RA .: sa vedem daca te va „bantui”

time read
Articolul are 727 cuvinte și se citește în 2 minute.

soni.jpg

Cumpara Cartea

andres: OMG!!!
RA .: :-/
andres: am terminat cartea
andres: am dat ultima pagina si am zis what the fuck!
RA .: :))
andres: foarte tare
andres: =D>
RA .: lol, m-asteptam la injuraturi
RA .: multi m-au injurat pt. final
andres: o nuuu
andres: e geniala
RA .: injurat in ghilimele, evident
RA .: hihi, ma bucur ca ti-a placut
RA .: sa vedem daca te va „bantui”

Ma intreb daca e persoana care sa fi citit cartea si sa nu fie urmarit de ea. Vorbesc aici de Soni, a lui Andrei Ruse. Dialogul de mai sus a fost practic prima mea reactie. Am citit ultima pagina si am cautat apoi o alta, era insa doar cuprinsul. Vroiam mai mult. Vroiam un happy-end. Andrei ne-a lasat totusi sa creem singuri acel happy-end… sau doar un end.

Am mai scris de cartea asta in niste posturi anterioare. M-a intrigat de la o prima recenzie citita acum ceva timp. La Gaudeamus a fost singura carte pe care vroiam sa o iau. Sa fie a mea. Sa o citesc. Pana aseara citisem putin mai mult de jumatate. Aseara insa nu ma mai puteam opri, pe la 4 am dat si eu stingerea, pentru ca acum sa o finalizez. Nu cred ca este o carte careia sa ii fac recenzie, eu sau oricine altcineva. Este o carte care trebuie citita. Si de asemenea, nu trebuie sa ai o boala anume sau sa cunosti pe cineva care are o boala. Este o carte despre viata si despre dorinta noastra de a trai.

Am regasit atatea „imagini” de care ma lovesc in fiecare zi. Orasul, oamenii, oboseala, tristete, vise, dar si iubire si speranta. Ma gandeam la inceput ca o sa aiba un final tragic, ca o sa ma deprime la culme. Finalul a fost insa imprevizibil. Extraordinar.

Spuneam mai sus ca ma asteptam la deprimare pentru ca, s-a intamplat sa am in familie un caz asemanator. O verisoara care a avut cancer la stomac si care a luptat mult timp cu boala asta – sau poate mie mi s-a parut mult timp, nu stiu exact. L-a descoperit in metastaza si, desi am crezut la un moment dat ca va scapa – se simtea bine, era chipurile pe drumul cel bun – a murit. Asta era in 2005, in primavara. Nu voi uita niciodata ziua in care am inmormantat-o. Ploua ca naiba. A fost una dintre cele mai triste din viata mea. Si era tanara. In jur de 27. Sabina. Nu am scris niciodata de ea, de vorbit decat foarte putin. Am preferat sa o pastrez in amintire, nu ca pe verisoara care a murit de o boala cretina, care s-a dus la spital sa se opereze de apendicita si s-a intors acasa bolnava de cancer, ci ca pe verisoara mea care iubea viata, care urma sa aiba apartamentul cu fata spre apus, care terminase Turismul si era foarte incantata de ceea ce va face. Nu a apucat sa isi vada apartamentul finalizat. Insa apusul ala imi aduce mereu aminte de ea.

Privind boala asta prin „ochii” Soniei, am ajuns sa inteleg niste treburi. Insa raman intrebari care ma depasesc. Soni s-a vindecat de depresie prin cancer. A raspuns intr-un mod foarte excentric la intrebarea „ce ai face daca ai mai avea doar 6 luni de trait?” A trecut prin toate starile posibile, pentru ca la final sa descopere ca nu vrea sa renunte. Prin oricate ar fi trecut nu era dispusa sa renunte, mai ales cand a gasit ceva mai mult decat astepta sau isi dorea. A gasit iubirea.

Poate ar mai fi multe de spus, insa va invit sa o descoperiti singuri pe Soni. Sa il descoperiti pe Andrei si modul in care a reusit sa creeze un personaj extraordinar. Un personaj care se maturizeza cu fiecare pagina, care traieste in acele 6 luni cat traiesc altii in ani de zile. Un personaj prin ochii caruia vezi lucruri pe care nu te-ai obosit sa le observi.

Tu ce ai face daca ai mai avea doar 6 luni de trait? Mi se parea cea mai dificila intrebare pe care mi-am pus-o. Si in cazul in care am avea raspunsuri la aceasta intrebare… as reveni cu o alta. De ce astepti acele ultime 6 luni? De ce nu faci chiar acum ceea ce iti doresti? Asta sa fie oare esenta cartii, ca avem nevoie de ultimatumuri ca sa incepem sa traim?

Soni, de Andrei Ruse – Editura Tritonic

4 Comments

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.