Supergirl

time read
Articolul are 721 cuvinte și se citește în 2 minute.

supergirlText scris pentru Atelierul de Scriere Creativă. (Varianta II)

Tema:

Scrieţi un text comic de o pagină pe orice temă. “Nu e nimic tragic sau comic de la cap la coadă, aceste două lucruri se influenţează reciproc.” (Răzvan Petrescu)

—————–

Aveam teză la chimie. Pusesem ceasul să sune la şase, dar nu l-am auzit. M-am trezit ceva mai târziu. Dacă ştiam ce urma, cu siguranţă rămâneam în pat. Pentru tot restul vieţii.

Aşa, spuneam că m-am trezit târziu şi, evident, am plecat în fugă de acasă. Am reuşit să prind troleul în staţie. Am alunecat când am pus piciorul pe prima treaptă şi era să pic în nas. Noroc cu domnul din faţa mea, că m-am agăţat de el în cădere. M-am scuzat eu repede, mi-a zâmbit el strâmb, însă i-am simţit ura tot traseul, plus cele 90 de kilograme cu care m-a stivit de uşă. De n-ar fi puţit a cârnaţi prăjiţi, poate că ar fi fost mai bine.

Am coborât aproape leşinată din troleu şi am fugit spre autobuz. 313 era la semafor. Trebuia să alerg, să prin verdele şi gata, prindeam legătura. Când să traversez, însă, am călcat într-o groapă acoperită cu apă – plouase noaptea trecută – şi m-am dus ca Supergirl, pe burtă, pe asfalt. Am ridicat privirea şi am simţit că mor de ruşine când am văzut toţi ochii aia holbându-se la mine. Tramvaiul era oprit în staţie şi călătorii stăteau ciorchine pe la geamuri şi mă arătau cu degetul. Ce bine era în pat.

M-am ridicat cu greu de jos. Oamenii mă ocoleau, ba chiar, un tip m-a şi sărit. Mi-am şters haina de apă şi mi-am privit genunchiul. Aveam o gaură în pantaloni şi mă cam durea. O clipă am stat în cumpănă, dacă să mă întorc acasă sau să merg înainte. La naiba, aveam teză. Alegerea era evidentă. Am urcat în autobuz şi, câteva staţii mai încolo, am coborât, trebuia să mă întâlnesc cu nişte colege. Alina era cu mama ei. Când mi-a văzut genunchiul a început să se agite, să dea din mâini. Abia atunci am observat pata aia roşie întinsă pe picior, de la genunchi în jos. Era să leşin când mi-a pulverizat parfum prin gaura pantalonilor, cică să nu se infecteze. S-au tot agitat ele să mă ducă la spital, să îmi cheme un taxi şi să mă întorc acasă, dar eu nimic. Aveam teză la chimie.

Ajunsă în faţa liceului, îmi simţeam piciorul greu şi mergeam ca un penguin obosit. Mă cam durea când urcam trepte sau când le coboram, însă, în general, simţeam o amorţeală plăcută. La intrarea în clasă, un coleg a sărit de pe o bancă şi m-a speriat. Am crezut că-mi crapă inima în secunda aia. M-am dat în spate şi am căzut. M-am lovit la cap. Aceea a fost ultima amintire din acea zi.

Dacă ştiam ce zi nefastă avea să fie, cu siguranţă stateam acasă. Nici nu am apucat să dau teza la chimie şi, din cauza absenţelor, acum am de învăţat la patru materii pentru vară. Nu am niciun chef. Cine ar avea chef să înveţe în vacanţă?

În fine. Mă apuc mai târziu, acum mă duc la spital. A sunat doctorul. Zicea că mi-a găsit o proteză pe măsura mea. Cum ce proteză? Pentru picior sau, mă rog, ce a mai rămas din piciorul meu. Din cauza căzăturii aleia, genunchiul mi s-a inflamat. Cei de la spital mi-au tratat lovitura de la cap. Când au realizat că am şi genunchiul lovit, deja era târziu. Pe asta nu prea o pricep. De unde naiba credeau ei că mi-a ajuns sângele pe pantaloni? Că a sărit din cap? Nişte cretini. Măcar de aş fi reuşit să dau teza la chimie. Luam notă mare sigur, doar sunt Supergirl.

—————–
Curs: Marius Chivu.
Observații: Scrierea e bună, dar povestea nu prea e comică. (Acum, că îl recitesc, îmi pare cam macabu.)

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.