Daca o vedeti…

time read

Articolul are 365 cuvinte și se citește în 1 minute.

Pantofi inalti. Foarte inalti. Am vazut-o ieri in fata la Starbucks. Avea glezne fine, subtiate parca de inaltimea pantofilor. Erau nude, erau superbi. O bluza de un portocaliu pal ii imbraca sanii plini. Am privit-o in timp ce coboram scarile. Privea intr-o parte in timp ce vorbea la telefon. Am privit-o fascinata de postura ei atragatoare si care spunea totusi „not available”. I-am surprins privirea la un moment dat, insa ochii ei priveau in gol. Erau inlacrimati si rosii, erau tristi, atat de tristi. Intreba pe cineva clasicul „de ce”. M-am intrebat si eu de ce, de ce o femeie atat de frumoasa trebuie sa fie atat de trista. Nu trebuia decat sa ii privesti fata si suferinta ei incepea sa-si strige povestea.

Si poate ca nu as fi perceput scena in acest fel, profund si tragic, daca nu as fi trecut la randu-mi prin ceva asemanator. Oare ce cred cei de langa noi cand ne vad plangand, cand ne straduim sa ascundem lacrimi pe dupa servetele mototolite? Nu ne pasa. Pasim pe strada strangand in mana telefonul si privim inainte, mereu inainte. Unii privesc in jos, insa dupa un timp iti dai seama ca a privi in jos inseamna mai multe lacrimi. A privi inainte e mai simplu, raurile de tristete nu se mai scurg cu atata pasiune… Si totusi nu ne pasa. Avem senzatia ca reusim sa ne mascam durerea si suspinele, insa ei vad. Noi vedem. Dar ce putem face? As fi vrut sa am curajul de a merge sa o imbratisez, sa ii spun ca e frumoasa si ca nimeni nu ii merita lacrimile. O serie de scene mi-au trecut prin minte, oare il astepta pe el sa vina? Oare a aflat ca nu o mai vrea? Oare a uitat de ziua ei, de ziua lor, de…

O femeie frumoasa plangea ieri, in fata la Starbucks. As fi vrut sa o imbratisez si sa-i cer sa zambeasca. Mi-a amintit de mine candva intr-o alta viata si as fi vrut sa ii spun ca el nu merita, timpul ii va aduce rasaritul de soare si iubirea aia frumoasa, pana la cer… si inapoi. Daca o stiti, sa ii spuneti. Trebuie sa stie!