Quasar, de Ana Mănescu

Quasar, Ana MănescuSe plimbă cu fluturi în lesă. Nu știe că păianjenii deghizați în zâne nu pot da din aripi. Îi roagă să vibreze și să-i amintească de mare. Nu înțelege liniștea…

Știți care e frumusețea volumelor de proză scurtă? Că este imposibil să nu dai peste o povestire care să-ți meargă la coarda sensibilă, să o gâdile, să o facă să vrea mai mult.

Atunci când am citit alter.ego, cartea cu care a debutat Ana Mănescu, nu am putut scrie imediat despre ea. Au trecut luni în care am ținut-o pe birou. La fel mi s-a întâmplat cu Quasar, cea de-a doua carte a autoarei. Dar în cazul acestei cărți senzația a fost cu totul alta. Mi-a plăcut și nu mi-a plăcut. Am rezonat și nu am rezonat cu ea. Deși se întâmpla ca unele povești să fie la distanțe mari de mine (apropo de quasarii care sunt obiecte cosmice foarte îndepărtate!), altele veneau și mă învăluiau în mantii de lumină caldă pentru a mă surprinde până la ultimul cuvânt. Cumva, a existat un echilibru.

Cele trei povestiri care mi-au tăiat respirația, pentru că da, exact așa s-a întâmplat, au fost Umbra contesei, Hanul și Prima bătaie, ultima tresărire.

Dacă închid ochii le pot vedea clar, le pot descrie pe fiecare dintre ele în culori. Umbra contesei este gri, un gri petrol înfășurat într-o ceață albăstruie, iar Mino este pata de culoare pe care nu numai că o vezi alergând de colo-colo, dar o și auzi. Întreaga povestire te ține în tensiune, te atrage spre ruinele unei iubiri, se joacă cu imaginația ta și te trezești la un moment dat prins în ceață. Nu înțelegi ce se întâmplă. De fapt înțelegi dar nu vrei să fie așa, creierul nu vrea să accepte pentru că, nu-i așa, ne plac rezolvările care să ne aducă zâmbet. Totuși, personajul principal (favoritul meu e cel principal, desigur) primește finalul pe care mi l-am dorit. Este finalul pe care îl alege cititorul, unul deschis, unul în care poți înlocui griul de care spuneam mai sus cu cea mai frumoasă nuanță de verde primăvăratic.

Hanul este roșu. Povestirea este toată roșie, roșul sângeriu care te sperie și te atrage în același timp. Finalul nu a fost pe gustul meu. Aș fi preferat ca povestea să se termine în cea mai frumoasă nuanță de roșu, un roșu lichid care să înghită… povestea protagoniștilor. Dar nu mă luați în seamă, am o plăcere sadică în a omorî personaje. Și, da, pe acestea le-aș fi văzut torturate nu pentru că mi-au displăcut, ci pentru a vedea ce taine ascundea hanul, pentru a trece în partea lichidă a roșului și a ultimelor strigăte venite din beci. Cred că povestirea asta ar putea fi transformată într-un roman horror și ar prinde. Vai, cum ar prinde!

Prima bătaie, ultima tresărire este mai mult decât o culoare. Este o toamnă colorată. Este o pictură magnifică. Am rezonat cu povestirea aceasta de la primul și până la ultimul cuvânt. Ana a reușit să pună pe hârtie imagini, așa cum numai un pictor poate. A folosit cele mai frumoase culori, le-a combinat pentru a le da nuanțe vibrante și a capta atenția cititorului. Mai mult, citind povestirea, îți vor fi gândilate toate simțurile, chiar și cel olfactiv. De această dată finalul a fost pe gustul meu. O singură nemulțumire am avut, că a venit prea devreme.

Quasar

Dacă ar fi să tragem linie aici, ați spune poate că mi-a plăcut enorm această carte. Dar nu. Mi-au plăcut aceste povestiri. Vă spuneam la început că nu am rezonat cu toate. Unele m-au zăpăcit de-a dreptul, a trebuit să reiau pasaje, să prind din urmă dialogurile. Unele dialoguri mi s-au părut lipsite de esență, iar vocile băieților nu m-au convins. A fost un anume J. care mi-a displăcut tocmai pentru că nu am regăsit nimic masculin în cuvintele lui. Poate era prea tânăr, prea visător…

Quasarul Anei nu este, cu siguranță, pentru oricine. În același timp, acel oricine care va pune mâna pe carte va rezona cu o povestire sau cu alta. Este imposibil să spui că această carte ți-a displăcut total tocmai datorită echilibrului de care vă spuneam mai devreme. Poveștile sunt așezate perfect astfel încât să vrei să citești încă una și încă una. E ceva de genul ăsta: „nu am rezonat cu grădina, hai să văd ce e cu această contesă. Vaaai, ce tare! Să văd cum e următoarea. Au, poate că omizile mă inspiră…” Da, e un fel de plimbare cu montagne russe-ul după care vei amuți o perioadă.

Când începe, iubirea însumează fluturi, libelule, basme, parcuri, ploi… Când începe, iubrea înseamnă totul. Când se termină, totul înseamnă altceva.

Vă recomand cartea. E posibil să vă placă mult, foarte mult sau foarte puțin. Este un fel de road trip, veți bifa mai multe destinații – 11 mai exact – și veți afla și care este treaba cu quasarii. Chiar credeați că voi spune ceva despre quasari? Sunt curioasă câți dintre voi l-au întrebat pe Google ce e un quasar. 🙂

Quasar, de Ana Mănescu
Editura Herg Benet

*Cartea o găsiți pe Elefant, aici >> sau pe Libris, aici >>

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.