyer m-a impresionat din nou. Povestea curge de la sine, e scrisa cu pasiune, cu iubire, cu talent. Parca atunci cand a asezat cuvintele pe hartie, a presarat peste ele praf de zane pentru a nu mai lasa cititorul sa lase cartea deoparte.

Va recomand aceasta carte! Nu are nicio legatura cu Twilight, in caz ca asta va opreste sa o cititi. Este, cum sa va spun, altfel. Pe mine m-a convins filmul, mai exact coloana sonora a filmului. Din pacate ecranizarea este slaba. Si nu prea avea cum sa fie altfel. Cum sa transpui 700 de pagini pline de imagini, dialog, intamplari in doua ore de film? Revin cu impresii si despre film!

Gazda, de Stephenie Meyer
Editura RAO

Si acum va invit sa ascultati Imagine Dragons – Radioactive. Este geniala!