G.I. Joe salveaza lumea!

time read
Articolul are 608 cuvinte și se citește în 2 minute.

G.I. Joe Represalii

Everybody wants to rule the world.

Luni de zile am tot trecut pe langa afisul imens cu G.I. Joe: Retaliation. Actori unul si unul. Asteptari mari, mari si chiar foarte mari. E ciudat cum ne alimentam singuri asteptarile si ridicam un film in slavi pentru ca mai apoi sa ne dea un bobarnac si entuziasmul sa se evapore instant.

O sa credeti acum ca filmul cu multi Joe e o bomba. Nu, nici pe departe. Asteptarile mele au fost prea mari. Atat. Si cum sa nu fie cand avem asa un cocktail de actori: Channing Tatum, Dwayne Johnson, Ray Stevenson, Byung-Hun Lee, Bruce Willis. Daca stai sa te uiti putin la ei, parca aduce fiecare cate un film si in loc de a vedea G.I. Joe, vedem cel putin 6 filme. Si va spun si de ce: Channing Tatum – este baiatul care danseaza. Oricat de serios ar fi in filmele bataioase, filmele dansante ii vin mult mai bine. Nu a dansat. De fapt a iesit din peisaj cu mult prea repede. De aici si entuziasmul meu ucis inca de la inceput.

Asa! Urmatorul este Dwayne Johnson. Tipul asta ii salveaza pe toti mereu. Nu stiu cum reuseste. Nu este vreo frumusete de barbat, insa are carisma cat pentru o suta. Nu l-a salvat el pe bunaciunea de Tatum / capitanul Duke, dar a salvat lumea. Cu toate ca e actorul perfect pentru filmele de actiune, nu pot scapa de imaginea lui ca si Zana Maseluta. Stiti filmul, nu?

Ray Stevenso, desi este unul dintre personajele negative, nu am putut decat sa ma bucur de prezenta lui. Mi-a adus aminte de rolul superb pe care l-a avut in Rome. Asa ca Firefly / Pullo, poti fi cat de rau vrei tu, nu ma supar!  Byung-Hun Lee este baiatul yum-yum din film. Cand a aparut in peisaj, am uitat complet de disparitia lui Tatum. Fetelor, va garantez ca are acea stralucire!

Storm Shadow

Si, ca sa inchei aceasa mica-mare paranteza, il voi mentiona si pe Bruce Willis. Apare destul de putin, dar prezenta lui e simtita. Este acelasi Bruce-greu de ucis cu zambetul lui simpatic. Oricat de serios ar fi, omul asta parca urmeaza sa spuna o gluma si rade in sinea lui…

Intorcandu-ma la G.I.Joe, nu am prea multe de spus caci nu iese din tiparul filmelor de actiune tipic americane… este plin de actiune, are de toate pentru toti. Impuscaturi, efecte, muste-robotel, multi ninja, tancuri, explozii. Are si exagerari cat cuprinde. Adica cum naiba sa se bata baietii aia cu sabiute prin munti, agatati de sfori. Cata sfoara puteau ei sa aiba? Si de ce nu s-au urcat o idee mai sus pentru a le taia sforile dusmanilor? Sa fim seriosi. Trebuie vazut filmul, scena. Cuvintele mi-s sarace pentru a va desena o imagine clara.

Si facand un pas in spate pentru a avea o imagine de ansamblu asupra filmului, ma gandeam la imaginatia asta a americanilor. Presedintele (cel fals) organizeaza un congres pentru a lua in stapanire marile puteri ale lumii. Liderii prezenti in sala se comporta ca niste copilasi speriati si fac repede ce li se spune. Pentru ca filmele sunt facute de ei, evident ca se umfla in pene cu ce au, ce pot, cat de tari si speciali sunt. Centrul Universului pare a fi in America. M-am cam plictisit de ideea asta. Sa se mute in Spania, vreau sa vad lumea cucerita de muzica vesela!

Va recomand filmul, nu pentru ca ar fi genial, ci pentru actori. Sunt simpatici, sunt bataiosi – chiar si fata -, si lumea e salvata. Pana data viitoare, desigur. Dar Bruce Willis va fi acolo. Sunt convinsa!

G.I. Joe: Retaliation (2013)

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.