time read
E întuneric. Pe cer sclipește o singură stea. E deasupra blocului de vizavi. Trag din țigară și suflu fumul spre ea. Un nor o va-nghiți în curând. Mă învelesc în pătură și stau așa, cu ochii închiși. Paharul se umple și se golește. Gândurile mi-s agitate, nu vor să dispară, să-mi dea pace. Mă uit la ferestrele din față ca la zeci de ecrane. Sunt filme ce se desfășoară sub ochii mei.
Cei doi bătrâni pe care îi văd după-amiaza în parc stau în fața televizorului mână în mână. Îi invidiez. Câteva minute mai târziu ea îi aduce lui o cană aburindă. O fi ceai? El îi zâmbește și ia cana din mâna tremurândă a femeii. Așa visăm cu toții să ajungem, dar cei mai mulți dintre noi ne stingem pe drum.
Un etaj mai jos este un bărbat singur. Stă pe canapea înfășurat într-un halat cu dungi. Citește o carte groasă cu coperte roșii. Oare în câte zile o va citi? Oare îl va prinde? La cartea anterioară își chema amicul să joace șah. A durat cam o săptămână să o termine și era pe un sfert cât asta.
Etajul cinci. Ei, acolo se întâmplă lucruri. Mi se par fascinanți oamenii aceia. În fiecare seară se ceartă, copiii aleargă prin casă sau chinuie pisica, dar înainte de culcare o poveste e citită și lumea zâmbește. Părinții adorm târziu, transpirați, mulțumiți și cu lumina aprinsă.
Mai este și fata din apartamentul de alături. Le bate în perete vecinilor, se agită prin casă, vorbește la telefon și, de cele mai multe ori, pleacă în miez de noapte. Nu am văzut-o cu vreun tip. Nici cu tipe. De ce bate în perete? De ce pleacă? Unde pleacă?
Cum adică ce am cu oamenii aceștia? Ba să știți că am o viață. Da, am și pisică. Care e problema? Îmi place să stau aici, să sorb din lichidul rubiniu și să privesc lumea, să-mi iau notițe. Fumul țigării este cortina ce se ridică și în față am mai multe ecrane. E fascinant.
– Haide, îmi spune el, este târziu. Lasă lumea să doarmă.
– Încă puțin, dragule, s-a aprins lumina la Singurica. S-a întors. Poate că…
– Nu cred. Mai degrabă îi alegi tu un final. Varianta ta.
– Nu, nu! Ce sens ar mai avea titlul?
– Ei, da, cine știe că Lumea de peste drum este sau nu o poveste reală? Ți-am spus, dacă pui ca subtitlu Jurnal de observație e perfect!
– Nu merge așa, chiar nu…
Add Comment