Carari intortocheate

El o iubeste pe ea, ea il iubeste pe el. Cand apare insa a treia persoana lucrurile se complica… El o iubeste pe ea, este iubit de ele. Ea, care nu este iubita de el, face in asa fel in cat sa fie cel putin observata. Asta duce la un cuntremur emotional, la dezamagire, deziluzii. O vorba care nu este spusa duce la despartire. Apare apoi un alt el. Cel care o iubeste pe cea care a distrus relatia primilor… Poate parea o poveste prea simpla sau prea complexa, fara sens sau plictisitoare, insa este parca inspirata din viata. Am intalnit situatii similare, si e trist, foarte trist…

Situatia de mai sus e o prezentare scurta si la obiect a filmului pe care l-am vazut aseara. Un drum intortocheat, cautari disperate a ceva destinat dar intarziat de egoismul altora. Si ne lovim in fiecare zi de aceste situatii. Nu recunoastem ca ceva ne asteapta, ca ne este sortit, insa indiferent de ceea ce facem, indiferent de piedici vom ajunge in acel loc al nostru. Si ce farmec ar mai avea totul daca am avea un drum drept catre ceea ce ne dorim? Cred ca tocmai cautarile, nesiguranta, sperantele ne condimenteaza viata.  Fiecare dintre noi avem ceva pregatit, avem pe cineva care de asemenea ne cauta, drumul spre acest ceva/cineva ni-l alegem. Este acel „ceva” care ne apartine si ne diferentiaza, ne da impresia ca noi ne facem soarta… totusi… parerile sunt impartite.

Carari intortocheate… sau Wicker Park… un film inspirat din viata…