time read
Un cantec. O poveste. Un drum. O privire. Un film. Intuneric. Sarutari de cinema… era o carte, a fost un vis.
Ma intreb uneori de unde vin cuvintele. Ma intreb cum apar ele in gandul nostru pentru a le asterne pe hartie si ce forta exterioara ne indeamna sa le daruim. Citesc cuvinte. Citesc uneori fara a respira. Uit de mine in lumile desenate de altii, desenate din prea multa experienta sau din nemarginita imaginatie. Si plang si rad cu ale lor cuvinte. Ii ridic pe ei pe rafturi de biblioteca, ii ridic pe piedestalurile daruite lor din toata inima. Autorii. Ei sunt inspiratie, sunt cuvinte lichide ce se revarsa peste timpii goi, mi-i umplu si-i fac sa fie vieti multiple.
Si din iubirea pentru cuvant scriu si eu. Cuvantul il daruiesc asa cum vine, e gol uneori. E poate stangaci sau subred. Il mai lustruiesc din cand in cand, dar nu il tin… cuvantul trebuie citit. Si daca o privire l-a mangaiat in fuga, atunci e fericit. Imi daruiesc cuvantul aici, pe blog. Caut alte si alte cuvinte pe blogurile care mi-s dragi, pe blogurile multe, pe blogurile pe care le descopar.
Apropos de bloguri, imi spunea cineva ca nu intelege de ce pierd unii timpul pe bloguri. Nu au altele mai bune de facut…? Nu mi-am permis sa intru in polemici, insa e clar ca acea persoana nu a citit niciodata un blog, nu i-a patruns stralucirile si secretele. Ca nu castig nimic din scrisul meu pe blog? Asa e. Nu am nimic material de castigat. Si ma intorc acum la inceputuri. Sa fi avut vreun astfel de interes atunci cand am scris primul cuvant? Nu. Dar castigata am fost si sunt acum mai mult ca oricand. Cuvintele nu se lovesc de hartii albe ce vor ajunge prafuite in mape cu amintiri. Cuvintele mi-s citite aici, acum si maine si peste ani. Si as mai avea multe de spus, insa e miez de noapte si perna imi cheama deja visele.
Cartea s-a inchis. Iubire. Frunza purtata de vant. Nisip. Apus de soare. O mare mica. Un sarut.
6 Comments
Andres, eu de cand iti vizitez casuta am observat ca tu ai o calitate care se simte in randurile tale, scrii mereu sincer si eu revin la scrisul tau cu drag!
Multumesc Dunia! Mi s-a mai spus ca scrisul ma face transparenta, ca pot fi citita altfel atunci cand daruiesc cuvintele… Si ma incanta zambetele pe care le primesc. Te imbratisez cu drag! :*
Chiar nu stiu de unde vin cuvintele.
Dar stiu ca exista cuvinte-forma ce sunt doar un invelis frumos, stralucitor, o masca menita sa mascheze un gol.
Si stiu ca exista si cuvinte cu continut, ce o data rostite sau scrise nu se pierd in neant, ci lasa urme in sufletele celor ce-l citesc/ aud.
Cred ca motivele pentru care cineva scrie pe un blog, pot fi multe. Printre care si interesul material. Cred ca e alegerea fiecaruia.
Cuvintele pot inalta, pot manipula, pot lovi, pot alina, pot orice.
Forta unui cuvant scris e mult mai mare decat a unei vorbe, caci aceasta se dizolva in eter.
…
Seara buna sa ai Andres
🙂
Lotus, ai atins cam toate puterile cuvantului… si cred la fel, cuvantul rostit se pierde in eter, desi nu il mai poti lua inapoi odata ce l-ai daruit, dar cel scris… e lovitura sub centura de multe ori.
Noapte frumoasa! :*
Blogul tau provoaca dependenta 🙂 Imi place felul in care iti aranjezi cuvintele!Cred ca cei care nu inteleg de ce pierd unii timpul pe bloguri, citesc doar ziarele de scandal :d
Mie nu imi pare pierdere de timp…pt mine blogul tau e o gura de oxigen. Multumesc si mult succes!
Multumesc Georgy! Reactii ca ale tale ma motiveaza sa scriu mai mult, sa nu ma opresc. In ultima perioada scriu pe fuga si imi pare tare rau ca nu am timp sa scriu asa cum as vrea. Blogareala da dependenta in toate directiile si la scris si la citit! 😀
Add Comment