Traviata

time read
Articolul are 696 cuvinte și se citește în 2 minute.

TraviataText scris în cadrul cursului de Creative Writing din Vamă. Tema: povestea trebuie să conțină o frază aleasă dintr-o serie de propuneri. Am ales două:

– Pipăi după întrerupător și îi nimeri sânul.
– De fapt, niciunul dintre noi nu-și dorește să fie aici.

———————

Pipăi după întrerupător și îi nimeri sânul. Tresări, dar nu spuse nimic. Se apropie de ea și o luă în brațe. Era transpirată și tremura.

–          Iar?
–          E mai rău, zise ea cu vocea scăzută.

Aprinse lumina și imaginea ei îl făcu să se simtă mic, neputincios. Femeia brunetă cu buze pline și ochii ca mierea, femeia lui cu nasul mic, pistruiat, era acum o umbră lipită de perete ca o plantă agățătoare. Ochii îi erau portocalii, sclipeau goi. Murmura ceva printre buzele crăpate. Își lipi urechea de ele și ascultă.

–          Capsula, zise.

Rămase lipit de ea. Nu voia. Nu venise momentul. Sau poate că nu era pregătit. O luă pe după umeri și o duse pe pat. O înveli. Parcă era Mia, așa mică, cu pătura trasă până la bărbie. Zâmbi gândindu-se la imaginea aceea de demult.

–          Îți voi citi o poveste, nu pleca, da? Mă întorc repede.

Trebuia să fie puternic pentru ea.

Își trase halatul pe el și ieși din cameră. Mobilele trosneau prin camere iar treptele scării scârțâiau. Parcă erau clapele unui pian de la începuturile timpului, iar el mâna ce unea notele într-o melodie doar de ei știută. Ochii i se umplură de lacrimi. Ea trebuia să plece. Trebuia să-i dea drumul. Cu cât o ținea mai mult lângă el, cu atat lumea era mai tristă, se usca.

Laboratorul, locul unde își petrecuseră ultimii ani îl primi cu lumina lui albă. Alese trei capsule din dulap și coborî la subsol. Mirosul de citrice, de pădure, era pregnant. Îl inspiră cu nesaț și-și clăti ochii cu verdele plantelor. Atinse din mers câteva frunze și acestea se plecară la pământ lăsând florile să se ridice și să-și deschidă corolele. Injectă capsula verde puiului de ficus și frunzele ca niște palme scoaseră un tril scurt. Urmară sunete de păsări, de foșnet de pădure, de animale.

–          Curând, scumpo, foarte curând, zise.

Se întoarse în cameră strângând în pumn capsula portocalie. Fața femeii era ca o scoarță, aspră și maronie. Dar ochii străluceau. Era viață în ei. Îi sărută buzele și gustul de lemn dulce îl făcu să stea nemișcat, să ia cu el acel parfum.

–          A venit momentul, Travi. Vom fi împreună într-o lume mai frumoasă, îi zise și injectă capsula portocalie în pieptul femeii.

Un horcăit se auzi și o spumă galben-portocalie îi ieși din gură, se scurse pe pernă și parfumă camera. O luă în brațe și coborî cu ea în subsol unde o așeză alături de ficus. Trilul se auzea ca o șoaptă.

–          Doarme, îi zise el. Veți cânta împreună peste câteva ore.

Mâna femeii era acum o crenguță subțire, cu muguri din loc în loc. Ochii îi zâmbeau portocalii și gura îi era o scorbură ca o semilună.

Bărbatul scoase capsula albastră din buzunar și și-o injectă în tâmplă. Pielea îi strălucea, broboane de transpirație îi apărură pe frunte. Se așeză pe scaun, cu ochii închiși, și inspiră pentru a inhala parfumul de portocale. Foșnetul pădurii era acum un cântec. Traviata îi șopti cu glasul hârâit:

–          Am avut o viață frumoasă, dar, de fapt, niciunul dintre noi nu-și dorește să fie aici. Locul tău e sus pe cer, să dai viață pământului cu ploile tale.

———————

Aceasta a fost ultima temă din seria de șase scrise acolo, la malul mării. Amintiri frumoase și povești. Așa aș rezuma cursul de Creative Writing din Vamă.

Sper că v-au plăcut!

Foto

 Toate povestirile aici >>

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.