Luna plina, de Kelley Armstrong

Cumpara Cartea

lunaplinaNu! Nu este a doua carte din seria Twilight.

Desi multi o confunda cu Luna Noua si are la baza aceleasi personaje mistice, varcolacii, Luna plina este o cu totul alta poveste.

Cartea mi-a atras atentia nici nu mai stiu din ce motiv… coperta, titlul, descrierea: „Singura femeie-varcolac din lume” si am citit-o. Nu este nici pe departe povestea la care ma asteptam. Se invarte, intr-adevar, in jurul unor varcolaci, insa are la baza nu varcolacii, ci relatiile interumane. Scoate in evidenta pradatorii si victimele, care nu sunt intotdeauna cine credem noi.

Autoarea isi creeaza propriul set de elemente fantastice, renuntand la vechile mituri. Faptul ca lasa varcolacii pe planul al doilea, mi-a dat senzatia ca vrea sa transmita ceva mai mult decat o simpla si banala poveste cu varcolaci.

Personajul principal este Elena, singura femeie varcolac. Fusese muscata si reusise sa supravietuiasca. Datorita „unicitatii” ei ajunge sa fie vanata de Daniel, dusmanul cel mai aprig al Haitei. Privita „de sus”, povestea in sine e lipsita de sare si piper. Actiunea este searbada si desi, fiecare capitol se termina intr-un fel anume astfel incat sa vrei sa afli ce se intampla mai departe, nu are acel ceva iesit din comun. Cel putin nu ceva-ul la care ma asteptam eu.

Elena a fost transformata de prietenul ei, un varcolac aratos de care era indragostita peste masura si care l-a randul lui o iubea… atat de mult, incat a dorit sa o aiba alaturi pentru totdeauna. Egoist? Poate. Dar este egoismul ala pe care il avem cu totii, astfel ca personajul dorit fantastic, se comparta mai uman decat as fi crezut. Clayton este barbatul frumos, dar agitat si gelos, este posesiv si egoist, insa o iubeste pe Elena si exercita asupra ei o atractie ciudata, inumana, careia aceasta nu-i poate rezista.

Elena la randul ei il uraste pe Clayton, cel putin asa crede sau vrea sa creada. El este cel care a adus-o in lumea asta mistica, a varcolacilor, furandu-i umanitatea si dreptul la o viata normala. Iubirea pe care a simtit-o la inceput se transforma in ura pentru el si pentru noua ei „personalitate”.  In timp, realizand ca nu poate da inapoi „darul” primit, decide sa paraseasca Haita pentru a se integra in lumea oamenilor. Isi ignora natura cat poate, insa glasul sangelui e mai puternic si, in momentul in care Haita e atacata, se vede nevoita sa se intoarca pentru a ajuta. De aici incepe lupta ei, lupta cu propria-i personalitate, una de acceptare si impacare cu sine.

Descoperim o femeie puternica, o luptatoare, insa nu-i lipsesc trasatrurile umane, astfel, autoarea presara in Elena elemente ale femeii normale: iubitoare, indecisa, atragatoare, inteligenta, amuzanta. Este femeia complexa si neinteleasa, femeia care face alegeri gresite si care se incapataneaza sa mearga pe propriul drum cu toate ca nu este cel mai bun. Realizeaza pentru cine ii bate inima, insa numai in momentul in care il poate pierde. Atunci este singurul moment in care isi infrange orgoliul. Cel putin pentru o clipa.

Dincolo de Elena si trairile ei, mi-a placut mult cum au fost descrise starile ei in forma de varcolac. Desi nu s-a pus accent in mod deosebit pe „varcolaci”, acestia sunt descrisi ca niste lupi de talie mare. Nu sunt hidosi, cu ne-am obisnuit din majoritatea povestilor si de asemenea se impart in buni si rai. Haita si mutt-ii. Iar cei rai (varcolacii transformati) aveau de fapt la baza oameni rai, criminali. Si acum intrebarea de baza: cine este animalul? Omul sau lupul? Omul care omoara de placere sau lupul care omoara pentru ca asa i-a fost scris, pentru ca asta-i natura lui?

Nu sunt multe scene violente, dar cele care sunt te infioara. Un mutt care omoara un barbat, incet, jucandu-se cu el. Ii place. Acesta nu este animalul din varcolac, ci monstrul din om. O alta scena este vanatoarea de cerbi la care pleaca Elena, Clayton si Nick. Desi este o scena destul de dura, nu e ceva iesit din comun, am tot vazut asa ceva la Animal Planet. Lupii sunt pradatori. Scena e atat de bine descrisa, incat am simtit un nod in stomac… atacul cerbului, strategia, muscaturile, uciderea lui… Dar, repet, nu ceva iesit din comun!

E ceva ce nu am inteles totusi. De ce tipa de pe coperta este bruneta? In carte este descrisa ca fiind blonda. Si mai e ceva… fata nu mi-a parut a fi blonda nici macar o clipa! Ori autoarea a vrut o lupoaica aurie si a trebuit sa o faca blonda, ori editura a „gresit” fata de pe coperta – desi coperta e perfecta asa cum e. Ufff! Cred ca ma contrazic nitel…

Luna plina este prima din seria „Women of the Otherworld” scrisa de Kelley Armstrong in 2001 si tradusa anul acesta la noi, an in care este anuntata lansarea ultimului volum din serie – al 10-lea. Oare in cati ani vor aparea si la noi? Sunt chiar curioasa cum vor fi celelalte personaje pentru ca, dupa cum ne sugereaza numele seriei, vom intalni in cartile autoarei femei cu puteri supranaturale, fiinte mistice…

Luna Plina, de Kelley Armstrong

Editura Tritonic

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.