Nu iubirea pastreaza doi oameni impreuna, ci calitatea relatiei lor. Atat!

Psihosociologul Jacques Salome: „Bolile sunt limbaje metaforice si simbolice” (Hotnews)

Ne imbolnavim mai des si mai grav decat ne asteptam. Si de fiecare incercam sa gasim cauza fizica a afectiunilor noastre si sa o combatem prin practici medicale. Jacques Salome, un psihosociolog francez, propune un nou model de terapie: sa interpretam bolile ca si cum ar fi mesaje transmise de corpul nostru. Orice pierdere/separare, orice deceptie este, de fapt o violenta asupra noastra.

In cadrul unei conferinte sustinute vineri seara, Jacques Salome a incercat sa ii invete pe cei prezenti cum sa isi cunoasca corpul si, mai mult decat atat, cum sa invete sa il respecte si sa il asculte.

La sfarsitul conferintei, psihosociologul francez a raspuns la cateva intrebari pentru HotNews.ro.

Reporter: Cum ati ajuns la aceasta metoda de terapie?
Jacques Salome: Am descoperit aceasta metoda intr-un mod foarte empiric, in functie de problemele pe care le traiam. Am trecut prin probleme de cuplu si in loc sa continui sa il acuz pe celalalt, m-am intrebat pe mine ce se intampla de nu merge bine, de nu ma simt inteles. Asa am descoperit cele doua capete ale relatiei si ca in spatele fiecarei negatii se afla, de fapt o cerere.

Cand spun “tu nu ma asculti”, spun de fapt “vreau sa fiu ascultat”. Decat sa spun “tu nu faci destul dragoste cu mine”, mai bine spun “vreau sa fac dragoste cu tine” si tu accepti sau nu. Aceasta este prima regula: in spatele oricarei acuzatii se afla o cerere. E mai bine sa te sprijini pe cerere.

De exemplu, aveam probleme de comunicare cu copiii mei si, cu timpul, am inteles ca trebuie sa ii ascult in doua moduri: sa ascult ce imi spun si sa ascult ce rezoneaza in mine. Nu sunt responsabil de tot ce mi se intampla, dar sunt responsabil de ce fac eu cu ce mi se intampla.

Totul este empiric, am invatat cate ceva de la toate persoanele cu care am interactionat, chiar si in seara asta am invatat ceva. Relatiile umane sunt un univers imens. Marea noastra problema este ca stim mai multe lucruri despre luna, decat despre relatiile umane.

R: Pentru ca tot vorbim despre tineri, as vrea sa va intreb care este cea mai frumoasa amintire din anii studentiei dumneavoastre?
J.S. : Cel mai frumos moment a fost cand am desoperit Relatia, cand am descoperit ca noi suntem mereu trei: eu, dumneavoastra si relatia dintre noi. Si daca iubesc, daca aceasta relatie este importanta pentru mine, nu trebuie sa o maltratez, trebuie sa am grija de ea. Asta nu ne invata nimeni. Noi credem ca trebuie sa fim buni cu celalalt, dar nu, nu cu el, ci cu relatia pe care o avem cu el, pentru ca ea ne pastreaza impreuna. Nu iubirea pastreaza doi oameni impreuna, ci calitatea relatiei lor. Atat!

OARE???

Vezi tot articolul aici.

1 Comment

  • q Posted 15/04/2008 13:36

    Iubirea ii aduce impreuna, sa ramana impreuna cere calitate relatiei

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.